ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4089/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă următoarele: Prin sentința civilă nr. 2783 din 26 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ, a admis cererea formulată, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, de către reclamanții C.N.L., C.D., ș.a., în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C., dispunând suspendarea executării ordinelor M.J.L.C. nr. 1163/C din 09 aprilie 2009 și nr. 1165/C din 09 aprilie 2009, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această sentință, curtea de apel a reținut, în esență, faptul că în cauză sunt îndeplinite condițiile privitoare atât la existența cazului bine justificat și la prevenirea unei pagube iminente, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cât și condiția privind prealabila sesizare, în condițiile art. 7 din aceeași lege, a autorității publice emitente a actelor administrative a căror suspendare a fost solicitată în prezenta cauză.

În ceea ce privește prima condiție, prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cea privitoare la existența cazului bine justificat, curtea de apel a constatat că împrejurările în care au fost emise ordinele a căror suspendare se cere sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității acestora. În acest sens, curtea de apel a constat că prin Ordinul nr. 1163/C din 09 aprilie 2009, a fost revocat de fapt Ordinul nr. 768/C din 4 martie 2009, prin care s-a dispus ca, începând data de 1 martie 2009, judecătorii din cadrul instanțelor judecătorești să beneficieze de sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare psihică calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, ordin intrat în circuitul civil și care a produs efecte juridice, în baza acestuia, în luna martie 2009, prin statele de plată fiind calculate drepturile respective.

Având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia în situația în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, curtea de apel a apreciat că Ordinul nr. 768/C din 4 martie 2009 nu mai putea fi revocat de către emitent, ci acesta putea, cel mult, cere instanței competente anularea acestuia. A concluzionat astfel instanța că asupra legalității Ordinului nr. 1163/C/2009, prin care a fost de fapt revocat, de fapt, Ordinul nr. 768/C din 4 martie 2009, poate fi reținută o serioasă îndoială, fiind astfel îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Asupra celui de al doilea ordin, cu nr. 1165/C din 9 aprilie 2009 instanța a constatat că există în egală măsură elemente de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității acestuia, întrucât deși a fost emis la data de 9 aprilie 2009 își produce efectele, potrivit dispozițiilor acestuia, începând cu data de 1 martie 2009, încălcând în acest fel principiul constituțional ai neretroactivității legii civile. S-a apreciat că este îndeplinită și cea de a doua condiție prevăzuta de art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind existența unei pagube iminente, față de împrejurarea că drepturile salariale din care face parte și sporul de 50%, sunt acordate lunar și sunt destinate satisfacerii nevoilor curente ale salariaților, instanța constatând astfel că paguba rezultată din neplata acestora este una efectivă.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul M.J.L.C. a declarat recurs, solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii de suspendare a executării Ordinului M.J.L.C. nr. 1163/C/2009 și a Ordinului M.J.L.C. nr. 1165/C/2009. A fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-au susținut, în esență, următoarele: I. Cu privire la condiția cazului bine justificat pentru suspendarea Ordinului M.J.L.C. nr. 1163/C/2002: 1. Interpretarea îndeplinirii condiției cazului bine justificat, definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 este profund eronată și lipsită de logică juridică, prima instanță omițând să observe că revocarea nu este altceva decât o modalitate, un caz particular al nulității, determinând, ca și aceasta, încetarea definitivă a efectelor actului administrativ.

În opinia recurentului, acest ordin și-a produs efectele în mod imediat și definitiv, Ordinul M.J.L.C. nr. 768/C/2000 fiind desființat irevocabil la momentul emiterii ordinului de revocare. 2. Suspendarea executării acestui act de către instanța de contencios nu era posibilă, nefiind îndeplinită condiția ca actul în discuție să fie susceptibil de executare, adică să producă efecte în curs, a căror stopare să tindă a se realiza prin cerere. 3. Ordinul nr. 768/2009 nu a produs nici un efect și prin urmare revocarea sa de către emitent era perfect posibilă și legală.

Producerea efectelor acestui ordin implică, în sensul legii, executarea sau începerea executării dispozițiilor sale față de beneficiari, ceea ce în speță nu s-a realizat și nicidecum efectele de ordin tehnic pe care actul le produce în interiorul instituției, respectiv operațiunile tehnice la care a făcut referire judecătorul fondului, constând în calcularea prin statele de plată, a drepturilor bănești în discuție. II. Referitor la suspendarea Ordinului M.J.L.C. nr. 1165/C/2009; Îndeplinirea condiției cazului bine justificat a fost greșit reținută, întrucât acest ordin nu retroactivează, producând efecte începând cu data de 10 aprilie 2009, dată la care obligația de plată a drepturilor salariale corespunzătoare lunii martie 2009 a devenit exigibilă.

III. Condiția pagubei iminente nu este îndeplinită pentru ambele ordine, întrucât drepturile salariale ale reclamanților au fost plătite în conformitate cu legea și nu au suferit nici o modificare începând cu data de 1 martie 2009. Examinând actele dosarului, hotărârea atacată și criticile recurentului, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 304 1 C. proc. civ. și a prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate. Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, bazată la rândul său pe prezumțiile autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu. Principiul legalității actelor administrative presupune însă atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege.

El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particular, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să-i furnizeze o protecție adecvată împotriva arbitrariului. Tocmai de aceea suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind, în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente, evident în anumite situații expres prevăzute de lege, sau a instanței de judecată, pentru a se asigura respectarea principiului legalității, echitabil fiind ca atât timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

În considerarea celor două principii incidente în materie, anterior arătate – al legalității actului și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie, indiscutabil, o situație de excepție, putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege. În planul dreptului intern, suspendarea executării actului administrativ este reglementată prin art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, putând fi dispusă numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente. În sensul acestei legi, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil, sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități sau a unui serviciu public (art. 2 lit. t), ș) din lege).

Preocupări în plan juridic, cu privire la suspendarea executării actelor administrative, au existat și la nivel european, din perspectiva acestora (ex. Recomandarea R (89) 8) instanța putând acorda asemenea măsuri de protecție provizorie în raport cu ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente, atunci când executarea actului este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat și când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia. În speță, examinând sumar actele dosarului, în limitele procesuale impuse pentru soluționarea unor astfel de cereri, prima instanță a concluzionat în mod corect, raportat la ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente, că sunt îndeplinite în mod cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune măsura de protecție provizorie a suspendării executării actelor contestate, până la pronunțarea instanței pe fond asupra cererii de anulare a acestora.

Astfel, aspectele circumscrise inadmisibilității revocării Ordinului nr. 768/C din 4 martie 2009, în raport cu prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, încălcării prevederilor art. 1 din Protocolul 1 al C.E.D.O. și pretinsei retroactivități a 1165/C din 9 aprilie 2009, constituie împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative contestate, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2007, concluzia instanței cu privire la îndeplinirea condiției cazului bine justificat fiind întrutotul justificată. Raportat la natura și destinația drepturilor bănești vizate de aceste Ordine, iminența pagubei nu poate fi contestată, măsurile dispuse fiind de natură a-i prejudicia grav pe reclamanți, atât patrimonial cât și moral.

Natura juridică a instituției revocării actului administrativ, efectele acesteia, precum și celelalte argumente aduse în sprijinul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat prin cererea de recurs, nu pot fi examinate în acest cadru procesual, întrucât implică antamarea fondului cauzei și depășirea limitelor procesuale impuse de lege pentru soluționarea unor astfel de cereri. Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.J. L.C. împotriva sentinței civile nr. 2783 din 26 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2009.