ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2013/2013

Asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 18 decembrie 2012 sub nr. 1488/59/2012 petiționarul A.I. a solicitat infirmarea rezoluției dată în Dosar nr. 151/P/2012 al D.N.A. Serviciul Teritorial Timișoara, întrucât intimații B.G., judecător la Curtea de Apel Timișoara și B.E., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara au săvârșit infracțiunile de corupție și tentativă la omor. Se arată în motivare că judecătorul B.G. a pronunțat sentința penală nr. 220/PI/2012 în Dosar nr. 967/59/2012 fără citarea petentului A.I., astfel a încălcat dispozițiile art. 291 C. proc. pen., și a emis astfel un act abuziv și fals, dovedind „un grad de corupție greu de imaginat”.

De asemenea petentul este nemulțumit și de concluziile procurorului de ședință de la acel termen de judecată B.E., care a concluzionat în sensul respingerii plângerii petentului. La plângere a fost atașat dosarul în care s-a pronunțat rezoluția atacată și din analiza căruia instanța reține următoarea stare de fapt. Prin ordonanța din data de 16 noiembrie 2012 a D.N.A., Serviciul Teritorial Timișoara pronunțată în Dosar nr. 151/P/2012 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător B.G. și a magistratului procuror B.E., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000. Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara referitor la celelalte infracțiuni reclamate, și anume, complicitate la tentativă de omor și nerespectarea hotărârilor judecătorești.

S-a arătat că prin ordonanța din 12 decembrie 2012 a procurorului șef serviciu T.S. din cadrul D.N.A., Serviciul Teritorial Timișoara din Dosarul nr. 483/II/2/2012, s-a respins ca nefondată plângerea petentului împotriva soluției mai sus menționate. Prin sentința penală nr. 28/PI din 7 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen, s-a respins plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 151/P/2012 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Timișoara. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen a fost obligat petiționarul la plata sumei de 80 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că rezoluțiile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice, în deplină concordanță cu starea de fapt și probele administrate în cauză. S-a arătat că în plângerea adresată instanței, petiționarul A.I. îi acuză pe magistrații judecător B.G. și procuror B.E. de săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prevăzute de art. 254 C. pen. și tentativă la omor, în forma complicității, respectiv nerespectarea hotărârilor judecătorești. În fapt, s-a reținut că prin sentința penală nr. 220/PI/2012 din data de 19 septembrie 2012 pronunțată în Dosar nr. 967/59/2012 , în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

s-a respins ca nefondată plângerea petiționarului împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 28 iunie 2012 și a rezoluției din 3 august 2012 Dosar nr. 929/II/2/2012 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, apreciindu-se că acestea sunt temeinice și legale și prin aceeași hotărâre s-a respins ca inadmisibilă plângerea aceluiași petiționar împotriva lucrării din 2012, acesta fiind obligat la 100 RON cheltuieli judiciare față de stat. Cu toate că soluția este definitivă, petiționarul a formulat recurs împotriva soluției, recurs înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție cu termen de judecată fixat la data de 8 ianuarie 2013. Totodată petiționarul a formulat plângere penală împotriva magistratului judecător B.G., cel care a pronunțat hotărârea și a procurorului B.E.

care a pus concluzii la dezbateri, fiind nemulțumit de soluția pronunțată în cauză. S-a arătat că prin modul în care sunt reglementate procedurile jurisdicționale judecătorii și procurorii au asigurată independența și autonomia, supunându-se numai legii și reglementărilor în materia respectivă, fiind la adăpost de orice ingerință din partea oricăror persoane, organizații, autorități sau instituții. A admite că judecătorul răspunde penal pentru o hotărâre dată, ori prin modul de interpretare și aplicare a legii, ar echivala cu încălcarea principiilor care guvernează justiția și activitatea judecătorilor, respectiv independența și imparțialitatea judecătorilor și autoritatea de lucru judecat. Soluția pronunțată în speță a fost rezultatul deliberării judecătorului și reprezintă opinia acestuia în speța dedusă judecății.

Răspunderea penală a judecătorilor pentru hotărârile pronunțate este o excepție, putând fi angajată doar în cauzele în care legea permite acest lucru în mod expres, dar niciodată pentru pronunțarea unei hotărâri conform propriei conștiințe, în urma aprecierii probatoriului administrat în cauză, chiar dacă unele aspecte ar fi fost reținute în mod eronat și chiar dacă hotărârea lor ar fi greșită și ulterior desființată în căile de atac. Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că nu există indicii că cei doi magistrați au comis infracțiunile reclamate de petent. Astfel, sub aspectul infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, din analiza stării de fapt și a documentelor aflate la dosar, instanța a constatat că nu există probe sau indicii cu privire la săvârșirea acestei infracțiuni, motiv pentru care în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi în cauză,fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs petiționarul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că petiționarul A.I.

a formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 151/P/2012 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Timișoara, înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 18 decembrie 2012 sub nr. 1488/59/2012, susținând că intimații B.G., judecător la Curtea de Apel Timișoara și B.E., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara au săvârșit infracțiunile de corupție și tentativă la omor, iar în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. instanța a respins plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 151/P/2012 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Timișoara.

Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (10), hotărârea judecătorului, pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă. Potrivit dispozițiilor art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege. În cauză, petiționarul a declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, cu care secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată, cale de atac care nu întrunește cerințele textului menționat și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun. Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționar este inadmisibil, iar în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. urmează a fi respins. Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul A.I. împotriva sentinței penale nr. 28/PI din 7 februarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2013.