ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5089/2010

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3384 din 20 octombrie 2009, a

admis acțiunea formulată de reclamanții B.D., B.E., G.D., M. (C.) L.E., M.S.J.,

N.C., P.D., P.L., P.M., R.E., S.N. și T.C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Justiției și Libertăților Cetățenești, în prezent Ministerul Justiției și pe cale

de consecință a suspendat executarea actului administrativ nr. 76602 din 3 iulie

2009 emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut, sub aspectul situației de fapt, că prin adresa a cărei suspendare

se solicită s-a dispus de către pârât, achitarea drepturilor salariale aferente

lunii iunie 2009, fără includerea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare

neuropsihică, începând cu data de 10 iulie 2009, precum și păstrarea pentru viitor

a acestei „modalități de calcul”, plata sporului în discuție urmând a fi eșalonată

conform O.U.G. nr. 71/2009.

Pe fondul pricinii s-a

reținut existența unei îndoieli puternice și evidente asupra prezumției de legalitate

a acestui act administrativ constând în:

- retroactivitatea lui,

în condițiile în care, deși emis la data de 3 iulie 2009 privește drepturi salariale

aferente lunii iunie 2009;

- O.U.G. nr. 71/2009,

menționat ca fundament legal al actului atacat, se referă la plata eșalonară a drepturilor

salariale restante și nu la salariul ce se plătește lunar, în prezent și în viitor;

- Ordinul pârâtului

nr. 768/C din 4 martie 2009 a acordat sporul de 50%, indiferent dacă beneficiarii

dețin sau nu titlu executoriu;

- art. 74 alin. (2) din

Legea nr. 303/2004, prevăd că drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate

și suspendate decât în cazurile prevăzute de această lege.

Instanța a apreciat că

este îndeplinită și cea de a doua condiție cerută de art. 14 din Legea nr. 554/2004

privind existența pagubei iminente, constând în prejudiciul cauzat reclamanților

prin diminuarea retroactivă a retribuției lunare, în condițiile în care aceștia

aveau o speranță legitimă în ceea ce privește valoarea patrimonială pe care urmau

să o primească.

Totodată, prin sentința

civilă nr. 56 din 5 ianuarie 2010, pronunțată de aceiași instanță a fost admisă

cererea formulată de reclamantul F.P., privind îndreptarea erorii materiale din

sentința civilă nr. 3384 din 20 octombrie 2009 și a fost completată soluția pronunțată

în sensul admiterii acțiunii formulate de petent, privind suspendarea aceluiași

ordin, constatându-se că, între semnatarii cererii de chemare în judecată s-a numărat

și acesta dar, din eroare, nu a fost menționat.

Împotriva acestor sentințe

a declarat recurs pârâtul.

În recursul îndreptat

împotriva sentinței civile nr. 3384 din 20 octombrie 2009, a fost invocat motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susținând

lipsa de interes a reclamanților în promovarea acțiunii și lipsa caracterului de

act administrativ a adresei contestate, iar pe fond neîndeplinirea condițiilor impuse

de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind prevenirea unei pagube iminente, astfel

cum este definită această noțiune de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege și existența

cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din același act normativ.

Recurentul a evocat în

motivele de recurs decizia nr. 21 din 10 martie 2008, pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, în interesul legii, precum și considerentele Deciziei

nr. 838 din 27 mai 2009 a Curții Constituționale, concluzionând cu privire la suveranitatea

interpretării date de aceasta din urmă.

În recursul declarat împotriva

sentinței civile nr. 56 din 5 ianuarie 2010, prin care instanța de fond a admis

cererea de îndreptare a erorii materiale, formulată în cauză, recurentul a reluat,

în esență, aceeași argumentație, atât cu privire la excepțiile invocate cât și pe

fondul cererii de suspendare a executării adresei din 3 iulie 2009.

Recursurile sunt nefondate

și urmează a fi respinse pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Examinând sentințele atacate,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurenți,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

În ceea ce privește critica

referitoare la natura juridică de act administrativ a actului contestat, se va reține

că este neîntemeiată, așa cum corect s-a reținut și prin sentința recurată.

Astfel, obiectul acțiunii

îl constituie suspendarea executării, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004,

a adresei din 3 iulie 2009 emisă de conducătorul autorității recurente.

Prin acest act, emitentul

a dispus ca, la data de 10 iulie 2009, drepturile salariale aferente lunii iunie

2009 să se achite fără a include și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare

neuropsihică. În plus, aceeași autoritate publică a arătat că această modalitate

de calcul a drepturilor salariale se va păstra și pentru viitor, plata sporului

anterior individualizat urmând să se efectueze conform eșalonării prevăzute de O.U.G.

nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect

acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri

bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile

art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

De asemenea, potrivit

art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ susmenționat, prin noțiunea de act administrativ

se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate

publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau

a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi

juridice.

