ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1914/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 27/PI din 7 februarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă plângerea formulată de petentul A.l. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 83/P/2012 emisă de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele: Prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 11 decembrie 2012 sub nr. 1452/59/2012 petentul A.I.

a solicitat infirmarea rezoluției dată în dosar nr. 83/P/2012 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Timișoara, întrucât intimatul B.V. - procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a săvârșit infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. În motivarea plângerii petentul a susținut că plângerea pe care a formulat-o nu a fost soluționată în termen legal de către intimatul B.V., întrucât acesta a întârziat îndeplinirea unor acte privitor la îndatoririle de serviciu. La plângere a fost atașat dosarul în care s-a pronunțat rezoluția atacată și din analiza căruia instanța reține următoarea stare de fapt.

Prin ordonanța din data de 31 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Timișoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul B.V., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara cu privire la săvârșirea de către același intimat a infracțiunilor prevăzute de art. 261 1 C. pen., art. 263, art. 264, art. 174 și art. 271 C. pen. Prin ordonanța din data de 27 noiembrie 2012 pronunțată în dosar nr. 455/1I//2/2012 a procurorului șef serviciu din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Timișoara a fost respinsă, ca nefondată plângerea formulată de către același petent.

Analizând plângerea formulată raportat la nemulțumirile petentului și actele de urmărire penală administrate în cauză, instanța de fond a reținut că inițial, petentul A.I. a formulat plângere penală împotriva magistratului judecător C.I.M. și a magistratului procuror A.S., pentru săvârșirea infracțiunilor de corupție si complicitate la tentativă de omor, plângere pe care a înaintat-o și înaltei Curți de Casație și Justiție, în final plângerea ajungând pe cale ierarhică la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Urmare a primirii plângerii, intimatul B.V., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara i-a comunicat petentului prin adresa nr. 69/VIII/ 1/2012 din 1 martie 2012 să completeze sesizarea, fapt ce a atras nemulțumirea acestuia și a condus la formularea plângerii.

Petentul mai este nemulțumit și de faptul că la data de 15 mai 2012 i s-a comunicat sub același număr de dosar nr. 69/VIII/ 1/2012 că memoriul său a fost respins. Instanța de fond a mai reținut că dacă o plângere penală nu cuprinde toate elementele prevăzute de art. 222 C. proc. pen., aceasta se restituie depunătorului în vederea completării acesteia cu datele necesare și numai în cazul în care depunătorul efectuează aceste completări și restituie plângerea, se efectuează cercetările care se impun.

Totodată, instanța de fond a mai avut în vedere că în prezenta cauză, intimatul B.V., în calitate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a semnat adresa prin care s-a solicitat petentul ui completarea sesizării pe care a depus-o la parchet, apreciind că prin modul în care a procedat intimatul acesta nu a săvârșit o faptă penală, semnatarul adresei fiind doar conducătorul instituției care semnează potrivit regulamentelor și legislației în vigoare corespondența, acest fapt neputând atrage răspunderea penală, decât în măsura în care s-ar fi comis o infracțiune.

Ulterior, după soluționarea plângerii petentului acestuia i-a fost comunicat prin adresă soluția, în numele procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, însă aceasta era semnată de altă persoană așa cum prevede legislația în vigoare, întrucât referatul de respingere a plângerii petentului nr. 69/VIII/1/2012 a fost întocmit de un alt procuror cu funcție de execuție în cadrul parchetului și nu de către procurorul general - intimat în prezenta cauză. Prima instanță a apreciat că semnarea de către procurorul general B.V. a unei adrese prin care s-a solicitat petentului A.I. să completeze plângerea cu toate datele prevăzute de art. 222 C. proc. pen., nu constituie faptă de natură penală.

