ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2211/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2211/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin decizia

penală nr. 259 din 9 aprilie 2009 Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze

minori și familie, în temeiul art. 391 C. proc. pen. a respins ca inadmisibilă

contestația în anulare împotriva deciziei penale nr. 720 din 27 noiembrie 2008,

pronunțată de Curtea de Apel Bacău, contestație formulată de contestatorul

condamnat C.P.

A fost obligat

contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată sub nr. 26/32/2008 din data de 12 ianuarie 2009, contestatorul

C.P. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 720 din

data de 27 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr.

3312/270/2007.

În drept,

contestatorul și-a fundamentat contestația în anulare pe prevederile art. 386

alin. (1) lit. c) C. proc. pen., apreciindu-se că legea modificată prevede o

cauză de nepedepsire care ar fi trebuit sa fie subiect de analiza, chiar si din

oficiu, pentru instanța de judecata. Dacă s-ar fi analizat cauza si sub acest

aspect, se susține de contestator s-ar fi ajuns la concluzia că, prin aplicarea

legii mai favorabile inculpatului, se putea dispune încetarea procesului penal

în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 pct. 1

lit. i)

1

C. proc. pen.

În fapt,

contestatorul, în cererea introductivă, în concluziile depuse și prin

apărătorul ales a arătat următoarele:

Inculpatul C.P.

a avut calitatea de unic asociat si administrator al SC S. SRL Comănești din

data de 28 aprilie 2005. Intre inculpat si martorul B.S., administrator al SC

L. SRL Onești s-a încheiat contractul de antrepriza nr. 1 din 26 mai 2004, în

baza căruia societatea inculpatului se obliga să construiască o hala societății

L. SRL Onești pe parcursul unei perioade de 2 luni.

Din declarațiile

inculpatului si ale lui B.S. a rezultat că lucrarea a fost finalizată în luna

mai 2005, iar c/val construcției a fost achitată în mai multe tranșe, iar în

data de 1 aprilie 2005 SC S. SRL a emis factura fiscala nr. 2193504 către SC L.

SRL privind plata lucrării evaluate la suma de 283.646,14 lei. După ce banii au

fost plătiți, între inculpat în calitate de administrator al SC C. și B.S. în

calitate de administrator al SC L. s-a încheiat un act de mână intitulat „convenție"

în ziua de 14 mai 2005, prin care C.P. recunoștea că a primit suma de

278.396,14 lei reprezentând c/val facturii și se obliga să depună banii în

contul societății. Banii astfel primiți - rețin în continuare instanțele - nu

au fost înregistrați în contabilitatea SC C. S.R.L. ca reprezentând c/val

facturii și deci ca plată efectuată de SC L. SRL, ci ca aport social personal

al inculpatului în cadrul SC C., fapt petrecut la indicația acestuia, după cum

declara martora L.I., contabila societății în acea perioadă.

Având în vedere

această situație de fapt, instanțele au concluzionat că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, precum și

dispozițiile art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 43 din Legea nr.

82/1991 republicată, cu referire la art. 289 C. pen.

În realitate,

din economia probelor existente la dosarul cauzei rezultă o cu totul altă

situație: istoricul litigiului - despre care a susținut în permanență că este

de natură civilă - demonstrează că nu a folosit nici un bun sau credit al

societății în scop contrar acesteia sau în interes propriu.

Astfel, inițial,

numitul B.S. i s-a adresat, în baza unei relații de amiciție, în vederea

executării unei lucrări de construcție. Pentru aceasta, martorul B.S. i-a

înmânat în mai multe tranșe suma de 278.396,14 lei, cu precizarea că

perfectarea documentației de plată se va face ulterior. Acest lucru, respectiv

că banii au fost dați în tranșe pe perioada efectuării lucrării și nu la

încheierea convenției este recunoscut de B.S. în mod explicit în completarea la

declarație (fila 9 dosar). Se arată că el a predat sumele de bani la casieria

societății, fiind înregistrați în contabilitate la care era administrator și a

trecut la executarea lucrării. La data semnării „convenției", respectiv 14

mai 2005, angajamentul asumat privind depunerea banilor în contul societății

era deja consumat.

Conform Legii

nr. 82/1991 a contabilității: Art. 6 alin. (1) Orice operațiune

economico-financiara efectuată se consemnează în momentul efectuării ei intr-un

document care sta la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel

calitatea de document justificativ.

Având în vedere

că, în conformitate cu toate declarațiile din dosar, se arată faptul că în

cadrul societății nu s-a știut nimic de SC L. SRL până la data emiterii

facturii, aceste documente justificative au fost întocmite de către personalul

din cadrul serviciului de contabilitate în contul administratorului. Faptul că

la acel moment nu se cunoștea beneficiarul final al lucrării nu a permis să se

deschidă în contabilitate un cont client pe numele vreunei societăți. Acest

lucru este relevant și în raportul de expertiză din dosar, care arată fără

echivoc că în contabilitatea SC C. S.R.L. a fost înregistrată ca investiție în

curs lucrarea numită „H.S.B.", la care face referire și martora L.I. în

declarația sa. Reglementările legale în vigoare arată că modul de organizare a

contabilității de gestiune este la latitudinea fiecărei unități patrimoniale,

funcție de specificul activității și necesitățile proprii ale acesteia (conform

H.G. nr. 704/1993 pct. 105 și reglementările ulterioare). Înregistrarea ca

investiție în curs a acestei lucrări, inventarierea și declararea acesteia prin

bilanțul pe anul 2004 în stadiul de execuție în care se afla această lucrare au

determinat o reflectare corespunzătoare a indicatorilor economici ai

societății, constituindu-se în mod corespunzător impozitele și taxele legale,

instanța dispunând în mod corect scoaterea de sub urmărire penala pentru evaziune

fiscală sau prejudicierea bugetului de stat.

