ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2674/2014

Deliberând asupra

cauzei de față

În baza lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 12/PI din 22

ianuarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost, respinsă, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul A.I. împotriva Rezoluției nr. 699/P/2013 din 15 noiembrie

2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, rezoluție care a fost

menținută.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. petentul a fost obligat la plata sumei de 100 RON cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță de fond a reținut că, prin Rezoluția nr. 699/P/2013 din

15 noiembrie 2013, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul

general B.I., de la Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Timișoara, sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de de art. 26, raportat la art. 20,

raportat la art. 174 C. pen.

Pentru a se dispune

astfel s-a reținut că, la 11 septembrie 2013, petentul a formulat împotriva

procurorului B.I. plângere penală prin care se solicită cercetarea acestuia sub

aspectul comiterii infracțiunilor de "corupție și complicitate la

tentativele de omor" prin dispunerea neînceperii urmăririi penale față de

acesta din urmă și obligarea petentului la achitarea cheltuielilor judiciare în

cuantum de 100 RON, ocazionate prin exercitarea abuzivă a dreptului de

petiționare.

Prin Sentința penală

nr. 228/PI din 2 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 931/59/2013, Curtea

de Apel Timișoara a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea plângerii

penale la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, spre competenta

soluționare.

Din verificările

efectuate a reieșit că plângerea penală este vădit nefondată, fiind formulată

abuziv.

Din Rezoluția nr.

699/P/2013 a rezultat că cele două plângeri penale formulate de către A.I.

împotriva domnului procuror general B.I. au fost transmise Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara prin Adresele nr. 10782 și nr. 10786 fiind

înregistrate la această unitate în Dosarele cu nr. 467/P/2013 și nr.

468/P/2013, Prin soluțiile date în aceste dosare în data de 18 septembrie 2013

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de B.I. S-a arătat, totodată, că

aceste rezoluții au fost comunicate persoanei vătămate, care de altfel le-a și

atacat cu plângeri împotriva soluției, atât la procurorul general al Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cât și la Curtea de Apel Timișoara,

aceste plângeri făcând obiectul Dosarelor nr. 1134/59/2013 și nr. 1051/59/2013.

Rezultă deci că persoanei vătămate i s-a comunicat modul de soluționare a

acelor două plângeri, iar acuzațiile aduse sunt nereale, astfel că aceasta și-a

exercitat abuziv dreptul de petiționare.

În motivarea

rezoluției, s-a menționat și faptul ca din verificările efectuate a rezultat că

până în prezent, pe rolul instanțelor există numeroase sesizări ale petentului

A.I., respinse ca neîntemeiate sau ca inadmisibile, acesta exercitând în mod

abuziv dreptul său de a face sesizări.

S-a mai arătat că

plângerile sale au caracter general și că în cuprinsul lor nu sunt descrise

fapte care pot constitui infracțiuni, și că împotriva fiecărei persoane

implicate în soluționarea acestor sesizări petentul formulează alte sesizări,

cu caracter general, nemotivate, cerând constant, efectuarea de cercetări

împotriva acestora sub aspectul comiterii infracțiunilor de "corupție și

complicitate la tentativele de omor".

Împotriva acestei

soluții petentul A.I. a formulat plângere, care prin Ordonanța nr.

1367/11/2/2013, a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva soluțiilor

date prin Rezoluția nr. 699/P/2013 din 15 noiembrie 2013 și prin Ordonanța nr.

1367/11/2/2013 din 17 decembrie 2013, petentul A.I. a formulat plângere în

instanța competentă.

În motivarea

plângerii petentul a arătat că nu i-a fost comunicată în termenul legal

rezoluția și că i s-a refuzat cercetarea legală și în termenul stabilit de lege

pentru infracțiunile precizate în plângerea penală, încălcându-se astfel

drepturile garantate de art. 21, art. 22, art. 23 din Constituția României. În

susținerea plângerii, petentul a arătat că a fost refuzată cercetarea

infracțiunilor dovedite indubitabil ca probe materiale și acte probatorii.

Au fost atașate

Dosarele nr. 699/P/2013 din 15 noiembrie 2013 și nr. 1367/11/2/2013 din 17

decembrie 2013, ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Analizând materialul

probator aflat la dosarul cauzei, instanța a reținut că Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara a concluzionat în mod corect că faptele de care era

acuzat intimatul nu există, acesta îndeplinindu-și atribuțiile de serviciu, cu

respectarea statutului magistratului, a codului de procedură penală și ale

celorlalte legi în vigoare.

În ceea ce privește

soluțiile pronunțate de intimat în calitate de procuror, acestea au fost date

în exercitarea atribuțiilor de serviciu, petentul, dacă se considera

nedreptățit putând uza de căile de atac prevăzute de lege.

