ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1437/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1437/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin sentința penală nr. 97/P din 26 noiembrie 2008,
Curtea de Apel
Oradea, secția
penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de
petiționara M.P. împotriva rezoluției nr.
26/P/2008 din
04 iunie 2008
a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel Oradea prin care s-a dispus
neînceperea urmăririi penale față de
intimatul R.C.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost
obligă
petiționara la plata
sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru
a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 3 iulie 2008,
petiționara
M.P. a solicitat
instanței desființarea ca netemeinice și
nelegale a
rezoluțiilor emise în dosarele nr. 337/II/2/2008 și
nr. 26/P/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. A
mai reținut prima instanță că plângerea nu a fost
motivată în fapt, iar
în drept au
fost invocate dispozițiile art. 275-278/1 C. proc. pen.
(pag. 2 a
sentinței).
În urma examinării actelor și lucrărilor
dosarului, prima instanță
a reținut următoarele:
Prin plângerea penală înregistrată la Parchetul
de pe lângă
Curtea de Apel
Oradea, la data de 7 februarie 2008, petiționara M.P.
a solicitat cercetarea numitului R.C., procuror
în
cadrul Parchetului de pe
lângă Judecătoria Oradea, pentru infracțiunile
de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen.,
favorizarea
infractorului,
prevăzută de art. 264 C. pen. sau alte infracțiuni care
ar putea fi descoperite în timpul cercetărilor
care vor fi efectuate.
Î
n motivarea plângerii penale, petiționara a arătat
că procurorul
R.C. a
instrumentat două dosare având ca obiect plângerile
formulate de ea împotriva unor persoane,
dispunând neînceperea
urmăririi
penale față de aceștia. A mai susținut petiționara că același
procuror R.C. a ignorat probele depuse de
ea, și că nu a
cercetat infracțiunile sesizate.
Prin rezoluția nr. 26/P/2008, din data de 4 iunie 2008,
procurorul
din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus, în
temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.,
neînceperea urmăririi penale față de
intimatul-procuror, constatându-se că soluțiile date de către acesta,
în cele 2 dosare menționate de petiționară, sunt legale și temeinice, fiind
verificate și de către procurorul ierarhic
superior care a soluționat
plângerile
formulate de petiționară împotriva acestora.
Prin
rezoluția nr. 337/II/2/2008, din 23 iunie 2008, procurorul
general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Oradea a respins ca
neîntemeiată
plângerea petiționarei formulată împotriva rezoluției din
dosarul nr. 26/P/2008 al Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel
Oradea, constatându-se
că actele premergătoare efectuate nu relevat
minime indicii că procurorul R.C. ar fi săvârșit infracțiunile
reclamate.
Curtea de apel a constatat că plângerea formulată
la instanță de
către
petiționară este nefondată având în vedere următoarele:
Prin
rezoluția nr. 585/P/2002 din data de 09 iulie 2002 a
Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, numitul R.C.,
în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă
Judecătoria Oradea,
a confirmat
propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de J.M. și J.A. pentru
infracțiunea prevăzută de art. 217 C. pen.
, reținând ca temei legal dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.
. în motivarea rezoluției s-a arătat că numiții J.M.
și
J.A. sunt proprietari ai terenului
pe care se află vița de vie
și pomii
fructiferi despre care petiționara a susținut că au fost distruși,
iar în ceea ce o privește pe petiționară, aceasta
nu a dobândit calitatea
de proprietar
ce-i revenea în virtutea drepturilor succesorale.
Prin rezoluția nr. 49/VIII. 1/2003, din data de
10 aprilie 2003, a prim
procurorului
Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea a fost
respinsă ca neîntemeiată plângerea petiționarei
împotriva rezoluției
mai sus
arătate, arătându-se că, în condițiile în care petiționara nu deținea calitatea
de proprietar tabular nu era îndreptățită să emită pretenții civile cu privire
la pomii fructiferi de pe acel teren.
Prin rezoluția din data de 18 octombrie 2006,
dată în dosarul nr.
296/P/2006
al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, intimatul-
procuror R.C., în temeiul art. 10 lit. b) C. proc.
pen., a dispus
neînceperea
urmăririi penale față de numiții J.A., J.M.
și G.I.M. pentru infracțiunea de distrugere
prevăzută
de art. 217 alin.
(1) C. pen., fapta reclamată constând în aceea că, în
decursul timpului, intimații i-ar fi distrus și
degradat imobilul situat în
Oradea,
aducându-l în stare de neîntrebuințare.
În motivarea rezoluției s-a arătat că cele
reclamate nu sunt
reale,
susnumiții intimați nedistrugând imobilul în cauză, care s-a
deteriorat din cauze naturale.
Această ultimă rezoluție de neîncepere a
urmăririi penale a fost
verificată
și menținută prin rezoluția dată ia data de 14 noiembrie 2006, în
dosar nr. 1419/11.2/2006, de prim
procurorul Parchetului de pe lângă
Judecătoria Oradea,
prin aceasta respingându-se plângerea
petiționarei
și reținându-se că, la dosarul cauzei, nu există nici o
dovadă că J.A., J.M. și G.I.M. se fac
vinovați de distrugerea, degradarea ori aducerea
în stare de
neîntrebuințare a
imobilului sau de acțiuni de împiedicare a luării
măsurilor de
conservare.
