ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 455/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3279 din 14 octombrie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamanții A.I., A.M.I., B.E., B.I., I.B., B.D., B.N., B.L., C.E.E., S.G., D.C., E.E., E.M., E.N.V., F.E., G.N., H.L., J.C., J.B.R., K.E., E.M.B., K.A.I., L.S., M.S., M.E., E.M., M.M., M.I., M.V., P.M., R.C., S.D., S.A., S.E., T.M., T.I., T.E., U.E., U.I.V., V.G.M. și V.G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești și a suspendat executarea actului administrativ nr. 76602 din 3 iulie 2009, emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin actul administrativ susmenționat, pârâtul a comunicat ordonatorilor secundari și terțiari de credite că drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor achita la data de 10 iulie 2009, fără a include sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, iar această modalitate de plată se va păstra și pe viitor întrucât plata acestui spor va fi eșalonată conform O.U.G. nr. 71/2009, privind eșalonarea plății unor sume prevăzute în titluri executorii.

În acest context, instanța a apreciat că nu poate fi reținută susținerea pârâtului, potrivit căreia această adresă este o simplă operațiune administrativă și nu un act administrative, atâta vreme cât sunt îndeplinite cerințele Legii nr. 554/2004 potrivit cărora, de esența actului administrativ este împrejurarea că acesta produce efecte juridice de natură să aducă o vătămare drepturilor sau intereselor legitime ale reclamanților, iar în speță, prin adresa a cărei suspendare se solicită, a fost ordonată plata salariilor într-un cuantum micșorat.

Pe fond, instanța a reținut că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse ale art. 14 din Legea nr. 554/2004, în sensul că există o aparență de nelegalitate a actului contestat, întrucât s-a dispus restrângerea exercițiului unor drepturi de natură salarială printr-un act normativ și nu prin lege, contrar art. 53 din Constituție și, de asemenea este îndeplinită cerința producerii unei pagube iminente prin diminuarea considerabilă a veniturilor reclamanților. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, invocând nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În acest sens recurentul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile și a susținut că actul a cărei suspendare se solicită nu reprezintă un act administrativ în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Pe fond recurentul a susținut că, în speță, nu sunt întrunite, cumulativ, cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004. Recursul este nefondat. Astfel, cu privire la inadmisibilitatea acțiunii, se constată că dispozițiile art. 14 alin. (1) și art. 7 din Legea nr. 554/2004 trebuie coroborate cu cele ale art. 11 din aceiași lege care arată excepțiile de la principiul formulării plângerii prealabile, cazurile în care formularea reclamației administrative nu este obligatorie, de unde rezultă că inexistența acesteia nu poate conduce la respingerea acțiunea ca inadmisibilă. În ceea ce privește natura actului dedus judecății se reține că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În raport de dispozițiile legale susmenționate, nu poate fi primită critica recurentului în sensul negării naturii juridice de act administrativ a adresei contestate. În mod evident, adresa în discuție adoptă o măsură prin care se modifică un element esențial al raportului de serviciu existent între judecători și stat, mai precis, este vorba de modificarea cuantumului salariului cuvenit pentru activitatea prestată în luna iunie 2009. Mai mult, măsura contestată în cauză a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv a O.U.G. nr. 71/2009. Așadar, nu se poate afirma că suntem în prezența unei simple operațiuni administrative de comunicare către ordonatorii secundari și terțiari de credite, după cum susține, în mod eronat, recurentul.

În ceea ce privește condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a reținut, în mod corect, că sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile cerute de textul de lege, atât sub aspectul cazului bine justificat, concretizat în îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului a cărei suspendare se solicită, cât și în ceea ce privește existența unui prejudiciu material viitor și previzibil, constând în reducerea, cu 50% a veniturilor intimaților. Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva sentinței civile nr. 3279 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2010.