ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3357/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 381 din 31 martie 2009 pronunțată în

dosarul nr. 5306/62/2008 al Tribunalului Brașov, secția

comercială și de contencios administrativ, s-a admis excepția

lipsei calității procesuale active a pârâtei SC N. SRL prin

administrator judiciar C. SPRL și s-a respins acțiunea formulată

de reclamantul B.P.A. împotriva acestei pârâte ca fiind formulată

față de o persoană fără calitate procesuală

pasivă. S-a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva

pârâtului T.R.C., reclamantul fiind obligat și la plata sumei de 2,15 lei

cheltuieli de judecată față de acest pârât.

Pentru a pronunța această soluție

prima instanță a reținut în esență că reclamantul

și pârâtul sunt asociați ai SC N. SRL, societate împotriva

căreia la data de 21 septembrie 2006 s-a deschis procedura

insolvenței, urmată de intrarea în faliment și numirea lichidatorului

la data de 15 decembrie 2008. Ulterior deschiderii procedurii insolvenței,

dar înainte de intrarea în faliment, pârâtul l-a notificat pe reclamant în

legătură cu modul în care acesta, în calitate de administrator, a

gestionat activitatea societății și a încheiat acte păgubitoare

inclusiv pentru pârât.

În acest context, arată tribunalul, între reclamant

și pârât s-a încheiat la data de 3 august 2007, tranzacția autentificată

prin care s-a convenit că reclamantul va acoperi prejudiciile cauzate

asociatului pârât și societății prin modul de reprezentare

și administrare a acesteia, în vederea evitării și stingerii

anticipate a iminentelor litigii în legătură cu aceste despăgubiri.

În acest scop, reclamantul s-a obligat să achite

pârâtului pentru prejudiciul cauzat acestuia suma de 260.000 lei, conform pct. 1

din contract. Sub condiția îndeplinirii de către reclamant la

termenele stabilite a tuturor obligațiilor asumate, pârâtul s-a obligat

să renunțe la toate acțiunile pe care le-ar putea întreprinde,

în orice ramură a dreptului pentru acoperirea prejudiciilor.

Față de conținutul tranzacției

și în considerarea faptului că înțelegerea nu are niciun efect

asupra patrimoniului societății, pe care, de altfel, nu a semnat-o,

prima instanță a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a societății comerciale.

În privința fondului, tribunalul a arătat

că solicitarea reclamantului de a se constata nulitatea absolută a

tranzacției pentru lipsa cauzei, respectiv pentru eroare asupra

realității cauzei conform art. 953, art. 954 C. civ., potrivit precizării

ulterioare a acțiunii, este neîntemeiată cu motivarea că existența

cauzei este prezumată în conformitate cu prevederile art. 967 C. civ.

Prin urmare, susținerea reclamantului că ar

fi încheiat, din eroare, tranzacția menționată crezând că

există o datorie rezultând dintr-un prejudiciu inexistent, reprezintă

o chestiune de fapt ce trebuie dovedită, însă probele administrate nu

au confirmat o atare ipoteză. În plus, calitatea de administrator al

societății, îl obliga pe reclamant să cunoască starea

acesteia, pentru că în caz contrar, culpa îi aparține.

Pe de altă parte, actul a cărui nulitate absolută

se solicită a se constata cuprinde și cesiunea părților

sociale deținute de pârât către reclamant. Această

contraprestație a pârâtului exclude, de asemenea, posibilitatea

existenței erorii și atestă faptul că încheierea

tranzacției a fost determinată de ideea de valorificare a

părților sociale, convenție posibilă chiar și din

perspectiva dispozițiilor art. 42 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Au fost înlăturate ca nedovedite și

motivele de nulitate absolută a tranzacției justificate de reclamant

prin pretinsa fraudare a intereselor creditorilor societății, precum

și cele referitoare la calificarea convenției ca fiind afectată

de o condiție potestativă. În această privință s-a

menționat că îndeplinirea condiției din tranzacție nu este

legată de voința pură și simplă a pârâtului ci de

îndeplinirea obligațiilor asumate de reclamant la termenele convenite,

astfel că o atare clauză nu conduce la nulitatea tranzacției.

Referitor la eventuala încălcare a art. 10 alin.

(2) din Statutul societății pârâte, care prevede că cesiunea

părților între asociați se poate face numai pe baza

Hotărârii A.G.A., prima instanță a arătat că actul de cesiune

poate produce efecte între părți însă nu va fi opozabil

societății, în lipsa unei astfel de hotărâri.

Apelul formulat de reclamant a fost respins ca

nefondat prin decizia nr. 109 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel

Brașov, secția comercială.

