ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 537/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 281/PI din 26 septembrie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea petentului A.I. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 892/P/2010 din 29 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe din 08 iunie 2011, petentul A.I. a atacat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 892/P/2010 din 29 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că în dosarul nr. 892/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara sunt excluse actele probatorii, încălcându-se art. 62 C. proc. pen.; rezoluția s-a dat cu nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii pronunțate prin sentința civilă nr. 791/2001 a Tribunalului Arad și sentința penală nr. 1632/2007 a Judecătoriei Arad; s-a refuzat cercetarea tentativelor de omor consemnate în motivarea sentinței penale nr. 1632/2007 a Judecătoriei Arad. Au fost atașate dosarele nr. 892/P/2010 și nr. 609/11/2/2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Prin plângerea adresată Serviciul Teritorial Timișoara din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și înregistrată sub nr. 271/VIII/1/2010, petentul A.I.

a solicitat tragerea la răspundere penală a unor magistrați pentru săvârșirea mai multor infracțiuni. Prin adresa din data de 27 noiembrie 2010, Serviciul Teritorial Timișoara din cadrul Direcției Naționale Anticorupție a trimis plângerea spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, unde a fost înregistrată sub numărul 892/P/2010. Prin rezoluția din 29 aprilie 2011 dată în dosarul nr. 892/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus, în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimații L.Ș.I. (președintele Tribunalului Arad), L.C. (judecător la Tribunalului Arad), N.S. (judecător la Tribunalului Arad), F.B.

(președintele Judecătoriei Arad) și T.S. (procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la tentativă de omor prevăzută de art. 26 și 20 raportate la art. 174 C. pen., abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., nerespectarea hotărârilor judecătorești prevăzută de art. 271 C. pen. și fals intelectual, prevăzută de 289 C. pen. În motivarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale s-a arătat că:- prin sentința penală nr. 1632 din data de 31 iulie 2007, pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 6678/55/2007, a fost admisă plângerea formulată de către petentul A.I.

împotriva rezoluției emise de procuror în dosarul nr. 643/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad și împotriva ordonanței primului procuror, emisă în dosarul nr. 705/II/2/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, care au fost desființate, trimițându-se cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad pentru redeschiderea cercetărilor și completarea acestora cu actele menționate în dispozitivul sentinței judecătorești;- prin decizia penală nr. 217/R din 26 mai 2009, pronunțată de către Tribunalul Arad în dosarul 1197/55/2009, a fost admis recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței penale nr. 841 din 15 aprilie 2009 a Judecătoriei Arad, pronunțată în dosarul nr. 1197/55/2009, prin care s-a dispus respingerea ca tardivă a plângerii sale împotriva soluțiilor procurorului.

În rejudecare, Judecătoria Arad, prin sentința penală nr. 1720 din 06 octombrie 2009, a respins ca nefondată plângerea formulată de petent împotriva rezoluției din data de 06 mai 2008, emisă în dosarul nr. 643/P/2007 al Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad. Prin decizia penală nr. 485/R din 17 decembrie 2009 a Tribunalului Arad, pronunțată în dosarul nr. 12363/55/2009, a fost admis recursul petentului împotriva sentinței penale nr. 1720 din 06 octombrie 2009 a Judecătoriei Arad, a fost casată hotărârea atacată și cauza trimisă spre rejudecare la Judecătoria Arad;- prin decizia penală nr. 366/R din 28 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4252/108/2010 din 14 iulie 2010, a fost respinsă în principiu contestația în anulare formulată de petentul A.I.

împotriva deciziei penale nr. 317 din 22 iunie 2010 a Tribunalului Arad;- cu privire la motivarea deciziei penale nr. 366/R din 28 iulie 2010, petentul susține că s-a săvârșit o infracțiune de fals intelectual, deoarece el și-a întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen., iar judecătorii au arătat că „Văzând cererea petentului și dispozițiile legale cuprinse în art. 386-388 C. proc. pen. și art. 391 C. proc. pen., privind cazurile și termenul în care se poate face contestație în anulare, instanța competentă să o rezolve și examinarea admisibilității acesteia, fără citarea părților, în cazurile prevăzute de art. 386 lit. a)-c) C. proc. pen."- în speță, este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 392 alin. (3) C. proc.

