ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2211/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 259 din 9 aprilie 2009 Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în temeiul art. 391 C. proc. pen. a respins ca inadmisibilă contestația în anulare împotriva deciziei penale nr. 720 din 27 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, contestație formulată de contestatorul condamnat C.P. A fost obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 26/32/2008 din data de 12 ianuarie 2009, contestatorul C.P. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 720 din data de 27 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 3312/270/2007.

În drept, contestatorul și-a fundamentat contestația în anulare pe prevederile art. 386 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., apreciindu-se că legea modificată prevede o cauză de nepedepsire care ar fi trebuit sa fie subiect de analiza, chiar si din oficiu, pentru instanța de judecata. Dacă s-ar fi analizat cauza si sub acest aspect, se susține de contestator s-ar fi ajuns la concluzia că, prin aplicarea legii mai favorabile inculpatului, se putea dispune încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 pct. 1 lit. i) 1 C. proc. pen. În fapt, contestatorul, în cererea introductivă, în concluziile depuse și prin apărătorul ales a arătat următoarele: Inculpatul C.P.

a avut calitatea de unic asociat si administrator al SC S. SRL Comănești din data de 28 aprilie 2005. Intre inculpat si martorul B.S., administrator al SC L. SRL Onești s-a încheiat contractul de antrepriza nr. 1 din 26 mai 2004, în baza căruia societatea inculpatului se obliga să construiască o hala societății L. SRL Onești pe parcursul unei perioade de 2 luni. Din declarațiile inculpatului si ale lui B.S. a rezultat că lucrarea a fost finalizată în luna mai 2005, iar c/val construcției a fost achitată în mai multe tranșe, iar în data de 1 aprilie 2005 SC S. SRL a emis factura fiscala nr. 2193504 către SC L. SRL privind plata lucrării evaluate la suma de 283.646,14 lei. După ce banii au fost plătiți, între inculpat în calitate de administrator al SC C. și B.S.

în calitate de administrator al SC L. s-a încheiat un act de mână intitulat „convenție" în ziua de 14 mai 2005, prin care C.P. recunoștea că a primit suma de 278.396,14 lei reprezentând c/val facturii și se obliga să depună banii în contul societății. Banii astfel primiți - rețin în continuare instanțele - nu au fost înregistrați în contabilitatea SC C. S.R.L. ca reprezentând c/val facturii și deci ca plată efectuată de SC L. SRL, ci ca aport social personal al inculpatului în cadrul SC C., fapt petrecut la indicația acestuia, după cum declara martora L.I., contabila societății în acea perioadă. Având în vedere această situație de fapt, instanțele au concluzionat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată, precum și dispozițiile art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991 republicată, cu referire la art. 289 C. pen.

În realitate, din economia probelor existente la dosarul cauzei rezultă o cu totul altă situație: istoricul litigiului - despre care a susținut în permanență că este de natură civilă - demonstrează că nu a folosit nici un bun sau credit al societății în scop contrar acesteia sau în interes propriu. Astfel, inițial, numitul B.S. i s-a adresat, în baza unei relații de amiciție, în vederea executării unei lucrări de construcție. Pentru aceasta, martorul B.S. i-a înmânat în mai multe tranșe suma de 278.396,14 lei, cu precizarea că perfectarea documentației de plată se va face ulterior. Acest lucru, respectiv că banii au fost dați în tranșe pe perioada efectuării lucrării și nu la încheierea convenției este recunoscut de B.S.

în mod explicit în completarea la declarație (fila 9 dosar). Se arată că el a predat sumele de bani la casieria societății, fiind înregistrați în contabilitate la care era administrator și a trecut la executarea lucrării. La data semnării „convenției", respectiv 14 mai 2005, angajamentul asumat privind depunerea banilor în contul societății era deja consumat. Conform Legii nr. 82/1991 a contabilității: Art. 6 alin. (1) Orice operațiune economico-financiara efectuată se consemnează în momentul efectuării ei intr-un document care sta la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. Având în vedere că, în conformitate cu toate declarațiile din dosar, se arată faptul că în cadrul societății nu s-a știut nimic de SC L. SRL până la data emiterii facturii, aceste documente justificative au fost întocmite de către personalul din cadrul serviciului de contabilitate în contul administratorului.

Faptul că la acel moment nu se cunoștea beneficiarul final al lucrării nu a permis să se deschidă în contabilitate un cont client pe numele vreunei societăți. Acest lucru este relevant și în raportul de expertiză din dosar, care arată fără echivoc că în contabilitatea SC C. S.R.L. a fost înregistrată ca investiție în curs lucrarea numită „H.S.B.", la care face referire și martora L.I. în declarația sa. Reglementările legale în vigoare arată că modul de organizare a contabilității de gestiune este la latitudinea fiecărei unități patrimoniale, funcție de specificul activității și necesitățile proprii ale acesteia (conform H.G. nr. 704/1993 pct. 105 și reglementările ulterioare).

