ÎCCJ, decizie (scj.ro #82823)

Revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă. Invocarea unor hotărâri pronunțate în stadii sucesive ale procedurii insolvenței. Inadmisibilitate Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac Index alfabetic: revizuire - excepția inadmisibilității - hotărâri contradictorii - procedura insolvenței C. proc. civ., art. 322 pct. 7 Legea nr. 64/1995 Din economia art. 322 pct. 7 C. proc. civ. reiese faptul că revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate Condițiile de admisibilitate prevăzute în art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. nu sunt îndeplinite în cazul în care prin hotărârile invocate în susținerea acestui motiv de revizuire s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, iar prin a doua hotărâre au fost soluționate contestațiile împotriva tabelului creditorilor întocmit în cauză, întrucât aceste hotărâri au fost pronunțate asupra unor cereri diferite, în stadii succesive ale procedurii insolvenței declanșate împotriva aceleiași debitoare, în condiții de contradictorialitate diferite. Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2013 din 22 mai 2013 Notă : * În decizie au fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod de procedură civilă ** Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării și lichidării judiciare a fost abrogată de Legea nr. 85/2006 la data de 20 iulie 2006 D.G.F.P.M.B.

a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței comerciale nr. 920SIND/13.04.2011 pronunțate de Tribunalul Brașov, Secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul xx73/62/2006, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susținând că aceasta cuprinde dispoziții potrivnice sentinței comerciale nr. 1083/09.09.2004 pronunțate de Tribunalul București, Secția a VII-a comercială, în același dosar de insolvență. În motivare, revizuienta a arătat că prin sentința comercială nr. 1083/09.09.2004 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a comercială, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC T.U. SA reținându-se în mod irevocabil că AFP Sector 4 deținea împotriva societății o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 3.890.189 lei, reprezentând obligații fiscale restante la bugetul general consolidat al statului.

La o distanță de 7 ani, prin sentința atacată, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, au fost admise contestațiile împotriva tabelului creditorilor formulate de S.T. și SC A.T. 94 SRL privind creanța cu care a fost înscrisă creditoarea D.G.F.P.M.B. (succesoare a AFP Sector 4), constatându-se că aceasta nu este certă, lichidă și exigibilă și dispunându-se reverificarea de către administratorul judiciar. În susținerea căii extraordinare de atac revizuienta a afirmat că dispozițiile sentinței atacate contravin unui aspect tranșat anterior în mod irevocabil de instanța competentă și cenzurează o creanță bugetară pe o altă cale decât cea a contestației împotriva titlului executoriu emis de organul fiscal.

Prin întâmpinarea depusă la data de 18.01.2012, intimata SC A.T. 94 SRL a invocat tardivitatea formulării cererii de revizuire în raport de termenul legal prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și inadmisibilitatea cererii pentru neîndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. În motivarea excepției inadmisibilității, intimata a susținut neîndeplinirea cerinței triplei identități între cele două hotărâri, arătând că acestea nu au fost pronunțate între aceleași părți și nu au soluționat aceleași cereri, dar au fost pronunțate în aceeași cauză. Totodată, a precizat că autoritatea de lucru judecat a primei sentințe a format obiectul dezbaterilor anterior pronunțării sentinței atacate și a constituit motiv de recurs analizat prin decizia civilă nr. 507R/08.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Secția comercială.

Prin sentința civilă nr. 8/2012 din 18 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire întrucât cele două hotărâri confruntate nu cuprind dispoziții potrivnice, au fost pronunțate asupra unor cereri diferite în stadii succesive ale procedurii insolvenței declanșate împotriva debitoarei SC T.U. SA și în condiții de contradictorialitate diferite. Împotriva acestei soluții a declarat recurs revizuienta care a apreciat că această hotărâre este netemeinică și nelegală, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii și a solicitat modificarea în parte a acesteia susținând că, potrivit dispozițiilor legii insolvenței, creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii este acel creditor a cărui creanță este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile, iar cuantumul acesteia este superior valorii prag prevăzută de legiuitor.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă implicit că la momentul verificării condițiilor cerute de lege pentru a pronunța deschiderea procedurii insolvenței la cererea creditorilor, instanța este obligată să verifice creanța invocată nu numai sub aspectul caracterului cert, lichid și exigibil, dar și sub cel al cuantumului, fiind evident că judecătorul sindic nu poate pronunța o hotărâre de deschidere a unei proceduri dacă cuantumul creanței invocate nu depășește valoarea prag stabilită de legiuitor.

