ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2172/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 18

iunie 2009, reclamanții C.M.A. și C.L.C. au solicitat obligarea

pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata

sumei de 100.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin

întârzierea nejustificată în executarea deciziei nr. 1.871 din 1 aprilie

2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, precum și

obligarea conducătorului autorității publice sau a persoanei

obligate la punerea în executare a deciziei menționate la plata unei

amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând

cu data de 1 aprilie 2009 la zi.

În motivarea cererii, întemeiată pe

dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, reclamanții au

arătat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a executa

decizia nr. 1871 din 1 aprilie 2009 până la cel mai târziu la 1 mai 2009,

dovedind rea-credință în soluționarea dosarului lor privind

acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 247/2005.

La data de 7 iulie 2009, pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat cerere de

chemare în garanție a Primăriei comunei Găgești,

județul Vaslui, susținând că aceasta nu a executat

obligația legală de a transmite dosarul aferent notificării,

însoțit de actele prevăzute la pct. 16.5 din H.G. nr. 1095/2005.

Prin sentința civilă nr. 98CC

din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins ca fiind rămasă

fără obiect cererea de aplicare a amenzii judiciare, a respins ca

neîntemeiate cererea de despăgubiri și cererea de chemare în

garanție și a obligat pârâta să plătească reclamanților

cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 lei.

Cererea de aplicare a amenzii judiciare

civile a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect ,

cu motivarea că pârâta a executat obligația stabilită prin decizia

nr. 1.871 din 1 aprilie 2009 la data de 23 iulie 2009, după introducerea acțiunii.

Instanța de fond a respins ca

neîntemeiată cererea de acordare a despăgubirilor în sumă de

100.000 lei, reținând că reclamanții nu au administrat probe în

dovedirea lor și nici nu au indicat în concret prejudiciul material cauzat

de pârâtă.

Ca o consecință a respingerii

acțiunii principale, instanța de fond a respins și cererea de

chemare în garanție a Primăriei comunei Găgești,

Județul Vaslui.

Împotriva acestei sentințe, au

declarat recurs reclamanții, solicitând modificarea hotărârii atacate,

în sensul aplicării amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe

fiecare zi de întârziere, cu începere de la 1 mai 2009 și obligării

pârâtei la plata despăgubirilor pentru refuzul nejustificat de a executa

în termen legal o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Recurenții au susținut că instanța

de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 24 din Legea nr.

554/2004, considerând că a rămas fără obiect cererea de

aplicare a amenzii, deși intimata nu a executat decizia nr. 1.871 din 1

aprilie 2009 în termenul legal, de cel mult 30 de zile de la data

rămânerii irevocabile a hotărârii, respectiv până la data de 1

mai 2009.

Recurenții au precizat că

hotărârea judecătorească irevocabilă a fost executată

numai după formularea prezentei acțiuni în justiție, ceea ce

dovedește reaua–credință a intimatei, care se impunea a fi

sancționată prin aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 din

Legea nr. 554/2004.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C.

proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 1871 din 1 aprilie 2009

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus obligarea pârâtei

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să

soluționeze dosarul reclamanților C.L.C. și

C.M.A. înregistrat sub nr. 18.827 din 23 iunie

2006 și să-l înainteze către un evaluator

în vederea întocmirii

raportului de evaluare.

Această obligație a fost

executată la data de 23 iulie 2009, când în ședința Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost desemnat un evaluator,

căruia i-a fost repartizat dosarul recurenților-reclamanți în

vederea întocmirii raportului de evaluare.

Față de această dată,

instanța de fond a apreciat eronat că a rămas fără

obiect cererea formulată de recurenții-reclamanți la data de 18

iunie 2009 pentru nerespectarea de către comisia intimată a

obligației de executare a unei hotărâri judecătorești

irevocabile, în condițiile și în termenele prevăzute de art. 24

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Conform acestor prevederi legale,

dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este

obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice

actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze

anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive

și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia,

iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data

rămânerii irevocabile a hotărârii.

Hotărârea judecătorească irevocabilă

invocată de recurenții-reclamanți nu cuprinde un termen de

executare și în consecință, autoritatea intimată avea

obligația executării în termen de 30 de zile de la data

rămânerii irevocabile a hotărârii, respectiv de la data de 1 aprilie

2009.

Cum intimata a procedat la executarea

hotărârii judecătorești după această dată, se

constată că este neîntemeiată concluzia din sentința

recurată privind lipsa de obiect a cererii formulate de

recurenții-reclamanți pentru aplicarea sancțiunilor

prevăzute de lege în cazul neexecutării hotărârii irevocabile a

instanței de contencios administrativ.

Din acest motiv, pentru perioada

cuprinsă între expirarea termenului de 30 de zile de la data

rămânerii irevocabile a hotărârii invocate de

recurenții-reclamanți și până la data de 23 iulie 2009,

când intimata – pârâtă a executat obligația de a desemna un evaluator

în dosarul nr. 18.827 din 23 iunie 2006, instanța de fond trebuia să

analizeze dacă erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 24

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru stabilirea răspunderii

administrative în cazul neexecutării hotărârii irevocabile pronunțate

în materia contenciosului administrativ.

Sesizată cu o asemenea cerere,

instanța de fond în mod greșit nu s-a pronunțat pe fondul

pricinii și nici în cadrul procesual prevăzut de art. 24 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004 pentru procedura de executare a hotărârii

irevocabile prin care a fost soluționat un litigiu de contencios

administrativ.

Reglementarea susmenționată

prevede că, în cazul în care termenul de executare a hotărârii

judecătorești nu este respectat, se aplică conducătorului

autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o

amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere .

Președintele Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, în calitate de conducător al

autorității publice obligată să execute hotărârea

judecătorească irevocabilă nu a fost citat în cauză, iar

instanța de fond nu a pus în discuție, din oficiu, necesitatea

introducerii în cauză a acestui subiect de drept, în conformitate cu

prevederile art. 16 din Legea nr. 554/2004, avându-se în vedere obiectul

cererii de stabilire a răspunderii administrative pentru nerespectarea

obligației de executare.

Pentru considerentele expuse, se

constată că se impune rejudecarea acestei prime cereri din

acțiunea formulată de recurenții-reclamanți.

Celelalte dispoziții ale

hotărârii atacate urmează a fi menținute, constatându-se că

în mod legal și temeinic au fost respinse cererea de despăgubiri și

cererea de chemare în garanție, fiind obligată intimata-pârâtă

la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.500 lei.

Critica adusă în recurs

soluției de respingere a cererii de despăgubiri se dovedește a

fi neîntemeiată, întrucât nu au fost administrate dovezi privind

existența unui prejudiciu material și cuantumul sumei pretinse pentru

repararea acestuia.

În consecință, în baza

dispozițiilor art. 313 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta

Curte va admite prezentul recurs și va casa parțial hotărârea atacată,

dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță

cu privire la cererea de aplicare a amenzii de 20% din salariul minim brut pe

economie pe zi de întârziere, urmând a fi menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.L.C.

și

C.M.A. împotriva sentinței

civile nr. 98/CC din 20 octombrie

2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează parțial sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare cu privire la cererea de aplicare a

amenzii judiciare.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 aprilie 2010.