În aceste

condiții, în momentul în care SC C. S.R.L. a intrat în stare de insolvență -

noiembrie 2005- în urma identificării activului și pasivului societății,

lichidatorul judiciar l-a consemnat în tabloul creditorilor și pe el cu suma

care s-a regăsit în contabilitate pe numele său.

În realitate,

acești bani nu au fost niciodată folosiți de contestator în interes propriu, ci

au fost introduși în societate prin casieria societății și direcționați în

ansamblul cheltuielilor ocazionate de ridicarea construcției comandate de B.S.

(plați materiale, salarii, utilaje, transport), lucrare care a fost finalizata

de SC C. S.R.L.

Instanțele de

fond, apel si recurs au apreciat în mod greșit că acțiunile sale au fost de

rea-credință față de SC C. S.RL. datorită următoarelor considerente:

Nu putea fi

vorba despre rea-credință față de această societate în care s-au concentrat

investițiile și munca familiei în 11 ani de activitate (este ca și cum un

părinte dovedește rea-credință față de propriul copil). In Regulamentului nr.

704 din 22 decembrie 1993 de aplicare a Legii contabilității nr. 82/1991 se

specifică: „Pentru a da o imagine fidelă a patrimoniului, a situației

financiare și a rezultatelor obținute trebuie respectate, cu bună-credință,

regulile privind evaluarea patrimoniului și celelalte norme și principii

contabile, cum sunt:

a) principiul

prudentei, potrivit căruia nu este admisa supraevaluarea elementelor de activ

si a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv si a

cheltuielilor, ținând cont de deprecierile, riscurile si pierderile posibile

generate de desfășurarea activității exercițiului financiar curent sau

anterior;

b) principiul

permanenței metodelor, care conduce la continuitatea aplicării regulilor și

normelor privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate și prezentarea

elementelor patrimoniale și a rezultatelor, asigurând comparabilitatea în timp

a informațiilor contabile;

c) principiul

continuității activității, potrivit căruia se presupune ca unitatea

patrimoniala își continuă în mod normal funcționarea într-un viitor previzibil,

fără a intra in stare de lichidare sau de reducere sensibila a activității;

d) principiul

independentei exercițiului financiar, care presupune delimitarea în timp a

veniturilor și cheltuielilor aferente activității unității patrimoniale pe

măsura angajării acestora și trecerii lor la rezultatul exercițiului financiar

la care se referă;

e) principiul

intangibilității bilanțului de deschidere a unui exercițiu financiar, care

trebuie să corespundă cu bilanțul de închidere a exercițiului financiar

precedent;

f) principiul

necompensării, potrivit căruia elementele de activ și de pasiv trebuie să fie

evaluate și înregistrate in contabilitate separat, nefiind admisă compensarea

între posturile de activ și cele de pasiv ale bilanțului, precum și între

veniturile și cheltuielile din contul de rezultate.

Astfel, instanța

prin sentință vorbește în mod generic de reaua sa credință, fără a preciza care

din aspectele prevăzute de lege determina acest lucru. Și aceasta deoarece

toate cele 6 principii enunțate de lege au fost respectate și nu se putea

invoca nici unul din aceste principii.

În schimb, dacă

nu se accepta că instanțele care s-au pronunțat în acest dosar, nu au nici cele

mai elementare noțiuni de contabilitate, cu siguranță că se poate vorbi de

reaua - credință a judecătorilor și procurorilor față de el.

Astfel la pag.

10 din decizia penala nr. 720 din 27 noiembrie 2008 scrie negru pe alb o fraza

incredibilă: „In ceea ce privește instigarea contabilei societății L.I.,

declarația martorei este edificatoare în acest sens, ca și chitanțele de

încasare a diferitelor sume de bani de către inculpat (fila 54, 55.33-37

d.u.p)"

La ce anume din

declarațiile martorei se refera instanța? La faptul ca a precizat că a făcut

înregistrările din convingere că procedează corect, că aceasta era o regula

instituită de fostul director economic și nu excepția în astfel de situații și

că nu a primit dispoziții exprese din partea inculpatului să elaboreze și să

înregistreze într-un anume fel în contabilitate documente justificative?

Cel mai șocant

lucru este cum face dovada instanța faptul că el a luat banii din societate !

I-a încasat

conform chitanțelor de la filele 54, 55,33-37 d.u.p.), chitanța este un

document care justifică că s-au depus banii prin casierie în societate, nu că

s-au încasat ! Dacă măcar unul din judecătorii care au „judecat" succesiv

acest dosar pe parcursul a 3 complete succesive ar fi citit conținutul măcar a

uneia din chitanțe și-ar fi dat seama de eroarea în care se află. Și la un

magazin când plătești ceva ți se eliberează chitanța.

Este în

aprecierea contestatorului cea mai elocventă dovadă a faptului că acest dosar a

fost rezolvat „la comanda", procurorul și prima instanță au primit sarcina

să dea o condamnare și prin urmare au ticluit - încadrarea, iar instanțele de

verificare au preluat sentința și folosind facilitatea pe care le conferă

calculatorul modern, respectiv funcțiile copy și paste au redactat sentința definitivă.

