ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 23 ianuarie 2011, petenții L.G., L.A.E., G.R. au formulat plângere înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva procurorului V.D. cu motivarea că acesta, în emiterea soluției din cuprinsul rezoluției nr. 482 din 3 ianuarie 2011, nu s-a pronunțat asupra tuturor probelor depuse de părțile vătămate, a făcut abuz de drept, prin favorizarea evidentă a polițistului M.P., apreciind că nu au fost respectate dispozițiile art. 63 și art. 202 alin. (4) C. proc. pen., în ceea ce privește aprecierea probelor și, de asemenea, procurorul nu a respectat Decizia Curții Constituționale nr. 324 din 14 septembrie 2004 privind „necesitatea administrării tuturor probelor în cauză și a aprecierii acestora ulterior administrării”.

Prin rezoluția nr. 346/P/2011 din 20 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul V.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 264 C. pen., constatându-se că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive nici ale infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. (întrucât nu s-a produs o vătămare a intereselor legale ale semnatarilor plângerii ca urmare a neexercitării corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către procuror) și nici ale art. 264 C. pen. (în sensul unui ajutor dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii pentru a îngreuna (...) urmărirea penală).

S-a mai constatat că plângerea penală formulată constituie, în realitate, motive prin care petenții își exprimă nemulțumirea împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale dispuse în Dosarul nr. 482/P/2010 la data de 3 ianuarie 2011, și totodată că procurorul V.D. și-a exercitat în mod corespunzător atribuțiile de serviciu. Împotriva acestei rezoluții, petenții au formulat plângere în termen legal și prin rezoluția nr. 1767/11/2/2011 din 28 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de către L.G.

împotriva rezoluției nr. 346/P/2011 din 20 iunie 2011, dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, constatându-se că rezoluția dată este legală și temeinică, întrucât din conținutul actelor dosarului nu au rezultat date, indicii ori dovezi care să demonstreze vinovăția procurorului V.D. în comiterea infracțiunilor sesizate. Împotriva rezoluției nr. 346/P/2011 din 20 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen legal, petenții L.G., L.A.E. și G.R. au formulat plângere în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 6572/1/2011, arătând că rezoluția dată este nelegală și neteminică și au solicitat admiterea plângerii și dispunerea începerii urmăririi penale față de procurorul V.D., întrucât se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen., acesta dând dovadă de rea-credință în îndeplinirea obligațiilor ce îi revin în cauza ce face obiectul Dosarului nr. 2580/P/2007, fiind încălcate drepturile prev. de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 din C.E.D.O. Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 278 1 C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării legalității în procesul penal. În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dispusă se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum, de altfel, au procedat și petenții, prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față.

Se mai constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă împotriva intimatului V.D., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, sub aspectul pretinsei săvârșiri a infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 264 C. pen., este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare administrate în cauză nu au rezultat indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor reclamate. Întrucât, în speță, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că în timpul efectuării actelor procedurale în cadrul soluționării cauzei penale de către intimatul-procuror - acesta ar fi săvârșit cu intenție vreo faptă de natură a antrena răspunderea penală și, cu atât mai puțin, săvârșirea unor fapte prin care să aducă atingere intereselor legale ale vreunei persoane, Înalta Curte constată că, în mod justificat, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc.

pen., de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - constatându-se că nu există infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen. Faptul că petenții au fost nemulțumiți de modul cum magistratul intimat procuror a instrumentat cauza penală nu poate să conducă la concluzia că au fost săvârșite fapte penale care să atragă răspunderea penală a intimatului, atâta timp cât au fost avute în vedere actele administrate în vederea dispunerii de către parchet a unei soluții legale și temeinice. De asemenea, faptele nu există în materialitatea lor cât timp nu se poate reține că au fost săvârșite cu intenție și că prin aceasta s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale persoanei.

În același sens a dispus și legiuitorul care, reglementând statutul judecătorilor și procurorilor în dispozițiile art. 3 și art. 4 din Legea nr. 303/2004 „Procurorii numiți de Președintele României se bucură de stabilitate și sunt independenți, în condițiile legii. Judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor și să participe la formarea profesională continuă.” Împrejurarea că intimatul V.D.

a dat o soluție ce a fost defavorabilă petenților nu poate determina începerea urmăririi penale față de intimat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen. Înalta Curte constată că în considerentele rezoluției dispuse în cauză au fost analizate, în mod detaliat, toate aspectele invocate de petenți cu privire la faptele pentru care au solicitat cercetarea penală a intimatului, reținându-se în mod corect că nu există infracțiunile reclamate, respectiv art. 246 și art. 264 C. pen. În consecință, respingând plângerea și dispunând neînceperea urmăririi penale față de intimat, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a emis o rezoluție temeinică și legală.

În baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza ultimă C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenții L.G., L.A.E. și G.R. împotriva rezoluției nr. 346/P/2011 din 20 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului prezentei sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E: Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenții L.G., L.A.E. și G.R. împotriva rezoluției nr. 346/P/2011 din 20 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Obligă petenții să plătească suma de câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 ianuarie 2012.