ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza actelor din dosar constată următoarele: La 22 decembrie 2011, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism plângerea formulată de numiții G.L.C. și M.I.R. prin care s-a solicitat efectuarea de cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, art. 259, art. 266, art. 288 și art. 289 C. pen. față de: B.G., P.L. și B.D., procurori în cadrul Direcției Naționale Anticorupție și M.D., judecător la Curtea de Apel București, precum și față de S.A.I. și P.N., lucrători în cadrul Direcției Generale Anticorupție, fapte săvârșite cu ocazia instrumentării și soluționării Dosarului penal nr. 12/P/2008 al Direcției Naționale Anticorupție, dosar în care cei doi petenți au fost trimiși în judecată și condamnați, în fond, pentru comiterea unor infracțiuni de corupție.

Prin Ordonanța nr. 37/D/P/2012 din 27 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. d), precum și în baza art. 45 alin. (1) și art. 29 pct. 1 lit. e) C. proc. pen.: - neînceperea urmăriri penale față de intimații B.G., P.L., B.D., M.D., S.A.I. și P.N., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 C. pen.; - declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în vederea efectuării de cercetări față de numiții B.G., P.L., B.D., M.D., S.A.I.

și P.N., sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 259, art. 266, art. 267 1 , art. 268, art. 288 și art. 289 C. pen. Primind plângerea numiților G.L.C. și M.I.R., urmare a declinării competenței, la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a format Dosarul nr. 708/P/2012. În plângerea lor petenții au arătat că intimații fac parte dintr-un grup specializat în săvârșirea de infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției și infracțiuni de fals.

Cu privire la numitul S.A.I., petenții au reclamat că acesta a „fabricat” un dosar penal, și anume dosarul nr. 12/P/2008, întocmind în fals trei procese verbale de transcriere a unor interceptări telefonice, care poartă dată fictivă, respectiv, 30 martie 2009, procese-verbale ce ar fi fost emise de sus-numitul în mod nelegal, nefiind delegat de procuror în acest sens întrucât transcrierea înregistrărilor intra în competența Serviciului tehnic al Direcției Naționale Anticorupție. Tot numitul S.A.I. ar fi „ticluit” 12 procese-verbale prin care se atesta încercarea de contractare a denunțătorului A.K., precum și procesul - verbal datat 02 aprilie 2008, privind recunoașterea de pe planșa foto, de către traducătorul G.F., a numitului G.L.C., și procesul verbal în care era redat conținutul unui SMS.

Cu privire la magistrații B.G. și P.L., petenții au reclamat că „au continuat activitatea de ticluire de probe mincinoase”, în dosar existând trei declarații false, ce ar fi fost date de martorii C.B., S.S. și S.Ș. la Instambul, la 06 martie 2010.S-a susținut, de asemenea, că procurorul B.G., cu acordul magistratului P.L., a dispus reținerea și trimiterea în judecată a persoanelor cercetate în cauză, sustrăgând sau falsificând acte din dosarul de urmărire penală. Referitor la judecătorul M.D., din cadrul Curții de Apel București, petenții au reclamat că acesta, cu prilejul judecării cauzei, a împiedicat exercitarea de către inculpați a drepturilor procesuale, respingând cererile formulate și excepțiile invocate de aceștia și falsificând declarațiile martorilor audiați, fie prin omisiunea de a consemna anumite aspecte, fie consemnând altceva decât cele declarate, iar motivarea hotărârii pronunțată de magistrat este în contradicție cu probele administrate.

Procurorul de ședință B.D. a exercitat presiuni asupra martorilor audiați în cauză pentru a-i determina să denatureze adevărul și a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului cu prilejul redactării motivelor de recurs. Prin Rezoluția nr. 708/P/2012 din 12 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) .raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de B.G., P.L. și B.D. procurori în cadrul Directei Naționale Anticorupție, M.D., Judecător la Curte de Apel București, S.A.I. și P.N. lucrători în cadrul Directei Generale Anticorupție, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 259, art. 266, art. 268, art. 288 și art. 289 C. pen.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut că din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat indicii prind existența vreunui act de conduită contrar atribuțiilor de serviciu, săvârșit de magistrații procurori și judecători ori de lucrătorii din cadrul Direcției Generale Anticorupție, reținându-se că, obiecțiunile persoanelor vătămate se referă la legalitatea și temeinicia soluțiilor pronunțate, iar simplul fapt că aceste critici sunt formulate prin intermediul unei plângeri penale nu este de natură a schimba atribuțiile organului de urmărire penală, transformându-l într-un organ de control. Împotriva sus - arătatei rezoluții, petentul G.L.C. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.

Prin Rezoluția nr. 3515/11-2/2012 a procurorului șef al Secției de Urmărire penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, a fost respinsă, ca neîntemeiată, a plângerea formulată împotriva Rezoluției nr. 708/P/2012 din 12 septembrie 2012, reținându-se că soluția de neurmărire penală dispusă față de persoanele arătate în plângere este legală și temeinică, neexistând indicii care să confirme aspectele sesizate de numitul G.L.C. în rezoluția de respingere a plângerii s-a motivat că legalitatea rechizitoriului, emis de procuror B.G. și confirmat, conform dispozițiilor legale, de procuror șef secție P.L., și, implicit, a actelor de urmărire penală a fost supusă verificării instanței de judecată și că hotărârea pronunțată de magistrat poate fi cenzurată în căile de atac reglementate prin prevederile Codului de procedură penală.