Mai mult decât atât din graba de a da o hotărâre „corespunzător

cerințelor", instanța de recurs nu a mai menționat că s-a depus dovada

achitării diferenței dintre așa-zisul prejudiciu și soldul contului 455. Daca

instanța ar fi avut cea mai mica preocupare, pentru o judecare corectă ar fi

corectat soluția sub aspectul laturii civile, în conformitate cu ultimele

precizări. Pur si simplu instanța a ignorat pledoaria apărătorului ales,

raționamentele care au stat la baza acestei acțiuni și a nu a făcut nici un fel

de precizări referitor la acest lucru, ca și cum acesta nu ar fi existat.

Aceasta reflectă preocuparea pe care a avut-o instanța de recurs pentru a face

dreptate. Aceasta cred ca este încă o dovadă grăitoare a faptului ca hotărârea

era luată încă înainte de începerea procesului.

În plus trebuie

remarcată o eroare a raportului de expertiza care a fost reținută de instanța

de fond, respectiv că s-au denaturat elementele de activ ale societății prin

înregistrarea sumei de 278396,14 lei în contul 455 și nu în 411.

Legea nr.

82/1991 a contabilității precizează următoarele: „Art. 5 Persoanele prevăzute

la art. 1 au obligația să conducă contabilitatea în partidă dublă și să

întocmească situații financiare anuale.

Iar conform

Regulamentului de aplicare „17. Potrivit art. 5 din lege, contabilitatea se

conduce în partidă dublă și trebuie să asigure: înregistrarea cronologică și

sistematică în contabilitate a tuturor operațiunilor patrimoniale, în funcție

de natura lor, în mod simultan, în debitul unor conturi și creditul altor

conturi, denumite conturi corespondente;

a) stabilirea

totalului sumelor debitoare și creditoare, precum și a soldului final al

fiecărui cont;

b) întocmirea

lunară a balanței de verificare, care reflectă egalitatea între totalul sumelor

debitoare și creditoare și totalul soldurilor debitoare și creditoare ale

conturilor;

c) prezentarea

situației patrimoniului și a rezultatelor obținute, respectiv a activelor și

pasivelor prin bilanț, precum și a veniturilor, cheltuielilor și a beneficiilor

sau pierderilor, prin contul de profit si pierderi.

Aceasta înseamnă

că exista obligația de a se conduce contabilitatea pe partidă dublă respectiv,

activ și pasiv. Nu se poate modifica activul fără a se modifica în egală măsură

pasivul. Se putea denatura numai activul societății ? Cu siguranța că nu,

altfel nu ar fi fost posibilă certificarea și înregistrarea bilanțurilor de

verificare anuale.

Pentru ca

sentința să fie credibilă în paragraful următor se afirmă că și-ar fi

recunoscut activitatea infracțională, iar după angajarea apărătorului ales am

revenit. Este o minciuna de natură sa inducă în eroare instanțele superioare.

Declarațiile sunt la dosar, le-am revăzut și s-au păstrat în fond încă din faza

de cercetare a Politiei până la ultima instanță. Ele doar au fost completate cu

elemente pe care am considerat că trebuie să le precizez pentru a veni în

întâmpinarea judecătorului în soluționarea cazului.

Atunci când

martorul B.S. s-a hotărât să dea o destinație construcției mi s-a adresat cu

rugămintea de a întocmi un înscris din care să rezulte suma respectivă și că

beneficiar al lucrării este SC L. SRL al care administrator era.

Deși banii

fuseseră achitați în tranșe, pentru că era o sumă recunoscută; folosită

exclusiv la efectuarea lucrării, debitoarea falită a emis factura fiscal nr.

2193507 din 1 aprilie 2005 și a încheiat cu B.S. o convenție la data de 14 mai

2005 din care rezultă că s-a primit suma respectiva, ce reprezintă c/val

facturii.

Societatea

intrând în insolvență și el pierzând dreptul de administrare, nu ai mai putut

dispune efectuarea de acte de administrare, respectiv documente justificative,

astfel încât factura a rămas aparent neacoperită, suma plătită și cheltuită

pentru lucrarea comandată nefiind operată în contul nou creat pentru S.C. L.

SRL a informat noul administrator, respectiv lichidatorul judiciar numit, în

legătură cu această situație pentru a face regularizările și repunerile pe

conturile corecte cu ocazia întocmirii bilanțului pe anul 2005. Însă acesta a

refuzat să facă operațiunile legale și a preferat să meargă pe două căi:

- acționarea în

instanță a SC L. SRL. Onești;

- constituirea

ca parte civilă în dosarul penal „fabricat" la Onești.

Ce s-ar fi

întâmplat dacă avea câștig de cauza în ambele cauze? Simplu: încasa suma de doua

ori pentru societatea falita, și bineînțeles, își dubla comisionul care îi

revenea.

Fără o atentă

verificare, lichidatorul judiciar al SC S. SRL a considerat că factura nu este

achitată, refuzând să efectueze o operațiune contabilă simplă de înregistrare a

sumei achitata de B.S. în contul S.C L. SRL

Față de

împrejurarea că el nu a folosit suma menționată în nume propriu sau în interes

personal și având în vedere că înregistrarea la masa credală a creanței lui nu

este operațiunea contestatorului și nu a fost finalizata prin însușirea vreunei

sume de bani, a apreciat și a solicitat să se constate că fapta nu există.

înregistrarea la masa credală s-a făcut în urma notificării lichidatorului

conform procedurii prevăzute de legea insolvenței, văzând că acesta din urmă nu

intenționează să regularizeze situația prin instrumentele legale pe care i le

conferea legea respectiv storno și repunere, numai în scopul de a se putea

compensa sumele conform legii.

