ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1434/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1434/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 9 februarie 2007, reclamantul Baroul Brașov cheamă în judecată pe pârâta SC

D.C. SRL Brașov solicitând instanței să declare nulitatea societății pârâte

întrucât obiectul său de activitate este ilicit și să desemneze un lichidator

conform prevederilor art. 58 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 modificată, cu

cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1918/

C din 23 aprilie 2007, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ, respinge excepțiile lipsei de interes, a lipsei calității

procesuale active, a inadmisibilității și a prescripției invocate de către

pârâtă, admite cererea reclamantului, declară nulitatea pârâtei și desemnează

ca lichidator al acestei societăți pe domnul H.I., dispune comunicarea

hotărârii O.R.C. de pe lângă Tribunalul Brașov, cu 50,3 lei cheltuieli de

judecată în sarcina pârâtei.

Reține instanța, pentru a

decide astfel, că, față de dispozițiile art. 1 și 2 din Legea nr. 51/1995

republicată, prin raportare la obiectul de activitate al societății pârâte,

reclamantul are atât interesul cât și calitatea procesuală activă de a solicita

constatarea nulității societății pârâte, că termenul de un an prevăzut de art. 48

alin. (3) din Legea nr. 31/1990 republicată are în vedere acțiunea în

regularizarea societății și nu cea în declararea nulității acesteia, dreptul la

acțiune în această situație fiind imprescriptibil, că din perspectiva Legii nr.

514/2003 profesia de consilier juridic nu este o profesie liberă, ea neputând

fi exercitată decât în limitele cadrului legal conferit de raportul de serviciu

sau raportul juridic de muncă și nefiind compatibilă cu profesia de comerciant

în sensul prevederilor art. 7 C. com., că art. 21 din statutul profesiei de

consilier juridic depășește cadrul legal instituit de Legea nr. 31/1990, de

Legea nr. 514/2003 și de Legea nr. 51/1995 reprezentând o modalitate de eludare

a modalităților legale privind acordarea asistenței juridice și contravenind și

dispozițiilor imperative ale art. 67 – art. 81 C. proc. civ.; mai reține instanța

că factura fiscală nu poate face dovada plății onorariului avocațial.

Prin decizia nr. 196/ A din

8 noiembrie 2007, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, admite apelurile

declarate de reclamant și de pârâtă împotriva sentinței primei instanțe pe care

o schimbă în tot în sensul că respinge acțiunea reclamantului ca rămasă fără

obiect, cu 1.050,3 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei, reținând, în

acest sens, că pârâta și-a modificat obiectul de activitate, nemaisubzistând,

în faza procesuală a apelului, motivul de nulitate invocat de reclamant, iar

societatea pârâtă nefiind încă radiată din registrul comerțului, precum și că,

prin chitanța din 31 octombrie 2007, reclamantul a probat achitarea onorariului

de avocat de 1.000 lei în baza facturii depuse la dosarul de fond, iar instanța

fondului admițând acțiunea și pârâta căzând în pretenții, aceasta trebuie să

suporte cheltuielile de judecată dovedite de reclamant.

Împotriva deciziei de mai

sus pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia și modificarea în parte a deciziei

recurate în sensul respingerii apelului declarat de reclamant și, implicit,

respingerea pretențiilor reclamantului intimat la plata cheltuielilor de

judecată pretinse la fond, în cuantum de 1.000 lei.

În susținerea recursului său

recurenta pârâtă critică instanța de apel pentru greșita aplicare a legii,

aceasta admițând obligarea pârâtei la plata onorariului de avocat, solicitat de

reclamantul intimat la fond, în condițiile în care acesta nu a produs în fața

primei instanțe înscrisul doveditor al efectuării plății, respectiv chitanța

sau ordinul de plată, dovada fiind depusă abia în apel, după încheierea

dezbaterilor.

Recursul nu este fondat.

Așa cum corect a reținut

instanța de apel recurenta pârâtă a fost căzută în pretenții, prima instanță

admițând acțiunea reclamantului, astfel că, potrivit art. 274 C. proc. civ.,

datorează onorariul de avocat solicitat de reclamant în dovedirea cuantumului

căruia acesta a depus, la fond, factura fiscală nr. 00299406 din 26 martie

2007.

Cum în apel, cu chitanța din

31 octombrie 2007, reclamantul intimat a făcut dovada efectuării plății onorariului

de avocat solicitat, în mod întemeiat, instanța de apel a admis apelul

reclamantului și a obligat pe pârâta intimată la achitarea către reclamant și a

sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, la fond, reprezentând

onorariu de avocat.

Astfel fiind, cu aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de recurenta

pârâtă împotriva deciziei instanței de apel urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC D.C. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 196 din 8 noiembrie 2007 a

Curții de Apel Brașov, secția comercială ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 aprilie 2008.