ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 537/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 537/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 281/PI din 26 septembrie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția penală,

în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., a respins ca nefondată plângerea

petentului A.I.

împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi

penale nr. 892/P/2010 din 29 aprilie 2011 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat

petentul la 200

lei

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe

din 08 iunie 2011, petentul A.I. a

atacat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 892/P/2010 din

29 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Timișoara.

În

motivarea plângerii, petentul a arătat că în dosarul nr.

892/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara sunt

excluse actele

probatorii, încălcându-se art. 62 C. proc. pen.; rezoluția s-a

dat cu nerespectarea hotărârilor judecătorești

definitive și executorii

pronunțate prin sentința civilă nr. 791/2001 a

Tribunalului Arad și sentința penală nr. 1632/2007 a Judecătoriei Arad; s-a

refuzat

cercetarea tentativelor de omor

consemnate în motivarea sentinței

penale nr. 1632/2007 a Judecătoriei

Arad.

Au fost atașate dosarele nr. 892/P/2010 și nr. 609/11/2/2011 ale

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara.

Prin plângerea adresată Serviciul Teritorial Timișoara

din cadrul

Direcției Naționale Anticorupție și înregistrată sub nr. 271/VIII/1/2010,

petentul

A.I. a solicitat tragerea la răspundere penală a unor magistrați pentru

săvârșirea mai multor infracțiuni.

Prin adresa din data de 27 noiembrie 2010,

Serviciul Teritorial Timișoara din

cadrul Direcției Naționale Anticorupție a trimis plângerea spre competentă

soluționare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, unde a fost

înregistrată sub numărul 892/P/2010.

Prin rezoluția din 29 aprilie 2011 dată în dosarul nr. 892/P/2010

al

Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus, în

baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea

urmăririi penale față de intimații L.Ș.I. (președintele Tribunalului Arad), L.C.

(judecător la Tribunalului Arad), N.S. (judecător la Tribunalului Arad), F.B. (președintele

Judecătoriei Arad) și T.S. (procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad)

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la tentativă de omor

prevăzută de art. 26 și 20 raportate la art. 174 C. pen., abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., favorizarea

infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., nerespectarea hotărârilor

judecătorești prevăzută de art. 271 C. pen. și fals intelectual, prevăzută de

289 C. pen.

În motivarea rezoluției de neîncepere

a urmăririi penale s-a arătat că:- prin sentința penală nr. 1632 din data de 31

iulie 2007, pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 6678/55/2007, a fost

admisă plângerea formulată de către petentul A.I. împotriva rezoluției emise de

procuror în dosarul nr. 643/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad

și împotriva ordonanței primului procuror, emisă în dosarul nr. 705/II/2/2007

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, care au fost desființate,

trimițându-se cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad pentru

redeschiderea cercetărilor și completarea acestora cu actele menționate în

dispozitivul sentinței judecătorești;- prin decizia penală nr. 217/R din 26 mai

2009, pronunțată de către Tribunalul Arad în dosarul 1197/55/2009, a fost admis

recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței penale nr. 841 din 15

aprilie 2009 a Judecătoriei Arad, pronunțată în dosarul nr. 1197/55/2009, prin

care s-a dispus respingerea ca tardivă a plângerii sale împotriva soluțiilor

procurorului. În rejudecare, Judecătoria Arad, prin sentința penală nr. 1720

din 06 octombrie 2009, a respins ca nefondată plângerea formulată de petent

împotriva rezoluției din data de 06 mai 2008, emisă în dosarul nr. 643/P/2007

al Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad. Prin decizia penală nr. 485/R din 17

decembrie 2009 a Tribunalului Arad, pronunțată în dosarul nr. 12363/55/2009, a

fost admis recursul petentului împotriva sentinței penale nr. 1720 din 06

octombrie 2009 a Judecătoriei Arad, a fost casată hotărârea atacată și cauza

trimisă spre rejudecare la Judecătoria Arad;- prin decizia penală nr. 366/R din

28 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4252/108/2010 din

14 iulie 2010, a fost respinsă în principiu contestația în anulare formulată de

petentul A.I. împotriva deciziei

penale

nr. 317 din 22 iunie 2010 a Tribunalului Arad;- cu privire la

motivarea deciziei penale nr. 366/R din 28 iulie

2010, petentul susține că

s-a săvârșit o infracțiune de fals

intelectual, deoarece el și-a

întemeiat

contestația în anulare pe dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc.

pen.,

iar judecătorii au arătat că „Văzând cererea petentului și dispozițiile legale

cuprinse în art. 386-388 C. proc. pen. și art. 391 C. proc. pen., privind

cazurile și termenul în care se poate face contestație în anulare, instanța

competentă să o rezolve și

examinarea

admisibilității acesteia, fără citarea părților, în cazurile

prevăzute

de art. 386 lit. a)-c) C. proc. pen."- în speță, este adevărat că,

potrivit dispozițiilor art. 392 alin. (3) C. proc. pen.,

judecarea contestației prevăzute de art. 386 lit. d)

se face cu citarea părților interesate în cauza în care s-a pronunțat ultima

hotărâre, dar completul de judecată a reținut, în motivarea deciziei penale nr.