Faptele reținute

în sarcina acestuia, conform primei încadrări sunt în legătură cu activitatea

sa de administrator la SC S. SRL, privind respectarea legii contabilității.

Atâta timp cât banii încasați de la B.S. au fost folosiți pentru finanțarea

realizării halei cu pricina, care a fost finalizată și predată beneficiarului

și nu s-a dovedit faptul că am folosit bunurile și creditul de care se bucura

societatea, pedeapsa o consider ilegală.

Instanțele nu au

dat curs acestei apărări, dimpotrivă, au constatat că această faptă reținută în

sarcina sa este în strânsă legătură și interdependență cu cea de a doua faptă

pentru care a fost condamnat.

În ce privește

această faptă - la care se referă strict motivele prezentei contestații, dar de

care depinde practic și existența celei dintâi, sa solicitat sa se rețină

următoarele:

În cadrul SC S. SRL exista un compartiment contabil cu mai mulți angajați, persoane care pot fi

asimilate unui subiect activ al infracțiunii.

Instanțele nu au

elucidat asupra cărei persoane din contabilitate s-ar fi exercitat vreuna din

faptele sancționate de lege (determinare, ajutare, înlesnire).

Audiată în

instanță, martora L.I. - contabila societății la acea vreme - a precizat că

operațiunile contabile erau efectuate de mai multe persoane, fără să știe exact

cine a efectuat operațiuni pe relația cu B.S. Tot martora explica procedeul

unei înregistrări contabile care, aplicat la speța prezenta, releva următoarea

situație:

SC S. SRL a

efectuat mai multe lucrări de construcție, una dintre acestea fiind în

beneficiul inițial al lui B.S. Cheltuielile ocazionate de aceasta construcție

erau descărcate în contabilitatea pe gestiunea B.S. și pe conturi de cheltuieli

sau, cum spune martora, erau înregistrate pe clasa a treia de conturi și

descărcate clasa a șasea.

Tot martora a

precizat că banii încasați anterior perfectării documentației finale, cu titlu

de avans lucrare, erau înregistrați in contul 455, aport asociați, iar în

momentul în care se emiteau factura și chitanța de încasare, toate sumele

aferente acestui raport juridic erau transferate în contul 411, deci pentru

clientul respectiv, astfel devenea beneficiarul direct și oficial al lucrării.

Aceeași martora

subliniază că în dinamica activității firmei la care lucra, acest sistem de

lucru era regula și nu excepția. Se poate observa și din raportul de expertiza

că rulajul contului 455 în perioada analizată nu se rezuma la suma invocată a

fi prejudiciu. Astfel, conform fila 61 dosar rulajul contului 455 au fost de

6.293.351.878 lei pe debit, respectiv 7.889.156.453 lei pe credit, fiind depuși

mai mult bani decât retrași. Dacă înregistrările sunt inexacte conform

aprecierii instanței de ce nu s-a dispus anularea tuturor sumelor ?

Totodată, a

subliniat că nu a existat niciodată, nu numai în cazul B.S., vreo dispoziție

expresă a contestatorului, care să determine sau să oblige vreun salariat din

contabilitate să facă vreo operațiune în acest sens.

Prin urmare,

instanțele ar fi trebuit să aibă în vedere acest aspect întrucât la dosar nu

s-a făcut nici o dovadă a vinovăției sale în sensul celor arătate.

Mai mult decât

atât, contestatorul arată că potrivit art. 6 din Legea contabilității: „Orice

operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării

ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate,

dobândind astfel calitatea de document justificativ. Documentele justificative

care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea

persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au

înregistrat în contabilitate, după caz.

Din declarațiile

martorilor, expertiză dar și din concluziile instanței de fond și a celor de

verificare, rezultă clar că acestea au fost eronate. Alin. (2) de mai sus arata

fără nici un dubiu că legea atrage răspunderea persoanelor care au întocmit,

vizat și aprobat documentele justificative, iar cercetarea s-a oprit numai

asupra mea. Era cred obligatoriu extinderea cercetărilor și asupra altor

persoane, conform prevederilor Codului de procedură penală.

Doua ipoteze de

lucru sunt posibile în viziunea contestatorului:

Judecătoarea de

la fond și judecătorii instanțelor de verificare nu cunosc legea (un lucru

deosebit de grav pentru niște magistrați și consider incredibil)

A existat numai

interesul de a fi anchetat si mai ales condamnat, ceea ce dovedește premiza că

dosarul a fost instrumentat „la comandă".

Consideră că

instanța de fond a fost într-o confuzie totală. Astfel, când stabilește

sentința folosește sintagma „înregistrări inexacte", pentru ca așa

prevedea art. 43 din Lege nr. 82/1991, iar când hotărăște anularea înscrisului

contabil - balanța - folosește sintagma „înregistrare eronata". Totuși

înregistrările efectuate au fost inexacte sau eronate? Cred că există mari

diferențe între aceste termene. Dacă era inexactă cred că trebuia precizat și

din ce pct. de vedere (spre exemplu nu coincideau sumele). Este de părere că

putem vorbi de înregistrări eronate în situația în care s-au folosit conturi

nepotrivite, așa cum rezultă din descrierea faptelor. Dacă sumele nu ar fi

corespuns (cazul înregistrărilor inexacte) diferențele ar fi avut și urmări de

natura patrimonială și fiscală, ceea ce nu este cazul. Contarea eronată se

rezolvă prin operații simple și nu are urmări patrimoniale și fiscale. Ori,

Legea nr. 43 nu pedepsește penal înregistrările eronate. Doamna judecător face

mențiunea că este vorba de fals intelectual, însă la dosar nu există nici măcar

un înscris cercetat și dovedit a fi fals.

