ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 38/PI din 03 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins plângerea petentului și s-a menținut rezoluția atacată.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul să plătească statului 100 RON cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că petentul A.I. a formulat plângere împotriva rezoluției din 22 noiembrie 2013, fiind nemulțumit de modul de soluționare a plângerii sale din Dosar nr. 716/P/2013.

A arătat că procurorul a refuzat cercetarea legală și în termenul stabilit de lege pentru infracțiunile precizate prin plângerea penală în acest mod, și că s-au încălcat prevederile din Constituția României.

Analizând plângerea formulată de petent, prin prisma probelor administrate de organele de urmărire penală în etapa actelor premergătoare, instanța a reținut următoarele:

La data de 22 octombrie 2013 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, o plângere formulată de petentul A.I., împotriva magistratului procuror S.S. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pentru „corupție și complicitate la tentativele de omor”.

În plângere s-a făcut referire la modul de soluționare eronat la plângerile sale, de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, care a încălcat prev. art. 277 C. proc. pen. și Constituția României.

Prin rezoluția nr. 716/P/2013 din 22 noiembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procuror S.S. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele reclamate nu există.

Această ordonanță a fost menținută prin rezoluția din data de 24 decembrie 2013 a procurorului general din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara cu motivarea că faptele care fac obiectul prezentei sesizări nu au suport probator, existența lor nefiind confirmată de actele de la dosarul cauzei.

Curtea, din verificările înscrisurilor existente la dosarul înaintat de Parchet, a constatat că petentul a arătat că infracțiunile ar fi fost săvârșite de procuror cu ocazia instrumentării Dosarului nr. 439/P/2013, care a avut ca obiect plângerea formulată de petent împotriva procurorului T.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 26 rap. la art. 20 rap. la art. 174 C. pen., art. 289 C. pen., art. 261

a

C. pen., art. 263 alin. (1) C. pen., art. 264 alin. (1) C. pen., și art. 271 C. pen., însă petentul nu descrie fapte concrete care să impună efectuarea de cercetări și verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „corupție și complicitate la tentativele de omor”, de către procuror S.S. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, situație în care soluția adoptată de procurorul general din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosar, este legală și temeinică.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel petentul A.I., cauza fiind înregistrată ca și contestație pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 0

7 aprilie 2014.

În motivarea cererii formulate, a arătat că înțelege să formuleze calea de atac ca urmare a necercetării judecătorești legale ale infracțiunilor consemnate în motivarea plângerii penale ce face obiectul Dosarului nr. 21/59/2014, cu referire la corupția și criminalitatea pe care a întâlnit-o în activitatea judiciară din anul 1995, dovedită cu probe materiale și acte probatorii, emise de instituțiile statului din anul 2007, fiind astfel încălcate brutal drepturile garantate de art. 21 din Constituția României.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă.

Hotărârile supuse apelului, conform dispozițiilor art. 408 C. proc. pen., sunt sentințele, dacă legea nu prevede altfel.

Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și art. 408 C. proc. pen., a recalificat calea de atac formulată de petent ca fiind apel.

Examinând apelul formulat, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și in raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 551 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. hotărârile primei instanțe rămân definitive la data pronunțării, când hotărârea nu este supusă contestației sau apelului.

În cauza de față petentul a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 38/PI din 03 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, definitivă potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. anterior.

În conformitate cu prevederile art. 278 alin. (10) C. proc. pen. anterior, „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit art. 278 alin. (8) este definitivă”.

În privința sentinței penale atacate, pronunțată în baza art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior și definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În materia apelului, inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situații: când apelul este îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel și când a fost declarat de o persoană care nu are calitatea procesuală de a apela. Acestora li se adaugă și cazurile în care titularul dreptului de apel depășește limitele în care i se recunoaște dreptul său de apel, precum și cele în care se declară apel împotriva unei hotărâri pe care aceeași parte o atacase anterior printr-un alt apel.

În speță, apelul nu este obiectiv încuviințat de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care, potrivit legii, nu sunt supuse niciunei căi de atac.

Prin urmare, petentului nu îi este recunoscută calea de atac a apelului împotriva sentinței penale nr. 38/PI din 03 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. 21/59/2014.

Pentru aceste considerente Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil apelul petentului, întrucât acesta a fost formulat împotriva unei hotărâri definitive.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A.I. împotriva sentinței penale nr. 38/PI din 03 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă apelantul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 septembrie 2014.