366/R din 28 iulie 2010, că petentul

nu poate invoca incidența cazurilor de

la

lit. d) și e) ale art. 386 C. proc. pen., deoarece nu a avut loc o

cercetare a fondului cauzei, cu consecința

pronunțării unei soluții de

condamnare

sau de achitare, instanța fiind învestită cu o plângere în

cadrul

procedurii prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen. Așadar, completul de

judecată a apreciat că motivele de fapt invocate de

către autorul contestației la executare nu se circumscriu dispozițiilor art.

386 lit. d) C. proc. pen., chiar dacă aceasta era aprecierea contestatorului;-

magistrații judecători L.C. (care a

făcut

parte din completul de judecată care a pronunțat decizia penală

nr. 217/R din 26 mai 2009) și N.S. (care a făcut

parte din

completul de judecată care a pronunțat decizia penală nr. 485/R

din 17 decembrie 2009) nu s-au aflat în situații de incompatibilitate prevăzute

de Codul de procedură penală.

Împotriva acestei rezoluții, petentul A.I. a formulat

plângere la

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara, respinsă prin

rezoluția nr. 609/11/2/2011 din 08 noiembrie 2011.

Pentru a da această soluție, procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a arătat că:- menționarea

temeiurilor prevăzute de art. 386 lit.

a)-c) C. proc. pen. de către

completul de

judecată cu ocazia soluționării contestației în anulare

formulate de

petent nu constituie un fals intelectual. Instanța a

explicat în cuprinsul considerentelor hotărârii de ce temeiul invocat

de

contestator [art. 386 lit. d) C. proc. pen.] este greșit, după care a

analizat admisibilitatea în principiu a contestației în anulare prin

raportare la temeiurile prevăzute de art. 386 lit.

a)-c) C. proc. pen., singurele aplicabile în cauză, și a constatat că motivele

expuse de contestator nu se regăsesc în niciunul din aceste cazuri;- celelalte

infracțiuni

reclamate în plângere constituie o simplă înșiruire de articole C. pen., fără a

se descrie în ce constă fiecare infracțiune.

Petentul

a formulat apoi plângere la instanță, înregistrată pe

rolul Curții de Apel Timișoara, secția penală sub nr. 762/59/2011 din

08

iunie 2011.

Examinând materialul cauzei, instanța a constatat că

plângerea

petentului este

nefondată.

Din piesele dosarului nu a rezultat că intimații ar fi

săvârșit vreo

faptă

penală.

S-a apreciat că, de fapt, petentul este nemulțumit de

modul în

care magistrații

au instrumentat dosarele în care el a fost parte,

invocând greșita aplicare a unor dispoziții legale, în opinia sa

aceasta

constituind infracțiunile de

complicitate la tentativă de omor, abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, favorizarea infractorului,

nerespectarea hotărârilor judecătorești și fals intelectual.

Nemulțumirile legate de soluțiile organelor judiciare își pot găsi

rezolvarea prin promovarea căilor

legale de atac, astfel soluțiile criticate fiind supuse controlului judiciar.

S-a mai

reținut că activitatea magistratului este una de

apreciere a probelor și de interpretare a faptelor și dispozițiilor

legale

aplicabile, iar adoptarea unei soluții implică un raționament în

favoarea sau în detrimentul uneia din părți, ceea

ce nu înseamnă

angajarea de plano a

răspunderii penale a magistraților ca urmare a plângerii părții nemulțumite. De

asemenea, simpla enumerare a unor infracțiuni în plângerea penală, fără a se

arăta în ce constau faptele

reclamate, nu poate avea efecte juridice.

Ca atare, s-a reținut că soluția procurorului de netrimitere în

judecată,

atacată prin prezenta plângere, este legală și temeinică.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs petiționarul.

Recursul este

inadmisibil.

Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură

penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării

proceselor, între acestea regăsindu-se

și suprimarea unor căi de

atac, cum este

cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în

procedura prevăzută în art. 278

1

C.

proc. pen. În acest sens, potrivit

art.

278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art.

XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010,

hotărârea prin care judecătorul

soluționează plângerea împotriva

rezoluțiilor sau ordonanțelor

procurorului

de netrimitere în judecată este definitivă.

Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii

a unor

dispoziții

tranzitorii, care se regăsesc în dispozițiile art. XXIV. În

privința căilor de atac, singura normă tranzitorie

se regăsește în alin.

(1) al art. XXIV, iar aceasta stabilește, cu

claritate, drept criteriu

pentru aplicarea

modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării

hotărârii ce se

dorește a fi atacată.

Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea

procesual penală este de imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr.

202/2010, care s-a dorit a fi un

instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

În consecință, constatând că în speță sentința instanței

de fond

a fost pronunțată

la data de 26 septembrie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010,

înalta Curte de Casație și

Justiție retine

că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în

minuta, cât și dispozitivul sentinței atacate.

În această situație, întrucât petiționarul a formulat o cale de atac

neprevăzută de

legea în vigoare, înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca

inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art.

385

15

pct. 1 lit. a) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil, recursul

declarat de petiționarul A.I. împotriva sentinței penale nr. 281/PI din 26

septembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu

titlu de

cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 22 februarie 2012.