ÎCCJ, decizie (scj.ro #82823)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82823) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Revizuire

întemeiată pe art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă.

Invocarea unor hotărâri pronunțate în stadii sucesive ale procedurii

insolvenței. Inadmisibilitate

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile

extraordinare de atac

Index alfabetic: revizuire

- excepția inadmisibilității

-

hotărâri contradictorii

- procedura insolvenței

C.

proc. civ., art. 322 pct. 7

Legea

nr. 64/1995

Din economia art. 322 pct.

7 C.

proc. civ. reiese faptul că revizuirea unei hotărâri rămase

definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a

unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când

evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive

potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite,

în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având

aceeași calitate

Condițiile

de admisibilitate prevăzute în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu sunt

îndeplinite în cazul în care prin hotărârile invocate în susținerea

acestui motiv de revizuire s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței

împotriva debitoarei, iar prin a doua hotărâre au fost soluționate

contestațiile împotriva tabelului creditorilor întocmit în cauză,

întrucât aceste hotărâri au fost pronunțate asupra unor cereri

diferite, în stadii succesive ale procedurii insolvenței declanșate

împotriva aceleiași debitoare, în condiții de contradictorialitate

diferite.

Secția a II-a civilă,

Decizia

nr. 2013 din 22 mai 2013

Notă

:

* În decizie au fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod de

procedură civilă

** Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării și lichidării judiciare a fost

abrogată de Legea nr. 85/2006 la data de 20 iulie 2006

D.G.F.P.M.B.

a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței comerciale nr.

920SIND/13.04.2011 pronunțate de Tribunalul Brașov, Secția

comercială și de contencios administrativ, în dosarul xx73/62/2006,

în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susținând că aceasta

cuprinde dispoziții potrivnice sentinței comerciale nr.

1083/09.09.2004 pronunțate de Tribunalul București, Secția a

VII-a comercială, în același dosar de insolvență.

În

motivare, revizuienta a arătat că prin sentința comercială

nr. 1083/09.09.2004 pronunțată de Tribunalul București,

Secția a VII-a comercială, s-a dispus deschiderea procedurii

insolvenței împotriva debitoarei SC T.U. SA reținându-se în mod

irevocabil că AFP Sector 4 deținea împotriva societății o

creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de

3.890.189 lei, reprezentând obligații fiscale restante la bugetul general

consolidat al statului.

La o

distanță de 7 ani, prin sentința atacată, rămasă

irevocabilă prin respingerea recursului, au fost admise contestațiile

împotriva tabelului creditorilor formulate de S.T. și SC A.T. 94 SRL

privind creanța cu care a fost înscrisă creditoarea D.G.F.P.M.B.

(succesoare a AFP Sector 4), constatându-se că aceasta nu este certă,

lichidă și exigibilă și dispunându-se reverificarea de

către administratorul judiciar.

În

susținerea căii extraordinare de atac revizuienta a afirmat că

dispozițiile sentinței atacate contravin unui aspect tranșat

anterior în mod irevocabil de instanța competentă și

cenzurează o creanță bugetară pe o altă cale decât cea

a contestației împotriva titlului executoriu emis de organul fiscal.

Prin

întâmpinarea depusă la data de 18.01.2012, intimata SC A.T. 94 SRL a

invocat tardivitatea formulării cererii de revizuire în raport de termenul

legal prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și

inadmisibilitatea cererii pentru neîndeplinirea condițiilor cumulative

prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În

motivarea excepției inadmisibilității, intimata a susținut

neîndeplinirea cerinței triplei identități între cele două

hotărâri, arătând că acestea nu au fost pronunțate între

aceleași părți și nu au soluționat aceleași

cereri, dar au fost pronunțate în aceeași cauză.

Totodată,

a precizat că autoritatea de lucru judecat a primei sentințe a format

obiectul dezbaterilor anterior pronunțării sentinței atacate

și a constituit motiv de recurs analizat prin decizia civilă nr.

507R/08.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Secția

comercială.

Prin

sentința civilă nr. 8/2012 din 18 ianuarie 2012 pronunțată

de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, s-a respins

ca inadmisibilă cererea de revizuire întrucât cele două hotărâri

confruntate nu cuprind dispoziții potrivnice, au fost pronunțate

asupra unor cereri diferite în stadii succesive ale procedurii insolvenței

declanșate împotriva debitoarei SC T.U. SA și în condiții de

contradictorialitate diferite.

