ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față;

În baza

actelor din dosar constată următoarele:

La 22 decembrie 2011, a fost

înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.

plângerea formulată de numiții G.L.C. și M.I.R. prin care s-a solicitat

efectuarea de cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de

art. 8 din Legea nr. 39/2003, art. 259, art. 266, art. 288 și art. 289 C. pen.

față de: B.G., P.L. și B.D., procurori în cadrul D.N.A. și M.D., judecător la

Curtea de Apel București, precum și față de S.A.I. și P.N., lucrători în cadrul

D.N.A., fapte săvârșite cu ocazia instumentării și soluționării Dosarului penal

nr. 12/P/2008 al D.N.A., dosar în care cei doi petenți au fost trimiși în

judecată și condamnați, în fond, pentru comiterea unor infracțiuni de corupție.

Prin ordonanța

din 27 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

D.I.I.C.O.T., Structura Centrală, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6), raportat

la art. 10 lit. d), precum și în baza art. 45 alin. (1) și art. 29 pct. 1 lit.

e) C. proc. pen.:

- neînceperea

urmăriri penale față de intimații B.G., P.L., B.D., M.D., S.A.I. și P.N., sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la

art. 323 C. pen.;

- declinarea competenței

de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în vederea efectuării

de cercetări față de numiții B.G., P.L., B.D., M.D., S.A.I. și P.N., sub aspectul

comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 259, art. 266, art. 267

1

,

art. 268, art. 288 și art. 289 C. pen.

Primind plângerea

numiților G.L.C. și M.I.R., urmare a declinării competenței, la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

s-a format Dosarul nr. 708/P/2012.

În plângerea lor

petenții au arătat că intimații fac parte dintr-un grup specializat în săvârșirea

de infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției și infracțiuni de fals.

Cu privire la

numitul S.A.I., petenții au reclamat că acesta a „fabricat” un dosar penal, și anume

Dosarul nr. 12/P/2008, întocmind în fals trei procese-verbale de transcriere a unor

interceptări telefonice, care poartă dată fictivă, respectiv, 30 martie 2009, procese-verbale

ce ar fi fost emise de sus-numitul în mod nelegal, nefiind delegat de procuror în

acest sens întrucât transcrierea înregistrărilor intra în competența Serviciului

tehnic al Direcției Naționale Anticorupție. Tot numitul S.A.I. ar fi „ticluit” 12

procese-verbale prin care se atesta încercarea de contractare a denunțătorului A.K.,

precum și procesul- verbal datat 2 aprilie 2008, privind recunoașterea de pe planșa

foto, de către traducătorul G.F., a numitului G.L.C., și procesul verbal în care

era redat conținutul unui SMS.

Cu privire la

magistrații B.G. și P.L., petentii au reclamat că „au continuat activitatea de ticluire

de probe mincinoase”, în dosar existând trei declarații false, ce ar fi fost date

de martorii C.B., S.S. și S.S.A. la Instambul, la 6 martie 2010. S-a susținut, de

asemenea, că procurorul B.G., cu acordul magistratului P.L., a dispus reținerea

și trimiterea în judecată a persoanelor cercetate în cauză, sustrăgând sau falsificând

acte din dosarul de urmărire penală.

Referitor la judecătorul

M.D., din cadrul Curții de Apel București, petentii au reclamat că acesta, cu prilejul

judecării cauzei, a împiedicat exercitarea de către inculpați a drepturilor procesuale,

respingând cererile formulate și excepțiile invocate de aceștia și falsificând declarațiile

martorilor audiați, fie prin omisiunea de a consemna anumite aspecte, fie consemnând

altceva decât cele declarate, iar motivarea hotărârii pronunțată de magistrat este

în contradicție cu probele administrate.

Procurorul de

ședință B.D. a exercitat presiuni asupra martorilor audiați în cauză pentru a-i

determina să denatureze adevărul și a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului

cu prilejul redactării motivelor de recurs.

Prin rezoluția

din 12 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în temeiul art. 228

alin. (6), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale

față de B.G., P.L. și B.D., procurori în cadrul D.N.A., M.D., Judecător la Curte

de Apel București, S.A.I. și P.N. lucrători în cadrul D.G.A., pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 259, art. 266, art. 268, art. 288 și art. 289

C. pen.

Pentru a dispune

astfel, procurorul a reținut că din actele premergătoare efectuate în cauză nu a

rezultat indicii prind existența vreunui act de conduită contrar atribuțiilor de

serviciu, săvârșit de magistrații procurori și judecători ori de lucrătorii din

cadrul D.N.A., reținându-se că, obiectiunile persoanelor vătămate se referă la legalitatea

și temeinicia soluțiilor pronunțate, iar simplul fapt că aceste critici sunt formulate

prin intermediul unei plângeri penale nu este de natură a schimba atribuțiile organului

de urmărire penală, transformându-l într-un organ de control.

Împotriva sus-arătatei

rezoluții, petentul G.L.C. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.

Prin rezoluția

din 2012 a procurorului șef al secției de urmărire penală și criminalistică din

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost respinsă,

ca neîntemeiată, a plângerea formulată împotriva rezoluției din 12 septembrie 2012,

reținându-se că soluția de neurmărire penală dispusă față de persoanele arătate

în plângere este legală și temeinică, neexistând indicii care să confirme aspectele

sesizate de numitul G.L.C.

În rezoluția de

respingere a plângerii s-a motivat că legalitatea rechizitoriului, emis de procuror

B.G. și confirmat, conform dispozițiilor legale, de procuror șef secție P.L., și,

implicit, a actelor de urmărire penală a fost supusă verificării instanței de judecată

și că hotărârea pronunțată de magistrat poate fi cenzurată în căile de atac reglementate

prin prevederile C. proc. pen.

