ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4089/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2783

din 26 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ, a admis cererea

formulată,

în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, de către reclamanții

C.N.L., C.D., ș.a., în contradictoriu cu pârâtul

M.J.L.C., dispunând suspendarea

executării

ordinelor M.J.L.C. nr. 1163/C din 09 aprilie 2009 și nr.

1165/C din 09 aprilie 2009, până la pronunțarea

instanței de fond.

Pentru

a pronunța această sentință, curtea de apel a reținut, în esență, faptul că în

cauză sunt îndeplinite condițiile privitoare atât la

existența cazului bine justificat și la prevenirea unei pagube

iminente,

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cât și condiția

privind prealabila sesizare, în condițiile art. 7 din aceeași lege, a

autorității publice emitente a actelor administrative a căror suspendare a fost

solicitată în prezenta cauză.

În

ceea ce privește prima condiție, prevăzută de art. 14 din Legea

nr. 554/2004, cea privitoare la existența cazului

bine justificat, curtea de

apel a constatat că împrejurările în care au

fost emise ordinele a căror

suspendare se

cere sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra

legalității

acestora.

În acest sens,

curtea de apel a constat că prin Ordinul nr. 1163/C din 09 aprilie 2009, a fost

revocat de fapt Ordinul nr. 768/C din 4

martie

2009, prin care s-a dispus ca, începând data de 1 martie 2009,

judecătorii

din cadrul instanțelor judecătorești să beneficieze

de sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare psihică

calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, ordin intrat în circuitul

civil și care a produs

efecte juridice, în

baza acestuia, în luna martie 2009, prin statele de plată

fiind

calculate drepturile respective.

Având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004,

potrivit cărora autoritatea publică emitentă a unui act administrativ

unilateral nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia în situația în

care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a

produs efecte juridice, curtea de apel a apreciat că Ordinul nr. 768/C din 4

martie 2009 nu mai putea fi revocat de către emitent, ci acesta putea, cel

mult, cere instanței competente anularea acestuia. A concluzionat astfel

instanța că asupra legalității Ordinului nr. 1163/C/2009, prin care a fost de

fapt revocat, de fapt,

Ordinul nr. 768/C din

4 martie 2009, poate fi reținută o serioasă îndoială,

fiind astfel

îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Asupra celui de al doilea ordin, cu nr. 1165/C din 9 aprilie 2009 instanța

a constatat că există în egală măsură elemente de natură să creeze o îndoială

serioasă asupra legalității acestuia, întrucât deși a fost emis la data de 9

aprilie 2009 își produce efectele, potrivit dispozițiilor acestuia, începând cu

data de 1 martie 2009, încălcând în acest fel principiul constituțional ai neretroactivității

legii civile.

S-a apreciat că este îndeplinită și cea de a doua condiție prevăzuta de art.

14 din Legea nr. 554/2004, privind existența unei pagube iminente, față de

împrejurarea că drepturile salariale din care face parte și sporul de 50%, sunt

acordate lunar și sunt destinate satisfacerii nevoilor curente ale

salariaților, instanța constatând astfel că paguba rezultată din neplata

acestora este una efectivă.

Împotriva

acestei sentințe, pârâtul M.J.L.C. a declarat recurs, solicitând modificarea ei

în sensul respingerii cererii de suspendare a executării Ordinului M.J.L.C. nr.

1163/C/2009 și a Ordinului M.J.L.C. nr. 1165/C/2009.

A fost

invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

dezvoltarea căruia s-au susținut, în esență, următoarele:

I. Cu

privire la condiția cazului bine justificat pentru suspendarea Ordinului M.J.L.C.

nr. 1163/C/2002:

îndeplinirii condiției cazului bine justificat, definit de art. 2 lit. t) din

Legea nr. 554/2004 este profund eronată și lipsită de logică juridică, prima

instanță omițând să observe că revocarea nu este altceva decât o modalitate, un

caz particular al nulității, determinând, ca și aceasta, încetarea definitivă a

efectelor actului administrativ.

În opinia recurentului,

acest ordin și-a produs efectele în mod imediat și definitiv, Ordinul M.J.L.C. nr.

768/C/2000 fiind desființat irevocabil la momentul emiterii ordinului de

revocare.

acestui act de către instanța de contencios nu era posibilă, nefiind îndeplinită

condiția ca actul în discuție să fie susceptibil de executare, adică să producă

efecte în curs, a căror stopare să tindă a se realiza prin cerere.

produs nici un efect și prin urmare revocarea sa de către emitent era perfect

posibilă și legală.

