ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3357/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 381 din 31 martie 2009 pronunțată în dosarul nr. 5306/62/2008 al Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei SC N. SRL prin administrator judiciar C. SPRL și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul B.P.A. împotriva acestei pârâte ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă. S-a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului T.R.C., reclamantul fiind obligat și la plata sumei de 2,15 lei cheltuieli de judecată față de acest pârât.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că reclamantul și pârâtul sunt asociați ai SC N. SRL, societate împotriva căreia la data de 21 septembrie 2006 s-a deschis procedura insolvenței, urmată de intrarea în faliment și numirea lichidatorului la data de 15 decembrie 2008. Ulterior deschiderii procedurii insolvenței, dar înainte de intrarea în faliment, pârâtul l-a notificat pe reclamant în legătură cu modul în care acesta, în calitate de administrator, a gestionat activitatea societății și a încheiat acte păgubitoare inclusiv pentru pârât. În acest context, arată tribunalul, între reclamant și pârât s-a încheiat la data de 3 august 2007, tranzacția autentificată prin care s-a convenit că reclamantul va acoperi prejudiciile cauzate asociatului pârât și societății prin modul de reprezentare și administrare a acesteia, în vederea evitării și stingerii anticipate a iminentelor litigii în legătură cu aceste despăgubiri.

În acest scop, reclamantul s-a obligat să achite pârâtului pentru prejudiciul cauzat acestuia suma de 260.000 lei, conform pct. 1 din contract. Sub condiția îndeplinirii de către reclamant la termenele stabilite a tuturor obligațiilor asumate, pârâtul s-a obligat să renunțe la toate acțiunile pe care le-ar putea întreprinde, în orice ramură a dreptului pentru acoperirea prejudiciilor. Față de conținutul tranzacției și în considerarea faptului că înțelegerea nu are niciun efect asupra patrimoniului societății, pe care, de altfel, nu a semnat-o, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a societății comerciale.

În privința fondului, tribunalul a arătat că solicitarea reclamantului de a se constata nulitatea absolută a tranzacției pentru lipsa cauzei, respectiv pentru eroare asupra realității cauzei conform art. 953, art. 954 C. civ., potrivit precizării ulterioare a acțiunii, este neîntemeiată cu motivarea că existența cauzei este prezumată în conformitate cu prevederile art. 967 C. civ. Prin urmare, susținerea reclamantului că ar fi încheiat, din eroare, tranzacția menționată crezând că există o datorie rezultând dintr-un prejudiciu inexistent, reprezintă o chestiune de fapt ce trebuie dovedită, însă probele administrate nu au confirmat o atare ipoteză. În plus, calitatea de administrator al societății, îl obliga pe reclamant să cunoască starea acesteia, pentru că în caz contrar, culpa îi aparține.

Pe de altă parte, actul a cărui nulitate absolută se solicită a se constata cuprinde și cesiunea părților sociale deținute de pârât către reclamant. Această contraprestație a pârâtului exclude, de asemenea, posibilitatea existenței erorii și atestă faptul că încheierea tranzacției a fost determinată de ideea de valorificare a părților sociale, convenție posibilă chiar și din perspectiva dispozițiilor art. 42 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. Au fost înlăturate ca nedovedite și motivele de nulitate absolută a tranzacției justificate de reclamant prin pretinsa fraudare a intereselor creditorilor societății, precum și cele referitoare la calificarea convenției ca fiind afectată de o condiție potestativă.

În această privință s-a menționat că îndeplinirea condiției din tranzacție nu este legată de voința pură și simplă a pârâtului ci de îndeplinirea obligațiilor asumate de reclamant la termenele convenite, astfel că o atare clauză nu conduce la nulitatea tranzacției. Referitor la eventuala încălcare a art. 10 alin. (2) din Statutul societății pârâte, care prevede că cesiunea părților între asociați se poate face numai pe baza Hotărârii A.G.A., prima instanță a arătat că actul de cesiune poate produce efecte între părți însă nu va fi opozabil societății, în lipsa unei astfel de hotărâri. Apelul formulat de reclamant a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 109 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția comercială.

