ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

plângerii de față;

În

baza actelor din dosar constată următoarele:

La 22 decembrie 2011,

a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism plângerea formulată de numiții G.L.C. și M.I.R. prin care s-a

solicitat efectuarea de cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.

de art. 8 din Legea nr. 39/2003, art. 259, art. 266, art. 288 și art. 289 C.

pen. față de: B.G., P.L. și B.D., procurori în cadrul Direcției Naționale Anticorupție

și M.D., judecător la Curtea de Apel București, precum și față de S.A.I. și P.N.,

lucrători în cadrul Direcției Generale Anticorupție, fapte săvârșite cu ocazia instrumentării

și soluționării Dosarului penal nr. 12/P/2008 al Direcției Naționale Anticorupție,

dosar în care cei doi petenți au fost trimiși în judecată și condamnați, în

fond, pentru comiterea unor infracțiuni de corupție.

Prin

Ordonanța nr. 37/D/P/2012 din 27 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală, s-a dispus, în baza art.

228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. d), precum și în baza art. 45 alin. (1)

și art. 29 pct. 1 lit. e) C. proc. pen.:

-

neînceperea urmăriri penale față de intimații B.G., P.L., B.D., M.D., S.A.I. și

P.N., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003,

raportat la art. 323 C. pen.;

- declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, în vederea efectuării de cercetări față de numiții B.G.,

P.L., B.D., M.D., S.A.I. și P.N., sub aspectul comiterii infracțiunilor

prevăzute de art. 259, art. 266, art. 267

1

, art. 268, art. 288 și art.

289 C. pen.

Primind

plângerea numiților G.L.C. și M.I.R., urmare a declinării competenței, la

Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, s-a format Dosarul nr. 708/P/2012.

În

plângerea lor petenții au arătat că intimații fac parte dintr-un grup

specializat în săvârșirea de infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției

și infracțiuni de fals.

Cu

privire la numitul S.A.I., petenții au reclamat că acesta a „fabricat” un dosar

penal, și anume dosarul nr. 12/P/2008, întocmind în fals trei procese verbale

de transcriere a unor interceptări telefonice, care poartă dată fictivă, respectiv,

30 martie 2009, procese-verbale ce ar fi fost emise de sus-numitul în mod

nelegal, nefiind delegat de procuror în acest sens întrucât transcrierea

înregistrărilor intra în competența Serviciului tehnic al Direcției Naționale

Anticorupție. Tot numitul S.A.I. ar fi „ticluit” 12 procese-verbale prin care

se atesta încercarea de contractare a denunțătorului A.K., precum și procesul -

verbal datat 02 aprilie 2008, privind recunoașterea de pe planșa foto, de către

traducătorul G.F., a numitului G.L.C., și procesul verbal în care era redat

conținutul unui SMS.

Cu privire la magistrații B.G. și P.L., petenții au reclamat

că „au continuat activitatea de ticluire de probe mincinoase”, în dosar

existând trei declarații false, ce ar fi fost date de martorii C.B., S.S. și S.Ș.

la Instambul, la 06 martie 2010.S-a susținut, de asemenea, că procurorul B.G.,

cu acordul magistratului P.L., a dispus reținerea și trimiterea în judecată a

persoanelor cercetate în cauză, sustrăgând sau falsificând acte din dosarul de

urmărire penală.

Referitor

la judecătorul M.D., din cadrul Curții de Apel București, petenții au reclamat

că acesta, cu prilejul judecării cauzei, a împiedicat exercitarea de către

inculpați a drepturilor procesuale, respingând cererile formulate și excepțiile

invocate de aceștia și falsificând declarațiile martorilor audiați, fie prin

omisiunea de a consemna anumite aspecte, fie consemnând altceva decât cele

declarate, iar motivarea hotărârii pronunțată de magistrat este în contradicție

cu probele administrate.