pen., judecarea contestației prevăzute de art. 386 lit. d) se face cu citarea părților interesate în cauza în care s-a pronunțat ultima hotărâre, dar completul de judecată a reținut, în motivarea deciziei penale nr. 366/R din 28 iulie 2010, că petentul nu poate invoca incidența cazurilor de la lit. d) și e) ale art. 386 C. proc. pen., deoarece nu a avut loc o cercetare a fondului cauzei, cu consecința pronunțării unei soluții de condamnare sau de achitare, instanța fiind învestită cu o plângere în cadrul procedurii prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen. Așadar, completul de judecată a apreciat că motivele de fapt invocate de către autorul contestației la executare nu se circumscriu dispozițiilor art. 386 lit. d) C. proc.

pen., chiar dacă aceasta era aprecierea contestatorului;- magistrații judecători L.C. (care a făcut parte din completul de judecată care a pronunțat decizia penală nr. 217/R din 26 mai 2009) și N.S. (care a făcut parte din completul de judecată care a pronunțat decizia penală nr. 485/R din 17 decembrie 2009) nu s-au aflat în situații de incompatibilitate prevăzute de Codul de procedură penală. Împotriva acestei rezoluții, petentul A.I. a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, respinsă prin rezoluția nr. 609/11/2/2011 din 08 noiembrie 2011. Pentru a da această soluție, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a arătat că:- menționarea temeiurilor prevăzute de art. 386 lit. a)-c) C. proc.

pen. de către completul de judecată cu ocazia soluționării contestației în anulare formulate de petent nu constituie un fals intelectual. Instanța a explicat în cuprinsul considerentelor hotărârii de ce temeiul invocat de contestator [art. 386 lit. d) C. proc. pen.] este greșit, după care a analizat admisibilitatea în principiu a contestației în anulare prin raportare la temeiurile prevăzute de art. 386 lit. a)-c) C. proc. pen., singurele aplicabile în cauză, și a constatat că motivele expuse de contestator nu se regăsesc în niciunul din aceste cazuri;- celelalte infracțiuni reclamate în plângere constituie o simplă înșiruire de articole C. pen., fără a se descrie în ce constă fiecare infracțiune.

Petentul a formulat apoi plângere la instanță, înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția penală sub nr. 762/59/2011 din 08 iunie 2011. Examinând materialul cauzei, instanța a constatat că plângerea petentului este nefondată. Din piesele dosarului nu a rezultat că intimații ar fi săvârșit vreo faptă penală. S-a apreciat că, de fapt, petentul este nemulțumit de modul în care magistrații au instrumentat dosarele în care el a fost parte, invocând greșita aplicare a unor dispoziții legale, în opinia sa aceasta constituind infracțiunile de complicitate la tentativă de omor, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului, nerespectarea hotărârilor judecătorești și fals intelectual.

Nemulțumirile legate de soluțiile organelor judiciare își pot găsi rezolvarea prin promovarea căilor legale de atac, astfel soluțiile criticate fiind supuse controlului judiciar. S-a mai reținut că activitatea magistratului este una de apreciere a probelor și de interpretare a faptelor și dispozițiilor legale aplicabile, iar adoptarea unei soluții implică un raționament în favoarea sau în detrimentul uneia din părți, ceea ce nu înseamnă angajarea de plano a răspunderii penale a magistraților ca urmare a plângerii părții nemulțumite. De asemenea, simpla enumerare a unor infracțiuni în plângerea penală, fără a se arăta în ce constau faptele reclamate, nu poate avea efecte juridice. Ca atare, s-a reținut că soluția procurorului de netrimitere în judecată, atacată prin prezenta plângere, este legală și temeinică.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul. Recursul este inadmisibil. Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută în art. 278 1 C. proc. pen. În acest sens, potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă. Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în dispozițiile art. XXIV.

În privința căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabilește, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată. Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate. În consecință, constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 26 septembrie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, înalta Curte de Casație și Justiție retine că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și dispozitivul sentinței atacate.

În această situație, întrucât petiționarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul A.I. împotriva sentinței penale nr. 281/PI din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 februarie 2012.