Producerea efectelor acestui

ordin implică, în sensul legii, executarea sau începerea executării

dispozițiilor sale față de beneficiari, ceea ce în speță nu s-a realizat și

nicidecum efectele de ordin tehnic pe care actul le produce în interiorul

instituției, respectiv operațiunile tehnice la care a făcut referire

judecătorul fondului, constând în calcularea prin statele de plată, a drepturilor

bănești în discuție.

II. Referitor la suspendarea

Ordinului M.J.L.C. nr. 1165/C/2009;

Îndeplinirea condiției

cazului bine justificat a fost greșit reținută, întrucât acest ordin nu

retroactivează, producând efecte începând cu data de 10 aprilie 2009, dată la

care obligația de plată a drepturilor salariale corespunzătoare lunii martie 2009 a devenit exigibilă.

III. Condiția pagubei iminente

nu este îndeplinită pentru ambele ordine, întrucât drepturile salariale ale

reclamanților au fost plătite în conformitate cu legea și nu au suferit nici o

modificare începând cu data de 1 martie 2009.

Examinând actele dosarului,

hotărârea atacată și criticile recurentului, prin prisma dispozițiilor art. 304

pct. 9 304

1

C. proc. civ. și a prevederilor legale incidente în

materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte constată că recursul nu este

fondat, pentru considerentele în continuare arătate.

Actul administrativ se

bucură de prezumția de legalitate, bazată la rândul său pe prezumțiile

autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu.

Principiul legalității

actelor administrative presupune însă atât ca autoritățile administrative să nu

încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El

impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să

fie în mod efectiv asigurată.

Prin urmare, în procesul

executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit

echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particular, întrucât

acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să-i

furnizeze o protecție adecvată împotriva arbitrariului.

Tocmai de aceea suspendarea

executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind, în realitate,

un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente,

evident în anumite situații expres prevăzute de lege, sau a instanței de

judecată, pentru a se asigura respectarea principiului legalității, echitabil

fiind ca atât timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de

evaluare, acestea să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

În considerarea celor două

principii incidente în materie, anterior arătate – al legalității actului și al

executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie,

indiscutabil, o situație de excepție, putând fi dispusă numai în cazurile și în

condițiile expres prevăzute de lege.

În planul dreptului intern,

suspendarea executării actului administrativ este reglementată prin art. 14 și

15 din Legea nr. 554/2004, putând fi dispusă numai în cazuri bine justificate

și pentru prevenirea unei pagube iminente.

În sensul acestei legi,

cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt

și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și

previzibil, sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei

autorități sau a unui serviciu public (art. 2 lit. t), ș) din lege).

Preocupări în plan juridic,

cu privire la suspendarea executării actelor administrative, au existat și la

nivel european, din perspectiva acestora (ex. Recomandarea R (89) 8) instanța

putând acorda asemenea măsuri de protecție provizorie în raport cu ansamblul

circumstanțelor și intereselor prezente, atunci când executarea actului este de

natură a cauza pagube grave, dificil de reparat și când există un argument

aparent valabil de nelegalitate a acestuia.

În speță, examinând sumar

actele dosarului, în limitele procesuale impuse pentru soluționarea unor astfel

de cereri, prima instanță a concluzionat în mod corect, raportat la ansamblul

circumstanțelor și intereselor prezente, că sunt îndeplinite în mod cumulativ

cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru

a se dispune măsura de protecție provizorie a suspendării executării actelor contestate,

până la pronunțarea instanței pe fond asupra cererii de anulare a acestora.

Astfel, aspectele

circumscrise inadmisibilității revocării Ordinului nr. 768/C din 4 martie 2009,

în raport cu prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, încălcării

prevederilor art. 1 din Protocolul 1 al C.E.D.O. și pretinsei retroactivități a

1165/C din 9 aprilie 2009, constituie împrejurări legate de starea de fapt și

de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actelor administrative contestate, în sensul art. 2 lit. t) din

Legea nr. 554/2007, concluzia instanței cu privire la îndeplinirea condiției

cazului bine justificat fiind întrutotul justificată.

Raportat la natura și

destinația drepturilor bănești vizate de aceste Ordine, iminența pagubei nu poate

fi contestată, măsurile dispuse fiind de natură a-i prejudicia grav pe

reclamanți, atât patrimonial cât și moral.

Natura juridică a

instituției revocării actului administrativ, efectele acesteia, precum și

celelalte argumente aduse în sprijinul motivului de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., invocat prin cererea de recurs, nu pot fi examinate

în acest cadru procesual, întrucât implică antamarea fondului cauzei și

depășirea limitelor procesuale impuse de lege pentru soluționarea unor astfel

de cereri.

Față de cele expuse, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de M.J.

L.C. împotriva

sentinței civile nr. 2783 din 26 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 octombrie 2009.