Împotriva

acestei soluții a declarat recurs revizuienta care a apreciat că

această hotărâre este netemeinică și nelegală, fiind

dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii și

a solicitat modificarea în parte a acesteia susținând că, potrivit

dispozițiilor legii insolvenței, creditor îndreptățit

să solicite deschiderea procedurii este acel creditor a cărui

creanță este certă, lichidă și exigibilă de mai

mult de 90 de zile, iar cuantumul acesteia este superior valorii prag

prevăzută de legiuitor. Din interpretarea acestor dispoziții

legale rezultă implicit că la momentul verificării condițiilor

cerute de lege pentru a pronunța deschiderea procedurii insolvenței

la cererea creditorilor, instanța este obligată să verifice

creanța invocată nu numai sub aspectul caracterului cert, lichid

și exigibil, dar și sub cel al cuantumului, fiind evident că

judecătorul sindic nu poate pronunța o hotărâre de deschidere a

unei proceduri dacă cuantumul creanței invocate nu

depășește valoarea prag stabilită de legiuitor.

În

aceste condiții recurenta apreciază că în mod eronat Curtea de

Apel București a reținut că „judecătorul sindic era

ținut să verifice, conform dispozițiilor Legii nr. 64/1995, în

vigoare la acea dată, doar îndeplinirea cerințelor pentru

declanșarea procedurii împotriva debitoarei între care și caracterul

cert, lichid și exigibil al creanței invocate de creditoare”, iar „cu

prilejul soluționării contestațiilor la tabelul creditorilor, se

analizau apărările de fond privind existența și întinderea

creanței invocate de creditoare”. O interpretare contrară poate duce

la pronunțarea de către aceeași instanță a două

hotărâri potrivnice, ceea ce pretinde recurenta că s-a și

întâmplat în speță. De asemenea, apreciem că existența unei

creanțe, atât sub aspectul cuantumului, cât și al caracterului cert,

lichid și exigibil, nu este legată de schimbarea structurii

acționariatului societății debitoare.

Recurenta

consideră că, față de modalitatea în care au fost formulate

dispozițiile instanței de fond în cea de a doua hotărâre -

respectiv în hotărârea nr. 920/SIND pronunțată de către

Tribunalul Brașov, ne aflam în situația indicată de

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Ceea ce s-a dispus în cea de a

doua hotărâre cu privire la creanța DGFPMB e o rejudecare a unei

chestiuni soluționate definitiv și irevocabil și o expunere a

părților la o dublă judecată, cu pronunțarea unei

soluții contrare primei hotărâri.

Cu

privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligată,

recurenta a solicitat modificarea hotărârii recurate în sensul

exonerării de la plata acestora, iar în susținere a învederat, în

principal, faptul că, în speță, nu a fost reținută vreo

culpă procesuală a D.G.F.P.M.B. care să justifice acordarea unor

cheltuieli de judecată, ori este evident că în lipsa unei culpe

dovedite astfel de pretenții nu sunt justificate. Recurenta a invocat

și dispozițiile art. 229 din O.G nr. 92/2003 privind Codul de

procedură fiscală, cu completările și modificările

ulterioare, potrivit cărora: „organele fiscale sunt scutite de taxe,

tarife, comisioane sau cauțiuni pentru cererile, acțiunile, orice

alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea administrării creanțelor

fiscale, excepția celor privind comunicarea actului administrativ fiscal,

coroborate cu cele art. 17 din O.G nr. 30/1999 pentru modificarea și

completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și a

O.G. nr. 12/1998 privind taxele timbru pentru activitatea notarială”.

În

cazul în care instanța va trece peste cele arătate mai sus, în sensul

admiterii cererii intimaților, recurenta a solicitat aplicarea

prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., mai precis, micșorarea

onorariului pretins având în vedere că activitatea

desfășurată de apărătorul intimatei, în raport cu

complexitatea cauzei, nu justifică cuantumul mare al acestuia.

Intimata

a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, analizând hotărârea prin

prisma criticilor formulate, a respins recursul pentru următoarele

considerente:

În

fapt, DGFPMB a formulat recurs la hotărârea de revizuire a sentinței

comerciale nr. 920 SIND/13.04.2011 pronunțată de Tribunalul Brașov,

Secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr.

xx373/62/2006, apreciind că hotărârea pronunțată de Curtea

de Apel București, Secția a VI-a civilă, în prezenta cauză

la data de 18.01.2012 este netemeinică și nelegală, solicitând

modificarea în parte a sentinței nr. 8/2012.

Recurenta

se află în eroare în ceea ce privește interpretarea sentinței

pronunțate de Curtea de apel deoarece se precizează în mod clar

faptul că în această cale extraordinară de atac nu este

admisibil să fie reluate criticile formulate de către partea

interesată, respectiv de către recurentă întrucât aceasta le-a

putut formula în calea de atac a recursului și nu și-a exercitat

acest drept, motiv pentru care Curtea de apel a considerat că nu este

admisibilă cererea de revizuire formulată de DGFPMB.