Înregistrarea ca investiție în curs a acestei lucrări, inventarierea și declararea acesteia prin bilanțul pe anul 2004 în stadiul de execuție în care se afla această lucrare au determinat o reflectare corespunzătoare a indicatorilor economici ai societății, constituindu-se în mod corespunzător impozitele și taxele legale, instanța dispunând în mod corect scoaterea de sub urmărire penala pentru evaziune fiscală sau prejudicierea bugetului de stat. În aceste condiții, în momentul în care SC C. S.R.L. a intrat în stare de insolvență - noiembrie 2005- în urma identificării activului și pasivului societății, lichidatorul judiciar l-a consemnat în tabloul creditorilor și pe el cu suma care s-a regăsit în contabilitate pe numele său.

În realitate, acești bani nu au fost niciodată folosiți de contestator în interes propriu, ci au fost introduși în societate prin casieria societății și direcționați în ansamblul cheltuielilor ocazionate de ridicarea construcției comandate de B.S. (plați materiale, salarii, utilaje, transport), lucrare care a fost finalizata de SC C. S.R.L. Instanțele de fond, apel si recurs au apreciat în mod greșit că acțiunile sale au fost de rea-credință față de SC C. S.RL. datorită următoarelor considerente: Nu putea fi vorba despre rea-credință față de această societate în care s-au concentrat investițiile și munca familiei în 11 ani de activitate (este ca și cum un părinte dovedește rea-credință față de propriul copil).

In Regulamentului nr. 704 din 22 decembrie 1993 de aplicare a Legii contabilității nr. 82/1991 se specifică: „Pentru a da o imagine fidelă a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor obținute trebuie respectate, cu bună-credință, regulile privind evaluarea patrimoniului și celelalte norme și principii contabile, cum sunt: a) principiul prudentei, potrivit căruia nu este admisa supraevaluarea elementelor de activ si a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv si a cheltuielilor, ținând cont de deprecierile, riscurile si pierderile posibile generate de desfășurarea activității exercițiului financiar curent sau anterior; b) principiul permanenței metodelor, care conduce la continuitatea aplicării regulilor și normelor privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate și prezentarea elementelor patrimoniale și a rezultatelor, asigurând comparabilitatea în timp a informațiilor contabile; c) principiul continuității activității, potrivit căruia se presupune ca unitatea patrimoniala își continuă în mod normal funcționarea într-un viitor previzibil, fără a intra in stare de lichidare sau de reducere sensibila a activității; d) principiul independentei exercițiului financiar,

care presupune delimitarea în timp a veniturilor și cheltuielilor aferente activității unității patrimoniale pe măsura angajării acestora și trecerii lor la rezultatul exercițiului financiar la care se referă; e) principiul intangibilității bilanțului de deschidere a unui exercițiu financiar, care trebuie să corespundă cu bilanțul de închidere a exercițiului financiar precedent; f) principiul necompensării, potrivit căruia elementele de activ și de pasiv trebuie să fie evaluate și înregistrate in contabilitate separat, nefiind admisă compensarea între posturile de activ și cele de pasiv ale bilanțului, precum și între veniturile și cheltuielile din contul de rezultate. Astfel, instanța prin sentință vorbește în mod generic de reaua sa credință, fără a preciza care din aspectele prevăzute de lege determina acest lucru.

Și aceasta deoarece toate cele 6 principii enunțate de lege au fost respectate și nu se putea invoca nici unul din aceste principii. În schimb, dacă nu se accepta că instanțele care s-au pronunțat în acest dosar, nu au nici cele mai elementare noțiuni de contabilitate, cu siguranță că se poate vorbi de reaua - credință a judecătorilor și procurorilor față de el. Astfel la pag. 10 din decizia penala nr. 720 din 27 noiembrie 2008 scrie negru pe alb o fraza incredibilă: „In ceea ce privește instigarea contabilei societății L.I., declarația martorei este edificatoare în acest sens, ca și chitanțele de încasare a diferitelor sume de bani de către inculpat (fila 54, 55.33-37 d.u.p)" La ce anume din declarațiile martorei se refera instanța?

La faptul ca a precizat că a făcut înregistrările din convingere că procedează corect, că aceasta era o regula instituită de fostul director economic și nu excepția în astfel de situații și că nu a primit dispoziții exprese din partea inculpatului să elaboreze și să înregistreze într-un anume fel în contabilitate documente justificative? Cel mai șocant lucru este cum face dovada instanța faptul că el a luat banii din societate ! I-a încasat conform chitanțelor de la filele 54, 55,33-37 d.u.p.), chitanța este un document care justifică că s-au depus banii prin casierie în societate, nu că s-au încasat ! Dacă măcar unul din judecătorii care au „judecat" succesiv acest dosar pe parcursul a 3 complete succesive ar fi citit conținutul măcar a uneia din chitanțe și-ar fi dat seama de eroarea în care se află.