Procurorul

de ședință B.D. a exercitat presiuni asupra martorilor audiați în cauză pentru

a-i determina să denatureze adevărul și a atestat împrejurări necorespunzătoare

adevărului cu prilejul redactării motivelor de recurs.

Prin Rezoluția nr. 708/P/2012 din 12 septembrie 2012 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) .raportat

la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de B.G., P.L.

și B.D. procurori în cadrul Directei Naționale Anticorupție, M.D., Judecător la

Curte de Apel București, S.A.I. și P.N. lucrători în cadrul Directei Generale Anticorupție,

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 259, art. 266, art. 268, art.

288 și art. 289 C. pen.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut că din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat indicii prind existența vreunui

act de conduită contrar atribuțiilor de serviciu, săvârșit de magistrații

procurori și judecători ori de lucrătorii din cadrul Direcției Generale Anticorupție,

reținându-se că, obiecțiunile persoanelor vătămate se referă la legalitatea și

temeinicia soluțiilor pronunțate, iar simplul fapt că aceste critici sunt

formulate prin intermediul unei plângeri penale nu este de natură a schimba

atribuțiile organului de urmărire penală, transformându-l într-un organ de

control.

Împotriva

sus - arătatei rezoluții, petentul G.L.C. a formulat plângere la procurorul

ierarhic superior.

Prin

Rezoluția nr. 3515/11-2/2012 a procurorului șef al Secției de Urmărire penală

și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și

Justiție, a fost respinsă, ca neîntemeiată, a plângerea formulată împotriva Rezoluției

nr. 708/P/2012 din 12 septembrie 2012, reținându-se că soluția de neurmărire

penală dispusă față de persoanele arătate în plângere este legală și temeinică,

neexistând indicii care să confirme aspectele sesizate de numitul G.L.C.

în

rezoluția de respingere a plângerii s-a motivat că legalitatea rechizitoriului,

emis de procuror B.G. și confirmat, conform dispozițiilor legale, de procuror

șef secție P.L., și, implicit, a actelor de urmărire penală a fost supusă

verificării instanței de judecată și că hotărârea pronunțată de magistrat poate

fi cenzurată în căile de atac reglementate prin prevederile Codului de

procedură penală.

Referitor la procuror de ședință B.D., s-a reținut că

motivele de recurs redactate reprezintă punctul de vedere exprimat de

magistrat, conform convingerii sale și a dispozițiilor legale incidente, punct

de vedere care a fost supus spre analiză instanței de control judiciar, singura

în măsură a dispune cu privire la aspectele ce au fost invocate.

Cu

privire la competența Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a arătat că

aceasta a fost determinată de incidența prevederilor art. 29 pct. 1 lit. e) C.

proc. pen.

Împotriva

aceleiași prime rezoluții - nr. 708/P/ 2012 din 12 septembrie 2012 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de

Urmărire Penală și Criminalistică - petentul G.L.C. a formulat, întemeindu-și-o

pe prevederile art. 278

1

C. proc. pen., plângerea de față, care a

fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

la 9 noiembrie 2012 sub nr. 7134/1/2012.

În

motivarea scrisă a plângerii sale (filei 2-4), petentul G.L.C. a criticat

soluțiile pronunțate ca fiind nelegale și netemeinice, solicitând admiterea

plângerii, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la parchet în vederea

începerii urmăririi penale față de intimați, sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor reclamate. S-a arătat, în esență, că procurorul de caz nu s-a

pronunțat cu privire la toate infracțiuni reclamate care au fost indicate în

denunț, că au fost încălcate dispozițiile art. 1-4, art. 202, art. 210, art. 224

și art. 228 C. proc. pen., întrucât procurorul de caz nu a efectuat verificări

pe motiv că nu are atribuții de control asupra soluțiilor pronunțate de

magistrați. în cuprinsul plângerii sale, petentul a făcut referiri la modul de

lucru al procurorului de caz H.M., precum și a procurorului șef al Secției de

Urmărire penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție – I.M., magistrați care, în opinia petentului,nu au

verificat atent dosarul și au pronunțat soluții nelegale și netemeinice.