De asemenea, s-a mai apreciat că pronunțarea unei soluții într-un dosar cu soluționarea căruia procurorul a fost investit, nu constituie o infracțiune, astfel că în mod judicios s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză. Totodată, instanța de fond a constatat că petentul a formulat plângere împotriva unei adrese și nicidecum împotriva unei soluții pronunțate în procedura reglementată de art. 278- 278 1 C. proc. pen., în cauză soluția fiind pronunțată de către un alt procuror și nu de intimat, iar pe de altă parte, nu se constată vreo încălcare a atribuțiilor de serviciu de către procurorul general, nemulțumirea petentului fiind dată de faptul că soluția adoptată în cauză nu a confirmat susținerile și acuzațiile formulate.

S-a mai reținut că prin modul în care sunt reglementate procedurile jurisdicționale, judecătorii și procurorii au asigurată independența și autonomia, supunându-se numai legii și reglementărilor în materia respectivă, fiind la adăpost de orice ingerință din partea oricărei persoane, organizații, autorități sau instituții. Sub aspectul săvârșirii de către magistratul B.V., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a infracțiunii de luare d emită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap.

la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, din analiza stării de fapt și a documentelor aflate la dosarul cauzei, instanța de fond a constatat că nu există probe sau indicii cu privire la săvârșirea de către intimat a acestei infracțiuni, apreciindu-se că în mod legal s-a dispus neînceperea urmăririi penale, întrucât faptele nu există, Împotriva sentinței penale nr. 27/PI din 7 februarie 2013 a Curții de Apel Timișoara - Secția Penală a declarat recurs petentul A.l., cauza fiind înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție. La termenul de judecată stabilit pentru soluționarea recursului, respectiv 04 iunie 2013, înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, conform dispozițiilor art. 302 alin. (2), rap.

la art. 385 1 , art. 385 15 lit. a) teza a II-a și la art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. excepția inadmisibilității recursului declarat de petentul A.I. Excepția pusă în discuție este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Legea procesual penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României revizuită, cu referire la art. 21 din Legea nr. 47/ 1992 pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În consecință, revine părții interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea procesuală prevăzută de Codul de procedură penală și în legi speciale.

Corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac, numai în condițiile legii, legea procesual penală a reglementa cadrul căilor de atac, precum și cazurile de casare. Dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen. enumera strict și limitativ hotărârile care pot îi atacate cu recurs, sentința atacată fiind definitivă. Totodată, sistemul român de jurisdicție a statuai principiul legalității și unicității acestei căi de atac, iar recunoașterea unei căi de atac in situații neprevăzute de legea procesual penală ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac, și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Raportat la cauza dedusă judecății, se constată că dispozițiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, privind accelerarea soluționării proceselor publicată în M. Of.

Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010, au modificat prevederile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., stabilind că hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) al aceluiași text de lege, este definitivă. Potrivit art. XXIV alin. (1) din aceeași lege, hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. Per a contrario, hotărârile pronunțate după intrarea în vigoare a legii menționate sunt supuse căilor de atac reglementate de legea nouă. Prin urmare, prin această modificare legislativă, hotărârile pronunțate în fond în procedura prevăzută de 278 1 C. proc.

pen. au fost excluse din categoria hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 385 1 C. proc. pen. În aceste condiții, se constată că sentința penală nr. 27/PI din 7 februarie 2013 a Curții de Apel Timișoara - Secția Penală pronunțată sub imperiul modificărilor legislative instituite prin Legea nr. 202/2010, este definitivă și nu poate face obiectul controlului jurisdicțional, astfel încât recursul declarat de petentul A.I. împotriva acestei hotărâri este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare. Ca urmare, pentru considerentele expuse, înalta Curte, în temeiul art. 385 15 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A.l. împotriva sentinței penale nr. 27/PI din 7 februarie 2013 a Curții de Apel Timișoara - Secția Penală.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petent va fi obligat ia plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petent A.l. împotriva sentinței penale nr. 27/PI din 7 februarie 2013 a Curții de Apel Timișoara - Secția Penală. Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 Iei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 4 iunie 2013.