ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1860/2008

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul B.B. prin

acțiunea introductivă a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC D. SRL Brașov

să se declare nulitatea societății pârâte întrucât obiectul său este ilicit și

desemnarea unui lichidator conform art. 58 alin. (2) din Legea nr. 31/1990,

modificată, cu cheltuieli de judecată.

În drept, s-au invocat

dispozițiile art. 3, 4 și 7 C. com., art. 1, 56 și 58 din Legea nr. 31/1990,

republicată, Legea nr. 51/1995, Legea nr. 514/2003 și art. 274 C. proc. civ.

Tribunalul Brașov, secția

comercială, prin sentința civilă nr. 2643/ C din 4 iulie 2007, a admis acțiunea

reclamantului B.B., a declarat nulitatea SC D. SRL Brașov și a numit lichidator

judiciar al pârâtei pe SC C.I. SPRL Brașov.

A dispus comunicarea

hotărârii O.R.C. de pe lângă Tribunalul Brașov în vederea înregistrării în

registrul comerțului a mențiunii și publicarea în M. Of. al României Partea a IV-a.

A respins cererea pârâtei de

chemare în garanție a G.R. București, obligând pârâta la plata a 1.850,30 lei

cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut că potrivit actului constitutiv al SC D.

SRL Brașov și certificatului de înregistrare ca persoană juridică, activitatea

principală a societății pârâte declarate la R.C. Brașov este cea reglementată

de cod C.A.R.N. 7411 activității juridice; că o societate comercială nu poate

să acorde activitate de consultanță, de reprezentare sau asistență juridică în

afara cadrului prevăzut de Legea nr. 51/1995 și nici în cel stabilit de Legea nr.

514/2003, includerea acestei activități în obiectul de activitate al unei

societăți comerciale fiind nelegală.

Curtea de Apel Brașov,

secția comercială, prin decizia nr. 197/ A din 8 noiembrie 2007, a admis în

parte apelul declarat de pârâta SC D. SRL Brașov împotriva hotărârii instanței

de fond, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta la 5,30

lei cheltuieli de judecată în loc de 1.850,30 lei, menținând restul

dispozițiilor sentinței, reținând ca întemeiată acțiunea în constatarea

nulității societății pârâte și ca dovedite numai cheltuielile admise.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs, în termen legal, atât reclamantul, cât și pârâta.

Reclamantul B.B., invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ., critică decizia din

apel pentru motive de nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea

recursului, modificarea în parte a deciziei din apel în sensul admiterii în tot

a cererii sale privind acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând

onorariu de avocat.

În dezvoltarea criticilor

formulate recurentul reclamant a susținut că greșit instanța de apel a reținut

neachitarea în cauză a onorariului de avocat, în raport de cele două facturi

fiscale depuse la fond.

Recurenta pârâtă SC D. SRL

Brașov și-a întemeiat recursul pe art. 304 pct. 4, 6, 8 și 9 C. proc. civ.,

criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea

deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Brașov.

În criticile formulate

recurenta pârâtă susține în esență că instanța de apel a respins excepția

necompetenței materiale a Tribunalului Brașov, secția comercială, în raport de

obiectul acțiunii reclamantului, declararea nulității societății sale pentru

caracterul ilicit al obiectului său de activitate 7411, activității juridice

aprobat prin H.G. nr. 656/1997; că instanța de fond la termenul de judecată din

27 iunie 2007, greșit a soluționat cauza pe fond, față de lipsa

reprezentantului său, care din motive de forță majoră a cerut amânarea cauzei

pentru motive medicale, avându-se în vedere dovezile depuse la dosar; că ambele

instanțe au interpretat greșit actul juridic dedus judecăți, au schimbat atât

natura cât și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al obiectului cererii de

chemare în judecată, prevederile art. 56 lit. c) din Legea nr. 31/1990 nefiind

aplicabile în cauză, întrucât obiectul său este licit și moral, neîncălcând

ordinea publică; că Decizia nr. XXII a Înaltei Curți de Casație și Justiție

face referire la obiectul de activitate 7411 activități juridice, ca fiind

ilicit.

Recurentul reclamant, B.B. prin

notele depuse la dosar, a cerut respingerea recursului pârâtei ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată

recurenta pârâtă SC D. SRL Brașov a pus concluzii de respingere a recursului

reclamantului.

Recursurile sunt nefondate.

Înalta Curte, examinând

materialul probator administrat în cauză, în raport de dispozițiile legale

incidente și de criticile formulate prin cererile de recurs, constată că

acestea sunt nefondate pentru considerentele următoare.

