ÎCCJ, Secția penală

La 14 noiembrie 2012,

Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor de

corupție, a înregistrat „plângerea penală"' formulată de A.I. împotriva

procurorului I.V. de la Direcția Națională Anticorupție pentru corupție și

complicitate la tentativele de omor.

Ca situație de fapt,

numitul A.I. a indicat împrejurarea că, la 31 octombrie 2012, procurorul I.V. a

emis „ordonanța din Dosarul nr. 313/P/2012 al Direcției Naționale Anticorupție,

ca urmare a cercetării plângerii penale împotriva domnului procuror S.T. de la

Serviciul Teritorial Timișoara din cadrul Direcției Naționale Anticorupție".

În opinia numitului A.I., prin emiterea acelei ordonanțe au fost realizate mai

multe infracțiuni ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 187 și art. 277 C.

proc. pen., a excluderii mijloacelor de probă din analiza efectuată de către

procuror; mai mult, activitatea procurorului a fost de natură a-l împiedica pe

petent să participe la proces, iar prin omisiunea sesizării organelor judiciare

cu privire la tentativele de omor precizate în motivarea plângerii și dovedite

indubitabil cu probe materiale și acte probatorii au fost comise infracțiunile

prevăzute de art. 263 și art. 174 C. pen., procurorul asociindu-se „grupului

infracțional pentru crimă organizată împotriva subsemnatului și a soției".

Nu în ultimul rând,

se precizează de către A.I. că ordonanța în cauză a fost emisă „cu

nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii pronunțate

prin Sentința civilă nr. 791/2001 de Tribunalul Arad, a Sentințelor penale nr.

1632/2007 și nr. 982/2008 ale Judecătoriei Arad".

„În drept" s-a

precizat că „a fost emis prin corupție un act fals și abuziv împotriva actelor

probatorii ale prevederilor legale în vigoare, cu nerespectarea hotărârilor

judecătorești definitive și executorii, refuzând să cerceteze tentativele de

omor dovedite cu probe materiale și acte probatorii".

Prin rezoluția nr.

357/P/2012 din 29 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a

corupției, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art.

10 lit. a) C. proc. pen:

- neînceperea

urmăririi penale față de magistratul I.V., pentru comiterea a infracțiunilor de

luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000, împiedicarea participării părții în proces, prevăzută de

art. 261

1

C. pen., omisiunea sesizării organelor judiciare,

prevăzută de art. 263 C. pen. și complicitate Ia infracțiunea de omor,

prevăzută de art. 26 rap. la art. 174 C. pen.;

- neînceperea

urmăririi penale în cauză, sub aspectul comiterii infracțiunii de dare de mită,

prev. de art. 255 C. pen., cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr.

78/2000;

Pentru a se adopta

această soluție s-a reținut că actele premergătoare efectuate în cauză relevă

faptul că numitul A.I. a formulat, la 10 septembrie 2012, o plângere în care

reclama același tip de fapte în sarcina procurorului „S.T.", motivat de

faptul că, la data de 5 septembrie 2012, „a adoptat Ordonanța de la dosarul nr.

39/P/2012 al Serviciului Teritorial Timișoara, ca urmare a cercetării plângerii

formulate împotriva doamnelor magistrat A.N. și M.I.".

Plângerea respectivă

a făcut obiectul cauzei 313/PV2012 a secției de combatere a infracțiunilor

conexe infracțiunilor de corupție, fiind soluționată la 31 octombrie 2012, prin

ordonanța emisă de procurorul șef serviciu I.V.

Astfel, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de S.T., procuror în cadrul Serviciului

Teritorial Timișoara din cadrul D.N.A. „sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prev. și ped de art. 7 din Legea nr. 78/2000".

Totodată, prin

aceeași ordonanță a fost dispusă disjungerea și declinarea competenței de

soluționare a cauzei cu privire la tentativă la infracțiunea de omor, în forma

complicității, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Actele premergătoare

efectuate în cauză au relevat, fără echivoc, inexistența unor elemente de fapt

care să contureze vreo infracțiune de corupție sau alt gen de infracțiune cu

implicarea/participarea procurorului șef serviciu I.V. S-a reținut că activitatea

procurorului în cauză s-a derulat în cadrul procesual pe baza competenței,

soluția dispusă putând fi eventual atacată cu plângere și supusă controlului

judiciar.

Pe de altă parte,

actele premergătoare au relevat că petentul A.I. are o viziune și interpretare

proprie asupra faptelor și prevederilor procedurale, fără a indica concret

elementele care să susțină acuzațiile formulate.

În conținutul

plângerii s-au făcut referiri la prevederile art. 254 C. pen. - infracțiunea de

luare de mită, art. 261

1

C. pen. - împiedicarea participării în

proces, art. 263 C. pen. - omisiunea sesizării organelor judiciare, și art. 174

C. pen. - infracțiunea de omor în forma complicității, dar petentul nu a arătat

care sunt motivele ce susțin aceste infracțiuni, totul fiind raportat la faptul

că a fost emisă ordonanța nr. 313/P/2012.

