ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 913/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 913/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

În baza actelor

dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 202/PI din 6

septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă plângerea formulată de

petentul A.P.G., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr.

26/P/2010 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin plângerea

înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 29 martie 2012 sub nr.

395/59/2012, petentul A.P.G. a solicitat infirmarea rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale dispusă în Dosar nr. 26/P/2010 al Direcției Națională

Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara.

La plângere au fost

atașate Dosarele nr. 94/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria M.N.,

41/P/2008, nr. 137/11/2/2012, 26/P/2010 ale Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul

Teritorial Timișoara, nr. 43/VIII//1/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul

Caraș-Severin.

Prin rezoluția din

data de 7 februarie 2012 pronunțată de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial

Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții C.N., M.C. și

S.N., sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Prin rezoluția din

data de 30 martie 2012 s-a dispus respingerea plângerii formulată de petentul

A.P.G. împotriva soluției adoptată în Dosar nr. 26/P/2012.

Analizând soluțiile

pronunțate raportat la probele administrate instanța de fond a apreciat că

acestea sunt legale și temeinice, petentul nefăcând dovada susținerilor sale care

ar fi fost de natură să atragă răspunderea penală a subcomisarului din cadrul

I.P.J. Caraș-Severin, Serviciul de Investigare a Fraudelor, C.N., sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și a numiților M.C. - fost comandant al

Poliției M.N., respectiv S.N. - actualul comandant al Poliției M.N., sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap.

la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În motivarea

plângerii petentul a arătat că este că nemulțumit de modalitatea în care

intimații au soluționat diverse probleme sesizate de el, solicitând cercetarea

penală a funcționarilor care au avut repartizate spre soluționare cererile

sale.

S-a reținut că la data

de 9 februarie 2012 petentul A.P.G. a formulat o cerere prin care a invocat

incompatibilitatea soluționării petiției sale de către Parchetul de pe lângă

Tribunalul Caraș-Severin.

Cu adresa nr.

183/VIII/1/2010 din 10 februarie 2012 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara a trimis spre soluționare Parchetului de pe lângă Tribunalul

Caraș-Severin un alt exemplar al petiției petentului, petiție care a fost

înregistrată sub nr. 73/VIII/1/2012. Întrucât cele două plângeri vizau aceleași

probleme, prin referatul din data de 17 februarie 2012 Parchetul de pe lângă

Tribunalul Caraș-Severin a conexat Dosarele nr. 73/VIII/1/2012 și

43/VIII/1/2012.

Întrucât petentul nu

a specificat actele de corupție săvârșite de ofițerii de poliție judiciară

menționați în plângeri, a fost citat de către parchet pentru data de 23

februarie 2012 pentru a preciza obiectul plângerilor sale.

Totodată, pentru a se

stabili competența materială a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin

și având în vedere și excepția invocată de petent în acest sens, au fost

solicitate I.P.J. Caraș-Severin date referitoare la gradul și funcția

ofițerilor de poliție reclamați.

La data de 19

februarie 2012, motivat de faptul că nu se poate prezenta la data pentru care a

fost citat, petentul s-a prezentat la procurorul de caz, ocazie cu care și-a

exprimat nemulțumirea că plângerea lui este soluționată de o autoritate lipsită

de competență materială și că refuză orice precizare la plângerea sa, atâta

timp cât aceasta nu a fost trimisă spre soluționare la unitățile de parchet

ierarhic superioare.

Cu adresa nr. 12430

din 17 februarie 2010 I.P.J Caraș-Severin a comunicat gradul și funcția

ofițerilor de poliție reclamați de petent, document din care a rezultat că

aceștia fac parte din categoria polițiștilor specificați la art. 14 alin. (2)

pct. 1 lit. e) - j) din Legea nr. 360/2002, situație în care competența

materială de verificare a acestora revenea Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara, astfel că, plângerile petentului au fost înaintate acestei

unități de parchet, fiind înregistrate sub nr. 183/VIII/1/2012.

S-a mai reținut că

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la data de 02 martie 2012,

apreciind că plângerea petentului prezintă elementele prevăzute de art. 222 C.

proc. pen., a dispus înregistrarea sesizării petentului în registrul penal, în

vederea efectuării de cercetări doar față de inspectorul principal C.N., sub

aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, față de celelalte persoane nominalizate

de petent nefăcându-se nicio referire, astfel că lucrarea nr. 183/VIII/1/20110

a primit număr de dosar 87/P/2010, dosar în care s-a dispus declinarea

competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial

Timișoara.

În Dosarul nr.

26/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara s-a mai

înregistrat o petiție formulată de numita C.D., persoană pe care petentul

A.P.G. a propus-o ca martoră în cauză, petiție în care martora a arătat că cele

sesizate de petent sunt reale, iar instituțiile ca poliția, justiția, ș.a.,

sunt corupte, exprimându-și și nemulțumirea față de modul de soluționare al

unor dosare aflate pe rolul instanțelor.