În ceea ce privește recursul

reclamantului B.B. se constată că în mod corect instanța de apel a admis apelul

pârâtei, în ceea ce privește cheltuielile de judecată, avându-se în vedere că B.B.

nu a făcut dovada achitării onorariului avocațial menționat în facturile nr. 7018963/2007

și 7018977/2007, la dosar neexistând nici o chitanță în acest sens.

Referitor la excepția

necompetenței materiale a Tribunalului Brașov invocată de pârâtă SC D. SRL

Brașov, se reține că soluția instanțelor este corectă, în raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) C.

proc. civ., raportul juridic dedus judecății fiind unul comercial.

Nu poate fi reținută nici

critica recurentei pârâte prin care susține încălcarea dispozițiilor art. 156 C.

proc. civ., de prima instanță, întrucât în cauză petenta SC D. SRL Brașov a mai

beneficiat de o cerere de amânare pe considerente medicale, cu atât mai mult cu

cât instanța a amânat pronunțarea în vederea depunerii de note scrise, iar

motivul invocat nu se circumscrie forței majore.

Nici critica recurentei

pârâte prin care susține că prevederile art. 56 lit. c) din Legea nr. 31/1990

nu sunt aplicabile în cauză, întrucât obiectul său de activitate este licit și

moral nu poate fi primită în raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 514/2003

privind organizarea și executarea profesiei de consilier juridic, din care

rezultă că exercitarea profesiei de consilier juridic nu este compatibilă cu

îndeplinirea atribuțiilor specifice profesiei de avocat și nici cu aceea de

comerciant, în sensul prevederilor art. 7 C. com.

Conform art. 82 alin. (1)

din Lege nr. 51/1995 republicată, privind organizarea și exercitarea profesiei

de avocat, la data intrării în vigoare a acestei legi, persoanele fizice sau

juridic care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost

înființate prin hotărâri judecătorești să desfășoare activități de consultanță,

reprezentare sau asistență juridică, în orice domenii, și-au încetat de drept

activitatea.

Alin. (3) al acestui articol,

prevedea că aceste dispoziții nu se aplică profesiei de consilier juridic, care

va fi exercitată potrivit dispozițiilor Legii nr. 514/2003 privind organizarea

și exercitarea profesiei de consilier juridic.

Legea nr. 51/1995 la art. 1

alin. (2) stabilește că profesia de avocat se exercită numai de avocații

înscriși în tabloul barourilor componente ale U.N.B. din românia.

Potrivit dispozițiilor art. 2

și art. 3 din Legea nr. 514/2003 consilierul juridic poate fi numit în funcție

sau angajat numai în condițiile legii.

Din textele de lege

menționate rezultă că o societate comercială nu poate deveni consilier juridic,

întrucât aceasta nu poate fi numită în funcție, în calitate de funcționar, nici

angajată în muncă pentru a dobândi calitatea de salariat.

Prin urmare, exercitarea

profesiei de consilier juridic nu este compatibilă cu îndeplinirea de atribuții

specifice profesiei de avocat și nici cu constituirea de societăți comerciale

de orice fel.

Profesia de consilier

juridic, nefiind o profesie liberală, cum este aceea de avocat, nu poate fi

exercitată decât în limitele cadrului legal al raportului de serviciu sau al

raportului juridic de muncă.

Cum o societate comercială

nu poate acorda asistență juridică nici în cadrul prevăzut de Legea nr. 51/1995

și nici în cel stabilit de Legea nr. 514/2003, includerea acestei activități în

obiectul de activitate al unei societăți comerciale fiind nelegală, în mod

corect s-a reținut de instanța de apel aplicabilitatea în speță a dispozițiilor

art. 56 lit. c) din Legea nr. 31/1990, în conformitate cu care, nulitatea unei

societăți înmatriculate în registrul comerțului poate fi declarată atunci când

obiectul de activitate al acesteia este ilicit sau contrar ordinii publice.

Nefondată este și ultima

critică a recurentei pârâte în raport de Decizia nr. XXII/12 iunie 2006 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, prin care s-a decis că

cererile de autorizare a constituirii și de înmatriculare a societăților

comerciale de consultanță, asistență și reprezentare juridică sunt

inadmisibile, întrucât obiectul lor de activitate este nelegal.

Cum decizia instanței de

apel este temeinică și legală, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ.,

urmează să respingă recursurile declarate de reclamant și de pârâtă, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamantul B.B. și de pârâta SC D. SRL Brașov împotriva deciziei nr.

197/ A din 8 noiembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 mai 2008.