ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2674/2014

Deliberând asupra cauzei de față În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 12/PI din 22 ianuarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost, respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva Rezoluției nr. 699/P/2013 din 15 noiembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, rezoluție care a fost menținută. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petentul a fost obligat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță de fond a reținut că, prin Rezoluția nr. 699/P/2013 din 15 noiembrie 2013, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul general B.I., de la Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Timișoara, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de de art. 26, raportat la art. 20, raportat la art. 174 C. pen.

Pentru a se dispune astfel s-a reținut că, la 11 septembrie 2013, petentul a formulat împotriva procurorului B.I. plângere penală prin care se solicită cercetarea acestuia sub aspectul comiterii infracțiunilor de "corupție și complicitate la tentativele de omor" prin dispunerea neînceperii urmăririi penale față de acesta din urmă și obligarea petentului la achitarea cheltuielilor judiciare în cuantum de 100 RON, ocazionate prin exercitarea abuzivă a dreptului de petiționare. Prin Sentința penală nr. 228/PI din 2 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 931/59/2013, Curtea de Apel Timișoara a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea plângerii penale la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, spre competenta soluționare.

Din verificările efectuate a reieșit că plângerea penală este vădit nefondată, fiind formulată abuziv. Din Rezoluția nr. 699/P/2013 a rezultat că cele două plângeri penale formulate de către A.I. împotriva domnului procuror general B.I. au fost transmise Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara prin Adresele nr. 10782 și nr. 10786 fiind înregistrate la această unitate în Dosarele cu nr. 467/P/2013 și nr. 468/P/2013, Prin soluțiile date în aceste dosare în data de 18 septembrie 2013 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de B.I. S-a arătat, totodată, că aceste rezoluții au fost comunicate persoanei vătămate, care de altfel le-a și atacat cu plângeri împotriva soluției, atât la procurorul general al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cât și la Curtea de Apel Timișoara, aceste plângeri făcând obiectul Dosarelor nr. 1134/59/2013 și nr. 1051/59/2013.

Rezultă deci că persoanei vătămate i s-a comunicat modul de soluționare a acelor două plângeri, iar acuzațiile aduse sunt nereale, astfel că aceasta și-a exercitat abuziv dreptul de petiționare. În motivarea rezoluției, s-a menționat și faptul ca din verificările efectuate a rezultat că până în prezent, pe rolul instanțelor există numeroase sesizări ale petentului A.I., respinse ca neîntemeiate sau ca inadmisibile, acesta exercitând în mod abuziv dreptul său de a face sesizări. S-a mai arătat că plângerile sale au caracter general și că în cuprinsul lor nu sunt descrise fapte care pot constitui infracțiuni, și că împotriva fiecărei persoane implicate în soluționarea acestor sesizări petentul formulează alte sesizări, cu caracter general, nemotivate, cerând constant, efectuarea de cercetări împotriva acestora sub aspectul comiterii infracțiunilor de "corupție și complicitate la tentativele de omor". Împotriva acestei soluții petentul A.I.

a formulat plângere, care prin Ordonanța nr. 1367/11/2/2013, a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a fost respinsă ca neîntemeiată. Împotriva soluțiilor date prin Rezoluția nr. 699/P/2013 din 15 noiembrie 2013 și prin Ordonanța nr. 1367/11/2/2013 din 17 decembrie 2013, petentul A.I. a formulat plângere în instanța competentă. În motivarea plângerii petentul a arătat că nu i-a fost comunicată în termenul legal rezoluția și că i s-a refuzat cercetarea legală și în termenul stabilit de lege pentru infracțiunile precizate în plângerea penală, încălcându-se astfel drepturile garantate de art. 21, art. 22, art. 23 din Constituția României. În susținerea plângerii, petentul a arătat că a fost refuzată cercetarea infracțiunilor dovedite indubitabil ca probe materiale și acte probatorii.

