ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 32/P/2013 din 27 martie 2013 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a dispus neînceperea urmăririi penale față de I.V., procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există.

În cauză s-au reținut următoarele:

La data de 13 septembrie 2012 a fost înregistrată plângerea penală formulată de A.I. împotriva procurorului S.T. din cadrul DNA - Serviciul Teritorial T. pentru săvârșirea infracțiunilor de „corupție și complicitate la tentativele de omor”.

Analizând plângerea penală și documentele atașate acesteia (plângerea penală din data de 11 noiembrie 2011 formulată de petent împotriva magistraților: A.N. - judecător la Curtea de Apel Timișoara și I.M. - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara; adresa nr. 62475/II/3783/J/2004 a Ministerului Justiției - Direcția Judiciară; adresa nr. 113645/2007 a M.I.R.A. - Corpul de control; Sentința penală nr. 1632 din 31 iulie 2007 a Judecătoriei Arad, secția penală; sesizarea petentului adresată poliției municipiului Arad la data de 09 octombrie 2007 și adresa nr. 201302 din 28 august 2009 a M.A.I. - I.P.J. Arad - Poliția municipiului Arad) s-a constatat că petentul nu a descris fapta de corupție săvârșită de procurorul S.T.

În cuprinsul plângerii penale, la descrierea „În fapt”, petentul consemnează că: „La data de 05 septembrie 2012 a adoptat Ordonanța de la Dosarul nr. 39/P/2012 al Serviciului Teritorial Timișoara, ca urmare a cercetării plângerii penale din data de 11 octombrie

2011,

înaintată împotriva doamnelor magistrat A.N. și M.I., excluzând acte probatorii ce au fost atașate la plângerea penală, și au totalizat patrusprezece file urmărind

”

, enumerând mai multe acte normative încălcate de procuror.

La descrierea „În drept”, petentul precizează că: „A fost emis un act fals și abuziv împotriva actelor probatorii a prevederilor legale în vigoare, cu nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii, refuzând să cerceteze tentative de omor dovedite cu probe materiale și acte probatorii.”

Deci, din întregul conținut al plângerii penale, nu rezultă în ce ar consta faptele comise de procurorul S.T., pentru a susține acuzațiile formulate împotriva acestuia.

Având în vedere faptul că petentul nu oferă nici un fel de date ori indicii referitoare la săvârșirea vreunei infracțiuni de corupție (nici măcar nu identifică/ individualizează infracțiunea de corupție) de către procurorul S.T., acuzația de corupție fiind formulată în mod generic, s-a considerat că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există, urmând a se dispune neînceperea urmăririi penale.

Cu privire la cealaltă acuzație formulată de petent, respectiv „complicitate la tentativele de omor”, s-a disjuns cauza și s-a declinat competența de soluționare a acesteia, în favoarea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere petentul A.I. și prin rezoluția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție nr. 447/II-2/din 2 decembrie 2013 a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva soluției procurorului din Dosarul penal nr. 32/P/2013.

S-a reținut că din examinarea actelor premergătoare începerii urmăririi penale efectuate rezultă că, în cauză, soluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică, în condițiile în care nu s-a constatat o încălcare a atribuțiilor de serviciu de către procurorul de caz în investigarea faptelor reclamate, respectând întocmai dispozițiile legale care reglementează faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale.

Nemulțumit de soluția adoptată, petentul A.I. s-a adresat cu plângere, în condițiile prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen., Înaltei Curți de Casație și Justiție, plângerea fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16 decembrie 2013.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că plângerea nu este fondată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Preliminar, în cauză, se constată că dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 16 decembrie 2013, deci anterior intrării în vigoare la data de 1 februarie 2014, a noului Cod de procedură penală.

Conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, plângerile împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii noi, continuă să se judece de către instanțele competente potrivit legii vechi, conform regulilor prevăzute de aceeași lege.

Plângerea adresată instanței de judecată competente de către persoana nemulțumită de modul în care a fost soluționată plângerea prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen. anterior are, între altele, natura juridică a unei căi de atac ce vizează controlul judecătoresc al soluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.

Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, soluția adoptată de parchet față de intimat este legală și temeinică, având în vedere dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., împrejurare care a determinat în mod just pronunțarea soluției de neîncepere a urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii faptelor reclamate, întrucât acestea nu există, nefiind conturate indiciile săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 78/2000 sau de art. 20 C. pen. rap. la art. 175 C. pen.

Criticile petentului, care se referă la modul de soluționare a plângerilor formulate, nu pot constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistraților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate.

Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție în cadrul instanțelor de judecată își desfășoară activitatea în temeiul legii, având obligația să-și îndeplinească atribuțiile ce le revin prin pronunțarea unor soluții legale și temeinice, ce pot fi verificate și desființate prin intermediul căilor legale de atac.

Desfășurarea activității de jurisdicție nu poate fi concepută fără independența și autonomia acelora care realizează sau înfăptuiesc justiția, principiu înscris în Constituție și în Statutul Magistraților.

Urmare sesizării printr-o plângere penală, organul de urmărire penală este obligat ca, în virtutea principiilor rolului activ și al oficialității, să îndeplinească toate actele necesare soluționării plângerii cu care a fost investit și care să-i creeze convingerea că sunt sau nu temeiuri pentru începerea urmăririi penale.

În acest sens, în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, poate efectua acte premergătoare.

În cadrul acestei faze exterioare procesului penal, nefiind începută urmărirea penală în cauză, dispozițiile procesual penale nu permit strângerea de probe, ci doar efectuarea unor verificări ale temeiniciei pretinselor fapte reclamate în conținutul plângerii.

Pentru considerentele arătate, având în vedere că rezoluția atacată legală și temeinică și, totodată, că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimatul nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior, va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 32/P/2013 din 27 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

În baza art. 275 C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 32/P/2013 din 27 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 aprilie 2014.