ÎCCJ, Secția penală

La 14 noiembrie 2012, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor de corupție, a înregistrat „plângerea penală"' formulată de A.I. împotriva procurorului I.V. de la Direcția Națională Anticorupție pentru corupție și complicitate la tentativele de omor. Ca situație de fapt, numitul A.I. a indicat împrejurarea că, la 31 octombrie 2012, procurorul I.V. a emis „ordonanța din Dosarul nr. 313/P/2012 al Direcției Naționale Anticorupție, ca urmare a cercetării plângerii penale împotriva domnului procuror S.T. de la Serviciul Teritorial Timișoara din cadrul Direcției Naționale Anticorupție". În opinia numitului A.I., prin emiterea acelei ordonanțe au fost realizate mai multe infracțiuni ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 187 și art. 277 C. proc.

pen., a excluderii mijloacelor de probă din analiza efectuată de către procuror; mai mult, activitatea procurorului a fost de natură a-l împiedica pe petent să participe la proces, iar prin omisiunea sesizării organelor judiciare cu privire la tentativele de omor precizate în motivarea plângerii și dovedite indubitabil cu probe materiale și acte probatorii au fost comise infracțiunile prevăzute de art. 263 și art. 174 C. pen., procurorul asociindu-se „grupului infracțional pentru crimă organizată împotriva subsemnatului și a soției". Nu în ultimul rând, se precizează de către A.I.

că ordonanța în cauză a fost emisă „cu nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii pronunțate prin Sentința civilă nr. 791/2001 de Tribunalul Arad, a Sentințelor penale nr. 1632/2007 și nr. 982/2008 ale Judecătoriei Arad". „În drept" s-a precizat că „a fost emis prin corupție un act fals și abuziv împotriva actelor probatorii ale prevederilor legale în vigoare, cu nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii, refuzând să cerceteze tentativele de omor dovedite cu probe materiale și acte probatorii". Prin rezoluția nr. 357/P/2012 din 29 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (1) C. proc.

pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen: - neînceperea urmăririi penale față de magistratul I.V., pentru comiterea a infracțiunilor de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, împiedicarea participării părții în proces, prevăzută de art. 261 1 C. pen., omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 C. pen. și complicitate Ia infracțiunea de omor, prevăzută de art. 26 rap. la art. 174 C. pen.; - neînceperea urmăririi penale în cauză, sub aspectul comiterii infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 255 C. pen., cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000; Pentru a se adopta această soluție s-a reținut că actele premergătoare efectuate în cauză relevă faptul că numitul A.I.

a formulat, la 10 septembrie 2012, o plângere în care reclama același tip de fapte în sarcina procurorului „S.T.", motivat de faptul că, la data de 5 septembrie 2012, „a adoptat Ordonanța de la dosarul nr. 39/P/2012 al Serviciului Teritorial Timișoara, ca urmare a cercetării plângerii formulate împotriva doamnelor magistrat A.N. și M.I.". Plângerea respectivă a făcut obiectul cauzei 313/PV2012 a secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, fiind soluționată la 31 octombrie 2012, prin ordonanța emisă de procurorul șef serviciu I.V. Astfel, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de S.T., procuror în cadrul Serviciului Teritorial Timișoara din cadrul D.N.A.

„sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped de art. 7 din Legea nr. 78/2000". Totodată, prin aceeași ordonanță a fost dispusă disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei cu privire la tentativă la infracțiunea de omor, în forma complicității, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Actele premergătoare efectuate în cauză au relevat, fără echivoc, inexistența unor elemente de fapt care să contureze vreo infracțiune de corupție sau alt gen de infracțiune cu implicarea/participarea procurorului șef serviciu I.V. S-a reținut că activitatea procurorului în cauză s-a derulat în cadrul procesual pe baza competenței, soluția dispusă putând fi eventual atacată cu plângere și supusă controlului judiciar.

Pe de altă parte, actele premergătoare au relevat că petentul A.I. are o viziune și interpretare proprie asupra faptelor și prevederilor procedurale, fără a indica concret elementele care să susțină acuzațiile formulate. În conținutul plângerii s-au făcut referiri la prevederile art. 254 C. pen. - infracțiunea de luare de mită, art. 261 1 C. pen. - împiedicarea participării în proces, art. 263 C. pen. - omisiunea sesizării organelor judiciare, și art. 174 C. pen. - infracțiunea de omor în forma complicității, dar petentul nu a arătat care sunt motivele ce susțin aceste infracțiuni, totul fiind raportat la faptul că a fost emisă ordonanța nr. 313/P/2012. În rezoluția s-a mai arătat că din elementele prezentate de către petent în plângere nu au rezultat date care să conducă la vreun indiciu aferent comiterii infracțiunii corelative de dare de mită.

