ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2649/2012

Asupra

recursului de față

;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința nr. 5380 din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel București - s

ecția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal a respins, ca neîntemeiată,

acțiunea formulată de reclamantele G.D.G.

și V.

R.V., în contradictoriu cu pârâtele

Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și Președintele

acestei autorități, prin care solicita obligarea acesteia din urmă la plata

unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere,

începând cu data de 25 iunie 2011 și până la data executării efective a

obligație stabilite prin Decizia civilă nr. 3012 din 25 mai 2011, pronunțată de

înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal

în dosarul nr. 4501/2/2009.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență,

următoarele:

Prin

decizia civilă nr. 3012 din 25 mai 2011 a I.C.C.J. a fost admis recursul

declarat de G.D.G. și V.R.V. împotriva

sentinței

nr. 2392 din 18 mai 2010 a Curții de Apel București – S.C.A.F., a fost modificată

în parte sentința recurată și s-a dispus obligarea pârâtei Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor să soluționeze dosarele corespunzătoare

Dispozițiilor nr. 5795/2006 și nr. 5797/2006 emise de către Primarul

Municipiului București.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie,

să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris

sau să efectueze anumite operațiuni

administrative, executarea hotărârii

definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia,

iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii

irevocabile a hotărârii.

Potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

în cazul în care termenul nu este

respectat, se aplică conducătorului

autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din

salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are

dreptul la despăgubiri pentru întârziere.

Cererea

dedusa judecații este neîntemeiată întrucât nu există un refuz

nejustificat din partea autorității publice

pârâte în ce privește soluționarea cererii

reclamantelor.

Astfel,

pentru a fi în prezenta unui refuz nejustificat, în accepțiunea dată acestei

sintagme de art. 2 alin. (1) lit. i) teza întâia din Legea nr. 554/2004, este

necesara existenta unei comunicări exprese si adecvate a poziției autorității

publice căreia i s-a adresat cererea in sensul nerezolvării acesteia, iar pe de

alta parte, refuzul de a soluționa cererea trebuie sa se bazeze pe depășirea

limitelor dreptului de apreciere, adică pe exces de putere, în accepțiunea data

acestei

sintagme de prevederile art. 2 alin.

(1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

În

prezenta cauză nu există un refuz nejustificat de soluționare a cererii din

partea Președintei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor întrucât

acesta nu are competența legală de soluționare a cererii având ca obiect

emiterea deciziei referitoare la acordarea de titluri de despăgubire, această

atribuție revenind, potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Din

interpretarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în raport

cu atribuțiile reglementate de prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 247/2005

în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, rezultă faptul

că neexecutarea deciziei nr. 3012 din 25 mai 2011 a I.C.C.J., prin care s-a

dispus obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să

soluționeze dosarele corespunzătoare Dispozițiilor nr. 5795/2006 și nr. 5797/2006

aparține

acestei autorități în întregul

său, ca organ colegial, iar nu Președintelui, ca organ

unipersonal și

autoritate executivă.

Mai mult decât atât, deși reclamantele au chemat

în judecată și pe pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, acestea nu au solicitat să fie aplicată acestei pârâte amenda

judiciară prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța fiind

ținută să respecte principiul disponibilității procesuale.

În

ce privește obiectul cererii de chemare în judecată și persoana față de

care se solicită aplicarea amenzii judiciare

prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, se reține că

formularea cererii de chemare în judecată nu dă naștere unui echivoc procesual,

fiind evident că reclamantele au solicitat aplicarea prevederilor art. 24 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004 doar în privința Președintelui Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu și în sarcina autorității.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs

reclamantele, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

Examinând

sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile

formulate de recurente, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi prezentate în

continuare.

Așa

cum rezultă în mod explicit din acțiunea formulată de reclamante, cererea

acestora are ca obiect obligarea Președintelui Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor la plata unei amenzi de

20% din salariul minim brut pe

economie pe zi de întârziere, începând cu

data de 25 iunie 2011 și până la data executării efective a obligație stabilite

prin Decizia civilă nr. 3012 din 25 mai 2011, pronunțată de înalta Curte de

Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr.

4501/2/2009.

Conform

prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, precizat ca temei juridic al

acțiunii, „Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să

încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un

alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea

hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul

acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data

rămânerii irevocabile a hotărârii" (alin. (1)) și „în cazul în care

termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau,

după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe

economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru

întârziere" (alin. (2)).

Rezultă,

din dispozițiile legale citate, că două sunt condițiile necesare aplicării

amenzii pentru întârziere: a) existența unei hotărâri definitive și irevocabile

de obligare a autorității publice să încheie, să înlocuiască sau să modifice un

act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze

anumite operațiuni administrative și b) nerespectarea

de către autoritatea publică

obligată a termenului de executare a

hotărârii.

În

ceea ce privește subiectele normei juridice în discuție, se observă cu ușurință

că, deși conduita sancționabilă - nerespectarea termenului de executare a

hotărârii judecătorești - vizează autoritatea publică, obligată prin hotărârea

judecătorească respectivă, sancțiunea se aplică „conducătorului autorității

publice", cum în mod expres și neechivoc prevăd dispozițiile legale

analizate.

Raportat la aceste dispoziții legale, ce

constituie temeiul juridic al acțiunii

formulate de reclamante, sentința

atacată este criticabilă din perspectiva motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ.

Astfel,

așa cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor ce au stat la baza

soluției de respingere a acțiunii, prezentată mai sus, rezultă că

acestea cuprind motive contradictorii și străine

de natura pricinii, referindu-se la

condiții (refuz nejustificat) și

ipoteze ce nu se regăsesc în norma legală invocată de reclamante drept temei

juridic al acțiunii formulate.

Or,

potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie

să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile

părților, rolul

principiului motivării hotărârilor, consacrat prin acest

text, fiind acela de a asigura o bună administrare a justiției și de a face

posibil un control judiciar

efectiv,

motivarea sumară sau confuză echivalând cu nemotivarea.

De

asemenea, jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor

Omului subliniază rolul pe care motivarea unei

hotărâri îl are pentru respectarea

art. 6 par. l din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale,

în sensul că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat

efectiv

decât dacă susținerile părților sunt analizate de instanță, aceasta având

obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și

elementelor probatorii (Albina contra României,

Gheorghe contra României).

În

considerarea acestor cerințe legale și convenționale, se impunea ca

prima instanță să verifice temeinicia acțiunii și

să motiveze soluția pronunțată, în

raport cu cele două condiții

prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, menționate mai sus.

Cum

hotărârea pronunțată de prima instanță nu se referă la condițiile prevăzute de

textul legal invocat ca temei al cererii de chemare în judecată, judecătorul

fondului procedând la analiza pretențiilor reclamantelor din perspectiva unor

condiții și ipoteze ce exced normei legale aplicabile în cauză, se va reține că

hotărârea primei instanțe este nemotivată și, în baza art. 312

raportat la art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

recursul va fi admis, va fi casată sentința atacată și va fi trimisă cauza,

spre rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de

reclamantele G.D.G. și

V.R.V.

împotriva sentinței nr. 5380 din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel București

- secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează

sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai

2012.