Referitor la procuror

de ședință B.D., s-a reținut că motivele de recurs redactate reprezintă punctul

de vedere exprimat de magistrat, conform convingerii sale și a dispozițiilor legale

incidente, punct de vedere care a fost supus spre analiză instanței de control judiciar,

singura în măsură a dispune cu privire la aspectele ce au fost invocate.

Cu privire la

competența secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a arătat că aceasta a fost determinată

de incidența prevederilor art. 29 pct. 1 lit. e) C. proc. pen.

Împotriva aceleiași

prime rezoluții din 12 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, petentul G.L.C.

a formulat, întemeindu-și-o pe prevederile art. 278

1

C. proc. pen., plângerea

de față, care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, la 9 noiembrie 2012 sub nr. 7134/1/2012.

În motivarea scrisă

a plângerii sale, petentul G.L.C. a criticat soluțiile pronunțate ca fiind nelegale

și netemeinice, solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției și trimiterea

cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de intimați, sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor reclamate. S-a arătat, în esență, că procurorul de caz

nu s-a pronunțat cu privire la toate infracțiuni reclamate care au fost indicate

în denunț, că au fost încălcate dispozițiile art. 1-4, art. 202, art. 210, art.

224 și art. 228 C. proc. pen., întrucât procurorul de caz nu a efectuat verificări

pe motiv că nu are atribuții de control asupra soluțiilor pronunțate de magistrați.

În cuprinsul plângerii sale, petentul a făcut referiri la modul de lucru al procurorului

de caz H.M., precum și a procurorului șef al secției de urmărire penală și criminalistică

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, I.M., magistrați

care, în opinia petentului ,nu au verificat atent dosarul și au pronunțat soluții

nelegale și netemeinice.

La termenul de

judecată din 20 februarie 2013, petentul G.L.C. a lipsit de la judecarea cauzei,

iar instanța, în lipsa altor cereri, constatând cauza în stare de judecată, a acordat

cuvântul pentru dezbateri.

Examinând plângerea

formulată , în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile

formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru motivele ce se

vor arăta în continuare:

Este exact că,

potrivit art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., „După respingerea plângerii

făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale

sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire

penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată,

precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face

plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului

de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar

reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță”.

Așa cum a arătat

și procurorul care a efectuat actele premergătoare, în cauză, în cadrul unei cercetări

penale având ca obiect cercetarea unui magistrat sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni

în legătură cu serviciul, nu se poate analiza legalitatea și temeinicia măsurilor

dispuse sau a soluției date de acesta.

Organul de urmărire

penală nu are atribuții de control al soluțiilor pronunțate de magistrați, iar sesizarea

sa cu o plângere penală îndreptată împotriva magistratului nu este de natură a-l

investi cu astfel de atribuții, pentru că scopul unei cercetări penale nu este analiza

legalității și temeiniciei unei soluții, aceasta revenind în exclusivitate organelor

de control competente, prevăzute de lege.

Or, din actele

dosarului nu a rezultat existența nici uneia din infracțiunile mai sus arătate,

imputate de petiționar intimaților.

În raport cu cele

expuse Înalta Curte constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă

față de intimați este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate

nu a rezultat nici un element care să conducă la concluzia că aceștia ar fi săvârșit

faptele reclamate.

Împrejurarea că

petiționarul a fost nemulțumit de măsurile dispuse nu poate conduce la concluzia

existenței infracțiunilor pe care acesta Ie-a indicat în plângerea sa.

Măsurile luate

sau actele efectuate în timpul urmăririi penale, fie de procuror, fie de organul

de cercetare penală delegat să efectueze acele acte, precum și soluția adoptată

sunt supuse controlului ierarhic superior. Soluțiile dispuse de procurori pot fi

nelegale sau netemeinice însă, pentru reformarea lor, sunt prevăzute căi de atac

specifice.

Cu alte cuvinte,

legiuitorul a prevăzut că părțile au dreptul să exercite căile de atac, tocmai pentru

ca, în cazul unor greșeli, acestea să poată fi îndreptate, ceea ce exclude, de plano,

posibilitatea ca adoptarea unei soluții să poată fi considerată, prin ea însăși,

o infracțiune.

Dacă s-ar admite

ca împotriva magistraților care au adoptat o soluție sau au dat o hotărâre judecătorească

să se poată face plângeri penale ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute

de lege, ceea ce este inadmisibil.

Instrumentând

cauza, Dosar nr. 12/P/2008, și dispunând, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată

a inculpaților G.L.C., (petent în cauza de față) M.I.R., B.B. și G.D.I., iar apoi

(judecătorul M.D.) pronunțând o sentință care l-a nemulțumit pe petent rezultă că

intimații nu au făcut altceva decât să îndeplinească activități și acte date în

competența lor prin lege, să dispună o soluție potrivit convingerii lor obiective

și nepărtinitoare, apreciind complet și just probele administrate în cauză, motiv

pentru care în sarcina acestora nu se poate reține săvârșirea vreunei fapte penale.

În consecință,

în temeiul art. art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. Înalta Curte

va respinge plângerea formulată de petiționarul G.L.C. împotriva rezoluției de neîncepere

a urmăririi penale, rezoluție care va fi menținută.

Totodată, potrivit

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare avansate de stat, în sumă de 200 RON, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată,

plângerea formulată de petiționarul G.L.C. împotriva rezoluției din 12 septembrie

2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică.

Menține rezoluția

atacată.

Obligă petiționarul

la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 20 februarie 2013.