ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1860/2008

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul B.B. prin acțiunea introductivă a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC D. SRL Brașov să se declare nulitatea societății pârâte întrucât obiectul său este ilicit și desemnarea unui lichidator conform art. 58 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, modificată, cu cheltuieli de judecată. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 3, 4 și 7 C. com., art. 1, 56 și 58 din Legea nr. 31/1990, republicată, Legea nr. 51/1995, Legea nr. 514/2003 și art. 274 C. proc. civ. Tribunalul Brașov, secția comercială, prin sentința civilă nr. 2643/ C din 4 iulie 2007, a admis acțiunea reclamantului B.B., a declarat nulitatea SC D. SRL Brașov și a numit lichidator judiciar al pârâtei pe SC C.I.

SPRL Brașov. A dispus comunicarea hotărârii O.R.C. de pe lângă Tribunalul Brașov în vederea înregistrării în registrul comerțului a mențiunii și publicarea în M. Of. al României Partea a IV-a. A respins cererea pârâtei de chemare în garanție a G.R. București, obligând pârâta la plata a 1.850,30 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că potrivit actului constitutiv al SC D. SRL Brașov și certificatului de înregistrare ca persoană juridică, activitatea principală a societății pârâte declarate la R.C. Brașov este cea reglementată de cod C.A.R.N. 7411 activității juridice; că o societate comercială nu poate să acorde activitate de consultanță, de reprezentare sau asistență juridică în afara cadrului prevăzut de Legea nr. 51/1995 și nici în cel stabilit de Legea nr. 514/2003, includerea acestei activități în obiectul de activitate al unei societăți comerciale fiind nelegală.

Curtea de Apel Brașov, secția comercială, prin decizia nr. 197/ A din 8 noiembrie 2007, a admis în parte apelul declarat de pârâta SC D. SRL Brașov împotriva hotărârii instanței de fond, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta la 5,30 lei cheltuieli de judecată în loc de 1.850,30 lei, menținând restul dispozițiilor sentinței, reținând ca întemeiată acțiunea în constatarea nulității societății pârâte și ca dovedite numai cheltuielile admise. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, atât reclamantul, cât și pârâta. Reclamantul B.B., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ., critică decizia din apel pentru motive de nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei din apel în sensul admiterii în tot a cererii sale privind acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

În dezvoltarea criticilor formulate recurentul reclamant a susținut că greșit instanța de apel a reținut neachitarea în cauză a onorariului de avocat, în raport de cele două facturi fiscale depuse la fond. Recurenta pârâtă SC D. SRL Brașov și-a întemeiat recursul pe art. 304 pct. 4, 6, 8 și 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Brașov. În criticile formulate recurenta pârâtă susține în esență că instanța de apel a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov, secția comercială, în raport de obiectul acțiunii reclamantului, declararea nulității societății sale pentru caracterul ilicit al obiectului său de activitate 7411, activității juridice aprobat prin H.G.

nr. 656/1997; că instanța de fond la termenul de judecată din 27 iunie 2007, greșit a soluționat cauza pe fond, față de lipsa reprezentantului său, care din motive de forță majoră a cerut amânarea cauzei pentru motive medicale, avându-se în vedere dovezile depuse la dosar; că ambele instanțe au interpretat greșit actul juridic dedus judecăți, au schimbat atât natura cât și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al obiectului cererii de chemare în judecată, prevederile art. 56 lit. c) din Legea nr. 31/1990 nefiind aplicabile în cauză, întrucât obiectul său este licit și moral, neîncălcând ordinea publică; că Decizia nr. XXII a Înaltei Curți de Casație și Justiție face referire la obiectul de activitate 7411 activități juridice, ca fiind ilicit.