În aceste condiții recurenta apreciază că în mod eronat Curtea de Apel București a reținut că „judecătorul sindic era ținut să verifice, conform dispozițiilor Legii nr. 64/1995, în vigoare la acea dată, doar îndeplinirea cerințelor pentru declanșarea procedurii împotriva debitoarei între care și caracterul cert, lichid și exigibil al creanței invocate de creditoare”, iar „cu prilejul soluționării contestațiilor la tabelul creditorilor, se analizau apărările de fond privind existența și întinderea creanței invocate de creditoare”. O interpretare contrară poate duce la pronunțarea de către aceeași instanță a două hotărâri potrivnice, ceea ce pretinde recurenta că s-a și întâmplat în speță. De asemenea, apreciem că existența unei creanțe, atât sub aspectul cuantumului, cât și al caracterului cert, lichid și exigibil, nu este legată de schimbarea structurii acționariatului societății debitoare.

Recurenta consideră că, față de modalitatea în care au fost formulate dispozițiile instanței de fond în cea de a doua hotărâre - respectiv în hotărârea nr. 920/SIND pronunțată de către Tribunalul Brașov, ne aflam în situația indicată de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Ceea ce s-a dispus în cea de a doua hotărâre cu privire la creanța DGFPMB e o rejudecare a unei chestiuni soluționate definitiv și irevocabil și o expunere a părților la o dublă judecată, cu pronunțarea unei soluții contrare primei hotărâri. Cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligată, recurenta a solicitat modificarea hotărârii recurate în sensul exonerării de la plata acestora, iar în susținere a învederat, în principal, faptul că, în speță, nu a fost reținută vreo culpă procesuală a D.G.F.P.M.B.

care să justifice acordarea unor cheltuieli de judecată, ori este evident că în lipsa unei culpe dovedite astfel de pretenții nu sunt justificate. Recurenta a invocat și dispozițiile art. 229 din O.G nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu completările și modificările ulterioare, potrivit cărora: „organele fiscale sunt scutite de taxe, tarife, comisioane sau cauțiuni pentru cererile, acțiunile, orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea administrării creanțelor fiscale, excepția celor privind comunicarea actului administrativ fiscal, coroborate cu cele art. 17 din O.G nr. 30/1999 pentru modificarea și completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și a O.G.

nr. 12/1998 privind taxele timbru pentru activitatea notarială”. În cazul în care instanța va trece peste cele arătate mai sus, în sensul admiterii cererii intimaților, recurenta a solicitat aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., mai precis, micșorarea onorariului pretins având în vedere că activitatea desfășurată de apărătorul intimatei, în raport cu complexitatea cauzei, nu justifică cuantumul mare al acestuia. Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând hotărârea prin prisma criticilor formulate, a respins recursul pentru următoarele considerente: În fapt, DGFPMB a formulat recurs la hotărârea de revizuire a sentinței comerciale nr. 920 SIND/13.04.2011 pronunțată de Tribunalul Brașov, Secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. xx373/62/2006, apreciind că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, în prezenta cauză la data de 18.01.2012 este netemeinică și nelegală, solicitând modificarea în parte a sentinței nr. 8/2012.

