ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2450/2014

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 39/ PI din 3 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă plângerea petentului ca nefondată și a fost menținută rezoluția atacată. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul să plătească statului 100 RON cheltuieli judiciare. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că petentul A.I. a formulat plângere împotriva Rezoluției DNA Serviciul Teritorial Timișoara nr. 553/II/2/2013, arătând că rezoluția a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale prin nerespectarea celor zece hotărâri judecătorești definitive și executorii, pronunțate în această cauză, că procurorul a refuzat cercetarea tentativelor de omor, săvârșind infracțiuni în acest mod, și că s-au încălcat prevederile din Constituția României.

Analizând plângerea formulată de petent, prin prisma probelor administrate de organele de urmărire penală în etapa actelor premergătoare, instanța de fond a constatat că la data de 5 august 2013 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă ICCJ - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, o plângere formulată de petentul A.I., împotriva magistraților A.N. - judecător la Curtea de apel Timișoara, și N.I.

- procuror șef de secție la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pentru „corupție și complicitate la tentativele de omor". În plângere s-a făcut referire la modul de soluționare a Dosarelor penale nr. 318/59/2013 și 334/59/2013 ale Curții de apel Timișoara, secția penală și de motivările Sentințelor penale 107/PI/2013 și 108/PI/2013, ambele din data de 9 mai 2013, fiind nemulțumit de modul de soluționare a acestor cauze, și solicitând efectuarea de cercetări față de cei doi magistrați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 254 - 257 C. pen., și art. 20 raportat la art. 174 C. pen. Prin Ordonanța nr. III/P/2013 din 12 februarie 2013, a Parchetului de pe lângă ICCJ - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cele două magistrate, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc.

pen., întrucât faptele reclamate nu există. Această ordonanță a fost menținută prin Ordonanța din data de 30 decembrie 2013 a procurorului șef serviciu din cadrul Direcție Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, cu motivarea că din analiza actelor existente la Dosarul nr. III/P/2013 se constată că petentul nu descrie fapte concrete care să impună efectuarea de cercetări și verificări de către DNA Serviciul Teritorial Timișoara conform competențelor care îi revin prin O.U.G. nr. 43/2002 cu modificările și completările ulterioare, situație în care instanța de fond a apreciat că soluția adoptată de procuror în dosar este legală și temeinică. Curtea de apel a arătat că într-adevăr, aspectele reclamate de către petent în plângerile sale se referă la activitatea judiciară a magistratului judecător A.N.

și N.I. - procuror șef de secție la Parchetul de pe lângă Curtea de apel Timișoara, respectiv la modul de soluționare a Dosarelor penale nr. 318/59/2013 și 334/59/2013 ale Curții de apel Timișoara, secția penală și de motivările Sentințelor penale 107/PI/2013 și 108/PP/2013, ambele din data de 9 mai 2013, fiind nemulțumit de modul de soluționare a acestor cauze, aspecte ce nu pot fi analizate decât de către instanțele de control judiciar cu prilejul soluționării căilor de atac promovate de către părțile nemulțumite. Hotărârile judecătorești atât în privința dispozitivului cât și a considerentelor nu pot fi criticate decât prin căile de atac, iar o hotărâre judecătorească nu poate constitui prin ea însăși o infracțiune.

În consecință, s-a arătat că în mod corect a apreciat procurorul în rezoluția atacată că infracțiunile sesizate nu există, că petentul nu descrie fapte concrete care să impună efectuarea de cercetări și verificări de către DNA Serviciul Teritorial Timișoara conform competențelor care îi revin prin O.U.G. nr. 43/2002 cu modificările și completările ulterioare, astfel că în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. s-a respins plângerea petentului S.A. ca nefondată, menținându-se Ordonanța din data de 30 decembrie 2013 a procurorului șef serviciu din cadrul Direcție Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara. Împotriva acestei sentințe, la data de 19 februarie 2014 a formulat contestație petentul A.I.

Contestația apare ca inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. (1968), hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) din același articol este definitivă.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că, în cauză, prin sentința atacată, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. (1968), a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției DNA - Serviciul Teritorial Timișoara nr. 553/II/2/2013, astfel încât Înalta Curte constată că această hotărâre este definitivă, potrivit textelor legale sus-menționate. Mai mult decât atât, în același sens sunt și dispozițiile noului Cod de procedură penală, respectiv art. 340 alin. (8) C. proc. pen., potrivit cărora încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) este definitivă, fiind susceptibilă de reformare pe calea contestației, conform art. 340 alin. (10) C. proc.

pen., exclusiv încheierea prin care s-a pronunțat soluția prevăzută la alin. (7) pct. 2 lit. c) al aceluiași articol, respectiv încheierea prin care s-a admis plângerea, s-a desființat soluția atacată și s-a dispus începerea judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală. Așa fiind, se constată că petentul A.I. a formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea unei căi de atac care nu întrunește cerințele textelor legale menționate și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun. Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, în temeiul art. 425 1 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., se va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A.I. Conform art. 275 alin. (2) și (5) C. proc. pen., contestatorul petent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A.I. Împotriva Sentinței penale nr. 39/PI din 3 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. Obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 septembrie 2014. Procesat de GGC - LM