Pentru a proceda în acest mod, instanța de apel

în argumentarea soluției a arătat că susținerea

reclamantului privind prezumția de nevinovăție nu este

întemeiată în condițiile în care considerentele sentinței

relevă examinarea tuturor motivelor de nulitate sau anulabilitate invocate

prin acțiunea formulată, cu respectarea principiului

disponibilității.

De asemenea, a fost înlăturată ca

nefondată și susținerea apelantului referitoare la

încălcarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ., cu motivarea că prima

instanță a admis în totalitate probele solicitate de părți

și a interpretat corect conținutul acestora, pronunțându-se

asupra tuturor motivelor de nulitate inclusiv din perspectiva caracterului

simulat al tranzacției și a respectării dispozițiilor art. 46,

art. 49 și art. 103 din Legea nr. 85/2006.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamantul B.P.A. întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 6 C.

proc. civ.

În mod concret recurentul invocă faptul că

decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea

competenței instanței investite cu soluționarea falimentului SC

N. SRL, deoarece s-a reținut în esență că probele

administrate în cauză au răsturnat prezumția de

nevinovăție invocată în apel și pot antrena

răspunderea administratorului până la închiderea procedurii.

.Procedând astfel, susține recurentul, instanța de apel s-a

pronunțat pe fondul cauzei de faliment asigurând prin aceste considerente

dovada vinovăției sale pentru insolvența SC N. SRL și

totodată au fost încălcate și prevederile art. 139 din Legea nr.

85/2006 pentru că prorogă până la închiderea procedurii

termenele de decădere prevăzute de legea insolvenței pentru

acțiunea în răspundere.

Un alt motiv de recurs vizează nelegalitate

deciziei instanței de apel care interpretând greșit actele juridice

deduse judecății a schimbat natura și înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic al acestora.

Sub acest aspect recurentul arată că au

fost interpretate eronat conținutul notificării, al plângerii penale

formulate de pârât, declarația autentică a acestuia aflată la

dosar precum și interogatorul luat într-o altă cauză, acte al

căror conținut reflectă caracterul ilicit al tranzacției,

iar instanța de apel, fără a motiva corespunzător decizia

recurată, a pronunțat o soluție nelegală.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor

invocate, Curtea constată, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ.,

că dezvoltarea criticilor face posibilă încadrarea acestora în

prevederile art. 304 pct. 3 și 7 C. proc. civ., cu precizarea că pct.

8, deși enunțat nu este incident speței deoarece argumentele

prezentate vizează interpretarea probelor, aspect exclus a fi cenzurat din

perspectiva reglementării acestei căi de atac.

În consecință, motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., respectiv încălcarea

competenței altei instanțe, adică a celei investită cu

soluționarea procedurii insolvenței SC N. SRL, este nefondat deoarece

reclamantul recurent a investit tribunalul cu o acțiunea prin care a

solicitat constatarea nulității absolute a tranzacției

extrajudiciare pentru cauză falsă și fraudă la lege. Actul

a cărui nulitate absolută s-a cerut a se constata s-a încheiat între

reclamant și pârât, însă societatea supusă procedurii

insolvenței nu a fost parte în tranzacție, motiv pentru care s-a

și admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

acesteia. Împotriva soluției de admitere a excepției nu au fost

exercitate căile de atac astfel că și sub acest aspect

rezultă că competența materială a soluționării

cauzei între persoanele fizice revenea tribunalului, ca instanță

comercială de drept comun și nu judecătorului sindic investit cu

soluționarea procedurii insolvenței.

În acest context, este nefondată și

susținerea recurentului în sensul că prin decizia recurată

instanța s-ar fi pronunțat cu privire la modul de administrare a SC

N. SRL.

Astfel, considerentele hotărârii relevă

faptul că s-au analizat criticile referitoare la modul de soluționare

a motivelor de nulitate absolută a tranzacției extrajudiciare

încheiate între părți inclusiv din perspectiva analizării

probelor și a verificat în limitele cererii de apel stabilirea

situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

Prin urmare, este nefondat și motivul de recurs

derivat din lipsa motivelor pe care se sprijină decizia recurată care

este legală și în raport cu prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

în condițiile în care în conformitate cu prevederile art. 261 pct. 5 C.

proc. civ., instanța de apel a argumentat soluția

pronunțată.

În concluzie, recursul reclamantului este nefondat

și va fi respins în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

Fiind în culpă procesuală, recurentul va fi

obligat potrivit art. 274 C. proc. civ. și la plata cheltuielilor de

judecată în sumă de 1.000 lei, către intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul

B.P.A. împotriva deciziei nr. 109/Ap din 29 octombrie 2009 pronunțată

de Curtea de Apel Brașov, secția comercială.

Obligă recurentul B.P.A. la plata sumei de 1.000

lei, cheltuieli de judecată în favoarea intimatului T.R.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 octombrie 2010.