Totodată, pentru detalierea plângerii formulate, petentul a fost citat pentru data de 29 noiembrie 2012, însă nu a dat curs citației, formulând, în acest sens, o cerere de recuzare. Prin Rezoluția nr. 2260/C din 17 decembrie 2012 a Procurorului Șef din cadrul Direcției Naționale Anticorupție a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petent împotriva Rezoluției nr. 357/P/2012 din 29 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, cu mențiunea că soluția emisă este legală și temeinică. Împotriva sus- arătatelor rezoluții petentul A.I. în termen legal, a formulat plângerea de față. La termenul de judecată din 17 aprilie 2013, deși a fost legal citat, petentul nu s-a prezentat pentru a susține plângerea.

În motivarea scrisă a plângerii petentul a afirmat că soluțiile pronunțate sunt nelegale, netemeinice și abuzive, arătând că au fost „emise acte false și abuzive pentru a proteja corupția și criminalitatea ce am întâlnit-o în activitatea judiciară". Analizând plângerea formulată, potrivit motivelor invocate de petent, a actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Într-adevăr, prin dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., legiuitorul a prevăzut că, după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Potrivit art. 200 C. proc. pen., „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea lor în judecată". Potrivit art. 224 C. proc.

pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare; denumite în literatura de specialitate „investigații prealabile", actele premergătoare au menirea, fie de a completa informațiile pe care organele de urmărire le au cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, fie numai să verifice aceste informații spre a se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea urmăririi penale. Într-adevăr, din actele existente la dosar, și care constituie acte premergătoare începerii urmăririi penale, nu a rezultat existența unor acte sau fapte săvârșite de către intimat cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor de luare de mită (prev. de art. 254 alin. (1) C. pen.

rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000), împiedicare a participării în proces (prevăzută de art. 261 1 C. pen.), omisiunea sesizării organelor judiciare (prevăzută de art. 263 C. pen.), complicitate la infracțiunea de omor (prevăzută de art. 26 rap. la art. 174 C. pen.) și a infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 255 C. pen., cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. Or, pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiții: prima constă în existența acelui minim de date care să permită organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, iar cea de-a doua condiție este înscrisă în art. 228 C. proc. pen.

și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen. În cauză, actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate de procuror nu au confirmat acuzațiile din plângerea penală formulate de petent, nefiind relevate indicii în sensul că persoana reclamată de petent ar fi săvârșit vreo faptă de natură penală. Împrejurarea că petentul este nemulțumit de soluțiile adoptate de intimat nu poate conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care acesta Ie-a indicat în plângerea sa. Dacă s-ar admite ca împotriva magistraților care au adoptat o soluție sau au dat o hotărâre judecătorească să se poată face plângeri penale ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.

Soluționând cauzele în care petiționarul a fost parte și adoptând soluții care - întâmplător - l-au nemulțumit, intimatul nu a făcut altceva decât să îndeplinească activități și acte date în competența sa prin lege, să dispună soluții potrivit convingerii lui obiective și nepărtinitoare, motivate prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în cauză, apreciind complet și just probele administrate, motiv pentru care în sarcina sa nu se poate reține săvârșirea vreunei fapte penale. Soluțiile dispuse de procurori pot fi nelegale sau netemeinice însă, pentru reformarea lor, sunt prevăzute căi de atac specifice. Cu alte cuvinte, legiuitorul a prevăzut că părțile au dreptul să exercite căile de atac, tocmai pentru ca, în cazul unor greșeli, acestea să poată fi îndreptate, ceea ce exclude, de plano, posibilitatea ca adoptarea unei soluții să poată fi considerată, prin ea însăși, o infracțiune.

Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr. 357/P/2012 din 29 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, se va respinge ca nefondată, cu consecința menținerii, ca fiind legală și temeinică, a soluției adoptate de procuror. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 357/P/2012 din 29 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției. Menține rezoluția atacată. Obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 aprilie 2013. Procesat de GGC - DG