ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra plângerii penale de față;
Examinând actele si lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin plângerea
înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de
11 ianuarie 2013, petiționarul R.Ș. a solicitat
desființarea rezoluției
nr. 384/P/2012 din 15 noiembrie 2012 a
Parchetului de pe lângă înalta
Curte de
Casație și Justiție - Secția de urmărire penală si criminalistică și trimiterea
cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de
intimații
B.C. și A.C.
În motivarea plângerii, petiționarul a arătat că
plângerea sa a fost soluționată fără a se efectua cercetări și fără a se fi
administrat probe.
Prin sentința penală nr. 53
din 8 februarie 2013 pronunțată de Curtea
de Apel București - Secția a I a penala s-a admis excepția necompetenței
materiale a Curții de Apel București și s-a declinat competența de
soluționare a plângerii formulate de petiționarul R.Ș. împotriva
rezoluției nr. 384/P/2012 din 15 noiembrie 2012 a
Parchetului de pe lângă
înalta Curte de Casație si Justiție - Secția de
urmărire penală și criminalistică în contradictoriu cu intimații B.C. și A.C. în
favoarea înaltei Curți de Casație si Justiție.
În motivarea acestei hotărâri s-a arătat ca unul dintre
intimați,
respectiv A.C. are calitatea de
procuror în cadrul Parchetului de
pe lângă înalta Curte de Casație si
Justiție - Direcția Națională Anticorupție, așa încât, competența judecării
cauzei în primă instanță aparține înaltei Curți de Casație si Justiție in
raport de dispozițiile art. 29 pct. 1 lit. e) C. proc. pen.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului,
înalta Curte de Casație
si Justiție - Secția penală constată că prin
plângerea formulată de petiționarul R.Ș. împotriva rezoluției nr. 384/P/2012
din 15
noiembrie 2012 a Parchetului de pe
lângă înalta Curte de Casație si Justiție
- Secția de urmărire penală si criminalistică, acesta a solicitat
admiterea
plângerii si trimiterea cauzei la procuror in vederea
începerii urmăririi
penale față de
intimații B.C. si A.C. A arătat că plângerea sa a fost soluționată fără a se
efectua cercetări și fără a se fi
administrat probe.
Se constată că la data de 17 mai 2012, la Parchetul de pe
lângă
înalta Curte de Casație si Justiție a
fost înregistrată plângerea formulată de petiționarul R.Ș. împotriva
magistraților B.C., judecător la Tribunalul București - Secția a II a penală și
A.C., procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție pentru săvârșirea
infracțiunilor prev. de art. 242 C. pen., art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen.,
faptele fiind
comise cu prilejul
soluționării dosarului nr. 30275.01/3/2009 al Tribunalului
București -
Secția
a II-a
penală.
Petiționarul
a susținut că judecătorul B.C. a respins in mod abuziv cererile formulate de
apărătorul său, privind studierea
volumelor
63 și 73 ale dosarului de urmărire penală precum și de amânare
a cauzei, a dispus amendarea acestuia, din
cererea de scutire de amendă rezultă că din dosar lipsesc mijloace de probă la
care se face referire în
rechizitoriu, parchetul înaintând instanței
documentele fără legătură cu cauza in scopul acoperirii lipsei actelor
procedurale originale și
netemeiniciei
probatoriului pe care s-a fundamentat acuzarea sa.
Petiționarul a mai
susținut că dezbaterile din ședințele de judecată, în
special cea din data de 6 februarie 2012 nu au
fost consemnate în mod corespunzător în încheierea de ședință, conțin aspecte
care nu au fost discutate, iar judecătorul B.C. a refuzat rectificarea acesteia
conform înregistrărilor audio.
Prin rezoluția nr. 384/P/2012 din 15 noiembrie
2012, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de
urmărire penală și
criminalistică a dispus neînceperea urmăririi penale
față de magistrații
B.C. si A.C., cercetați
pentru comiterea infracțiunilor
prev.
de art. 242 C. pen., art. 246 C. pen. si art. 289 C. pen.,
constatându-se
ca faptele nu exista.
Soluția a fost contestată
de petiționar, susținând că rezoluția de
neurmărire nu este întemeiată pe o cercetare reală a faptelor săvârșite
de
cei doi magistrați.
Prin rezoluția nr. 4251/11/2/2012 din 20
decembrie 2012 a Procurorului
șef al
Secției de urmărire penală si criminalistică din cadrul Parchetului de
pe lângă înalta Curte de Casație si Justiție, în
baza art. 278 alin. (1) C.
proc. pen. a respins ca neîntemeiată
plângerea formulată de petiționarul
R.Ș.
