ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1437/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 97/P din 26 noiembrie 2008, Curtea de Apel Oradea, secția penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționara M.P. împotriva rezoluției nr. 26/P/2008 din 04 iunie 2008 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul R.C. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligă petiționara la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: Prin plângerea înregistrată la data de 3 iulie 2008, petiționara M.P. a solicitat instanței desființarea ca netemeinice și nelegale a rezoluțiilor emise în dosarele nr. 337/II/2/2008 și nr. 26/P/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

A mai reținut prima instanță că plângerea nu a fost motivată în fapt, iar în drept au fost invocate dispozițiile art. 275-278/1 C. proc. pen. (pag. 2 a sentinței). În urma examinării actelor și lucrărilor dosarului, prima instanță a reținut următoarele: Prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, la data de 7 februarie 2008, petiționara M.P. a solicitat cercetarea numitului R.C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru infracțiunile de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen., favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. sau alte infracțiuni care ar putea fi descoperite în timpul cercetărilor care vor fi efectuate.

Î n motivarea plângerii penale, petiționara a arătat că procurorul R.C. a instrumentat două dosare având ca obiect plângerile formulate de ea împotriva unor persoane, dispunând neînceperea urmăririi penale față de aceștia. A mai susținut petiționara că același procuror R.C. a ignorat probele depuse de ea, și că nu a cercetat infracțiunile sesizate. Prin rezoluția nr. 26/P/2008, din data de 4 iunie 2008, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimatul-procuror, constatându-se că soluțiile date de către acesta, în cele 2 dosare menționate de petiționară, sunt legale și temeinice, fiind verificate și de către procurorul ierarhic superior care a soluționat plângerile formulate de petiționară împotriva acestora.

Prin rezoluția nr. 337/II/2/2008, din 23 iunie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a respins ca neîntemeiată plângerea petiționarei formulată împotriva rezoluției din dosarul nr. 26/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, constatându-se că actele premergătoare efectuate nu relevat minime indicii că procurorul R.C. ar fi săvârșit infracțiunile reclamate. Curtea de apel a constatat că plângerea formulată la instanță de către petiționară este nefondată având în vedere următoarele: Prin rezoluția nr. 585/P/2002 din data de 09 iulie 2002 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, numitul R.C., în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de J.M.

și J.A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 217 C. pen. , reținând ca temei legal dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. . în motivarea rezoluției s-a arătat că numiții J.M. și J.A. sunt proprietari ai terenului pe care se află vița de vie și pomii fructiferi despre care petiționara a susținut că au fost distruși, iar în ceea ce o privește pe petiționară, aceasta nu a dobândit calitatea de proprietar ce-i revenea în virtutea drepturilor succesorale. Prin rezoluția nr. 49/VIII. 1/2003, din data de 10 aprilie 2003, a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea petiționarei împotriva rezoluției mai sus arătate, arătându-se că, în condițiile în care petiționara nu deținea calitatea de proprietar tabular nu era îndreptățită să emită pretenții civile cu privire la pomii fructiferi de pe acel teren.

Prin rezoluția din data de 18 octombrie 2006, dată în dosarul nr. 296/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, intimatul- procuror R.C., în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții J.A., J.M. și G.I.M. pentru infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., fapta reclamată constând în aceea că, în decursul timpului, intimații i-ar fi distrus și degradat imobilul situat în Oradea, aducându-l în stare de neîntrebuințare. În motivarea rezoluției s-a arătat că cele reclamate nu sunt reale, susnumiții intimați nedistrugând imobilul în cauză, care s-a deteriorat din cauze naturale.

Această ultimă rezoluție de neîncepere a urmăririi penale a fost verificată și menținută prin rezoluția dată ia data de 14 noiembrie 2006, în dosar nr. 1419/11.2/2006, de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, prin aceasta respingându-se plângerea petiționarei și reținându-se că, la dosarul cauzei, nu există nici o dovadă că J.A., J.M. și G.I.M. se fac vinovați de distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare a imobilului sau de acțiuni de împiedicare a luării măsurilor de conservare. În raport cu cele reținute, prima instanță a constatat că intimatul procuror R.C. și-a îndeplinit în mod legal atribuțiile de serviciu și că actele premergătoare efectuate nu au relevat indicii ale săvârșirii infracțiunilor reclamate.