Și la un magazin când plătești ceva ți se eliberează chitanța. Este în aprecierea contestatorului cea mai elocventă dovadă a faptului că acest dosar a fost rezolvat „la comanda", procurorul și prima instanță au primit sarcina să dea o condamnare și prin urmare au ticluit - încadrarea, iar instanțele de verificare au preluat sentința și folosind facilitatea pe care le conferă calculatorul modern, respectiv funcțiile copy și paste au redactat sentința definitivă. Mai mult decât atât din graba de a da o hotărâre „corespunzător cerințelor", instanța de recurs nu a mai menționat că s-a depus dovada achitării diferenței dintre așa-zisul prejudiciu și soldul contului 455. Daca instanța ar fi avut cea mai mica preocupare, pentru o judecare corectă ar fi corectat soluția sub aspectul laturii civile, în conformitate cu ultimele precizări.

Pur si simplu instanța a ignorat pledoaria apărătorului ales, raționamentele care au stat la baza acestei acțiuni și a nu a făcut nici un fel de precizări referitor la acest lucru, ca și cum acesta nu ar fi existat. Aceasta reflectă preocuparea pe care a avut-o instanța de recurs pentru a face dreptate. Aceasta cred ca este încă o dovadă grăitoare a faptului ca hotărârea era luată încă înainte de începerea procesului. În plus trebuie remarcată o eroare a raportului de expertiza care a fost reținută de instanța de fond, respectiv că s-au denaturat elementele de activ ale societății prin înregistrarea sumei de 278396,14 lei în contul 455 și nu în 411. Legea nr. 82/1991 a contabilității precizează următoarele: „Art.

5 Persoanele prevăzute la art. 1 au obligația să conducă contabilitatea în partidă dublă și să întocmească situații financiare anuale. Iar conform Regulamentului de aplicare „17.

Potrivit art. 5 din lege, contabilitatea se conduce în partidă dublă și trebuie să asigure: înregistrarea cronologică și sistematică în contabilitate a tuturor operațiunilor patrimoniale, în funcție de natura lor, în mod simultan, în debitul unor conturi și creditul altor conturi, denumite conturi corespondente; a) stabilirea totalului sumelor debitoare și creditoare, precum și a soldului final al fiecărui cont; b) întocmirea lunară a balanței de verificare, care reflectă egalitatea între totalul sumelor debitoare și creditoare și totalul soldurilor debitoare și creditoare ale conturilor; c) prezentarea situației patrimoniului și a rezultatelor obținute, respectiv a activelor și pasivelor prin bilanț, precum și a veniturilor, cheltuielilor și a beneficiilor sau pierderilor, prin contul de profit si pierderi.

Aceasta înseamnă că exista obligația de a se conduce contabilitatea pe partidă dublă respectiv, activ și pasiv. Nu se poate modifica activul fără a se modifica în egală măsură pasivul. Se putea denatura numai activul societății ? Cu siguranța că nu, altfel nu ar fi fost posibilă certificarea și înregistrarea bilanțurilor de verificare anuale. Pentru ca sentința să fie credibilă în paragraful următor se afirmă că și-ar fi recunoscut activitatea infracțională, iar după angajarea apărătorului ales am revenit. Este o minciuna de natură sa inducă în eroare instanțele superioare. Declarațiile sunt la dosar, le-am revăzut și s-au păstrat în fond încă din faza de cercetare a Politiei până la ultima instanță.

Ele doar au fost completate cu elemente pe care am considerat că trebuie să le precizez pentru a veni în întâmpinarea judecătorului în soluționarea cazului. Atunci când martorul B.S. s-a hotărât să dea o destinație construcției mi s-a adresat cu rugămintea de a întocmi un înscris din care să rezulte suma respectivă și că beneficiar al lucrării este SC L. SRL al care administrator era. Deși banii fuseseră achitați în tranșe, pentru că era o sumă recunoscută; folosită exclusiv la efectuarea lucrării, debitoarea falită a emis factura fiscal nr. 2193507 din 1 aprilie 2005 și a încheiat cu B.S. o convenție la data de 14 mai 2005 din care rezultă că s-a primit suma respectiva, ce reprezintă c/val facturii.

Societatea intrând în insolvență și el pierzând dreptul de administrare, nu ai mai putut dispune efectuarea de acte de administrare, respectiv documente justificative, astfel încât factura a rămas aparent neacoperită, suma plătită și cheltuită pentru lucrarea comandată nefiind operată în contul nou creat pentru S.C. L. SRL a informat noul administrator, respectiv lichidatorul judiciar numit, în legătură cu această situație pentru a face regularizările și repunerile pe conturile corecte cu ocazia întocmirii bilanțului pe anul 2005. Însă acesta a refuzat să facă operațiunile legale și a preferat să meargă pe două căi: - acționarea în instanță a SC L. SRL. Onești; - constituirea ca parte civilă în dosarul penal „fabricat" la Onești.

Ce s-ar fi întâmplat dacă avea câștig de cauza în ambele cauze? Simplu: încasa suma de doua ori pentru societatea falita, și bineînțeles, își dubla comisionul care îi revenea. Fără o atentă verificare, lichidatorul judiciar al SC S. SRL a considerat că factura nu este achitată, refuzând să efectueze o operațiune contabilă simplă de înregistrare a sumei achitata de B.S. în contul S.C L. SRL Față de împrejurarea că el nu a folosit suma menționată în nume propriu sau în interes personal și având în vedere că înregistrarea la masa credală a creanței lui nu este operațiunea contestatorului și nu a fost finalizata prin însușirea vreunei sume de bani, a apreciat și a solicitat să se constate că fapta nu există.