În Regulamentul

nr. 704 din 22 decembrie 1993 de aplicare a Legii contabilității nr. 82/1991 se

specifică: în conformitate cu prevederile art. 22 din lege, pentru verificarea

înregistrării corecte in contabilitate a operațiunilor patrimoniale se

întocmește lunar balanța de verificare.

Balanța de

verificare este un document contabil care servește pentru întocmirea bilanțului

contabil. Balanța de verificare cuprinde pentru toate conturile unității

patrimoniale, de regula, următoarele elemente: simbolul si denumirea

conturilor, în ordinea din planul de conturi, soldurile inițiale debitoare si

creditoare, rulajele debitoare si creditoare, totalul sumelor debitoare și

creditoare, soldurile finale debitoare și creditoare.

Cu ajutorul

balanței de verificare se verifica corelațiile dintre egalitățile generate de

dubla înregistrare a operațiunilor patrimoniale in contabilitate, respectiv

concordanta dintre totalul înregistrărilor din registrul-jurnal, totalul

rulajelor debitoare si totalul rulajelor creditoare din balanța, precum si

concordanta dintre totalul soldurilor finale debitoare și creditoare din

„cartea mare" și totalul soldurilor finale debitoare și creditoare din

balanță.

Balanța de

verificare se întocmește atât pentru conturile sintetice cât și pentru cele

analitice; pentru conturile analitice se poate întocmi numai situația

soldurilor. Prin intermediul balanței de verificare analitice se verifica

concordanta dintre conturile sintetice și conturile lor analitice.

Anularea

balanței de către instanța este o măsura ilegală. Cum poate fi anulată o

balanță care este un document de verificare ce stă la baza întocmirii

bilanțului anual? Instanța ar fi trebuit să identifice documentele primare care

s-a constatat că sunt înregistrate eronat și să dispună eventual anularea și

înlocuirea acestora. O soluție legală nu putea să fie data decât cu respectarea

Legii contabilității și a regulamentului și normelor de aplicare.

Cu toate că și

la instanțele superioare a arătat această gravă greșeală a instanței de fond,

acestea nu au analizat această situație și corectat.

Mai mult, instanța

de recurs, în fața căreia s-a insistat pe aceasta apărare, ar fi trebuit să

sesizeze și să dea eficienta și unui alt aspect de natură legală, care ar fi

trebuit să opereze în favoarea sa în calitate de inculpat.

Astfel, așa cum

am mai arătat, la SC S. SRL a existat și funcționa un serviciu de

contabilitate, reglementarea activității și răspunderii acestora regăsindu-se

în Legea nr. 82/1991 republicata.

La momentul

soluționării cauzei încă de către prima instanța, răspunderea administratorului

era reglementată separat de a altor persoane conform Legii nr. 259/2007

publicata în M.O. încă din data de 27 iulie 2007. Astfel, art. 10 stabilește

răspunderea administratorului pentru organizarea și conducerea contabilității.

Alin. (2) al

aceluiași articol arată că, de regulă, contabilitatea se organizează și conduce

în compartimente distincte conduse de către directorul economic, contabilul șef

sau altă persoană împuternicită.

Alin. (4)

stabilește că răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare reglementarilor

contabile revine directorului economic, contabilului șef sau altei persoane

împuternicite să îndeplinească aceasta funcție, împreuna cu personalul di

subordine.

A solicitat

instanțelor de apel și de recurs să aibă în vedere această modificai a legii

care a survenit pe parcursul desfășurării procesului „și să beneficiez în

ultimă instanță conform legii penale de clauza cea mai favorabila".

Această

modificare a dispozițiilor legale trebuia avută în vedere de instanța c fond

sau corectată la verificare de instanța de apel sau recurs și aplicată ca fiind

evident legea mai favorabilă inculpatului.

Apreciază că

prin modificările aduse textului invocat, s-a delimitat foarte clar răspunderea

administratorului unei societăți, astfel încât s-a înlăturat practic răspunderea

acestuia pentru „aplicarea necorespunzătoare a reglementările contabile",

menținându-se răspunderea doar pentru organizarea și conducere contabilității.

In speța dedusa

judecații, suntem deci într-o situație evidentă în care legea modificată

prevede o cauză de nepedepsire care ar fi trebuit să fie subiect de analiză,

chiar și din oficiu, pentru instanța de judecată. Dacă s-ar fi analizat cauza

sub acest aspect, s-ar fi ajuns la concluzia că, prin aplicarea legii mai

favorabile inculpatului se putea dispune încetarea procesului penal în temeiul

art. 1 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 pct. 1 lit. i)

1

C. proc. pen.

Această

constatare a instanței ar fi avut înrâurire asupra întregii situații reținute

în sarcina inculpatului și ar fi determinat, pe ansamblu, o altă soluție, atât

pe latură penală, cât și pe latură civilă.

Având în vedere

aspectele invocate, s-a solicitat să se constatate ca sunt întrunite condițiile

de admisibilitate prevăzute de art. 386 lit. c) C. proc. pen. și, pe cale de

consecință, să se admită în principiu contestația conform dispozițiilor art.

391 și urm. C. proc. pen.