Recurentul reclamant, B.B. prin notele depuse la dosar, a cerut respingerea recursului pârâtei ca nefondat. Prin întâmpinarea formulată recurenta pârâtă SC D. SRL Brașov a pus concluzii de respingere a recursului reclamantului. Recursurile sunt nefondate. Înalta Curte, examinând materialul probator administrat în cauză, în raport de dispozițiile legale incidente și de criticile formulate prin cererile de recurs, constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele următoare. În ceea ce privește recursul reclamantului B.B. se constată că în mod corect instanța de apel a admis apelul pârâtei, în ceea ce privește cheltuielile de judecată, avându-se în vedere că B.B. nu a făcut dovada achitării onorariului avocațial menționat în facturile nr. 7018963/2007 și 7018977/2007, la dosar neexistând nici o chitanță în acest sens.

Referitor la excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov invocată de pârâtă SC D. SRL Brașov, se reține că soluția instanțelor este corectă, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., raportul juridic dedus judecății fiind unul comercial. Nu poate fi reținută nici critica recurentei pârâte prin care susține încălcarea dispozițiilor art. 156 C. proc. civ., de prima instanță, întrucât în cauză petenta SC D. SRL Brașov a mai beneficiat de o cerere de amânare pe considerente medicale, cu atât mai mult cu cât instanța a amânat pronunțarea în vederea depunerii de note scrise, iar motivul invocat nu se circumscrie forței majore.

Nici critica recurentei pârâte prin care susține că prevederile art. 56 lit. c) din Legea nr. 31/1990 nu sunt aplicabile în cauză, întrucât obiectul său de activitate este licit și moral nu poate fi primită în raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și executarea profesiei de consilier juridic, din care rezultă că exercitarea profesiei de consilier juridic nu este compatibilă cu îndeplinirea atribuțiilor specifice profesiei de avocat și nici cu aceea de comerciant, în sensul prevederilor art. 7 C. com. Conform art. 82 alin. (1) din Lege nr. 51/1995 republicată, privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, la data intrării în vigoare a acestei legi, persoanele fizice sau juridic care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost înființate prin hotărâri judecătorești să desfășoare activități de consultanță, reprezentare sau asistență juridică, în orice domenii, și-au încetat de drept activitatea.

Alin. (3) al acestui articol, prevedea că aceste dispoziții nu se aplică profesiei de consilier juridic, care va fi exercitată potrivit dispozițiilor Legii nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic. Legea nr. 51/1995 la art. 1 alin. (2) stabilește că profesia de avocat se exercită numai de avocații înscriși în tabloul barourilor componente ale U.N.B. din românia. Potrivit dispozițiilor art. 2 și art. 3 din Legea nr. 514/2003 consilierul juridic poate fi numit în funcție sau angajat numai în condițiile legii. Din textele de lege menționate rezultă că o societate comercială nu poate deveni consilier juridic, întrucât aceasta nu poate fi numită în funcție, în calitate de funcționar, nici angajată în muncă pentru a dobândi calitatea de salariat.

Prin urmare, exercitarea profesiei de consilier juridic nu este compatibilă cu îndeplinirea de atribuții specifice profesiei de avocat și nici cu constituirea de societăți comerciale de orice fel. Profesia de consilier juridic, nefiind o profesie liberală, cum este aceea de avocat, nu poate fi exercitată decât în limitele cadrului legal al raportului de serviciu sau al raportului juridic de muncă. Cum o societate comercială nu poate acorda asistență juridică nici în cadrul prevăzut de Legea nr. 51/1995 și nici în cel stabilit de Legea nr. 514/2003, includerea acestei activități în obiectul de activitate al unei societăți comerciale fiind nelegală, în mod corect s-a reținut de instanța de apel aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 56 lit. c) din Legea nr. 31/1990, în conformitate cu care, nulitatea unei societăți înmatriculate în registrul comerțului poate fi declarată atunci când obiectul de activitate al acesteia este ilicit sau contrar ordinii publice.

Nefondată este și ultima critică a recurentei pârâte în raport de Decizia nr. XXII/12 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, prin care s-a decis că cererile de autorizare a constituirii și de înmatriculare a societăților comerciale de consultanță, asistență și reprezentare juridică sunt inadmisibile, întrucât obiectul lor de activitate este nelegal. Cum decizia instanței de apel este temeinică și legală, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează să respingă recursurile declarate de reclamant și de pârâtă, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamantul B.B. și de pârâta SC D. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 197/ A din 8 noiembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2008.