înregistrarea la masa credală s-a făcut în urma notificării lichidatorului conform procedurii prevăzute de legea insolvenței, văzând că acesta din urmă nu intenționează să regularizeze situația prin instrumentele legale pe care i le conferea legea respectiv storno și repunere, numai în scopul de a se putea compensa sumele conform legii. Faptele reținute în sarcina acestuia, conform primei încadrări sunt în legătură cu activitatea sa de administrator la SC S. SRL, privind respectarea legii contabilității. Atâta timp cât banii încasați de la B.S. au fost folosiți pentru finanțarea realizării halei cu pricina, care a fost finalizată și predată beneficiarului și nu s-a dovedit faptul că am folosit bunurile și creditul de care se bucura societatea, pedeapsa o consider ilegală.

Instanțele nu au dat curs acestei apărări, dimpotrivă, au constatat că această faptă reținută în sarcina sa este în strânsă legătură și interdependență cu cea de a doua faptă pentru care a fost condamnat. În ce privește această faptă - la care se referă strict motivele prezentei contestații, dar de care depinde practic și existența celei dintâi, sa solicitat sa se rețină următoarele: În cadrul SC S. SRL exista un compartiment contabil cu mai mulți angajați, persoane care pot fi asimilate unui subiect activ al infracțiunii. Instanțele nu au elucidat asupra cărei persoane din contabilitate s-ar fi exercitat vreuna din faptele sancționate de lege (determinare, ajutare, înlesnire). Audiată în instanță, martora L.I.

- contabila societății la acea vreme - a precizat că operațiunile contabile erau efectuate de mai multe persoane, fără să știe exact cine a efectuat operațiuni pe relația cu B.S. Tot martora explica procedeul unei înregistrări contabile care, aplicat la speța prezenta, releva următoarea situație: SC S. SRL a efectuat mai multe lucrări de construcție, una dintre acestea fiind în beneficiul inițial al lui B.S. Cheltuielile ocazionate de aceasta construcție erau descărcate în contabilitatea pe gestiunea B.S. și pe conturi de cheltuieli sau, cum spune martora, erau înregistrate pe clasa a treia de conturi și descărcate clasa a șasea.

Tot martora a precizat că banii încasați anterior perfectării documentației finale, cu titlu de avans lucrare, erau înregistrați in contul 455, aport asociați, iar în momentul în care se emiteau factura și chitanța de încasare, toate sumele aferente acestui raport juridic erau transferate în contul 411, deci pentru clientul respectiv, astfel devenea beneficiarul direct și oficial al lucrării. Aceeași martora subliniază că în dinamica activității firmei la care lucra, acest sistem de lucru era regula și nu excepția. Se poate observa și din raportul de expertiza că rulajul contului 455 în perioada analizată nu se rezuma la suma invocată a fi prejudiciu. Astfel, conform fila 61 dosar rulajul contului 455 au fost de 6.293.351.878 lei pe debit, respectiv 7.889.156.453 lei pe credit, fiind depuși mai mult bani decât retrași.

Dacă înregistrările sunt inexacte conform aprecierii instanței de ce nu s-a dispus anularea tuturor sumelor ? Totodată, a subliniat că nu a existat niciodată, nu numai în cazul B.S., vreo dispoziție expresă a contestatorului, care să determine sau să oblige vreun salariat din contabilitate să facă vreo operațiune în acest sens. Prin urmare, instanțele ar fi trebuit să aibă în vedere acest aspect întrucât la dosar nu s-a făcut nici o dovadă a vinovăției sale în sensul celor arătate. Mai mult decât atât, contestatorul arată că potrivit art. 6 din Legea contabilității: „Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.

Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz. Din declarațiile martorilor, expertiză dar și din concluziile instanței de fond și a celor de verificare, rezultă clar că acestea au fost eronate. Alin. (2) de mai sus arata fără nici un dubiu că legea atrage răspunderea persoanelor care au întocmit, vizat și aprobat documentele justificative, iar cercetarea s-a oprit numai asupra mea. Era cred obligatoriu extinderea cercetărilor și asupra altor persoane, conform prevederilor Codului de procedură penală.

Doua ipoteze de lucru sunt posibile în viziunea contestatorului: Judecătoarea de la fond și judecătorii instanțelor de verificare nu cunosc legea (un lucru deosebit de grav pentru niște magistrați și consider incredibil) A existat numai interesul de a fi anchetat si mai ales condamnat, ceea ce dovedește premiza că dosarul a fost instrumentat „la comandă". Consideră că instanța de fond a fost într-o confuzie totală. Astfel, când stabilește sentința folosește sintagma „înregistrări inexacte", pentru ca așa prevedea art. 43 din Lege nr. 82/1991, iar când hotărăște anularea înscrisului contabil - balanța - folosește sintagma „înregistrare eronata". Totuși înregistrările efectuate au fost inexacte sau eronate?