Analizând actele

și lucrările dosarului, Curtea de Apel Bacău a constatat că prin sentința

penală nr. 1067 din data de 12 decembrie 2007 a Judecătoriei Onești pronunțată

în dosarul nr. 3312/270/2007, s-a dispus condamnarea inculpatul C.P., pentru

săvârșirea următoarelor infracțiuni:

a) folosire cu

rea credință a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea, într-un

scop contrar intereselor acesteia sau folosirii acestora într-un scop propriu,

prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu modificările

ulterioare, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare;

b) participație

improprie la săvârșirea infracțiunii de efectuare cu știință de înregistrări

inexacte, precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate,

având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor

financiare precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în

bilanț, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 43 din Legea

nr. 82/1991, cu referire la art. 289 C. pen., la pedeapsa de 1 an și 6 (șase)

luni închisoare.

În baza art. 33

lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate

în pedeapsa cea mai grea, cea de 1 (un) un an și șase luni închisoare.

În temeiul art.

81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei

rezultante pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni. S-a atras

atenția inculpatului asupra nerespectării art. 83 C. pen. Conform art. 14, art.

346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei

de 278.396, 14 lei către partea civilă SC S. SRL Comănești, prin lichidator

judiciar E.B.C S.P.RX. Bacău.

În baza art. 445

C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisului contabil - balanță - cuprinzând

înregistrarea eronată a sumei de 278.396,14 lei în contul 455 „ Asociați

conturi curente,, în loc de 411 „Clienți".

În baza Legii

nr. 29/1990 cu modificările ulterioare, s-a dispus ca în termen de 15 zile de

la rămânerea definitivă a hotărârii, copia dispozitivului legalizat al

hotărârii să se trimită la Registrul Comerțului în vederea efectuării

mențiunilor corespunzătoare.

De asemenea,

copia dispozitivului să se comunice în același scop și la Registrul Fiscal.

Pentru a

pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Inculpatul C.P. are

calitatea de unic asociat și administrator al SC S. SRL Comănești, din data de

28 aprilie 2005. De menționat este faptul că până la această dată în societate

a avut calitatea de asociat și soția sa P.M., însă de activitatea societății se

ocupa tot inculpatul. Intre inculpat și martorul B.S., administrator al SC L.

SRL Onești, martor în acest dosar și persoana care a făcut sesizarea penală, s-a

încheiat contractul de antrepriză nr. 1 din 26 mai 2004.

Conform

obiectului contractului societatea inculpatului se obligă să construiască o

hală în favoarea societății L. SRL Onești pe parcursul unui interval de 2 luni.

Din declarațiile

inculpatului și ale lui B.S. a rezultat că lucrarea a fost finalizată în luna

mai 2005, iar contravaloarea construcției a fost achitată în mai multe tranșe,

iar în data de 1 aprilie 2005 SC S. SRL a emis factura fiscală seria BGVDN nr.

2193504 către SC L. SRL Onești, privind plata lucrării evaluată la suma de

283.646,14 lei (fila 14 dosar). După ce banii au fost plătiți, între inculpat

în calitate de administrator al SC C. și B.S. în calitate de administrator al

SC L. SRL Onești, s-a încheiat un act de mână intitulat " convenție"

în ziua de 14 mai 2005, prin care C.P. recunoștea că a primit suma de

278.396,14 lei reprezentând contravaloarea facturii nr. 2193504/2005 și se

obligă să depună suma în contul societății (fila 50). Prezenți la încheierea

acestui act au fost martorii O.P.C., U.I. și D.L., care confirmă veridicitatea

înscrisului (fila 51-53 dosar).

Banii primiți cu

această ocazie de la SC L. SRL nu au fost înregistrați în contabilitatea SC C.

ca reprezentând contravaloarea facturii nr. 2193504/2005 și deci ca plată efectuată

de SC L. SRL, ci ca aport social personal al inculpatului. În cadrul SC C.,

fapt petrecut la indicația acestuia, aspect confirmat de martora I., contabila societății la acea perioadă.

Audiată, aceasta

a relatat că inculpatul îi dădea dispoziție ce sume de bani să fie înregistrate

în contabilitatea societății ca aport personal al acestuia, ce cheltuieli

efectuate să fie înregistrate și de asemenea martora își amintește că nu s-a

încasat factura emisă pe numele SC L. (fila 54-55 dosar).

Dacă contravaloarea

lucrării efectuate ar fi fost depusă de inculpat în casieria societății,

factura sus-amintită ar fi apărut ca achitată și astfel orice relație

comercială cu SC L. ar fi fost justificată legal în contabilitatea SC C. SRL

Ulterior, în

luna noiembrie 2005 SC C. SRL a intrat în procedura falimentului, fiind

desemnată ca lichidator judiciar SC E. SRL Bacău prin administrator B.T. După

preluarea întregii documentații a SC C. SRL, acesta a observat că factura

fiscală nr. 2193504/2005 emisă de SC L. nu a fost încasată prin acte contabile,

astfel încât a acționat în judecată SC L., societate care a motivat faptul că

nu și-a plătit datoria, invocând în apărarea sa convenția de mână datată din 14

mai 2005.

Instanța

comercială însă, prin sentința civilă nr. 764 din 31 august 2006, nu a ținut

cont de actul de mână încheiat, deoarece acesta produce efecte juridice doar

între inculpat și SC L., neavând valoare juridică atât timp cât suma de bani nu

figurează în contabilitatea SC S. SRL (fila 16 dosar).

