ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 23

ianuarie 2011,

petenții

L.G., L.A.E., G.R. au formulat plângere înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție împotriva procurorului V.D. cu motivarea că acesta,

în emiterea soluției din cuprinsul rezoluției nr. 482 din 3 ianuarie 2011, nu s-a

pronunțat asupra tuturor probelor depuse de părțile vătămate, a făcut abuz de

drept, prin favorizarea evidentă a polițistului M.P., apreciind că nu au fost

respectate dispozițiile art. 63 și art. 202 alin. (4) C. proc. pen., în ceea ce

privește aprecierea probelor și, de asemenea, procurorul nu a respectat Decizia

Curții Constituționale nr. 324 din 14 septembrie 2004 privind „necesitatea

administrării tuturor probelor în cauză și a aprecierii acestora ulterior

administrării”.

Prin

rezoluția nr. 346/P/2011 din 20 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție,

în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de procurorul V.D. din cadrul Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Constanța pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de

art. 246 și art. 264 C. pen., constatându-se că în cauză nu sunt întrunite

elementele constitutive nici ale infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.

(întrucât nu s-a produs o vătămare a intereselor legale ale semnatarilor plângerii

ca urmare a neexercitării corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către

procuror) și nici ale art. 264 C. pen. (în sensul unui ajutor dat unui

infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii

infracțiunii pentru a îngreuna (...) urmărirea penală).

S-a mai

constatat că plângerea penală formulată constituie, în realitate, motive prin

care petenții își exprimă nemulțumirea împotriva soluției de neîncepere a

urmăririi penale dispuse în Dosarul nr. 482/P/2010 la data de 3 ianuarie 2011, și

totodată că procurorul V.D. și-a exercitat în mod corespunzător atribuțiile de

serviciu.

Împotriva

acestei rezoluții, petenții au formulat plângere în termen legal și prin

rezoluția nr. 1767/11/2/2011 din 28 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a

dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de către L.G.

împotriva rezoluției nr. 346/P/2011 din 20 iunie 2011, dispusă de Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, constatându-se că rezoluția dată este legală și temeinică,

întrucât din conținutul actelor dosarului nu au rezultat date, indicii ori

dovezi care să demonstreze vinovăția procurorului V.D. în comiterea

infracțiunilor sesizate.

Împotriva

rezoluției nr. 346/P/2011 din 20 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, în termen legal, petenții L.G., L.A.E. și G.R. au

formulat plângere în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc.

pen., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție

sub nr. 6572/1/2011, arătând că rezoluția dată este nelegală și neteminică și

au solicitat admiterea plângerii și dispunerea începerii urmăririi penale față

de procurorul V.D., întrucât se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen., acesta dând dovadă de rea-credință

în îndeplinirea obligațiilor ce îi revin în cauza ce face obiectul Dosarului

nr. 2580/P/2007, fiind încălcate drepturile prev. de art. 21 alin. (3) din

Constituția României și art. 6 din C.E.D.O.

Examinând

cauza sub toate aspectele conform art. 278

1

C. proc. pen.,

Înalta Curte constată

că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în

continuare.

Legiuitorul

a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile

dispuse să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării

legalității în procesul penal.

În concepția

legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei

interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură

procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei

hotărâri definitive. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor,

iar cel nemulțumit de soluția dispusă se poate adresa judecătorului de la

instanța căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să judece cauza în primă

instanță, așa cum, de altfel, au procedat și petenții, prin plângerea ce face

obiectul verificării în cauza de față.

Se mai

constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă împotriva

intimatului V.D., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța,

sub aspectul pretinsei săvârșiri a infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 264

C. pen., este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare

administrate în cauză nu au rezultat indicii cu privire la săvârșirea

infracțiunilor reclamate.

Întrucât,

în speță, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că

în timpul efectuării actelor procedurale în cadrul soluționării cauzei penale

de către intimatul-procuror - acesta ar fi săvârșit cu intenție vreo faptă de

natură a antrena răspunderea penală și, cu atât mai puțin, săvârșirea unor

fapte prin care să aducă atingere intereselor legale ale vreunei persoane, Înalta

Curte constată că, în mod justificat, s-a dispus neînceperea urmăririi penale,

în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., de către Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - constatându-se că nu există infracțiunile

prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen.

Faptul

că petenții au fost nemulțumiți de modul cum magistratul intimat procuror a

instrumentat cauza penală nu poate să conducă la concluzia că au fost săvârșite

fapte penale care să atragă răspunderea penală a intimatului, atâta timp cât au

fost avute în vedere actele administrate în vederea dispunerii de către parchet

a unei soluții legale și temeinice. De asemenea, faptele nu există în

materialitatea lor cât timp nu se poate reține că au fost săvârșite cu intenție

și că prin aceasta s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale persoanei. În

același sens a dispus și legiuitorul care, reglementând statutul judecătorilor

și procurorilor în dispozițiile art. 3 și art. 4 din Legea nr. 303/2004 „Procurorii

numiți de Președintele României se bucură de stabilitate și sunt independenți,

în condițiile legii. Judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga

lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și

libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure

un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile

judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al

judecătorilor și procurorilor și să participe la formarea profesională

continuă.”

Împrejurarea

că intimatul V.D. a dat o soluție ce a fost defavorabilă petenților nu poate

determina începerea urmăririi penale față de intimat pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen.

Înalta

Curte constată că în considerentele rezoluției dispuse în cauză au fost

analizate, în mod detaliat, toate aspectele invocate de petenți cu privire la

faptele pentru care au solicitat cercetarea penală a intimatului, reținându-se

în mod corect că nu există infracțiunile reclamate, respectiv art. 246 și art.

264 C. pen.

În consecință,

respingând plângerea și dispunând neînceperea urmăririi penale față de intimat,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală

și criminalistică, a emis o rezoluție temeinică și legală.

În baza

art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza ultimă C. proc. pen., Înalta Curte

va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenții L.G., L.A.E. și G.R.

împotriva rezoluției nr. 346/P/2011 din 20 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică.

În baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenții vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului prezentei sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge,

ca nefondată, plângerea formulată de petenții L.G., L.A.E. și G.R. împotriva

rezoluției nr. 346/P/2011 din 20 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Obligă

petenții să plătească suma de câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 24 ianuarie 2012.