Cred că există mari diferențe între aceste termene. Dacă era inexactă cred că trebuia precizat și din ce pct. de vedere (spre exemplu nu coincideau sumele). Este de părere că putem vorbi de înregistrări eronate în situația în care s-au folosit conturi nepotrivite, așa cum rezultă din descrierea faptelor. Dacă sumele nu ar fi corespuns (cazul înregistrărilor inexacte) diferențele ar fi avut și urmări de natura patrimonială și fiscală, ceea ce nu este cazul. Contarea eronată se rezolvă prin operații simple și nu are urmări patrimoniale și fiscale. Ori, Legea nr. 43 nu pedepsește penal înregistrările eronate. Doamna judecător face mențiunea că este vorba de fals intelectual, însă la dosar nu există nici măcar un înscris cercetat și dovedit a fi fals.

În Regulamentul nr. 704 din 22 decembrie 1993 de aplicare a Legii contabilității nr. 82/1991 se specifică: în conformitate cu prevederile art. 22 din lege, pentru verificarea înregistrării corecte in contabilitate a operațiunilor patrimoniale se întocmește lunar balanța de verificare. Balanța de verificare este un document contabil care servește pentru întocmirea bilanțului contabil. Balanța de verificare cuprinde pentru toate conturile unității patrimoniale, de regula, următoarele elemente: simbolul si denumirea conturilor, în ordinea din planul de conturi, soldurile inițiale debitoare si creditoare, rulajele debitoare si creditoare, totalul sumelor debitoare și creditoare, soldurile finale debitoare și creditoare.

Cu ajutorul balanței de verificare se verifica corelațiile dintre egalitățile generate de dubla înregistrare a operațiunilor patrimoniale in contabilitate, respectiv concordanta dintre totalul înregistrărilor din registrul-jurnal, totalul rulajelor debitoare si totalul rulajelor creditoare din balanța, precum si concordanta dintre totalul soldurilor finale debitoare și creditoare din „cartea mare" și totalul soldurilor finale debitoare și creditoare din balanță. Balanța de verificare se întocmește atât pentru conturile sintetice cât și pentru cele analitice; pentru conturile analitice se poate întocmi numai situația soldurilor. Prin intermediul balanței de verificare analitice se verifica concordanta dintre conturile sintetice și conturile lor analitice.

Anularea balanței de către instanța este o măsura ilegală. Cum poate fi anulată o balanță care este un document de verificare ce stă la baza întocmirii bilanțului anual? Instanța ar fi trebuit să identifice documentele primare care s-a constatat că sunt înregistrate eronat și să dispună eventual anularea și înlocuirea acestora. O soluție legală nu putea să fie data decât cu respectarea Legii contabilității și a regulamentului și normelor de aplicare. Cu toate că și la instanțele superioare a arătat această gravă greșeală a instanței de fond, acestea nu au analizat această situație și corectat. Mai mult, instanța de recurs, în fața căreia s-a insistat pe aceasta apărare, ar fi trebuit să sesizeze și să dea eficienta și unui alt aspect de natură legală, care ar fi trebuit să opereze în favoarea sa în calitate de inculpat.

Astfel, așa cum am mai arătat, la SC S. SRL a existat și funcționa un serviciu de contabilitate, reglementarea activității și răspunderii acestora regăsindu-se în Legea nr. 82/1991 republicata. La momentul soluționării cauzei încă de către prima instanța, răspunderea administratorului era reglementată separat de a altor persoane conform Legii nr. 259/2007 publicata în M.O. încă din data de 27 iulie 2007. Astfel, art. 10 stabilește răspunderea administratorului pentru organizarea și conducerea contabilității. Alin. (2) al aceluiași articol arată că, de regulă, contabilitatea se organizează și conduce în compartimente distincte conduse de către directorul economic, contabilul șef sau altă persoană împuternicită.

Alin. (4) stabilește că răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare reglementarilor contabile revine directorului economic, contabilului șef sau altei persoane împuternicite să îndeplinească aceasta funcție, împreuna cu personalul di subordine. A solicitat instanțelor de apel și de recurs să aibă în vedere această modificai a legii care a survenit pe parcursul desfășurării procesului „și să beneficiez în ultimă instanță conform legii penale de clauza cea mai favorabila". Această modificare a dispozițiilor legale trebuia avută în vedere de instanța c fond sau corectată la verificare de instanța de apel sau recurs și aplicată ca fiind evident legea mai favorabilă inculpatului.

