ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra plângerii penale de față; Examinând actele si lucrările dosarului, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 11 ianuarie 2013, petiționarul R.Ș. a solicitat desființarea rezoluției nr. 384/P/2012 din 15 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală si criminalistică și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de intimații B.C. și A.C. În motivarea plângerii, petiționarul a arătat că plângerea sa a fost soluționată fără a se efectua cercetări și fără a se fi administrat probe. Prin sentința penală nr. 53 din 8 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a I a penala s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București și s-a declinat competența de soluționare a plângerii formulate de petiționarul R.Ș.
împotriva rezoluției nr. 384/P/2012 din 15 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație si Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică în contradictoriu cu intimații B.C. și A.C. în favoarea înaltei Curți de Casație si Justiție. În motivarea acestei hotărâri s-a arătat ca unul dintre intimați, respectiv A.C. are calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație si Justiție - Direcția Națională Anticorupție, așa încât, competența judecării cauzei în primă instanță aparține înaltei Curți de Casație si Justiție in raport de dispozițiile art. 29 pct. 1 lit. e) C. proc. pen. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, înalta Curte de Casație si Justiție - Secția penală constată că prin plângerea formulată de petiționarul R.Ș.
împotriva rezoluției nr. 384/P/2012 din 15 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație si Justiție - Secția de urmărire penală si criminalistică, acesta a solicitat admiterea plângerii si trimiterea cauzei la procuror in vederea începerii urmăririi penale față de intimații B.C. si A.C. A arătat că plângerea sa a fost soluționată fără a se efectua cercetări și fără a se fi administrat probe. Se constată că la data de 17 mai 2012, la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație si Justiție a fost înregistrată plângerea formulată de petiționarul R.Ș. împotriva magistraților B.C., judecător la Tribunalul București - Secția a II a penală și A.C., procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 242 C. pen., art. 246 C. pen.
și art. 289 C. pen., faptele fiind comise cu prilejul soluționării dosarului nr. 30275.01/3/2009 al Tribunalului București - Secția a II-a penală. Petiționarul a susținut că judecătorul B.C. a respins in mod abuziv cererile formulate de apărătorul său, privind studierea volumelor 63 și 73 ale dosarului de urmărire penală precum și de amânare a cauzei, a dispus amendarea acestuia, din cererea de scutire de amendă rezultă că din dosar lipsesc mijloace de probă la care se face referire în rechizitoriu, parchetul înaintând instanței documentele fără legătură cu cauza in scopul acoperirii lipsei actelor procedurale originale și netemeiniciei probatoriului pe care s-a fundamentat acuzarea sa. Petiționarul a mai susținut că dezbaterile din ședințele de judecată, în special cea din data de 6 februarie 2012 nu au fost consemnate în mod corespunzător în încheierea de ședință, conțin aspecte care nu au fost discutate, iar judecătorul B.C.
a refuzat rectificarea acesteia conform înregistrărilor audio. Prin rezoluția nr. 384/P/2012 din 15 noiembrie 2012, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații B.C. si A.C., cercetați pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 242 C. pen., art. 246 C. pen. si art. 289 C. pen., constatându-se ca faptele nu exista. Soluția a fost contestată de petiționar, susținând că rezoluția de neurmărire nu este întemeiată pe o cercetare reală a faptelor săvârșite de cei doi magistrați. Prin rezoluția nr. 4251/11/2/2012 din 20 decembrie 2012 a Procurorului șef al Secției de urmărire penală si criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație si Justiție, în baza art. 278 alin. (1) C. proc.
pen. a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționarul R.Ș. împotriva rezoluției nr. 385/P/2012 din 15 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penala si criminalistica. În motivarea acestei soluții s-a arătat că hotărârea prin care petiționarul a fost condamnat este amplu motivată de judecătorul B.C. și fundamentată pe un probatoriu administrat prin raportarea la prevederile legale naționale și europene, incidente în respectiva cauză. De asemenea, instanța a dispus motivat și cu privire la cererile și excepțiile pe care inculpatul Ie-a formulat sau invocat în dosar. S-a mai arătat că hotărârea pronunțată de judecătorul B.C.
este supusă apelului, petentul având astfel posibilitatea de a invoca în fața instanței de control judiciar, argumentele prezentate, aceasta având atributul de a cenzura în limitele și cadrul conferit de lege, dispozițiile aferente judecății în fond a cauzei. Din examinarea actelor si lucrărilor dosarului, înalta Curte constată că plângerea formulată este nefondată. Se constată că la data de 17 mai 2012, la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație si Justiție a fost înregistrată plângerea formulată de petiționarul R.Ș. împotriva magistraților B.C., judecător la Tribunalul București - Secția a II-a penală și A.C., procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 242 C. pen., art. 246 C. pen.
și art. 289 C. pen., faptele fiind comise cu prilejul soluționării dosarului nr. 30275.01/3/2009 al Tribunalului București - Secția alia penală. Din examinarea actelor premergătoare a rezultat că aspectele invocate de petiționar nu constituie indicii temeinice pentru a determina cercetarea penală a magistraților pentru comiterea vreuneia din infracțiunile enumerate de petiționar. Potrivit dispozițiilor codului de procedură penală, pentru a se dispune cercetarea penală a unei persoane pentru săvârșirea vreunei infracțiuni este necesar să existe elemente de fapt concrete pe baza cărora se poate ajunge la concluzia că în cauză s-a săvârșit o faptă de natură penală.
Trebuie ca magistratul să fi acționat cu intenție directă cu scopul de a cauza vreo vătămare intereselor legale ale unei persoane fie prin neîndeplinirea, neefectuarea, neexecutarea unui act de serviciu care trebuia îndeplinit în virtutea îndatoririlor de serviciu sau care intră în competența acestuia, fie prin îndeplinirea lor abuzivă cu ocazia soluționării cauzei, ceea ce nu s-a stabilit în cauză. În cauza de față, din actele premergătoare efectuate, nu rezultă că magistrații au acționat cu intenție directă cu scopul de a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiționarului, prin neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau prin îndeplinirea lor abuzivă cu ocazia soluționării cauzei, ci și-au format convingerea pe baza probelor administrate în cauză.
Cu ocazia soluționării plângerii, procurorul anchetator a constatat în mod corect că simplele afirmații, nesusținute de probe nu pot conduce la concluzia că intimații se fac vinovați de săvârșirea vreunei fapte penale, instanța de judecată, exercitându-și atribuțiile în mod activ în vederea aflării adevărului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 287 C. proc. pen., iar simpla nemulțumire a petiționarului nu poate conduce la tragerea la răspundere penală a magistraților. În plus, se constată că instanța a dispus motivat și cu privire la cererile și excepțiile pe care inculpatul Ie-a formulat sau invocat în dosar, iar hotărârea pronunțată de judecătorul B.C. este supusă apelului, petiționarul având astfel posibilitatea de a invoca în fața instanței de control judiciar, argumentele prezentate.
Întrucât în cauză nu s-a constatat existența vreunui indiciu cu privire la săvârșirea de către magistrați a faptelor reclamate de petiționar, în mod corect s-a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. și s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați. Așa fiind, înalta Curte constată că plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției nr. 384/P/2012 din 15 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică este nefondată și urmează a fi respinsă. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E Respinge ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul R.Ș. împotriva rezoluției nr. 384/P/2012 din 15 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 10 iunie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.