Recurenta se află în eroare în ceea ce privește interpretarea sentinței pronunțate de Curtea de apel deoarece se precizează în mod clar faptul că în această cale extraordinară de atac nu este admisibil să fie reluate criticile formulate de către partea interesată, respectiv de către recurentă întrucât aceasta le-a putut formula în calea de atac a recursului și nu și-a exercitat acest drept, motiv pentru care Curtea de apel a considerat că nu este admisibilă cererea de revizuire formulată de DGFPMB. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia ar exista două hotărâri potrivnice, recurenta se află iarăși într-o eroare deoarece cele două hotărâri la care se face referire au fost pronunțate asupra unor cereri diferite, în stadii diferite ale procedurii insolvenței declanșate împotriva debitoarei SC T.U.

SA, ca atare nici această susținere nu poate fi reținută ca fiind un argument concret pentru admisibilitatea cererii de revizuire. Motivul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocat în prezenta cauză, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri definitive contradictorii, pronunțate în aceeași pricină, dar în dosare diferite. Pentru că această cale extraordinară de atac are drept scop principal remedierea erorilor determinate de nesocotirea principiului autorității de lucru judecat, finalitate ce nu poate fi nesocotită, după cum nici puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate în cea de a doua pricină, o cerință specială pentru admisibilitatea acestei cereri este ca puterea de lucru judecat să nu fi format obiectul dezbaterilor contradictorii în cel de-al doilea proces.

Cele două hotărâri confruntate nu cuprind dispoziții potrivnice, au fost pronunțate asupra unor cereri diferite, în stadii succesive ale procedurii insolvenței declanșate împotriva debitoarei SC T.U. SA și în condiții de contradictorialitate diferite. Astfel, prin sentința comercială nr. 1083/09.09.2004 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a comercială, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC T.U. SA la cererea creditoarei AFP Sector 4, iar, prin sentința comercială nr. 920SIND/13.04.2011 pronunțată de Tribunalul Brașov, Secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul xx73/62/2006 au fost soluționate contestații împotriva tabelului creditorilor întocmit în cauză.

Dacă în prima etapă judecătorul sindic era ținut să verifice, conform dispozițiilor Legii nr. 64/1995, în vigoare la acea dată, doar îndeplinirea cerințelor pentru declanșarea procedurii împotriva debitoarei între care și caracterul cert, lichid și exigibil al creanței invocate de creditoare, cu prilejul soluționării contestațiilor la tabelul creditorilor se analizau apărările de fond privind existența și întinderea creanței invocate de creditoare. Invocarea unei creanțe chiar prin cererea de deschidere a procedurii, de natură a conduce la admiterea acesteia, nu exclude această creanță de la procedura de verificare de către administratorul judiciar desemnat de instanță sau de către judecătorul sindic în cazul formulării unor contestații la tabel.

Totodată, existența și conținutul sentinței comerciale nr. 1083/09.09.2004 pronunțate de Tribunalul București, Secția a VII-a comercială, prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei au fost cunoscute de judecătorul sindic desemnat în urma strămutării judecății cauzei, iar partea interesată a putut formula critici în legătură cu acest aspect în calea de atac a recursului, nefiind admisibilă reluarea acestora într-o cale extraordinară de atac. Cât privește aspectul învederat de către recurentă în legătură cu achitarea cheltuielilor de judecată, astfel cum au fost dispuse de către Curtea de Apel București, arătând că, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., „judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabelul onorariilor minimale, ori de cate ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”, dar suma nu este exagerat de mare în ceea ce privește cuantumul, iar art. 274 alin. (1) C. proc. civ. este foarte elocvent în această privință, respectiv „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. Interpretarea pe care recurenta o face în privința dispozițiilor legale referitoare la plata taxelor de timbru și a cheltuielilor de judecată nu poate fi reținută, legiuitorul exonerând, conform dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 modificată, de la plata taxelor de timbru datorate, dar nu și de la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat, expertize, etc. Pentru toate considerentele reținute, conform art. 312 C. proc.

civ., s-a respins recursul declarat de revizuenta DGFPMB împotriva sentinței civile nr. 8/2012 din 18 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, ca nefondat.