ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 235/2014

Asupra apelului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 14/PI din data de 22 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. s-a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de către petentul A.I. împotriva rezoluției din data de 06 noiembrie 2013 dată în Dosarul nr. 715/P/2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la plata sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare față de stat.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a reținut următoarele:

Prin plângerea înregistrată la data de 20 decembrie 2013 sub nr. 1331/59/2013, petentul A.I. a atacat rezoluția de respingere plângerii nr. 1309/II/2/2013 din 13 decembrie 2013, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În motivarea plângerii petentul a arătat că a introdus o plângere în temeiul art. 278 C. proc. pen. înregistrată sub nr. 715/P/2013, iar domnul procuror realizează un fals intelectual consemnând data de 13 decembrie 2013 pentru rezoluția pe care o prezintă la Oficiul poștal la data de 16 decembrie 2013. Se mai arată că rezoluția încalcă prevederile art. 10 lit. j) din C. proc. pen. prin nerespectarea celor zece hotărâri judecătorești definitive și executorii, infracțiune precizată la art. 271 C. pen. dar și dispozițiile art. 62 C. proc. pen., infracțiune precizată la art. 254 C. pen.

Petentul a arătat în continuare că a refuzat cercetarea tentativelor de omor, devenind complice și dovedind că face parte din mafia corupției și a criminalității din activitatea judiciară.

Au fost atașate Dosarele nr. 715/P/2013 din 06 noiembrie 1013 și nr. 1309/II/2/2013 din 13 decembrie 2013, ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanța reține, în fapt, următoarele:

Prin Rezoluția nr. 715/P/2013 din 06 noiembrie 1013 fost soluționată plângerea penală formulată de petentul A.I. împotriva magistratului procuror T.M.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de "corupție" și de complicitate la tentativă de "omor", prev. și ped. de art 246 C. pen. și art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., prin dispunerea neînceperii urmăririi penale față de magistratul procuror T.M.V. în temeiul art. 10 lit. f) C. proc. pen.

În motivarea rezoluției criticată de petent s-a arătat ca plângerea reprezintă un abuz de drept, dovadă a relei-credințe în exercitarea dreptului de petiționare întrucât o persoană nu poate fi cercetată de mai multe ori pentru aceeași faptă, iar în cauză au fost efectuate cercetări și s-a pronunțat deja o soluție.

Prin cea de a doua rezoluție contra căreia a fost formulată plângerea de față, și anume Rezoluția nr. 1309/II/2/2013 din 13 decembrie 2013, a fost menținută soluția dată prin Rezoluția nr. 715/P/2013 din 06 noiembrie 1013.

Împotriva Rezoluției nr. 715/P/2013 din 06 noiembrie 1013 petentul a formulat, în baza art. 278

1

C. proc. pen., plângere înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub nr. 1279/59/2013, iar prin Sentința penală nr. 6/PI/2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în Dosar nr. 1279/59/2013 a fost respinsă plângerea petentului împotriva acestei rezoluții.

Ori, în speță petentul a atacat Rezoluția nr. 1309/II/2/2013 din 13 decembrie 2013, prin care a fost respinsă plângerea petentului împotriva Rezoluției nr. 715/P/2013 din 06 noiembrie 1013.

În dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., legiuitorul a statuat că plângerea întemeiată pe aceste dispoziții se formulează împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, precum și a dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu. Rezolvarea plângerii introduse în temeiul art. 275 - 278 din același cod, de către procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, constituie numai o condiție prealabilă, obligatorie, prevăzută de lege pentru exercitarea plângerii în condițiile art. 278

1

C. proc. pen. Prin urmare, în procedura reglementată în art. 278

1

C. proc. pen. se verifică numai legalitatea și temeinicia soluției de netrimitere în judecată dată inițial de procuror, respectiv rezoluția nr. 715/P/2013 din 06 noiembrie 1013.

Prin urmare, plângerea împotriva Rezoluției nr. 1309/II/2/2013 din 13 decembrie 2013, prin care a fost, respinsă plângerea petentului împotriva Rezoluției nr. 715/P/2013 din 06 noiembrie 1013 nu poate fi considerată o plângere distinctă față de cea care a făcut obiectul Dosarului nr. 1279/59/2013, prin care Curtea de Apel Timișoara a respins plângerea petentului împotriva Rezoluții nr. 715/P/2013 din 06 noiembrie 2013, obiectul plângerii de față constituindu-l Rezoluția nr. 715/P/2013 din 06 noiembrie 2013.

Împotriva acestei decizii penale a formulat contestație (recalificată apel) la data de 19 februarie 2014 contestatorul A.I.

În motivarea contestației a susținut că sentința atacată a fost pronunțată fără o prealabilă cercetare judecătorească legală a infracțiunilor menționate în cuprinsul plângerii formulate în fața Curții de Apel Timișoara, secția penală, și fără ca instanța să aibă în vedere actele depuse la dosarul cauzei. A precizat că probele indicate dovedesc corupția și criminalitatea existentă în activitatea judiciară din anul 1995.

De asemenea, a considerat că sentința atacată a încălcat drepturile fundamentale garantate de art. 21 din Constituția României.

Examinând apelul formulat, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 8 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă.

Hotărârile supuse apelului, conform dispozițiilor art. 408 C. proc. pen., sunt sentințele, dacă legea nu prevede altfel.

Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și art. 408 C. proc. pen., a recalificat calea de atac formulată de petent ca fiind apel.

Conform dispozițiilor art. 551 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. hotărârile primei instanțe rămân definitive la data pronunțării, când hotărârea nu este supusă contestației sau apelului.

În cauza de față petentul a declarat apel împotriva Sentinței penale nr. 14/PI din 22 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, definitivă potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. anterior.

În conformitate cu prevederile art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. anterior, "hotărârea judecătorului pronunțată potrivit art. 278

1

alin. (8) este definitivă"

În privința sentinței penale atacate, pronunțată în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior și definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor. În limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

În materia apelului, inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situații: când apelul este îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel și când a fost declarat de o persoană care nu are calitatea procesuală de a apela. Acestora li se adaugă și cazurile în care titularul dreptului de apel depășește limitele în care i se recunoaște dreptul său de apel, precum și cele în care se declară apel împotriva unei hotărâri pe care aceeași parte o atacase anterior printr-un alt apel.

În speță, nu este incidență niciuna dintre situațiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile Codului de procedură penală anterior, astfel că se impune respingerea apelului formulat ca inadmisibil.

Pentru aceste considerente Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil apelul petentului, întrucât acesta a fost formulat împotriva unei hotărâri definitive.

Va obliga apelantul la plata sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil apelul formulat de petiționarul A.I. împotriva Sentinței penale nr. 14/PI din 22 ianuarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă apelantul petiționar la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 05 septembrie 2014.

Procesat de GGC - NN