Apreciază că prin modificările aduse textului invocat, s-a delimitat foarte clar răspunderea administratorului unei societăți, astfel încât s-a înlăturat practic răspunderea acestuia pentru „aplicarea necorespunzătoare a reglementările contabile", menținându-se răspunderea doar pentru organizarea și conducere contabilității. In speța dedusa judecații, suntem deci într-o situație evidentă în care legea modificată prevede o cauză de nepedepsire care ar fi trebuit să fie subiect de analiză, chiar și din oficiu, pentru instanța de judecată. Dacă s-ar fi analizat cauza sub acest aspect, s-ar fi ajuns la concluzia că, prin aplicarea legii mai favorabile inculpatului se putea dispune încetarea procesului penal în temeiul art. 1 pct. 2 lit. b) C. proc.

pen., raportat la art. 10 pct. 1 lit. i) 1 C. proc. pen. Această constatare a instanței ar fi avut înrâurire asupra întregii situații reținute în sarcina inculpatului și ar fi determinat, pe ansamblu, o altă soluție, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă. Având în vedere aspectele invocate, s-a solicitat să se constatate ca sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 386 lit. c) C. proc. pen. și, pe cale de consecință, să se admită în principiu contestația conform dispozițiilor art. 391 și urm. C. proc. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel Bacău a constatat că prin sentința penală nr. 1067 din data de 12 decembrie 2007 a Judecătoriei Onești pronunțată în dosarul nr. 3312/270/2007, s-a dispus condamnarea inculpatul C.P., pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: a) folosire cu rea credință a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau folosirii acestora într-un scop propriu, prevăzută de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu modificările ulterioare, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare; b) participație improprie la săvârșirea infracțiunii de efectuare cu știință de înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în bilanț, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289 C. pen., la pedeapsa de 1 an și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea, cea de 1 (un) un an și șase luni închisoare. În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni. S-a atras atenția inculpatului asupra nerespectării art. 83 C. pen. Conform art. 14, art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 278.396, 14 lei către partea civilă SC S. SRL Comănești, prin lichidator judiciar E.B.C S.P.RX. Bacău. În baza art. 445 C. proc.

pen., s-a dispus anularea înscrisului contabil - balanță - cuprinzând înregistrarea eronată a sumei de 278.396,14 lei în contul 455 „ Asociați conturi curente,, în loc de 411 „Clienți". În baza Legii nr. 29/1990 cu modificările ulterioare, s-a dispus ca în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, copia dispozitivului legalizat al hotărârii să se trimită la Registrul Comerțului în vederea efectuării mențiunilor corespunzătoare. De asemenea, copia dispozitivului să se comunice în același scop și la Registrul Fiscal. Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Inculpatul C.P. are calitatea de unic asociat și administrator al SC S. SRL Comănești, din data de 28 aprilie 2005. De menționat este faptul că până la această dată în societate a avut calitatea de asociat și soția sa P.M., însă de activitatea societății se ocupa tot inculpatul.

Intre inculpat și martorul B.S., administrator al SC L. SRL Onești, martor în acest dosar și persoana care a făcut sesizarea penală, s-a încheiat contractul de antrepriză nr. 1 din 26 mai 2004. Conform obiectului contractului societatea inculpatului se obligă să construiască o hală în favoarea societății L. SRL Onești pe parcursul unui interval de 2 luni. Din declarațiile inculpatului și ale lui B.S. a rezultat că lucrarea a fost finalizată în luna mai 2005, iar contravaloarea construcției a fost achitată în mai multe tranșe, iar în data de 1 aprilie 2005 SC S. SRL a emis factura fiscală seria BGVDN nr. 2193504 către SC L. SRL Onești, privind plata lucrării evaluată la suma de 283.646,14 lei (fila 14 dosar).

După ce banii au fost plătiți, între inculpat în calitate de administrator al SC C. și B.S. în calitate de administrator al SC L. SRL Onești, s-a încheiat un act de mână intitulat " convenție" în ziua de 14 mai 2005, prin care C.P. recunoștea că a primit suma de 278.396,14 lei reprezentând contravaloarea facturii nr. 2193504/2005 și se obligă să depună suma în contul societății (fila 50). Prezenți la încheierea acestui act au fost martorii O.P.C., U.I. și D.L., care confirmă veridicitatea înscrisului (fila 51-53 dosar). Banii primiți cu această ocazie de la SC L. SRL nu au fost înregistrați în contabilitatea SC C. ca reprezentând contravaloarea facturii nr. 2193504/2005 și deci ca plată efectuată de SC L. SRL, ci ca aport social personal al inculpatului.

În cadrul SC C., fapt petrecut la indicația acestuia, aspect confirmat de martora I., contabila societății la acea perioadă. Audiată, aceasta a relatat că inculpatul îi dădea dispoziție ce sume de bani să fie înregistrate în contabilitatea societății ca aport personal al acestuia, ce cheltuieli efectuate să fie înregistrate și de asemenea martora își amintește că nu s-a încasat factura emisă pe numele SC L. (fila 54-55 dosar). Dacă contravaloarea lucrării efectuate ar fi fost depusă de inculpat în casieria societății, factura sus-amintită ar fi apărut ca achitată și astfel orice relație comercială cu SC L. ar fi fost justificată legal în contabilitatea SC C. SRL Ulterior, în luna noiembrie 2005 SC C. SRL a intrat în procedura falimentului, fiind desemnată ca lichidator judiciar SC E. SRL Bacău prin administrator B.T.

