ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4854/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanții au solicitat suspendarea Deciziei nr. 83 din 9 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la pronunțarea instanței de fond, asupra acțiunii în contencios administrativ, prin care s-a solicitat anularea deciziei menționate. În motivarea cererii s-a susținut ca fiind îndeplinite cele două cerințe impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Efectele Decizie nr. 83 din 09 aprilie 2009 se răsfrâng în mod direct asupra indemnizațiilor cuvenite personalului auxiliar de specialitate care ar înregistra o diminuare a lor.

Prin sentința civilă nr. 98 din 30 aprilie 2009 Curtea de Apel Galați a admis acțiunea reclamanților și a dispus suspendarea deciziei nr. 83 din 9 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond și-a însușit argumentarea și motivarea din cererea de suspendare, apreciind ca fiind temeinică, sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Instanța de fond a avut în vedere și faptul că prin sentința civilă nr. 1750 din 24 aprilie 2009 Curtea de Apel București a dispus suspendarea aplicării Ordinelor M.J.

1163/C din 09 aprilie 2009 prin care se revocă Ordinul Ministrului Justiției nr. 768/C din 04 martie 2009 de acordare a sporurilor începând cu 1 martie 2009 precum și suspendarea Ordinului nr. 1165/C/2009 privitor la acordarea sporului de risc și suprasolicitare începând cu 1 martie 2009 pentru cei care dețin hotărârii judecătorești prin care li se recunoaște plata „pentru viitor" sau „în continuare". Prin urmare, dacă cele două ordine au fost suspendate și nu-și produc efectele, este firesc ca toate actele subsecvente emise în temeiul lor să fie suspendate. Împotriva acestei hotărâri pârâta Curtea de Apel Galați a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată următoarele: Prin decizia nr. 838/2009 Curtea Constituțională a statuat că în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora. Prin urmare, decizia nr. 83 din 09 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați a fost emisă în temeiul art. 10 lit. n) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești precum și în baza circularei nr. 10623 din 09 aprilie 2009 a Ministrului de Justiție.

Astfel, împrejurările în care a fost emisă decizia nr. 83 din 09 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității acesteia. Referitor la paguba iminentă, arătăm că nu poate fi vorba despre o diminuare a drepturilor salariate așa cum susțin reclamanții în acțiune și instanța de fond în motivarea hotărârii judecătorești, întrucât salariile reclamanților - intimați nu au suferit vreo modificare după data de 01 martie 2009. Astfel, nu se poate afirma că există pericolul producerii unor daune grave în patrimoniul reclamanților - intimați. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Din lecturarea textului legal anterior arătat rezultă că o primă cerință pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezența unui asemenea act.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Pe de altă parte, trebuie amintit faptul că suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

După cum se cunoaște, suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există. Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă). De aici rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu. Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004. Așa cum am amintit mai sus, o condiție impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este aceea a existenței unui caz bine justificat. Prin urmare, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În speța de față, Înalta Curte constată că suntem în prezența unui caz bine justificat în raport de următoarele argumente: În primul rând, așa cum a reținut și prima instanță, prin actul administrativ analizat, s-a intervenit în mod retroactiv în plata drepturilor bănești cuvenite intimaților pe luna iunie 2009. Prin această măsură, Înalta Curte poate aprecia că există indicii în sensul că recurentul a încălcat principiul neretroactivității, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României, care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

În altă ordine de idei, o altă aparență de nelegalitate o constituie încălcarea dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora drepturilor salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de acest act normativ, iar salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială. Cu alte cuvinte, în raport de acest text normativ, plata salariilor nu poate fi diminuată de nici o autoritate publică, în alte condiții decât cele prevăzute de dispozițiile legale în vigoare. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noțiunea de pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În concepția instanței de control judiciar, și această condiție legală este îndeplinită în speță, fiind vorba de diminuarea unor drepturi salariale; acest prejudiciu material este viitor și previzibil cu evidență, în contextul derulării raporturilor de serviciu dintre magistrați și stat. În ceea ce privește invocarea Deciziei nr. 838/2009 a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că decizia a fost pronunțată în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională și nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 C. proc. civ.

De altfel, Curtea Constituțională a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale, care sunt expres și limitativ prevăzute de art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992, aceasta asigură, pe calea controlului de constituționalitate, supremația Constituției în sistemul juridic normativ, nefiind competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (Decizia nr. 988 din 1 octombrie 2008, publicată în M.Of., Partea I, nr. 784 din 24 noiembrie 2008). Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții Constituționale nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională.

În cauza de față, nu sunt incidente dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 838/2009, instanța de fond fiind investită cu soluționarea unei cereri de suspendare a unui act administrativ. Prin urmare, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Curtea de Apel Galați, împotriva sentinței civile nr. 98 din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2009.