ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 65/PI din 13 februarie 2014 Curtea de Apel Timișoara în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 278

1

alin. (8) lit. a) din vechiul C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I.

A fost menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la data de 03 decembrie 2013 în Dosarul nr. 802/P/2013, precum și rezoluția de respingere a plângerii din 24 decembrie 2013, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosar 1433/11/2013.

Pentru a hotărî astfel curtea a reținut că prin rezoluția din 03 decembrie 2013 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul G.R.A., procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 26 raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 253

1

alin. (1) C. pen., art. 289 C. pen., art. 261

1

C. pen., art. 263 alin. (1) C. pen., art. 264 C. pen., art. 271 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., apreciindu-se că faptele reclamate nu există.

Această rezoluției a fost menținută prin rezoluția nr. 1433/II/2/2013 din 24 decembrie 2013, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Instanța a constatat că prin plângerea penală formulată, petentul A.I. a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatului G.R.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 26 raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 253

1

alin. (1) C. pen., art. 289 C. pen., art. 261

1

C. pen., art. 263 alin. (1) C. pen., art. 264 C. pen., art. 271 C. pen. Petentul a criticat modul în care intimatul procuror a soluționat Dosarul nr. 729/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, arătând că procurorul ar fi comis infracțiunile cu ocazia instrumentării și soluționării dosarului, invocând și motivul de incompatibilitate, întrucât magistratul față de care s-a pronunțat soluția este coleg de serviciu cu intimatul din prezenta cauză.

Întrucât prin rezoluția menționată anterior s-a dispus neînceperea urmăririi penale pe motivul inexistenței infracțiunilor reclamate, petentul criticând generic modul în care magistratul procuror și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, în lipsa oricăror elemente care să contureze existența unui raport juridic de drept penal, Curtea a apreciat că în mod corect au fost aplicate prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen., în sensul că lipsește o condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv faptele nu există.

Activitatea judiciară desfășurată în actualul sistem de drept are ca principiu fundamental independența magistraților care contribuie la înfăptuirea actului de justiție, principiu care se manifestă în posibilitatea conferită magistratului de a soluționa o cauză potrivit propriei conștiințe, respectiv, prin impunerea propriului mod de interpretare asupra mijloacelor de probă administrate, fără necesitatea de a se supune unui algoritm special instituit în acest sens.

Soluțiile pronunțate de procuror, care își desfășoară activitatea potrivit art. 132 alin. (1) din Constituție și a Legii nr. 303/2004, pot fi verificate și desființate doar în urma controlului ierarhic superior sau de către instanța de judecată, prin uzitarea de către cel nemulțumit a dispozițiilor art. 278 - 278

1

C. proc. pen., dispoziții prin care legiuitorul a urmărit asigurarea accesului liber la justiție, oferind posibilitatea formulării plângerii la instanța competentă împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Faptul că o soluție dispusă nu este conformă cu opinia petentului nu reprezintă un motiv pentru ca aceasta să fie calificată ca abuzivă sau nelegală.

Instanța, constatând că din actele dosarului rezultă că procurorul intimat G.R.A. și-a îndeplinit în mod corect atribuțiile de serviciu, astfel că în sarcina acestuia nu poate fi reținută existența vreunei fapte penale, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I.

Împotriva acestei decizii petentul A.I. a declarat apel, întrucât nu a avut loc o cercetare judecătorească legală a infracțiunilor reclamate și pentru care existau dovezi la dosar.

Examinând apelul prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III și III

1

, admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 408

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea apelului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, dacă legea nu prevede altfel.

Se constată că hotărârea atacată a fost dată în procedura specială reglementată de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. anterior. În conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen. anterior judecătorul, soluționând plângerea, pronunța una din următoarele soluții:

"a) respinge plângerea, prin sentință, ca tardivă sau inadmisibilă, ori după caz, ca nefondată, menținând rezoluția sau ordonanța atacată."

În conformitate cu prevederile art. 278 alin. (10) C. proc. pen. anterior, "hotărârea judecătorului pronunțată potrivit art. 278 alin. (8) este definitivă."

Prin urmare, în privința sentinței penale atacate, pronunțată în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. și definitivă, legea nu prevedea posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

Urmare a intrării în vigoare a noilor coduri penal și de procedură penală, la data de 1 februarie 2014, plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală se soluționează potrivit dispozițiilor art. 336 - 341 C. proc. pen., care instituie o procedură similară celei prev. de art. 278

1

C. proc. pen. anterior cu deosebirea că plângerea se soluționează de judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Totodată, la fel ca și în vechea reglementare, hotărârea pronunțată în temeiul art. 341 alin. (6), art. 341 alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) este definitivă.

Astfel că, potrivit atât dispozițiilor procedurale anterioare, cât și celor în vigoare, hotărârea prin care este respinsă plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală este definitivă de la data pronunțării.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Se constată, așadar, că petentul a formulat cerere de apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi ordinare de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A.I. și va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

Respinge ca inadmisibil apelul declarat de petentul A.I. împotriva Sentinței penale nr. 65/PI din. 13 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2014.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIA PENALĂ

Încheiere

Dosar nr. 55/59/2014

Ședința din Camera de Consiliu din 3 noiembrie 2014

Asupra îndreptării erorii materiale de față;

Constatând că în minuta Deciziei penale nr. 280/A pronunțată la 23 septembrie 2014 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 55/59/2014, s-a strecurat o eroare materială evidentă, în sensul că, la alin. (1) al minutei s-a trecut "Deciziei penale nr. 65/PI din 13 februarie 2014" în loc de "Sentinței penale nr. 65/PI din 13 februarie 2014."

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen., îndreaptă eroarea materială strecurată în minuta Deciziei nr. 280/A pronunțată la 23 septembrie 2014 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 55/59/2014, în sensul că se va consemna "Sentinței penale nr. 65/PI din 13 februarie 2014".

Prezenta încheiere face parte integrantă din decizia a cărei îndreptare de eroare s-a dispus.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - GV