ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 41/PI din 6 februarie 2014 Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I., menținând rezoluția din 25 noiembrie 2013 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. 788/P/2013.

Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel Timișoara a reținut că prin plângerea formulată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 788/P/2013 din 25 noiembrie 2013 și a rezoluției de respingere a plângerii nr. 1395/11/2/2013 din 23 decembrie 2013, ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara petentul a arătat că nu i-a fost comunicată în termenul legal rezoluția și s-a refuzat cercetarea legală și în termenul stabilit de lege pentru infracțiunile precizate în plângerea penală, încălcându-se astfel drepturile garantate prin art. 21, art. 22, art. 31, art. 52 din Constituția României.

Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanța a reținut, că prin rezoluția din 25 noiembrie 2013 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul G.R.A., procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de: art. 246 C. pen., art. 26 raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În motivarea rezoluției s-a reținut, în esență, că petentul a criticat în general modul în care magistrații își îndeplinesc atribuțiile de serviciu în cadrul activității judiciare, afirmația generică de corupție fiind încadrată în prevederile art. 246 C. pen., astfel încât faptele imputate prin plângere nu există.

Această rezoluție a fost menținută prin Rezoluția nr. 1395/II/2/2013 din 23 decembrie 2013, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Instanța a constatat că la data de 11 septembrie 2013 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara plângerea penală formulată de către petentul A.I., împotriva intimatului G.R.A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pentru "abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev.de art. 246 C. pen. și complicitate la tentativă de omor, prev.de art. 26, raportat la art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen."

Potrivit materialului probator a rezultat că, prin rezoluția din data de 25 noiembrie 2013, s-a dispus neînceperea urmăririi penale întrucât faptele reclamate nu există în materialitatea lor.

Împotriva soluției, petentul a formulat plângere, iar prin rezoluția procurorului ierarhic superior, cu nr. 1395/11/2/2013, s-a dispus respingerea acesteia ca nefondată.

Întrucât prin rezoluția menționată anterior s-a dispus neînceperea urmăririi penale pe motivul inexistenței infracțiunilor reclamate, petentul criticând generic modul în care magistrații își îndeplinesc atribuțiile de serviciu, în lipsa oricăror elemente care să contureze existența unui raport juridic de drept penal, Curtea a apreciat că în mod corect au fost aplicate prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen., în sensul că lipsește o condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv faptele nu există.

Activitatea judiciară desfășurată în actualul sistem de drept are ca principiu fundamental independența magistraților care contribuie la înfăptuirea actului de justiție, principiu care se manifestă în posibilitatea conferită magistratului de a soluționa o cauză potrivit propriei conștiințe, respectiv, prin impunerea propriului mod de interpretare asupra mijloacelor de probă administrate, fără necesitatea de a se supune unui algoritm special instituit în acest sens.

Orice altă încercare de a reforma deciziile magistraților, prin declanșarea unei anchete penale pe considerentul că aceste decizii sunt abuzive, doar pentru ca acestea nu au fost conforme cu opinia părții care reclamă abuzul, în lipsa oricăror elemente care să contureze existența unui raport juridic de drept penal, nu ar reprezenta altceva decât o imixtiune în cadrul actului de justiție, care nu este recunoscută și nici legiferată.

De altfel, petentul a prezentat generic faptele imputate intimatului fără a prezenta mijloace de probă în baza cărora să-și fundamenteze plângerea. Referitor la criticile petentului privind comunicarea rezoluțiilor, instanța a constatat că potrivit dovezii de comunicare aflată la Dosarul nr. 788/P/2013, a rezultat faptul că rezoluția din 25 noiembrie 2013, i-a fost comunicată acestuia în data de 03 decembrie 2013 cu respectarea dispozițiilor legale, iar Rezoluția nr. 1395/II/2/2013 din data de 23 decembrie 2013, i-a fost comunicată în data de 06 ianuarie 2014, motiv pentru care criticile petentului au fost apreciate ca nefondate.

Împotriva acestei decizii petentul A.I. a declarat apel, apreciind că nu a avut loc o cercetare judecătorească legală a infracțiunilor reclamate pentru care existau dovezi la dosar.

Examinând apelul prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III și III

1

, admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 408

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea apelului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, dacă legea nu prevede altfel.

Se constată că hotărârea atacată a fost dată în procedura specială reglementată de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. anterior. În conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen. anterior judecătorul, soluționând plângerea, pronunța una din următoarele soluții:

"a) respinge plângerea, prin sentință, ca tardivă sau inadmisibilă, ori după caz, ca nefondată, menținând rezoluția sau ordonanța atacată."

În conformitate cu prevederile art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. anterior, "hotărârea judecătorului pronunțată potrivit art. 278 alin. (8) este definitivă."

Prin urmare, în privința sentinței penale atacate, pronunțată în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. și definitivă, legea nu prevedea posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

Urmare a intrării în vigoare a noilor coduri penal și de procedură penală, la data de 1 februarie 2014, plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală se soluționează potrivit dispozițiilor art. 336 - 341 C. proc. pen., care instituie o procedură similară celei prev de art. 278 C. proc. pen. anterior cu deosebirea că plângerea se soluționează de judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Totodată, la fel ca și în vechea reglementare, hotărârea pronunțată în temeiul art. 341 alin. (6), art. 341 alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) este definitivă.

Astfel că, potrivit atât dispozițiilor procedurale anterioare, cât și celor în vigoare, hotărârea prin care este respinsă plângerea împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală este definitivă de la data pronunțării.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Se constată, așadar, că petentul a formulat cerere de apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi ordinare de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A.I. și va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A.I. împotriva Sentinței penale nr. 41/PI din 06 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă apelantul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 23 septembrie 2014.

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIA PENALĂ

Încheiere

Dosar nr. 20/59/2014

Ședința din Camera de Consiliu din 3 noiembrie 2014

Asupra îndreptării erorii materiale de față;

Constatând că în minuta Deciziei penale nr. 279/A pronunțată la 23 septembrie 2014 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 20/59/2014, s-a strecurat o eroare materială evidentă, în sensul că, la alin. (1) al minutei s-a trecut "Deciziei penale nr. 41/PI din 6 februarie 2014" în loc de "Sentinței penale nr. 41/PI din 6 februarie 2014."

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen., îndreaptă eroarea materială strecurată în minuta Deciziei nr. 279/A pronunțată la 23 septembrie 2014 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 20/59/2014, în sensul că se va consemna Sentinței penale nr. 41/PI din 6 februarie 2014.

Prezenta încheiere face parte integrantă din decizia a cărei îndreptare de eroare s-a dispus.

Procesat de GGC - GV