După preluarea întregii documentații a SC C. SRL, acesta a observat că factura fiscală nr. 2193504/2005 emisă de SC L. nu a fost încasată prin acte contabile, astfel încât a acționat în judecată SC L., societate care a motivat faptul că nu și-a plătit datoria, invocând în apărarea sa convenția de mână datată din 14 mai 2005. Instanța comercială însă, prin sentința civilă nr. 764 din 31 august 2006, nu a ținut cont de actul de mână încheiat, deoarece acesta produce efecte juridice doar între inculpat și SC L., neavând valoare juridică atât timp cât suma de bani nu figurează în contabilitatea SC S. SRL (fila 16 dosar). Ca urmare, SC L. a fost obligată să achite suma de 278.396,14 lei fapt ce l-a determinat pe administratorul acestei societăți - B.S., să formuleze în data de 2 noiembrie 2006 o plângere penală împotriva numitului C.P.

pentru săvârșirea de către acesta infracțiunilor de înșelăciune și delapidare, prevăzute de art. 215 alin. (3) și art. 215 C. pen. - fila 7 dosar. Referitor la infracțiunea de delapidare, s-a apreciat că, în cauză, primează infracțiunea din legea specială prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată. Audiat inculpatul, cu ocazia primelor declarații, a avut o atitudine oscilantă, precizând inițial că toată contravaloarea lucrării efectuate pentru SC L. SRL a fost depusă în contabilitate ca aport personal pe numele său și al soției sale, din dispoziția sa, urmând ca ulterior sumele să fie repuse în contabilitate pe numele SC L. Apoi, din cauza unor împrejurări nefavorabile, în special inundațiile din vara anului 2005, situația financiară a firmei sale s-a înrăutățit în ceea ce privește disponibilul în numerar.

Ulterior, audiat în prezența avocatului său ales inculpatul a avut o atitudine de negare a celor comise (filele 73-76, 78,79,90). Pe parcursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, care a concluzionat că prin activitatea inculpatului nu s-a prejudiciat bugetul de stat, astfel încât, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru această infracțiune (fila 65). Referitor însă la înregistrarea sumei de 278.396,14 lei în contul 455 -„Asociați conturi curente" și nu în contul 411 - „Clienți", suplimentul de expertiză întocmit în cauză relevă faptul că s-au denaturat elementele de activ ale societății. Concret, înregistrarea sumei în contul 455 - „Asociați conturi curente", care este un cont ce reflecta o datorie a societății, a majorat eronat datoriile unității.

„ Per a contrario ", prin înregistrarea sumei de 278.396,14 lei în contul 411 „Clienți", care este un cont ce reprezintă o creanță a societății, s-a menținut valoarea creanței inițiale și a denaturat valoarea reală a creanței care ar fi fost mai mare dacă banii s-ar fi înregistrat corect. De asemenea, având în vedere că SC C. a intrat în procedura falimentului, această societate a fost prejudiciată întrucât inculpatul a fost înregistrat cu această sumă în mod nereal la masa credală (fila 68-71). Astfel, inculpatul a și formulat în data de 5 ianuarie 2006 o cerere adresată Secției Comerciale a Tribunalului Bacău, prin care solicită să fie înregistrat la masa credală ce i-o datorează SC S. SRL cu suma de 41.594,03 lei, iar soția sa a formulat o cerere asemănătoare, solicitând suma de 201743,65 lei.( filele 32-38).

Având în vedere faptul că prin înregistrarea inexactă în contabilitate a sumei de 278.396,14 lei s-a produs o denaturare a elementelor de activ și pasiv ale SC S. SRL, denaturare care s-a produs la dispoziția inculpatului, în cauză ne aflăm și în prezența infracțiunii la Legea contabilității comisă sub forma participației improprii de către inculpat, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991 republicată, cu referire la art. 289 C. pen. SC S. SRL Comănești, prin lichidator judiciar, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 278.396,14 lei ( fila 89 dosar). Convenția aflată la fila 50 dosar (dosar urmărire penală) care materializează primirea sumei de 2783961,39 lei reprezentând contravaloarea halei, s-a încheiat între inculpat în calitate de administrator al SC C. și B.S., administrator al SC L. S.KL.

beneficiara lucrării. La final, în înscrisul denumit „convenție" inculpatul s-a obligat să depună suma în contul societății. In instanță, a recunoscut faptele ,a fost de acord să achite suma de bani SC C. S.KL. Comănești, însă nu s-a considerat vinovat, afirmând ca obiectul dosarului are o latura civilă. Mai arată că o executare silită din 4 octombrie 2005 a determinat starea de insolvență și deși s-a efectuat expertiză (o expertiză plus un supliment de expertiză) nu înțelege unde trebuia înregistrată corect suma recunoscută și încasată de la B.S. fără chitanțe.

Potrivit practicii create de către inculpat, suma încasată a fost înregistrată în contul „Asociați conturi curente". În drept, fapta săvârșită de către administratorul SC S. SRL Comănești, inculpatul C.P., de a folosi suma de 278.396,14 lei în scop propriu, s-a apreciat ca întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de folosire cu rea-credință a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acestora sau folosirii acestora într-un scop propriu, prevăzută și pedepsită de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu modificările ulterioare, pentru care urmează să fie condamnat la pedeapsa închisorii.