Ca urmare, SC L.

a fost obligată să achite suma de 278.396,14 lei fapt ce l-a determinat pe

administratorul acestei societăți - B.S., să formuleze în data de 2 noiembrie

2006 o plângere penală împotriva numitului C.P. pentru săvârșirea de către

acesta infracțiunilor de înșelăciune și delapidare, prevăzute de art. 215 alin.

(3) și art. 215 C. pen. - fila 7 dosar.

Referitor la

infracțiunea de delapidare, s-a apreciat că, în cauză, primează infracțiunea

din legea specială prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990

republicată.

Audiat

inculpatul, cu ocazia primelor declarații, a avut o atitudine oscilantă,

precizând inițial că toată contravaloarea lucrării efectuate pentru SC L. SRL a

fost depusă în contabilitate ca aport personal pe numele său și al soției sale,

din dispoziția sa, urmând ca ulterior sumele să fie repuse în contabilitate pe

numele SC L. Apoi, din cauza unor împrejurări nefavorabile, în special

inundațiile din vara anului 2005, situația financiară a firmei sale s-a

înrăutățit în ceea ce privește disponibilul în numerar. Ulterior, audiat în

prezența avocatului său ales inculpatul a avut o atitudine de negare a celor

comise (filele 73-76, 78,79,90).

Pe parcursul

urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, care a

concluzionat că prin activitatea inculpatului nu s-a prejudiciat bugetul de

stat, astfel încât, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru această

infracțiune (fila 65).

Referitor însă

la înregistrarea sumei de 278.396,14 lei în contul 455 -„Asociați conturi

curente" și nu în contul 411 - „Clienți", suplimentul de expertiză

întocmit în cauză relevă faptul că s-au denaturat elementele de activ ale

societății.

Concret,

înregistrarea sumei în contul 455 - „Asociați conturi curente", care este

un cont ce reflecta o datorie a societății, a majorat eronat datoriile

unității. „

Per a contrario

", prin înregistrarea sumei de 278.396,14

lei în contul 411 „Clienți", care este un cont ce reprezintă o creanță a

societății, s-a menținut valoarea creanței inițiale și a denaturat valoarea

reală a creanței care ar fi fost mai mare dacă banii s-ar fi înregistrat

corect.

De asemenea,

având în vedere că SC C. a intrat în procedura falimentului, această societate

a fost prejudiciată întrucât inculpatul a fost înregistrat cu această sumă în mod

nereal la masa credală (fila 68-71).

Astfel,

inculpatul a și formulat în data de 5 ianuarie 2006 o cerere adresată Secției

Comerciale a Tribunalului Bacău, prin care solicită să fie înregistrat la masa

credală ce i-o datorează SC S. SRL cu suma de 41.594,03 lei, iar soția sa a

formulat o cerere asemănătoare, solicitând suma de 201743,65 lei.( filele

32-38).

Având în vedere

faptul că prin înregistrarea inexactă în contabilitate a sumei de 278.396,14

lei s-a produs o denaturare a elementelor de activ și pasiv ale SC S. SRL,

denaturare care s-a produs la dispoziția inculpatului, în cauză ne aflăm și în

prezența infracțiunii la Legea contabilității comisă sub forma participației

improprii de către inculpat, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la

art. 43 din Legea nr. 82/1991 republicată, cu referire la art. 289 C. pen.

SC S. SRL

Comănești, prin lichidator judiciar, s-a constituit parte civilă în cauză cu

suma de 278.396,14 lei ( fila 89 dosar).

Convenția aflată

la fila 50 dosar (dosar urmărire penală) care materializează primirea sumei de

2783961,39 lei reprezentând contravaloarea halei, s-a încheiat între inculpat

în calitate de administrator al SC C. și B.S., administrator al SC L. S.KL.

beneficiara lucrării.

La final, în

înscrisul denumit „convenție" inculpatul s-a obligat să depună suma în

contul societății.

In instanță, a

recunoscut faptele ,a fost de acord să achite suma de bani SC C. S.KL.

Comănești, însă nu s-a considerat vinovat, afirmând ca obiectul dosarului are o

latura civilă.

Mai arată că o

executare silită din 4 octombrie 2005 a determinat starea de insolvență și deși

s-a efectuat expertiză (o expertiză plus un supliment de expertiză) nu înțelege

unde trebuia înregistrată corect suma recunoscută și încasată de la B.S. fără

chitanțe.

Potrivit

practicii create de către inculpat, suma încasată a fost înregistrată în contul

„Asociați conturi curente".

În drept, fapta

săvârșită de către administratorul SC S. SRL Comănești, inculpatul C.P., de a

folosi suma de 278.396,14 lei în scop propriu, s-a apreciat ca întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de folosire cu rea-credință a

bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar

intereselor acestora sau folosirii acestora într-un scop propriu, prevăzută și pedepsită

de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu modificările ulterioare,

pentru care urmează să fie condamnat la pedeapsa închisorii.

Fapta

inculpatului, constând în participație improprie la săvârșirea infracțiunii de

efectuare cu știință de înregistrări inexacte, precum și înscrierea cu știință

a înregistrărilor în contabilitate având drept consecință denaturarea

veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum, și a elementelor

de activ și de pasiv ce reflectă în bilanț constituie infracțiunea de fals

intelectual, prevăzută și pedepsită de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la

art. 43 din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289 C. pen., pentru care s-a

dispus condamnarea la pedeapsa închisorii.

Faptele fiind

concurente s-au aplicat dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen.

S-a aplicat

pedeapsa cea mai grea.