Ulterior, la data de

09 septembrie 2010 sub nr. 291/VIII/1/2010 s-a înregistrat la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție -

Serviciul Teritorial Timișoara plângerea petentului A.P.G. prin care acesta a

sesizat faptul că numiții M.C. - fost comandant al Poliției M.N., S.N.-

actualul comandant al Poliției M.N. și C.N. - inspector principal din cadrul

S.I.F. se fac vinovați de fapte de corupție, fiind nemulțumit pe fond că în

Dosarul nr. 94/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria M.N. s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

Instanța de fond a

mai reținut că așa cum a rezultat din multitudinea de plângeri formulate de

petentul A.P.G., s-a constatat că acesta nu face referire concretă la anumite

activități materiale comise de către intimați care să îmbrace elementele

constitutive ale infracțiunii de luare de mită, neputându-se vorbi nici despre

existența unor infracțiuni asimilate unor infracțiuni de corupție care să fie

de natură să atragă răspunderea penală a acestora.

Astfel, instanța de

fond a apreciat că din actele administrate în cauză a rezultat că numitul C.N.

a primit la I.P.J. Caraș-Severin - Serviciul de Investigare a Fraudelor sau la

Poliția M.N. un număr de 13 plângeri depuse de petentul A.P.G., fiind

înregistrate cu nr. de dosar, dosare în care intimatul C.N. a întocmit referate

cu propunere de neîncepere a urmăririi penale, la parchet și instanțe fiind

adoptate aceleași soluții de netrimitere în judecată a persoanelor reclamate de

petent. Întrucât petentul a fost în permanență nemulțumit de soluțiile

pronunțate de poliție, parchete și instanțele de judecată, acesta a formulat

plângeri împotriva tuturor persoanelor care au intrat în contact cu dosarele în

care acesta avea calitatea de persoană vătămată, pe rolul instanțelor fiind

înregistrate peste 50 de dosare penale și civile.

Cu privire la

plângerea petentului A.P.G. înregistrată inițial sub nr. 291/VIII/1/2010 prin

care acesta a sesizat faptul că numiții M.C., fost comandant al Poliției M.N.,

S.N., actualul comandant al Poliției M.N. și C.N., inspector principal din

cadrul S.I.F. se fac vinovați de fapte de corupție, fiind nemulțumit pe fond că

în Dosarul nr. 94/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria M.N. s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de aceștia, din actele premergătoare

efectuate, rezultând că Dosarul nr. 94/P/2007 a parcurs toate fazele de

cercetare, soluțiile pronunțate în cauză fiind supuse controlului instanțelor

de judecată, care au menținut soluțiile de netrimitere în judecată dispuse în

cauză.

În aceste condiții,

instanța de fond a constatat că în cauză nu s-a comis nicio faptă de natură

penală, astfel că în mod corect s-a dispus în cauză în temeiul art. 10 lit. a)

C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimați sub aspectul

comiterii infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Împotriva Sentinței

penale nr. 202/PI din 6 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția

penală, a declarat recurs petiționarul A.P.G., cauza fiind înregistrată pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 29 noiembrie 2012.

La termenul de judecată

stabilit pentru soluționarea recursului, respectiv 15 martie 2013, Înalta Curte

a pus în discuție, din oficiu, conform dispozițiilor art. 302 alin. (2), rap.

la art. 385

1

art. 385

15

lit. a) teza a II-a și la art.

278

1

alin. (10) C. proc. pen. excepția inadmisibilității recursului

declarat de petiționarul A.P.G.

Excepția pusă în

discuție este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Legea procesual

penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția

României revizuită, cu referire la art. 21 din Legea nr. 47/1992 pentru

realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface

exigențele art. 1, 5, 6 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale.

În consecință, revine

părții interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea

procesuală prevăzută de Codul de procedură penală și în legi speciale.

Corespunzător

principiului constituțional al exercitării căilor de atac, numai în condițiile

legii, legea procesual penală a reglementat cadrul căilor de atac, precum și

cazurile de casare.

Dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen. enumeră strict și limitativ hotărârile care pot fi atacate cu

recurs, sentința atacată fiind definitivă. Totodată, sistemul român de

jurisdicție a statuat principiul legalității și unicității acestei căi de atac,

iar recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual

penală ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac, și,

din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Raportat la cauza

dedusă judecății, se constată că dispozițiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr.

202/2010, privind accelerarea soluționării proceselor publicată în M. Of. nr.

714/26.10.2010, au modificat prevederile art. 278

1

alin. (10) C.

proc. pen., stabilind că hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8)

al aceluiași text de lege, este definitivă.

Potrivit art. XXIV

alin. (1) din aceeași lege, hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de

intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și

termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Per a contrario,

hotărârile pronunțate după intrarea în vigoare a legii menționate sunt supuse

căilor de atac reglementate de legea nouă.

Prin urmare, prin

această modificare legislativă, hotărârile pronunțate în fond în procedura

prevăzută de 278

1

C. proc. pen. au fost excluse din categoria

hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 385

1

C. proc. pen.

În aceste condiții,

se constată că Sentința penală nr. 202/PI din 6 septembrie 2012 a Curții de

Apel Timișoara, secția penală, pronunțată sub imperiul modificărilor

legislative instituite prin Legea nr. 202/2010, este definitivă și nu poate

face obiectul controlului jurisdicțional, astfel încât recursul declarat de

petiționarul A.P.G. împotriva acestei hotărâri este inadmisibil, urmând a fi

respins ca atare.

Ca urmare, pentru

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

lit. a)

teza a II-a C. proc. pen., respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

petiționarul A.P.G. împotriva Sentinței penale nr. 202/PI din 6 septembrie 2012

a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. recurentul petiționar va fi obligat la plata sumei de

100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționarul A.P.G. împotriva Sentinței

penale nr. 202/PI din 6 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția

penală.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 martie 2013.

Procesat de GGC - GV