În ceea

ce privește susținerea potrivit căreia ar exista două

hotărâri potrivnice, recurenta se află iarăși într-o eroare

deoarece cele două hotărâri la care se face referire au fost

pronunțate asupra unor cereri diferite, în stadii diferite ale procedurii

insolvenței declanșate împotriva debitoarei SC T.U. SA, ca atare nici

această susținere nu poate fi reținută ca fiind un argument

concret pentru admisibilitatea cererii de revizuire.

Motivul

de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocat în prezenta

cauză, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor

condiții: existența unor hotărâri definitive contradictorii,

pronunțate în aceeași pricină, dar în dosare diferite.

Pentru că

această cale extraordinară de atac are drept scop principal

remedierea erorilor determinate de nesocotirea principiului

autorității de lucru judecat, finalitate ce nu poate fi

nesocotită, după cum nici puterea de lucru judecat a hotărârilor

judecătorești pronunțate în cea de a doua pricină, o

cerință specială pentru admisibilitatea acestei cereri este ca

puterea de lucru judecat să nu fi format obiectul dezbaterilor

contradictorii în cel de-al doilea proces.

Cele

două hotărâri confruntate nu cuprind dispoziții potrivnice, au

fost pronunțate asupra unor cereri diferite, în stadii succesive ale

procedurii insolvenței declanșate împotriva debitoarei SC T.U. SA

și în condiții de contradictorialitate diferite.

Astfel,

prin sentința comercială nr. 1083/09.09.2004 pronunțată de

Tribunalul București, Secția a VII-a comercială, s-a dispus

deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC T.U. SA la

cererea creditoarei AFP Sector 4, iar, prin sentința comercială nr.

920SIND/13.04.2011 pronunțată de Tribunalul Brașov, Secția

comercială și de contencios administrativ, în dosarul xx73/62/2006 au

fost soluționate contestații împotriva tabelului creditorilor

întocmit în cauză.

Dacă

în prima etapă judecătorul sindic era ținut să verifice,

conform dispozițiilor Legii nr. 64/1995, în vigoare la acea dată,

doar îndeplinirea cerințelor pentru declanșarea procedurii împotriva

debitoarei între care și caracterul cert, lichid și exigibil al

creanței invocate de creditoare, cu prilejul soluționării

contestațiilor la tabelul creditorilor se analizau apărările de

fond privind existența și întinderea creanței invocate de

creditoare. Invocarea unei creanțe chiar prin cererea de deschidere a

procedurii, de natură a conduce la admiterea acesteia, nu exclude

această creanță de la procedura de verificare de către

administratorul judiciar desemnat de instanță sau de către

judecătorul sindic în cazul formulării unor contestații la

tabel.

Totodată,

existența și conținutul sentinței comerciale nr.

1083/09.09.2004 pronunțate de Tribunalul București, Secția a

VII-a comercială, prin care s-a dispus deschiderea procedurii

insolvenței împotriva debitoarei au fost cunoscute de judecătorul

sindic desemnat în urma strămutării judecății cauzei, iar partea

interesată a putut formula critici în legătură cu acest aspect

în calea de atac a recursului, nefiind admisibilă reluarea acestora într-o

cale extraordinară de atac.

Cât

privește aspectul învederat de către recurentă în

legătură cu achitarea cheltuielilor de judecată, astfel cum au

fost dispuse de către Curtea de Apel București, arătând că,

potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., „judecătorii au dreptul să

mărească sau să micșoreze onorariile avocaților,

potrivit cu cele prevăzute în tabelul onorariilor minimale, ori de cate

ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari,

față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”, dar

suma nu este exagerat de mare în ceea ce privește cuantumul, iar art. 274

alin. (1) C. proc. civ. este foarte elocvent în această

privință, respectiv „partea care cade în pretenții va fi

obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de

judecată”.

Interpretarea

pe care recurenta o face în privința dispozițiilor legale referitoare

la plata taxelor de timbru și a cheltuielilor de judecată nu poate fi

reținută, legiuitorul exonerând, conform dispozițiilor art. 17

din Legea nr. 146/1997 modificată, de la plata taxelor de timbru datorate,

dar nu și de la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu

avocat, expertize, etc.

Pentru

toate considerentele reținute, conform art. 312 C. proc. civ., s-a respins

recursul declarat de revizuenta DGFPMB împotriva sentinței civile nr.

8/2012 din 18 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

București, Secția a VI-a civilă, ca nefondat.