Faptul că soluțiile

date de către intimat în calitate de magistrat nu concordă cu opinia petentului

nu poate fi asimilat vreuneia dintre acțiunile care intră în conținutul

constitutiv al vreunei infracțiuni și, pe cale de consecință, nu poate

determina începerea urmăririi penale și, respectiv, trimiterea în judecată a

acestuia.

Nu se poate reține în

sarcina intimatului în prezenta cauză săvârșirea infracțiunii invocate prin

plângere, întrucât acesta s-a pronunțat în limitele competențelor stabilite

prin lege cu privire la plângerile formulate de petent.

Legiuitorul,

reglementând statutul judecătorilor și procurorilor, în art. 3 din Legea nr.

303/2004 republicată a statuat: „Procurorii se bucură de stabilitate și sunt

independenți, în condițiile legii.".

De asemenea, potrivit

art. 17 din Legea nr. 304/2004, desființarea unei hotărâri judecătorești poate

fi obținută prin exercitarea căilor legale de atac, iar nu pe calea formulării

unor plângeri, vizând tragerea la răspundere penală a judecătorului care a

pronunțat-o sau a procurorului care a pus. concluzii potrivit legii.

Magistrații nu pot fi

trimiși în judecată pentru rezoluțiile, ordonanțele sau hotărârile

judecătorești pronunțate chiar și în cazul în care acestea ar fi netemeinice și

nelegale, îndreptarea lor putând fi realizată prin admiterea căilor de atac.

Împotriva acestei

Sentințe penale nr. 12/PI din 11 ianuarie 2014, petiționarul A.I. a înregistrat

pe rolul Curții de Apel Timișoara o cerere de apel care a fost înaintată spre

soluționare la data de 7 aprilie Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind

calificată ca o cerere de contestație.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală sub

nr. 1327/59/2013 și repartizată aleatoriu C8, fixându-se termen la 24

septembrie 2014.

Examinând contestația

formulată de petentul A.I., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă

pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 15

alin. (1) din Legea nr. 255/2013, pentru punerea în aplicare a Legii nr.

135/2010, privind Codul procedură penală, și pentru modificarea și completarea

unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, „plângerile

împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată aflate pe rolul

instanțelor la data intrării în vigoare a legii noi, continuă să se judece de

către instanțele competente potrivit legii vechi conform regulilor prevăzute de

aceeași lege."

Conform alin. (2) al

aceluiași articol, instanța care admite plângerea și reține cauza spre judecare

conform art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen./1969, face în mod

corespunzător aplicarea dispozițiilor art. 341 alin. (7) pct. 2. C. proc. pen.,

cu privire la probele și actele de urmărire penală. încheierea este supusă

contestației în condițiile legii noi.

Din analiza textelor

de lege mai sus evocate, rezultă că numai în situația prevăzută de art. 15

alin. (2) din Legea nr. 255/2013 competența de soluționare revine judecătorului

de cameră preliminară, încheierea fiind supusă contestației potrivit legii noi.

În speța de față,

avându-se în vedere că prin Sentința penală nr. 12/PI din 22 ianuarie 2014 a

Curții de Apel Timișoara, secția penală, s-a dat o soluție de respingere a

plângerii, competența de a soluționa calea de atac declarată de petent nu

aparține judecătorului de cameră preliminară, ci completului legal învestit

potrivit vechilor reglementări.

Potrivit art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluție de neîncepere a urmăririi penale

sau a ordonanței, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror

interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanță

căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă

instanță.

Potrivit art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen., judecătorul, soluționând plângerea o poate respinge ca

nefondată prin sentință, ca în speță, iar potrivit art. 278

1

alin.

(10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. XVIII pct. 39

din Legea nr. 202/2010 (mica reformă) împotriva hotărârii pronunțate de

judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac,

astfel că sentința pronunțată în aceste condiții este definitivă de la data

pronunțării.

Dând eficiență

principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, privind

exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și

celui privind liberul acces la justiție, statuat prin art. 21 din legea

fundamentală, respectiv, exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea

procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru

persoane aflate în situații identice.

Potrivit

dispozițiilor Codului de procedură penală, admisibilitatea căilor de atac este

condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual

penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse

examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și

motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Or, recunoașterea

unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual

penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest

motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de aceste

considerente, va fi respinsă ca inadmisibilă contestația formulată de petentul

A.I. împotriva Sentinței penale nr. 12/PI din 22 ianuarie 2014 a Curții de Apel

Timișoara, secția penală.

Potrivit art. 275

alin. (2) C. proc. pen. contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația formulată de petentul A.I. împotriva Sentinței penale

nr. 12/PI din 22 ianuarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 200 RON, cu titlu cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 septembrie 2014.

Procesat de GGC - LM