Împrejurarea că acesta a dispus soluții care nu au fost conforme cu voința petentei nu echivalează, în opinia instanței, cu o îndeplinire defectuoasă ori abuzivă a atribuțiilor de serviciu, soluțiile fiind dintre cele prevăzute de lege, cu atât mai mult cu cât acestea au fost menținute pe căile de control de către organele judiciare care au fost sesizate de petiționară, și care au procedat la verificarea legalității și temeiniciei acestora. Împotriva sentinței, petiționara a declarat prezentul recurs. Prealabil examinării recursului, Înalta Curte constată următoarele: - la primul termen de judecată, prin cerere scrisă trimisă instanței prin serviciul poștal, recurenta petiționară a solicitat amânarea cauzei pentru pregătirea apărării (fil.

7); - la acest nou termen, recurenta petiționară nu s-a prezentat pentru susținerea motivelor de recurs, trimițând, prin serviciul poștal, un memoriu (fil. 15-31). În motivele scrise de recurs, petiționara reia acuzațiile aduse prin plângerea penală și face unele considerații personale cu privire la calitatea sa de moștenitor/proprietar, la situația juridică a imobilului în litigiu, la actele de intabulare a dreptului de proprietate. De asemenea, se mai arată că nu au fost solicitate dosarele nr. 585/P/2002 și nr. 296/P/2006, că i s-a negat dreptul de posesie și dreptul de moștenitor, că nu s-au „cercetat" infracțiunile reclamate și nu i s-a încuviințat proba cerută (cercetarea la fața locului).

Recursul este nefondat. În conformitate cu dispozițiile art. 66 alin. (1) și art. 5/2 C. proc. pen., precum și cu cele ale art. 23 alin. (11) din Constituția României, orice cetățean beneficiază de prezumția de nevinovăție, deschiderea unei proceduri judiciare penale (prin începerea urmăririi penale) nefiind posibilă decât în condițiile prevăzute de lege. Astfel, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc.

pen. De altfel, în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare. Pentru soluționarea plângerii penale formulată de petiționară, procurorul a efectuat, potrivit art. 224 C. proc. pen., acte premergătoare, anexând și examinând cele 4 rezoluții dispuse în dosarele în care intimatul R.C., în calitate de procuror, a dispus soluțiile de netrimitere în judecată care au nemulțumit petiționara (rezoluțiile intimatului-procuror și rezoluțiile procurorului ierarhic superior). Actele premergătoare efectuate nu au relevat minime indicii ale săvârșirii de către intimat a faptelor penale reclamate prin plângerea penală de către petiționară.

Corect a reținut prima instanță că, potrivit legii, art. 275 și urm. C. proc. pen., eventuala nemulțumire a petiționarei cu privire la soluțiile dispuse de intimatul-procuror R.C. pot fi legal supuse controlului pe calea plângerii reglementate de art. 278 C. proc. pen., cale de atac utilizată, după cum s-a arătat, de către aceasta. În urma exercitării acestor căi de atac, s-a constatat legalitatea și temeinicia soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de intimatul- procuror, astfel că noua stare de nemulțumire a petiționarei nu este suficientă pentru a justifica susținerile acesteia, în lipsa minimelor indicii ale săvârșirii unor fapte penale, cu privire la săvârșirea infracțiunilor reclamate prin plângerea penală.

Criticile petiționarei cu privire la aspectele de drept civil ale cauzei (dreptul de moștenitor, dreptul de posesie ori de proprietate, intabularea drepturilor de proprietate etc.) pot fi supuse examinării instanțelor civile competente, organele judiciare de drept penal neavând competența de a se pronunța asupra fondului acestora, prin ignorarea situației juridice care rezultă din înscrisurile depuse la dosar. Pentru argumentele deja expuse anterior, Înalta Curte constată că este neîntemeiată și critica referitoare la nesuspendarea judecării plângerii de către prima instanță în raport cu soluția respingerii ca inadmisibilă a cererii de trimitere la Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 36/1995 (încheierea din 16 octombrie 2008 a instanței de fond).

În consecință, Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materia soluționării plângerii penale, plângerii contra actelor procurorului și, respectiv, în materia plângerii în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor procurorului de netrimitere în judecată. Față de cele reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 385/15 pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul petiționarei. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara M.P. împotriva sentinței penale nr. 97/P din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 aprilie 2009.