Referitor la procuror de ședință B.D., s-a reținut că motivele de recurs redactate reprezintă punctul de vedere exprimat de magistrat, conform convingerii sale și a dispozițiilor legale incidente, punct de vedere care a fost supus spre analiză instanței de control judiciar, singura în măsură a dispune cu privire la aspectele ce au fost invocate. Cu privire la competența Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a arătat că aceasta a fost determinată de incidența prevederilor art. 29 pct. 1 lit. e) C. proc. pen. Împotriva aceleiași prime rezoluții - nr. 708/P/ 2012 din 12 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică - petentul G.L.C.

a formulat, întemeindu-și-o pe prevederile art. 278 1 C. proc. pen., plângerea de față, care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la 9 noiembrie 2012 sub nr. 7134/1/2012. În motivarea scrisă a plângerii sale (filei 2-4), petentul G.L.C. a criticat soluțiile pronunțate ca fiind nelegale și netemeinice, solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de intimați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate. S-a arătat, în esență, că procurorul de caz nu s-a pronunțat cu privire la toate infracțiuni reclamate care au fost indicate în denunț, că au fost încălcate dispozițiile art. 1-4, art. 202, art. 210, art. 224 și art. 228 C. proc.

pen., întrucât procurorul de caz nu a efectuat verificări pe motiv că nu are atribuții de control asupra soluțiilor pronunțate de magistrați. în cuprinsul plângerii sale, petentul a făcut referiri la modul de lucru al procurorului de caz H.M., precum și a procurorului șef al Secției de Urmărire penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – I.M., magistrați care, în opinia petentului,nu au verificat atent dosarul și au pronunțat soluții nelegale și netemeinice. La termenul de judecată din 20 februarie 2013, petentul G.L.C. a lipsit de la judecarea cauzei, iar instanța, în lipsa altor cereri, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul pentru dezbateri.

Examinând plângerea formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru motivele ce se vor arăta în continuare: Este exact că, potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., „După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță”.

Așa cum a arătat și procurorul care a efectuat actele premergătoare, în cauză, în cadrul unei cercetări penale având ca obiect cercetarea unui magistrat sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu serviciul, nu se poate analiza legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse sau a soluției date de acesta. Organul de urmărire penală nu are atribuții de control al soluțiilor pronunțate de magistrați, iar sesizarea sa cu o plângere penală îndreptată împotriva magistratului nu este de natură a-l investi cu astfel de atribuții, pentru că scopul unei cercetări penale nu este analiza legalității și temeiniciei unei soluții, aceasta revenind în exclusivitate organelor de control competente, prevăzute de lege.

Or, din actele dosarului nu a rezultat existența nici uneia din infracțiunile mai sus arătate, imputate de petiționar intimaților. În raport cu cele expuse Înalta Curte constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de intimați este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat nici un element care să conducă la concluzia că aceștia ar fi săvârșit faptele reclamate. Împrejurarea că petiționarul a fost nemulțumit de măsurile dispuse nu poate conduce la concluzia existenței infracțiunilor pe care acesta Ie-a indicat în plângerea sa. Măsurile luate sau actele efectuate în timpul urmăririi penale, fie de procuror, fie de organul de cercetare penală delegat să efectueze acele acte, precum și soluția adoptată sunt supuse controlului ierarhic superior.

Soluțiile dispuse de procurori pot fi nelegale sau netemeinice însă, pentru reformarea lor, sunt prevăzute căi de atac specifice. Cu alte cuvinte, legiuitorul a prevăzut că părțile au dreptul să exercite căile de atac, tocmai pentru ca, în cazul unor greșeli, acestea să poată fi îndreptate, ceea ce exclude, de plano, posibilitatea ca adoptarea unei soluții să poată fi considerată, prin ea însăși, o infracțiune. Dacă s-ar admite ca împotriva magistraților care au adoptat o soluție sau au dat o hotărâre judecătorească să se poată face plângeri penale ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil. Instrumentând cauza - Dosar nr. 12/P/2008 - și dispunând, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpaților G.L.C., (petent în cauza de față ) M.I.R., B.B.

și G.D.I., iar apoi (judecătorul M.D.) pronunțând o sentință care l-a nemulțumit pe petent rezultă că intimații nu au făcut altceva decât să îndeplinească activități și acte date în competența lor prin lege, să dispună o soluție potrivit convingerii lor obiective și nepărtinitoare, apreciind complet și just probele administrate în cauză, motiv pentru care în sarcina acestora nu se poate reține săvârșirea vreunei fapte penale. În consecință, în temeiul art. art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. , Înalta Curte va respinge plângerea formulată de petiționarul G.L.C. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, rezoluție care va fi menținută. Totodată, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. .petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 200 lei, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul G.L.C. împotriva Rezoluției nr. 708/P/2012 din 12 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 februarie 2013.