Fapta inculpatului, constând în participație improprie la săvârșirea infracțiunii de efectuare cu știință de înregistrări inexacte, precum și înscrierea cu știință a înregistrărilor în contabilitate având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum, și a elementelor de activ și de pasiv ce reflectă în bilanț constituie infracțiunea de fals intelectual, prevăzută și pedepsită de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 43 din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289 C. pen., pentru care s-a dispus condamnarea la pedeapsa închisorii. Faptele fiind concurente s-au aplicat dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen. S-a aplicat pedeapsa cea mai grea.

La individualizarea pedepselor s-a ținut seama de prevederile art. 72 C. pen., de gradul de pericol social concret al infracțiunilor, de împrejurările în care au fost săvârșite, de valoarea pagubei, natura valorii lezate, dar și de persoana inculpatului care se află la prima încălcare a legii penale, și este de acord să acopere prejudiciul creat. Circumstanțele reale și personale a creat convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins fără executare în cauză, fiind aplicabile prevederile art. 81 C. pen., instituția suspendării condiționate a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni. S-a atras atenția inculpatului asupra nerespectării art. 83 C. pen. În baza art. 445 C. proc.

pen., s-a dispus anularea înscrisului contabil balanță - reprezentând înregistrarea eronată a sumei de 278.396,14 lei în contul 455 „ Asociați conturi curente" în loc de 411 „Clienți". Conform art. 14, art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 278.396,14 lei către partea civilă SC S. SRL Comănești, prin lichidator judiciar. S-a dispus comunicarea, în baza Legii nr. 29/1990, în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, a copiei dispozitivului legalizat al hotărârii către Oficiul Registrului Comerțului în vederea efectuării mențiunilor corespunzătoare. De asemenea, copia dispozitivului să se comunice în același scop la Registru Fiscal.

S-a luat act că inculpatul a avut apărător ales în ambele faze ale procesului penal. Conform art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat. În cauză a formulat apel în termen legal inculpatul, care prin decizia penală nr. 249 din 16 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău îi dosarul nr. 3312/270/2007, în temeiul art. 379 pct. 1lit. b) C. proc. pen., s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.P. Împotriva deciziei penale mai sus menționate a declarat în termen legal recurs inculpatul C.P. Prin decizia penală nr. 720 din data de 27 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpat, apreciind susținerile inculpatului ca nefiind fondate în raport de probatoriul legal administrat pe parcursul procesului penal.

Instanțele au stabilit corect situația de fapt și de drept în baza probelor administrate, astfel că fapta comisă de inculpatul C.P., de a folosi suma de 278.396,14 lei, în calitate de administrator al SC S. SRL, în scop propriu, întrunește sub aspect obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990. Și sub aspect subiectiv probele administrate în cauză evidențiază intenția directa a inculpatului. Drept urmare, instanțele au reținut corect a fi realizate cerințele de text impuse de art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen. Așa fiind, fapta a existat, a fost comisă în realitatea obiectivă, iar vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită.

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost stabilită în raport de infracțiunea comisă, care rămâne în centrul procesului de individualizare, dar și ținând seama de persoana inculpatului, gradul său de moralitate și șansa de reeducare pe care acesta o prezintă. Curtea de Apel Bacău în soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul C.P. a apreciat că motivele invocate sunt apărări care s-au făcut pe parcursul soluționării cauzei de instanța de fond, cât și de cele de control judiciar, iar susținerile contestatorului nu se încadrează în nici unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. (problema aplicării legii mai favorabile a fost tranșată cu autoritate de lucru judecat inclusiv de instanța de recurs).

Împotriva acestei decizii a formulat recurs contestatorul. La termenul de judecată din 11 iunie 2009 recurentul contestator nu s-a prezentat, depunând la dosar o cerere de amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător, cerere respinsă de Înalta Curte având în vedere data la care a fost înregistrată plângerea (30 aprilie 2009 la Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție iar pe rolul Secției Penal la 4 mai 2009), termenul stabilit pentru judecarea recursului (11 iunie 2009) un interval de peste o lună în care recurentul avea timpul necesar să-și angajeze un apărător. Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de către condamnat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul declarat de către contestatorul condamnat C.P. îl consideră inadmisibil pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile judecătorești a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor. Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celor privind liberul acces la justiție, statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din CEDO, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, aceleași pentru persoanele aflate în situații identice.

Potrivit art. 385 1 C. proc. pen. sunt susceptibile de reformare pe calea recursului hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege. Așadar, exercitând calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive, determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia în raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare. În cauză, se constată că recurentul contestator nu mai avea dreptul de a exercita calea de atac a recursului, hotărârea (dec. pen. 259 din 9 aprilie 2009) a Curții de Apel Bacău fiind definitivă, neputând fi recurată. Prin urmare, excepția inadmisibilității recursului, ridicată de Ministerul Public se constată a fi întemeiată, astfel încât în conformitate cu art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc.

pen. va respinge recursul declarat de contestator ca inadmisibil. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul condamnat C.P. împotriva deciziei penale nr. 259 din 9 aprilie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Obligă recurentul contestator condamnat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2009.