ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 455/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3279 din 14

octombrie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamanții

A.I., A.M.I., B.E., B.I., I.B., B.D.,

B.N., B.L., C.E.E., S.G., D.C., E.E., E.M., E.N.V., F.E., G.N., H.L., J.C., J.B.R.,

K.E., E.M.B., K.A.I., L.S., M.S., M.E., E.M., M.M., M.I., M.V., P.M., R.C., S.D.,

S.A., S.E., T.M., T.I., T.E., U.E., U.I.V., V.G.M. și V.G., în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești și a suspendat

executarea actului administrativ nr. 76602 din 3 iulie 2009, emis de pârât,

până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că, prin actul administrativ susmenționat, pârâtul a comunicat

ordonatorilor secundari și terțiari de credite că drepturile salariale aferente

lunii iunie 2009 se vor achita la data de 10 iulie 2009, fără a include sporul

de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, iar această modalitate de

plată se va păstra și pe viitor întrucât plata acestui spor va fi eșalonată

conform O.U.G. nr. 71/2009, privind eșalonarea plății unor sume prevăzute în

titluri executorii.

În acest context, instanța a apreciat că

nu poate fi reținută susținerea pârâtului, potrivit căreia această adresă este

o simplă operațiune administrativă și nu un act administrative, atâta vreme cât

sunt îndeplinite cerințele Legii nr. 554/2004 potrivit cărora, de esența

actului administrativ este împrejurarea că acesta produce efecte juridice de natură

să aducă o vătămare drepturilor sau intereselor legitime ale reclamanților, iar

în speță, prin adresa a cărei suspendare se solicită, a fost ordonată plata

salariilor într-un cuantum micșorat.

Pe fond, instanța a reținut că, în cauză,

sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse ale art. 14 din Legea nr.

554/2004, în sensul că există o aparență de nelegalitate a actului contestat,

întrucât s-a dispus restrângerea exercițiului unor drepturi de natură salarială

printr-un act normativ și nu prin lege, contrar art. 53 din Constituție și, de

asemenea este îndeplinită cerința producerii unei pagube iminente prin

diminuarea considerabilă a veniturilor reclamanților.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs pârâtul, invocând nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În acest sens recurentul a invocat

excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile și a

susținut că actul a cărei suspendare se solicită nu reprezintă un act administrativ

în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Pe fond recurentul a susținut că, în

speță, nu sunt întrunite, cumulativ, cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Recursul este nefondat.

Astfel, cu privire la inadmisibilitatea

acțiunii, se constată că dispozițiile art. 14 alin. (1) și art. 7 din Legea nr.

554/2004 trebuie coroborate cu cele ale art. 11 din aceiași lege care arată

excepțiile de la principiul formulării plângerii prealabile, cazurile în care

formularea reclamației administrative nu este obligatorie, de unde rezultă că

inexistența acesteia nu poate conduce la respingerea acțiunea ca inadmisibilă.

În ceea ce privește natura actului dedus

judecății se reține că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

554/2004, prin act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter

individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere

publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a

legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În raport de dispozițiile legale

susmenționate, nu poate fi primită critica recurentului în sensul negării

naturii juridice de act administrativ a adresei contestate.

În mod evident, adresa în discuție adoptă

o măsură prin care se modifică un element esențial al raportului de serviciu

existent între judecători și stat, mai precis, este vorba de modificarea

cuantumului salariului cuvenit pentru activitatea prestată în luna iunie 2009.

Mai mult, măsura contestată în cauză a

fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei

norme cu putere de lege, respectiv a O.U.G. nr. 71/2009.

Așadar, nu se poate afirma că suntem în

prezența unei simple operațiuni administrative de comunicare către ordonatorii secundari

și terțiari de credite, după cum susține, în mod eronat, recurentul.

În ceea ce privește condițiile cerute de

art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a reținut, în mod corect, că

sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile cerute de textul de lege, atât sub aspectul

cazului bine justificat, concretizat în îndoieli serioase cu privire la

legalitatea actului a cărei suspendare se solicită, cât și în ceea ce privește

existența unui prejudiciu material viitor și previzibil, constând în reducerea,

cu 50% a veniturilor intimaților.

Pe cale de consecință, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul

declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva sentinței civile nr. 3279 din

14 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29

ianuarie 2010.