ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 215/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 517763/59/2010 din 08 iunie 2011, petentul A.I. a atacat referatul nr. 357/VIII/1/2010 din 16 mai 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. În motivarea plângerii, petentul a arătat că nu s-au respectat hotărârile judecătorești definitive și executorii pronunțate prin sentința civilă nr. 791/2001 a Tribunalului Arad și sentința penală nr. 1632/2007 a Judecătoriei Arad, refuzându-se să se cerceteze tentativele de omor. A fost atașat dosarul nr. 357/VIII/1/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A.

Analizând actele si lucrările dosarului, Curtea de Apel Timișoara a reținut următoarele: Prin referatul nr. 357/VIII/1/2010 din 16 mai 2011 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., a fost respinsă ca nefondată sesizarea petentului A.I. prin care a solicitat efectuarea de verificări cu privire la existența unor posibile fapte de corupție săvârșite de magistrați judecători de la Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Arad. Împotriva acestui referat, petentul a formulat plângere la instanță respectiv, la Curtea de Apel Timișoara. Examinând materialul cauzei, Curtea de apel Timișoara a constatat că plângerea petentului este inadmisibilă. Astfel, potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., se poate formula plângere doar împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale. Or, în speță, procurorul general nu a dat o soluție din cele enumerate limitativ de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., ci a respins sesizarea, cu motivarea că simplele presupuneri ale petentului nu pot constitui indicii temeinice în legătură cu săvârșirea unor fapte de corupție. Prin decizia nr. LVII din 24 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casația și Justiție, secțiile unite, pronunțată în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 283 din 11 aprilie 2008, s-a stabilit că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., este inadmisibilă. Având în vedere aceste considerente, Curtea de Apel Timișoara prin sentința penală nr. 241/PI din 20 iulie 2011 a respins ca inadmisibilă plângerea petentului A.I. împotriva referatului nr. 357/VIII/1/2010 din 16 mai 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. A dispus obligare petentului la cheltuieli judiciare. Împotriva sentinței penale nr. 241/PI din 20 iulie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală a declarat recurs petentul A.I., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 763/59/2011. Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385 6 alin. ultim. C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 lit. a) teza a II-a C. proc.

pen., constată că recursul formulat de recurentul petent A.I., este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara este definitivă. Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual. Dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen. enumera hotărârile precum și încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs. Căile ordinare de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate.

În prezenta cauză Curtea de Apel Timișoara prin sentința penală nr. 241/PI din 20 iulie 2011 a respins ca inadmisibilă plângerea petentului A.I. împotriva referatului din 16 mai 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., hotărârea primei instanțe era definitivă, împrejurare care a atras inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul solicitat de petiționar în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea. Față de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc.

pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței penale nr. 241/PI din 20 iulie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței penale nr. 241/PI din 20 iulie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 ianuarie 2012.