În raport cu dispozițiile

legale susmenționate, în speța de față nu poate fi primită critica recurentului,

în sensul negării naturii juridice de act administrativ a adresei contestate.

În mod evident, adresa

în discuție adoptă o măsură prin care se modifică un element esențial al raporturilor

de serviciu existente între judecători și stat: mai precis, este vorba de modificarea

cuantumului salariului cuvenit pentru activitatea prestată în luna iunie 2009.

Mai mult, măsura contestată

în cauza de față a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării

executării unei norme cu putere de lege, respectiv a O.U.G. nr. 71/2009.

Așadar, nu se poate afirma

că suntem în prezența unei simple operațiuni administrative de comunicare către

ordonatorii secundari și terțiari de credite, după cum susține în mod eronat recurentul.

În ceea ce privește aplicabilitatea

Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curții Constituționale, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 147

alin. (4) din Constituția României, Deciziile Curții Constituționale se publică

în M. Of. al României, de la data publicării fiind general obligatorii și având

putere numai pentru viitor.

Rezultă, așadar, că Deciziile

Curții Constituționale nu produc efecte asupra hotărârilor judecătorești irevocabile

și nici asupra deciziilor în interesul legii pronunțate în precedent de Înalta

Curte.

De asemenea, conform

art. 126 din Legea fundamentală, justiția se înfăptuiește în România, prin

Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite

prin lege.

Nicio dispoziție constituțională

sau legală nu reglementează efectele retroactive ale unei Decizii a Curții Constituționale,

în sensul negării puterii lucrului judecat a hotărârilor irevocabile pronunțate

de instanțele din sistemul judiciar.

În ce privește excepția

lipsei de interes a acțiunii, se va reține că aceasta nu este întemeiată, întrucât

pronunțarea unor hotărâri judecătorești de suspendare a executării aceluiași act

administrativ nu poate profita autorilor cererii formulate în prezenta cauză, cunoscut

fiind că efectele procesului sunt limitate la părțile acestuia.

Cu privire la cererea

de suspendare, se va reține, de asemenea, că soluția atacată este temeinică și legală.

Dispozițiile legale care

reglementează măsura suspendării executării actelor administrative sunt cele ale

art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată,

potrivit cărora, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente,

după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau

a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente

să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea

instanței de fond.

Rezultă din textul legal

susmenționat ca, pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a

efectelor unui act administrativ, este necesar să se constate, în primul rând, existența

unui caz bine justificat.

Conform art. 2 alin. (1)

lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări

legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ.

În speța de față,

Înalta Curte constată că suntem în prezența unui caz bine justificat în raport de

următoarele argumente:

În primul rând, așa cum

a reținut și prima instanță, prin actul administrativ analizat, emis la data de

3 iulie 2009, recurentul a intervenit în mod retroactiv în plata drepturilor bănești

cuvenite intimaților pe luna iunie 2009.

Prin această măsură,

Înalta Curte poate aprecia că există indicii în sensul că recurentul a încălcat

principiul neretroactivității, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României,

care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau

contravenționale mai favorabile.

În acest sens, se impune

a preciza că securitatea juridică impune neaplicarea regulilor de drept unor situații

existente înainte de momentul emiterii actului.

De asemenea, un alt aspect

care vădește aparența de nelegalitate a actului contestat îl constituie încălcarea

dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora drepturile

salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât

în cazurile prevăzute de acest act normativ, iar salarizarea judecătorilor și procurorilor

se stabilește prin lege specială.

În raport cu aceste prevederi

legale, plata salariilor nu poate fi, deci, diminuată de nici o autoritate publică,

în alte condiții decât cele prevăzute de dispozițiile legale în vigoare.

În ceea ce privește noțiunea

de pagubă iminentă, art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, modificată,

o definește ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Această condiție legală

este, de asemenea, îndeplinită în speță, fiind vorba de diminuarea unor drepturi

salariale; acest prejudiciu material este viitor și previzibil cu evidență, în contextul

derulării raporturilor de serviciu dintre magistrați și stat.

În raport de aceste considerentele

și având în vedere împrejurările că, așa cum, corect, a reținut instanța de fond

reclamantul D.P. deși a fost menționat și a semnat cererea de chemare în judecată,

alături de ceilalți reclamanți, din eroare, nu a fost menționat, instanța, în conformitate

cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., va respinge recursurile declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de Ministerul Justiției împotriva sentințelor civile nr. 3384 din 20 octombrie 2009

și nr. 56 din 5 ianuarie 2010, pronunțate în Dosarul nr. 6525/2/2009 al Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 noiembrie 2010.