Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.02.2011
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 482/2011

HOTĂRÂRE
09.02.2011
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 482/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerile penale, înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea sub numerele 211/P/2010 și respectiv 362/P/2010, petentul G.F., a solicitat cercetarea numitei C.M. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita - sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de corupție legate de modul de soluționare a dosarelor nr. 1093/P/2008, 898/P/2009 și 1900/P/2009 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita și respectiv sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, legate de modul de soluționare al dosarului nr. 1900/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita.

Din cuprinsul plângerilor rezultă faptul că petentul se consideră torturat și batjocorit de soluțiile nelegale date în dosarele mai sus menționate și apreciază că aceste soluții sunt abuzive, motiv pentru care a solicitat cercetarea procurorului sus-menționat Prin Rezoluția nr. 211/P/2010 din 3 august 2010, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4), cu referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimata C.M. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita sub aspectul săvârșirii infracțiunilor menționate în plângerile petentului. Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că sub aspectul modului de soluționare al dosarelor nr. 1093/P/2008 și 898/P/2009, petentul a mai formulat plângeri împotriva procurorului C.M.

, plângeri înregistrate sub nr. 280/P/2009 respectiv 844/P/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul întrucât nu pot fi reținute în sarcina sa faptele menționate în plângere lipsind elementul material al laturii obiective. S-a mai reținut că referitor la aceste dosare nu s-a ivit nici o situație nouă de natură a schimba soluția adoptată. Cu privire la dosarul nr. 1900/P/2009, s-a reținut că în acest dosar s-a confirmat de către procurorul C.M. propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de numiții C.I. și C.D. sub aspectul comiterii unei infracțiuni de tulburare în posesie întrucât pe terenul respectiv nu a fost pusă în posesie nici o persoană și a unei infracțiuni de amenințare întrucât fapta nu există.

Împotriva sus-menționatei Rezoluții, petiționarul a făcut plângere în temeiul art. 278 C. proc. pen., plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Rezoluția nr. 489/ II /2/2010 din 20 august 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Nemulțumit, petiționarul s-a adresat cu plângere instanței de judecată, în baza art. 278 1 C. proc. pen. Prin sentința penală nr. 105 PI din 4 noiembrie 2010, Curtea de Apel Oradea,secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul G.F. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimata - ar fi săvârșit vreo o faptă prevăzută de legea penală și că nu se poate pune problema unui abuz, întrucât numitul G.F.

a avut posibilitatea de a formula plânge, împotriva soluției și de a se adresa instanței de judecată, posibilitate de care a și uzat. S-a mai reținut că procurorul C.M. și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în conformitate cu normele legale astfel nu se poate reține că aceasta se face vinovată de îndeplinirea defectuoasă, cu știință a îndatoririlor de serviciu și că în mod legal s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceasta. Împotriva sentinței, petiționarul G.F. a declarat, în termen legal, recursul de față, la judecata căruia nu s-a prezentat solicitând, în esență, potrivit motivelor de recurs, casarea hotărârii recurate și, pe fond, desființarea rezoluției date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, cu finalitatea începerii urmăriri penale, pentru fapta reclamată, față de intimată.

Recursul nu este fondat. Înalta Curte, procedând la examinarea sentinței atacate în raport cu motivarea scrisă depusă la dosar, precum și, din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, constată că aceasta este temeinică și legală, soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimata C.M. - confirmată, cu justificat temei, de prima instanță - fiind întru totul corectă, din moment ce nu au putut fi identificate elemente ale infracțiunii reclamate care să poată fi imputate intimatei. Împrejurarea că recurentul petiționar este nemulțumit de soluția adoptată în cauză nu poate conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii pe care acesta a indicat-o în plângerea sa.

Interpretarea și evaluarea probelor administrate este atributul s tabilit prin lege - al completului de judecată, iar împotriva unor hotărâri considerate nelegale și netemeinice dispozițiile legale prevăd posibilitatea exercitării unor căi - ordinare sau extraordinare - de atac. Cu alte cuvinte, legiuitorul a prevăzut că părțile au dreptul să exercite căile de atac, tocmai pentru ca, în cazul unor greșeli de judecată, acestea să poată fi îndreptate, ceea ce exclude, de plano, posibilitatea ca pronunțarea unei hotărâri judecătorești sau adoptarea unei soluții de către procuror să poată fi considerată, prin ea însăși, o infracțiune. Dacă s-ar admite ca împotriva magistraților care au pronunțat o hotărâre judecătorească sau care au adoptat o anume soluție se pot face plângeri penale, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.

Față de cele expuse, în cauză neconstatându-se motive care să justifice casarea sentinței instanței de fond și, pe cale de consecință, desființarea rezoluției procurorului, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. , va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul G.F. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul F.G. împotriva sentinței penale nr. 105/PI din 4 noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 februarie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-02-26
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 766/2010
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 112/2009 Curtea de Apel Oradea, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petent
ÎCCJ 2011-10-25
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față, În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele : Petentul C.A. deținut în Penitenciarul Jilava a formulat plângere, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. împotriva rezoluției nr. 410/P/2011 din 3 mai 201
ÎCCJ 2005-06-07
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3547/2005
228 alin. (6) și art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Persoana vătămată l-a acuzat pe procuror de modul defectuos în care și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în rezolvarea dosarelor penale nr. 845/P/2003, nr. 861/P/2003 și nr. 883/P/
ÎCCJ 2010-04-06
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 1068/P/2009 din 3 decembrie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație
ÎCCJ 2012-01-26
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Urmărire Penală și Criminalistică, petiționarul B.E. a solicitat efe
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă