ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 3 mai 2012, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, plângerea formulată de petentul l.G. împotriva rezoluției din 14 martie 2012 dispusă în Dosarul nr. 958/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Prin rezoluția din 14 martie 2012 dispusă în Dosarul nr. 958/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul S.E., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 240, art. 246 art. 289 și art. 291 C. pen., reclamate de petent, reținându-se, în esență, următoarele: Prin plângerea formulată la parchet, petentul a solicitat efectuarea de cercetări penale față de procurorul S.E., susținând că acesta a întocmit rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată, fără a face parte din structura Direcției Naționale Anticoruptie. Din actele premergătoare efectuate în cauză, au rezultat, în esență, următoarele: Prin rechizitoriul nr. 1/P/2006 din 07 decembrie 2007 al Direcției Naționale Anticoruptie, întocmit de procurorul S.E., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului l.G.

pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) și (2) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Urmare faptului că la termenul din 26 februarie 2009, petentul a invocat că procurorul care a întocmit rechizitoriul nu face parte din structura Direcției Naționale Anticoruptie, Tribunalul Buzău a solicitat relații de la această structură și de la Consiliul Superior al Magistraturii. Din conținutul acestora, a rezultat că ordinele de delegare ale procurorului S.E. au fost emise în conformitate cu dispozițiile legale, respectiv Legea nr. 302/2004 și Regulamentul de ordine interioară ale parchetului. Astfel, la data de 19 octombrie 2005, prin ordinul nr. 2096, procurorul general a dispus delegarea procurorului S.E.

de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu la Departamentul Național Anticoruptie - Structura centrală, începând cu data de 24 octombrie 2005, pentru o perioadă de 60 de zile. Ulterior, prin ordinul nr. 2588 din 22 decembrie 2005, procurorul general a dispus prelungirea delegării procurorului S.E. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu la Departamentul Național Anticoruptie - nivel central, pentru o perioadă de 90 de zile, începând cu data de 23 decembrie 2005. La data de 27 martie 2006, prin ordinul nr. 603, procurorul general a dispus prelungirea delegării procurorului S.E.

de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu la Departamentul Național Anticoruptie - Structura centrală, pentru o perioadă de 90 de zile, începând cu data de 23 martie 2006. Pentru emiterea ordinelor nr. 2096 din 19 octombrie 2005, nr. 2588 din 22 decembrie 2005 și nr. 603 din 27 martie 2006, sunt aplicabile dispozițiile art. 57 alin. (7) din Legea nr. 303/2004, republicată, conform cărora: „în interesul serviciului procurorii pot fi delegați, cu acordul scris al acestora inclusiv în funcții de conducere, de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la parchetele din cadrul Ministerului Public pe o perioadă de cel mult 90 zile într-un an, precum și prevederile art. 57 alin. (8) din aceeași lege, conform cărora delegarea procurorilor poate fi prelungită, cu acordul scris al acestora, cel mult 90 de zile". În legătură cu interpretarea textului „pe o perioadă de cel mult 90 de zile într-un an" din conținutul art. 57 din Legea nr. 303/2004 modificată și completată, s-a precizat că aceasta nu a fost unitară în ceea ce privește raportarea la sfârșitul anului calendaristic.

Astfel, în urma controlului efectuat de către Consiliul Superior al Magistraturii asupra activității desfășurate în perioada 01 mai 2006-03 mai 2007 de către Serviciul de evidență și organizare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Inspecția Judiciară a recomandat, urmare deficiențelor constatate cu privire la modul de calculare a termenului de delegare, ca la întocmirea proiectelor ordinelor de delegare să fie avut în vedere faptul că perioada vizată nu poate depăși anul calendaristic. O interdicție a prelungirii unei delegări care a început în anul anterior nu există în Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor și nu a existat niciodată.