În raport cu cele reținute, prima instanță a
constatat că intimatul procuror R.C. și-a îndeplinit în mod legal atribuțiile
de serviciu
și că actele
premergătoare efectuate nu au relevat indicii ale săvârșirii
infracțiunilor reclamate. Împrejurarea că
acesta a dispus soluții care
nu
au fost conforme cu voința petentei nu echivalează, în opinia
instanței, cu o îndeplinire defectuoasă
ori abuzivă a atribuțiilor de serviciu, soluțiile fiind dintre cele prevăzute
de lege, cu atât mai mult
cu
cât acestea au fost menținute pe căile de control de către organele
judiciare care au fost sesizate de
petiționară, și care au procedat la
verificarea legalității
și temeiniciei acestora.
Împotriva sentinței, petiționara a declarat
prezentul recurs.
Prealabil
examinării recursului, Înalta Curte constată următoarele:
-
la primul termen de judecată, prin cerere scrisă
trimisă instanței prin serviciul poștal, recurenta petiționară a solicitat
amânarea cauzei pentru pregătirea apărării (fil. 7);
-
la acest nou termen,
recurenta petiționară nu s-a prezentat
pentru susținerea motivelor de recurs, trimițând, prin serviciul poștal,
un memoriu (fil. 15-31).
În motivele
scrise de recurs, petiționara reia acuzațiile aduse prin
plângerea penală și face unele considerații
personale cu privire la
calitatea
sa de moștenitor/proprietar, la situația juridică a imobilului în
litigiu, la actele de intabulare a
dreptului de proprietate.
De
asemenea, se mai arată că nu au fost solicitate dosarele
nr. 585/P/2002 și nr. 296/P/2006, că i s-a negat
dreptul de posesie și
dreptul
de moștenitor, că nu s-au „cercetat" infracțiunile reclamate și
nu i s-a încuviințat proba cerută
(cercetarea la fața locului).
Recursul este nefondat.
În conformitate cu dispozițiile art. 66
alin. (1) și art. 5/2 C. proc. pen., precum și cu cele ale art. 23 alin. (11)
din Constituția
României, orice cetățean
beneficiază de prezumția de nevinovăție,
deschiderea unei proceduri judiciare penale (prin începerea urmăririi
penale) nefiind posibilă decât în condițiile
prevăzute de lege.
Astfel, potrivit art. 228 alin. (1) C.
proc. pen., organul de urmărire
penală
sesizat în vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., dispune
prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul
actului de sesizare sau al actelor premergătoare
efectuate nu rezultă
vreunul din
cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii
penale prevăzute
de art. 10 C. proc. pen.
De altfel,
în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen.,
în vederea începerii urmăririi penale,
organul de urmărire penală poate
efectua acte
premergătoare.
Pentru
soluționarea plângerii penale formulată de petiționară,
procurorul
a efectuat, potrivit art. 224 C. proc. pen., acte
premergătoare, anexând și examinând cele 4 rezoluții dispuse în
dosarele în care intimatul R.C., în calitate de
procuror, a
dispus soluțiile de netrimitere în judecată care au
nemulțumit
petiționara (rezoluțiile
intimatului-procuror și rezoluțiile procurorului
ierarhic superior).
Actele
premergătoare efectuate nu au relevat minime indicii ale
săvârșirii de către intimat a faptelor penale
reclamate prin plângerea
penală de către petiționară.
Corect a
reținut prima instanță că, potrivit legii, art. 275 și
urm. C. proc. pen., eventuala nemulțumire a
petiționarei cu
privire la
soluțiile dispuse de intimatul-procuror R.C. pot fi
legal supuse controlului pe calea plângerii
reglementate de art. 278
C. proc. pen., cale de atac
utilizată, după cum s-a arătat, de către aceasta.
În urma
exercitării acestor căi de atac, s-a constatat legalitatea
și temeinicia soluțiilor de netrimitere
în judecată dispuse de intimatul-
procuror, astfel că noua stare de nemulțumire a petiționarei nu este
suficientă pentru a justifica susținerile
acesteia, în lipsa minimelor
indicii
ale săvârșirii unor fapte penale, cu privire la săvârșirea
infracțiunilor reclamate prin plângerea penală.
Criticile
petiționarei cu privire la aspectele de drept civil ale
cauzei (dreptul de moștenitor, dreptul de posesie
ori de proprietate, intabularea drepturilor de proprietate etc.) pot fi supuse
examinării
instanțelor
civile competente, organele judiciare de drept penal
neavând competența de a se pronunța asupra fondului
acestora, prin ignorarea situației juridice care rezultă din înscrisurile
depuse la dosar.
Pentru
argumentele deja expuse anterior, Înalta Curte constată
că este neîntemeiată și critica referitoare la
nesuspendarea judecării
plângerii de către prima instanță
în raport cu soluția respingerii ca inadmisibilă a cererii de trimitere la
Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a
Legii nr. 36/1995 (încheierea din 16 octombrie 2008 a instanței de fond).
În consecință, Înalta Curte constată că
s-a făcut o corectă
aplicare a
dispozițiilor legale în materia soluționării plângerii penale,
plângerii
contra actelor procurorului și, respectiv, în materia plângerii în fața
judecătorului împotriva rezoluțiilor procurorului de netrimitere în judecată.
Față de cele reținute, Înalta Curte, în
temeiul art. 385/15 pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat
recursul petiționarei.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C.
proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către
stat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D
E C I D E
Respinge,
ca nefondat, recursul declarat de petiționara M.P. împotriva sentinței penale
nr. 97/P din 26 noiembrie 2008 a
Curții de Apel Oradea,
secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă
recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cheltuieli
judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 aprilie 2009.