La termenul de judecată din 20 februarie 2013, petentul G.L.C.

a lipsit de la judecarea cauzei, iar instanța, în lipsa altor cereri,

constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul pentru dezbateri.

Examinând plângerea formulată, în baza actelor și lucrărilor

de la dosar și în raport cu criticile formulate, înalta Curte constată că

aceasta este nefondată, pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Este exact că, potrivit art. 278

1

alin. (1) C.

proc. pen., „După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a

rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a

urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte

persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen

de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare,

potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit

legii, competența să judece cauza în primă instanță”.

Așa

cum a arătat și procurorul care a efectuat actele premergătoare, în cauză, în

cadrul unei cercetări penale având ca obiect cercetarea unui magistrat sub

aspectul săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu serviciul, nu se poate

analiza legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse sau a soluției date de

acesta.

Organul

de urmărire penală nu are atribuții de control al soluțiilor pronunțate de

magistrați, iar sesizarea sa cu o plângere penală îndreptată împotriva magistratului

nu este de natură a-l investi cu astfel de atribuții, pentru că scopul unei

cercetări penale nu este analiza legalității și temeiniciei unei soluții,

aceasta revenind în exclusivitate organelor de control competente, prevăzute de

lege.

Or,

din actele dosarului nu a rezultat existența nici uneia din infracțiunile mai

sus arătate, imputate de petiționar intimaților.

În raport cu cele expuse Înalta Curte constată că soluția de neîncepere

a urmăririi penale dispusă față de intimați este legală și temeinică, întrucât

din actele premergătoare efectuate nu a rezultat nici un element care să

conducă la concluzia că aceștia ar fi săvârșit faptele reclamate.

Împrejurarea

că petiționarul a fost nemulțumit de măsurile dispuse nu poate conduce la

concluzia existenței infracțiunilor pe care acesta Ie-a indicat în plângerea

sa.

Măsurile luate sau actele efectuate în timpul urmăririi

penale, fie de procuror, fie de organul de cercetare penală delegat să

efectueze acele acte, precum și soluția adoptată sunt supuse controlului

ierarhic superior. Soluțiile dispuse de procurori pot fi nelegale sau

netemeinice însă, pentru reformarea lor, sunt prevăzute căi de atac specifice.

Cu

alte cuvinte, legiuitorul a prevăzut că părțile au dreptul să exercite căile de

atac, tocmai pentru ca, în cazul unor greșeli, acestea să poată fi îndreptate,

ceea ce exclude, de plano, posibilitatea ca adoptarea unei soluții să poată fi

considerată, prin ea însăși, o infracțiune.

Dacă

s-ar admite ca împotriva magistraților care au adoptat o soluție sau au dat o

hotărâre judecătorească să se poată face plângeri penale ar însemna că s-ar

institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.

Instrumentând

cauza - Dosar nr. 12/P/2008 - și dispunând, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată

a inculpaților G.L.C.,

(petent în cauza de

față ) M.I.R., B.B. și

G.D.I., iar apoi (judecătorul M.D.) pronunțând o

sentință care l-a nemulțumit pe petent rezultă că

intimații nu au făcut altceva decât să îndeplinească activități și acte

date

în competența lor prin lege, să dispună o soluție potrivit

convingerii lor obiective și nepărtinitoare,

apreciind complet și just

probele administrate în cauză, motiv pentru

care în sarcina

acestora nu se poate reține

săvârșirea vreunei fapte penale.

În

consecință, în temeiul art. art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc.

pen.

, Înalta Curte va respinge plângerea

formulată de petiționarul G.L.C. împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi

penale, rezoluție care va fi menținută.

Totodată,

potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. .petiționarul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 200 lei, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționarul

G.L.C. împotriva Rezoluției nr. 708/P/2012 din 12

septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și

Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei, cu

titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 februarie

2013.