În rezoluția s-a mai

arătat că din elementele prezentate de către petent în plângere nu au rezultat

date care să conducă la vreun indiciu aferent comiterii infracțiunii corelative

de dare de mită.

Totodată, pentru

detalierea plângerii formulate, petentul a fost citat pentru data de 29

noiembrie 2012, însă nu a dat curs citației, formulând, în acest sens, o cerere

de recuzare.

Prin Rezoluția nr.

2260/C din 17 decembrie 2012 a Procurorului Șef din cadrul Direcției Naționale

Anticorupție a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petent

împotriva Rezoluției nr. 357/P/2012 din 29 noiembrie 2012 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție,

secția de combatere a corupției, cu mențiunea că soluția emisă este legală și

temeinică.

Împotriva sus-

arătatelor rezoluții petentul A.I. în termen legal, a formulat plângerea de

față.

La termenul de

judecată din 17 aprilie 2013, deși a fost legal citat, petentul nu s-a

prezentat pentru a susține plângerea.

În motivarea scrisă a

plângerii petentul a afirmat că soluțiile pronunțate sunt nelegale, netemeinice

și abuzive, arătând că au fost „emise acte false și abuzive pentru a proteja

corupția și criminalitatea ce am întâlnit-o în activitatea judiciară".

Analizând plângerea

formulată, potrivit motivelor invocate de petent, a actelor și lucrărilor de la

dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondată pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare.

Într-adevăr, prin

dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul a

prevăzut că, după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278,

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanței ori, după

caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire sau de încetare a

urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte

persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen

de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare,

potrivit art. 277 și art. 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii,

competența să judece cauza în primă instanță.

Potrivit art. 200 C.

proc. pen., „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu

privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la

stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să

se dispună trimiterea lor în judecată".

Potrivit art. 224 C.

proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală

poate efectua acte premergătoare; denumite în literatura de specialitate

„investigații prealabile", actele premergătoare au menirea, fie de a

completa informațiile pe care organele de urmărire le au cu privire la săvârșirea

unei infracțiuni, fie numai să verifice aceste informații spre a se putea

desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea urmăririi

penale.

Într-adevăr, din

actele existente la dosar, și care constituie acte premergătoare începerii

urmăririi penale, nu a rezultat existența unor acte sau fapte săvârșite de

către intimat cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor

de luare de mită (prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 78/2000), împiedicare a participării în proces (prevăzută de art.

261

1

C. pen.), omisiunea sesizării organelor judiciare (prevăzută de

art. 263 C. pen.), complicitate la infracțiunea de omor (prevăzută de art. 26

rap. la art. 174 C. pen.) și a infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 255

C. pen., cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Or, pentru a se putea

începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiții: prima

constă în existența acelui minim de date care să permită organului de urmărire

penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, iar cea de-a

doua condiție este înscrisă în art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența

cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de

art. 10 C. proc. pen.

În cauză, actele

premergătoare începerii urmăririi penale efectuate de procuror nu au confirmat

acuzațiile din plângerea penală formulate de petent, nefiind relevate indicii

în sensul că persoana reclamată de petent ar fi săvârșit vreo faptă de natură

penală.

Împrejurarea că

petentul este nemulțumit de soluțiile adoptate de intimat nu poate conduce la

concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care acesta

Ie-a indicat în plângerea sa. Dacă s-ar admite ca împotriva magistraților care

au adoptat o soluție sau au dat o hotărâre judecătorească să se poată face

plângeri penale ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de

lege, ceea ce este inadmisibil.

Soluționând cauzele

în care petiționarul a fost parte și adoptând soluții care - întâmplător - l-au

nemulțumit, intimatul nu a făcut altceva decât să îndeplinească activități și

acte date în competența sa prin lege, să dispună soluții potrivit convingerii

lui obiective și nepărtinitoare, motivate prin prisma dispozițiilor legale

aplicabile în cauză, apreciind complet și just probele administrate, motiv

pentru care în sarcina sa nu se poate reține săvârșirea vreunei fapte penale.

Soluțiile dispuse de

procurori pot fi nelegale sau netemeinice însă, pentru reformarea lor, sunt prevăzute

căi de atac specifice.

Cu alte cuvinte,

legiuitorul a prevăzut că părțile au dreptul să exercite căile de atac, tocmai

pentru ca, în cazul unor greșeli, acestea să poată fi îndreptate, ceea ce

exclude, de plano, posibilitatea ca adoptarea unei soluții să poată fi

considerată, prin ea însăși, o infracțiune.

Prin urmare, în

conformitate cu dispozițiile art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.,

plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr. 357/P/2012

din 29 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, se

va respinge ca nefondată, cu consecința menținerii, ca fiind legală și

temeinică, a soluției adoptate de procuror.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat în sumă de 200 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr.

357/P/2012 din 29 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a

corupției.

Menține rezoluția

atacată.

Obligă petentul la

plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 aprilie 2013.

Procesat de GGC - DG