ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 741/2012

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, petentul A.l. a solicitat desființarea Rezoluției nr. 279/P/2011 din 24 iunie 2011, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și trimiterea dosarului la procuror în vederea începerii urmăririi penale și sancționării persoanelor vinovate. În motivarea plângerii petentul a arătat că plângerea a fost soluționată de procuror cu încălcarea art. 10, art. 49, art. 62 și art. 277 C. proc. pen. deoarece refuzând cercetarea tentativelor de omor dovedite cu probe materiale și acte probatorii acesta a devenit complice la tentativele de omor și s-a asociat grupului infracțional pentru crimă organizată împotriva petentului și a soției acestuia.

Prin Sentința penală nr. 310/ PI din 31 octombrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petent și a fost menținută rezoluția atacată. Din analiza materialului probator, Curtea a reținut următoarele: Prin rezoluția din 26 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații C.B.M., T.D. și F.V., judecători în cadrul Tribunalului Arad, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la tentativă de omor, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 20, rap. la art. 174 din C. pen.

În motivare s-a reținut în esență că faptele imputate nu pot fi reținute deoarece nu există nici un indiciu de comitere a unei astfel de infracțiuni iar, a admite că judecătorul răspunde penal pentru hotărârea dată, ori pentru modul de interpretare și aplicare a legii, ar echivala cu încălcarea principiilor care guvernează justiția și activitatea judecătorilor, respectiv independența și imparțialitatea judecătorilor și autoritatea de lucru judecat. Această rezoluție a fost menținută prin Rezoluția nr. 893/11/2/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. S-a reținut că așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate cei trei magistrați în calitate de judecători au soluționat contestația în anulare formulată de către contestatorul A.l.

și au respins cererea ca inadmisibilă în conformitate cu art. 391 alin. (1) C. proc. pen., această soluție neconstituind o faptă de natură a întruni elementul material al laturii obiective a infracțiunii de complicitate la tentativă de omor. S-a mai constatat că nu se poate reține în sarcina intimaților în prezenta cauză săvârșirea infracțiunii invocate prin plângere, întrucât acesta s-a pronunțat în limitele competențelor stabilite prin lege cu privire la cauza dedusă judecății. În mod corect s-a reținut prin rezoluția contestată faptul că în baza întregului material probator s-a constatat absența oricăror indicii temeinice de săvârșire de către intimați a infracțiunii imputate prin plângere.

Împotriva acestei din urmă sentințe, petiționarul a formulat recursul de față. Recursul este inadmisibil. Potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluție de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, persoana vătămată, precum și orice alte persoane pot face plângere la judecătorul de la instanță căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Potrivit art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul, soluționând plângerea o poate respinge ca nefondată prin sentință, ca în speță, iar potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă) împotriva hotărârii pronunțate de judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac, astfel că sentința pronunțată în aceste condiții este definitivă de la data pronunțării.

Așa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiționarul A.l. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul A.l. împotriva sentinței penale nr. 310/ PI din 31 octombrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2012.