La

individualizarea pedepselor s-a ținut seama de prevederile art. 72 C. pen., de

gradul de pericol social concret al infracțiunilor, de împrejurările în care au

fost săvârșite, de valoarea pagubei, natura valorii lezate, dar și de persoana

inculpatului care se află la prima încălcare a legii penale, și este de acord

să acopere prejudiciul creat.

Circumstanțele

reale și personale a creat convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi

atins fără executare în cauză, fiind aplicabile prevederile art. 81 C. pen.,

instituția suspendării condiționate a executării pedepsei pe durata termenului

de încercare de 3 ani și 6 luni.

S-a atras

atenția inculpatului asupra nerespectării art. 83 C. pen.

În baza art. 445

C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisului contabil balanță - reprezentând

înregistrarea eronată a sumei de 278.396,14 lei în contul 455 „ Asociați

conturi curente" în loc de 411 „Clienți".

Conform art. 14,

art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata

sumei de 278.396,14 lei către partea civilă SC S. SRL Comănești, prin

lichidator judiciar.

S-a dispus

comunicarea, în baza Legii nr. 29/1990, în termen de 15 zile de la rămânerea

definitivă a hotărârii, a copiei dispozitivului legalizat al hotărârii către

Oficiul Registrului Comerțului în vederea efectuării mențiunilor

corespunzătoare.

De asemenea,

copia dispozitivului să se comunice în același scop la Registru Fiscal.

S-a luat act că

inculpatul a avut apărător ales în ambele faze ale procesului penal.

Conform art. 191

C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

În cauză a

formulat apel în termen legal inculpatul, care prin decizia penală nr. 249 din

16 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău îi dosarul nr. 3312/270/2007, în

temeiul art. 379 pct. 1lit. b) C. proc. pen., s-a respins ca nefondat apelul

declarat de inculpatul C.P.

Împotriva

deciziei penale mai sus menționate a declarat în termen legal recurs inculpatul

C.P.

Prin decizia

penală nr. 720 din data de 27 noiembrie 2008,

pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpat,

apreciind susținerile inculpatului ca nefiind fondate în raport de probatoriul

legal administrat pe parcursul procesului penal.

Instanțele au

stabilit corect situația de fapt și de drept în baza probelor administrate,

astfel că fapta comisă de inculpatul C.P., de a folosi suma de 278.396,14 lei,

în calitate de administrator al SC S. SRL, în scop propriu, întrunește sub

aspect obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite

de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

Și sub aspect subiectiv

probele administrate în cauză evidențiază intenția directa a inculpatului.

Drept urmare, instanțele au reținut corect a fi realizate cerințele de text

impuse de art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.

Așa fiind, fapta

a existat, a fost comisă în realitatea obiectivă, iar vinovăția inculpatului a

fost pe deplin dovedită.

Pedeapsa

aplicată inculpatului a fost stabilită în raport de infracțiunea comisă, care

rămâne în centrul procesului de individualizare, dar și ținând seama de

persoana inculpatului, gradul său de moralitate și șansa de reeducare pe care

acesta o prezintă.

Curtea de Apel

Bacău în soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul C.P. a

apreciat că motivele invocate sunt apărări care s-au făcut pe parcursul

soluționării cauzei de instanța de fond, cât și de cele de control judiciar,

iar susținerile contestatorului nu se încadrează în nici unul dintre cazurile

expres și limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. (problema aplicării

legii mai favorabile a fost tranșată cu autoritate de lucru judecat inclusiv de

instanța de recurs).

Împotriva

acestei decizii a formulat recurs contestatorul.

La termenul de

judecată din 11 iunie 2009 recurentul contestator nu s-a prezentat, depunând la

dosar o cerere de amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător, cerere

respinsă de Înalta Curte având în vedere data la care a fost înregistrată

plângerea (30 aprilie 2009 la Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație

și Justiție iar pe rolul Secției Penal la 4 mai 2009), termenul stabilit pentru

judecarea recursului (11 iunie 2009) un interval de peste o lună în care

recurentul avea timpul necesar să-și angajeze un apărător.

Reprezentantul

Ministerului Public având cuvântul a invocat excepția inadmisibilității

recursului declarat de către condamnat.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul declarat de către contestatorul

condamnat C.P. îl consideră inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor Codului de procedură penală admisibilitatea căilor de atac este

condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual

penale prin care au fost reglementate hotărârile judecătorești a fi supuse

examinării, căile de atac și ierarhia acestora, motivele pentru care se poate

cere reformarea hotărârilor.

Dând eficiență

principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, privind

exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a

celor privind liberul acces la justiție, statuat prin art. 21 din legea

fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din CEDO, legea

procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, aceleași

pentru persoanele aflate în situații identice.

Potrivit art.

385

1

C. proc. pen. sunt susceptibile de reformare pe calea

recursului hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Așadar,

exercitând calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive,

determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității

acesteia în raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor

recursuri este exclusă, dreptul la această cale de atac stingându-se prin

exercitare.

În cauză, se

constată că recurentul contestator nu mai avea dreptul de a exercita calea de

atac a recursului, hotărârea (dec. pen. 259 din 9 aprilie 2009) a Curții de

Apel Bacău fiind definitivă, neputând fi recurată.

Prin urmare,

excepția inadmisibilității recursului, ridicată de Ministerul Public se

constată a fi întemeiată, astfel încât în conformitate cu art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. va respinge recursul declarat de

contestator ca inadmisibil.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de contestatorul condamnat C.P. împotriva

deciziei penale nr. 259 din 9 aprilie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția

penală, cauze minori și familie.

Obligă

recurentul contestator condamnat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 iunie 2009.