În ceea ce privește neconcordanța dintre data emiterii ordinului nr. 603 din (27 martie 2006) și data de la care operează prelungirea delegării (23 martie 2006) nu are efecte juridice asupra situației persoanei vătămate, ele fiind doar deficiențe fără relevanță penală, fiind constatate și de Inspecția Judiciară. Referitor la sesizarea persoanei vătămate referitor la semnarea ordinului nr. 2096 din 19 octombrie 2005 de către altă persoană decât procurorul general, aceasta este nefondată. Potrivit art. 8 din Regulamentul de ordine interioară a parchetelor, în vigoare la acea dată: „Prim adjunctul Procurorului General și adjunctul procurorului general au următoarele atribuții; - exercită atribuțiile procurorului general în absența acestuia; - îndeplinesc sarcinile trasate de Procurorul General". Toate ordinele Procurorului General de delegare a procurorului S.E.

au avut la bază propunerile procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție și consimțământul scris al procurorului delegat înregistrate sub nr. 1092/2005, nr. 1406/2005 și nr. 402/2006. Drept urmare, s-a apreciat că sunt incidente prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele reclamate nu există. Petentul a formulat plângere împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale. Prin rezoluția nr. 1157/11-2/2012 din 25 aprilie 2012 a procurorului șef al secției de urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea petentului împotriva rezoluției din 14 martie 2012 dispusă în Dosarul nr. 958/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Plângerea petentului, formulată la instanță și motivată, nu este fondată. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că soluția procurorului este temeinică și legală. În urma efectuării actelor premergătoare, nu au rezultat indicii privind faptele reclamate de petent, dispunându-se în mod corect neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Astfel, din cuprinsul relațiilor înaintate de structura Direcției Naționale Anticorupție și Consiliul Superior al Magistraturii, rezultă că ordinele de delegare ale procurorului S.E. au fost emise în conformitate cu dispozițiile legale, respectiv Legea nr. 302/2004 și Regulamentul de ordine interioară ale parchetului.

Potrivit dispozițiilor art. 57 alin. (7) din Legea nr. 303/2004, republicată, „în interesul serviciului procurorii pot fi delegați, cu acordul scris al acestora inclusiv în funcții de conducere, de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la parchetele din cadrul Ministerului Public pe o perioadă de cel mult 90 zile într-un an, iar, conform prevederilor art. 57 alin. (8) din aceeași lege, delegarea procurorilor poate fi prelungită, cu acordul scris al acestora, cel mult 90 de zile". Drept urmare, în baza dispozițiilor legale sus-menționate, procurorii pot fi delegați pe o perioadă maximă de 180 de zile într-un an, cu acordul scris al acestora. în acest sens, din verificări, a rezultat că toate ordinele Procurorului General de delegare a procurorului S.E.

au avut la bază propunerile procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție și consimțământul scris al procurorului delegat înregistrate sub nr. 1092/2005, nr. 1406/2005 și nr. 402/2006. Drept urmare, așa cum a rezultat din verificările efectuate în faza actelor premergătoare, delegarea procurorului intimat s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legale, apreciindu-se, în mod corect, că nu sunt indicii și elemente din care să rezulte infracțiunile reclamate de petent. În ce privește criticile petentului, referitoare la omisiunea audierii sale și a dispunerii probei grafologice, acestea nu pot fi primite. Urmare sesizării printr-o plângere penală, organul de urmărire penală este obligat, ca în virtutea principiilor rolului activ și al oficialității, să îndeplinească toate actele necesare soluționării plângerii cu care a fost investit.

În acest sens, în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, poate efectua acte premergătoare. În cadrul acestei faze exterioare procesului penal, nefiind începută urmărirea penală în cauză, dispozițiile procesual penale nu permit strângerea de probe, ci doar efectuarea unor verificări ale temeiniciei pretinselor fapte reclamate în conținutul plângerii. Așa fiind, critica referitoare la neadministrarea probelor nu este întemeiată, întrucât în cadrul acestei proceduri, în care nu s-a creat un cadru procesual legal, nu se administrează probe. În raport de considerentele expuse, se constată că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale este temeinică și legală, urmând a fi respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul l.G., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul l.G. împotriva rezoluției din 14 martie 2012 dispusă în Dosarul nr. 958/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, rezoluție pe care o menține. Obligă petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 septembrie 2012.