împotriva rezoluției nr. 385/P/2012 din 15 noiembrie 2012 a
Parchetului
de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penala si
criminalistica.
În
motivarea acestei soluții s-a arătat că hotărârea prin care
petiționarul a fost condamnat este amplu motivată
de judecătorul B.C.
și fundamentată
pe un probatoriu administrat prin raportarea la
prevederile legale naționale și europene, incidente în respectiva cauză.
De
asemenea, instanța a dispus
motivat și cu privire la cererile și excepțiile pe
care inculpatul Ie-a
formulat sau invocat în dosar.
S-a mai arătat că hotărârea pronunțată de judecătorul B.C.
este supusă apelului, petentul având astfel posibilitatea de a
invoca în fața instanței de control judiciar,
argumentele prezentate, aceasta având atributul de a cenzura în limitele și
cadrul conferit de lege, dispozițiile
aferente judecății în fond a
cauzei.
Din
examinarea actelor si lucrărilor dosarului, înalta Curte constată că plângerea
formulată este nefondată.
Se constată că la data de 17 mai 2012, la Parchetul de pe
lângă
înalta Curte de Casație si Justiție a
fost înregistrată plângerea formulată de
petiționarul R.Ș. împotriva magistraților B.C., judecător
la Tribunalul București - Secția
a II-a
penală și A.C., procuror în
cadrul
Direcției Naționale Anticorupție pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.
242 C. pen., art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen., faptele fiind comise cu
prilejul soluționării dosarului nr. 30275.01/3/2009 al Tribunalului
București
- Secția
alia
penală.
Din
examinarea actelor premergătoare a rezultat că aspectele
invocate de petiționar nu constituie indicii
temeinice pentru a determina
cercetarea
penală a magistraților pentru comiterea vreuneia din infracțiunile
enumerate
de petiționar.
Potrivit dispozițiilor
codului de procedură penală, pentru a se dispune
cercetarea penală a
unei persoane pentru săvârșirea vreunei infracțiuni
este necesar să existe elemente de fapt concrete pe baza cărora se
poate
ajunge la concluzia că în cauză s-a săvârșit o faptă de natură
penală. Trebuie ca magistratul să fi acționat cu intenție directă cu scopul de
a cauza vreo vătămare intereselor legale ale unei persoane fie prin
neîndeplinirea, neefectuarea, neexecutarea unui act de serviciu care trebuia
îndeplinit în virtutea îndatoririlor de serviciu sau care intră în
competența acestuia, fie prin îndeplinirea lor
abuzivă cu ocazia soluționării
cauzei, ceea ce nu s-a stabilit în cauză.
În cauza de față, din
actele premergătoare efectuate, nu rezultă că
magistrații au acționat cu
intenție directă cu scopul de a cauza vreo vătămare intereselor legale ale
petiționarului, prin neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau prin
îndeplinirea lor abuzivă cu ocazia soluționării cauzei, ci și-au format
convingerea pe baza probelor administrate în cauză.
Cu ocazia soluționării
plângerii, procurorul anchetator a constatat în mod corect că simplele
afirmații, nesusținute de probe nu pot conduce la
concluzia că intimații se fac vinovați de
săvârșirea vreunei fapte penale,
instanța
de judecată, exercitându-și atribuțiile în mod activ în vederea aflării
adevărului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 287
C. proc. pen., iar simpla nemulțumire a petiționarului nu poate conduce la
tragerea la răspundere
penală a magistraților.
În plus, se constată că instanța a dispus motivat și cu
privire la
cererile și excepțiile pe care
inculpatul Ie-a formulat sau invocat în dosar,
iar hotărârea pronunțată
de judecătorul B.C. este supusă
apelului,
petiționarul având astfel posibilitatea de a invoca în fața instanței
de
control judiciar, argumentele prezentate.
Întrucât în cauză nu s-a constatat existența
vreunui indiciu cu privire
la săvârșirea
de către magistrați a faptelor reclamate de petiționar, în mod
corect
s-a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 10 lit. a) C.
proc. pen. și s-a dispus neînceperea urmăririi
penale față de intimați.
Așa fiind, înalta Curte
constată că plângerea formulată de petiționar
împotriva rezoluției nr. 384/P/2012 din 15 noiembrie 2012 a Parchetului
de
pe lângă înalta Curte de Casație
și Justiție - Secția de urmărire penală și
criminalistică este nefondată
și urmează a fi respinsă.
În baza art. 192 alin. (2)
C. proc. pen. va fi obligat petiționarul la plata
cheltuielilor
judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge
ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul R.Ș.
împotriva rezoluției nr. 384/P/2012
din 15 noiembrie 2012 a
Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație
și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.
Obligă
petiționarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 iunie 2013.