Au fost atașate Dosarele nr. 699/P/2013 din 15 noiembrie 2013 și nr. 1367/11/2/2013 din 17 decembrie 2013, ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanța a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a concluzionat în mod corect că faptele de care era acuzat intimatul nu există, acesta îndeplinindu-și atribuțiile de serviciu, cu respectarea statutului magistratului, a codului de procedură penală și ale celorlalte legi în vigoare. În ceea ce privește soluțiile pronunțate de intimat în calitate de procuror, acestea au fost date în exercitarea atribuțiilor de serviciu, petentul, dacă se considera nedreptățit putând uza de căile de atac prevăzute de lege.

Faptul că soluțiile date de către intimat în calitate de magistrat nu concordă cu opinia petentului nu poate fi asimilat vreuneia dintre acțiunile care intră în conținutul constitutiv al vreunei infracțiuni și, pe cale de consecință, nu poate determina începerea urmăririi penale și, respectiv, trimiterea în judecată a acestuia. Nu se poate reține în sarcina intimatului în prezenta cauză săvârșirea infracțiunii invocate prin plângere, întrucât acesta s-a pronunțat în limitele competențelor stabilite prin lege cu privire la plângerile formulate de petent.

Legiuitorul, reglementând statutul judecătorilor și procurorilor, în art. 3 din Legea nr. 303/2004 republicată a statuat: „Procurorii se bucură de stabilitate și sunt independenți, în condițiile legii.". De asemenea, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004, desființarea unei hotărâri judecătorești poate fi obținută prin exercitarea căilor legale de atac, iar nu pe calea formulării unor plângeri, vizând tragerea la răspundere penală a judecătorului care a pronunțat-o sau a procurorului care a pus. concluzii potrivit legii. Magistrații nu pot fi trimiși în judecată pentru rezoluțiile, ordonanțele sau hotărârile judecătorești pronunțate chiar și în cazul în care acestea ar fi netemeinice și nelegale, îndreptarea lor putând fi realizată prin admiterea căilor de atac.

Împotriva acestei Sentințe penale nr. 12/PI din 11 ianuarie 2014, petiționarul A.I. a înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara o cerere de apel care a fost înaintată spre soluționare la data de 7 aprilie Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind calificată ca o cerere de contestație.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală sub nr. 1327/59/2013 și repartizată aleatoriu C8, fixându-se termen la 24 septembrie 2014. Examinând contestația formulată de petentul A.I., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010, privind Codul procedură penală, și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, „plângerile împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii noi, continuă să se judece de către instanțele competente potrivit legii vechi conform regulilor prevăzute de aceeași lege." Conform alin. (2) al aceluiași articol, instanța care admite plângerea și reține cauza spre judecare conform art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc.

pen./1969, face în mod corespunzător aplicarea dispozițiilor art. 341 alin. (7) pct. 2. C. proc. pen., cu privire la probele și actele de urmărire penală. încheierea este supusă contestației în condițiile legii noi. Din analiza textelor de lege mai sus evocate, rezultă că numai în situația prevăzută de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 competența de soluționare revine judecătorului de cameră preliminară, încheierea fiind supusă contestației potrivit legii noi. În speța de față, avându-se în vedere că prin Sentința penală nr. 12/PI din 22 ianuarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, s-a dat o soluție de respingere a plângerii, competența de a soluționa calea de atac declarată de petent nu aparține judecătorului de cameră preliminară, ci completului legal învestit potrivit vechilor reglementări.

Potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluție de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanță căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Potrivit art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul, soluționând plângerea o poate respinge ca nefondată prin sentință, ca în speță, iar potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă) împotriva hotărârii pronunțate de judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac, astfel că sentința pronunțată în aceste condiții este definitivă de la data pronunțării.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție, statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv, exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice. Potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală, admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Față de aceste considerente, va fi respinsă ca inadmisibilă contestația formulată de petentul A.I. împotriva Sentinței penale nr. 12/PI din 22 ianuarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A.I. împotriva Sentinței penale nr. 12/PI din 22 ianuarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 septembrie 2014. Procesat de GGC - LM