Pentru a proceda în acest mod, instanța de apel în argumentarea soluției a arătat că susținerea reclamantului privind prezumția de nevinovăție nu este întemeiată în condițiile în care considerentele sentinței relevă examinarea tuturor motivelor de nulitate sau anulabilitate invocate prin acțiunea formulată, cu respectarea principiului disponibilității. De asemenea, a fost înlăturată ca nefondată și susținerea apelantului referitoare la încălcarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ., cu motivarea că prima instanță a admis în totalitate probele solicitate de părți și a interpretat corect conținutul acestora, pronunțându-se asupra tuturor motivelor de nulitate inclusiv din perspectiva caracterului simulat al tranzacției și a respectării dispozițiilor art. 46, art. 49 și art. 103 din Legea nr. 85/2006.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul B.P.A. întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 6 C. proc. civ. În mod concret recurentul invocă faptul că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea competenței instanței investite cu soluționarea falimentului SC N. SRL, deoarece s-a reținut în esență că probele administrate în cauză au răsturnat prezumția de nevinovăție invocată în apel și pot antrena răspunderea administratorului până la închiderea procedurii. .Procedând astfel, susține recurentul, instanța de apel s-a pronunțat pe fondul cauzei de faliment asigurând prin aceste considerente dovada vinovăției sale pentru insolvența SC N. SRL și totodată au fost încălcate și prevederile art. 139 din Legea nr. 85/2006 pentru că prorogă până la închiderea procedurii termenele de decădere prevăzute de legea insolvenței pentru acțiunea în răspundere.

Un alt motiv de recurs vizează nelegalitate deciziei instanței de apel care interpretând greșit actele juridice deduse judecății a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora. Sub acest aspect recurentul arată că au fost interpretate eronat conținutul notificării, al plângerii penale formulate de pârât, declarația autentică a acestuia aflată la dosar precum și interogatorul luat într-o altă cauză, acte al căror conținut reflectă caracterul ilicit al tranzacției, iar instanța de apel, fără a motiva corespunzător decizia recurată, a pronunțat o soluție nelegală. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, Curtea constată, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., că dezvoltarea criticilor face posibilă încadrarea acestora în prevederile art. 304 pct. 3 și 7 C. proc. civ., cu precizarea că pct. 8, deși enunțat nu este incident speței deoarece argumentele prezentate vizează interpretarea probelor, aspect exclus a fi cenzurat din perspectiva reglementării acestei căi de atac. În consecință, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., respectiv încălcarea competenței altei instanțe, adică a celei investită cu soluționarea procedurii insolvenței SC N. SRL, este nefondat deoarece reclamantul recurent a investit tribunalul cu o acțiunea prin care a solicitat constatarea nulității absolute a tranzacției extrajudiciare pentru cauză falsă și fraudă la lege.

Actul a cărui nulitate absolută s-a cerut a se constata s-a încheiat între reclamant și pârât, însă societatea supusă procedurii insolvenței nu a fost parte în tranzacție, motiv pentru care s-a și admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia. Împotriva soluției de admitere a excepției nu au fost exercitate căile de atac astfel că și sub acest aspect rezultă că competența materială a soluționării cauzei între persoanele fizice revenea tribunalului, ca instanță comercială de drept comun și nu judecătorului sindic investit cu soluționarea procedurii insolvenței. În acest context, este nefondată și susținerea recurentului în sensul că prin decizia recurată instanța s-ar fi pronunțat cu privire la modul de administrare a SC N. SRL.

Astfel, considerentele hotărârii relevă faptul că s-au analizat criticile referitoare la modul de soluționare a motivelor de nulitate absolută a tranzacției extrajudiciare încheiate între părți inclusiv din perspectiva analizării probelor și a verificat în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Prin urmare, este nefondat și motivul de recurs derivat din lipsa motivelor pe care se sprijină decizia recurată care este legală și în raport cu prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care în conformitate cu prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanța de apel a argumentat soluția pronunțată. În concluzie, recursul reclamantului este nefondat și va fi respins în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. Fiind în culpă procesuală, recurentul va fi obligat potrivit art. 274 C. proc. civ. și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei, către intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.P.A. împotriva deciziei nr. 109/Ap din 29 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială. Obligă recurentul B.P.A. la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în favoarea intimatului T.R.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2010.