ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 494/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3.274 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea formulată de reclamanții A.C.D., P.M., B.E., A.V., V.R.A., N.E., N.D., M.V., R.Ș., P.L.D., M.D., A.A., Ș.L.I.E., G.M.F., D.A., V.A.C., A.I., B.C., V.M.L., C.F., H.G., Ș.F., G.S., R.M.M., L.A.M., M.C.M., C.I.C., P.B., D.D.N., G.L., N.G.D. în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C. Instanța a dispus suspendarea executării actului administrativ emis de pârât la 3 iulie 2009, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că prin actul atacat, emitentul a dispus ca, începând cu data de 10 iulie 2009, drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 să se achite fără a include și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

În plus, aceeași autoritate publică a arătat că această modalitate de calcul a drepturilor salariale se va păstra și pentru viitor, plata sporului anterior individualizat urmând să se efectueze, conform eșalonării prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. A apreciat judecătorul fondului că nu poate fi reținută susținerea pârâtului în sensul că actul în speță o simplă operațiune administrativă și nu un act administrativ, în condițiile în care prin acesta ordonatorul principal a ordonat ordonatorilor secundari și terțiari, plata salariilor într-un cuantum micșorat. S-a reținut totodată ca fiind fără relevanță faptul că actul nu a fost adresat reclamanților, atâta vreme cât actul lezează în mod direct drepturile acestor persoane.

S-au constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, existând o aparență de nelegalitate a actului atacat, întrucât s-a dispus restrângerea exercițiului unor drepturi de natură salarială printr-un act administrativ și nu prin lege, contrar dispozițiilor art. 53 din Constituția României, această împrejurare constituind un caz bine justificat în accepțiunea art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 14 alin. (1) din aceeași lege. În ce privește paguba iminentă s-a reținut că îndoiala serioasă asupra legalității actului conduce la convingerea că un act aparent nelegal poate diminua considerabil veniturile reclamanților cu consecința păgubitoare asupra calității serviciului prestat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M.J.L.C., solicitând admiterea recursului, respingerea acțiunii în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată. În motivarea recursului, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate ale sentinței: 1. - instanța de fond nu a avut în vedere faptul că în speță nu s-a îndeplinit procedura prealabilă administrativă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 2. - adresa contestată nu constituie un act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, ci o măsură stabilită de ordonatorul principal de credite, în sarcina celorlalți ordonatori din sistem, materializată sub forma unei adrese; în concret, este vorba despre o simplă operațiune de încunoștințare a ordonatorilor secundari și terțiari de credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 71/2009, coroborată cu Legea nr. 18/2009 și Legea nr. 500/2002. 3. - în cauză nu este vorba de o diminuare a drepturilor salariale cuvenite reclamanților, care au fost și sunt calculate în conformitate cu O.U.G. nr. 27/2006, ci doar de executarea unor hotărâri judecătorești care va fi realizată potrivit eșalonării prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009, eșalonarea ce nu are caracterul unei pagube iminente. După pronunțarea Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curții Constituționale, instanțele nu mai pot face aplicarea celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 21 din 10 martie 2008, iar instanța de fond trebuia să aibă în vedere exclusiv decizia Curții Constituționale și să considere art. 47 din Legea nr. 50/1996 abrogat.

4. - în ce privește cazul bine justificat s-a susținut că O.U.G. nr. 71/2009 este un act normativ în vigoare, care se bucură de prezumție de legalitate, acesta neproducând efecte pentru perioada anterioară emiterii, plata drepturilor salariale pe care le-a reglementat realizându-se ulterior emiterii sale. Analizând sentința atacată, în raport cu motivele de recurs formulat, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Așa cum s-a reținut anterior, obiectul acțiunii deduse judecății îl reprezintă suspendarea executării adresei din 3 iulie 2009 emisă de recurentul M.J.L.C. Prin acest act, emitentul a dispus ca, începând cu data de 10 iulie 2009, drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 să se achite fără a include și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

În plus, aceeași autoritate publică a arătat că această modalitate de calcul a drepturilor salariale se va păstra și pentru viitor, plata sporului anterior individualizat urmând să se efectueze conform eșalonării prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Așadar, anterior formulării cererii de suspendare a executării actului administrativ, persoana care se consideră vătămată trebuie să depună la autoritatea emitentă o plângere administrativă, prin care solicită revocarea actului în discuție, în cauză nefăcându-se dovada îndeplinirii acestei cerinței legale. Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

În mod tradițional, recursul prealabil a fost reglementat în legislația românească, el reprezentând o condiție obligatorie pentru promovarea acțiunii în contencios administrativ. Înalta Curte constată că Legea nr. 554/2004 instituie prin art. 7 obligativitatea procedurii administrative prealabile. În raport de art. 109 alin. (2) C. proc. civ., aplicabil în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată. În materia contenciosului administrativ, regula generală stabilită de legiuitor prin art. 7 din Legea nr. 554/2004 este aceea că respectarea procedurii administrative prealabile reprezintă o condiție de admisibilitate a acțiunii.

În raport de cele expuse anterior, rezultă că soluția primei instanțe este nelegală, față de împrejurarea că procedura administrativă nu a fost declanșată anterior sesizării instanței cu cererea de suspendare, formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., recursul formulat va fi admis, iar sentința atacată va fi modificată în sensul respingerii cererii de suspendare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.J.L.C., în prezent M.J., împotriva sentinței civile nr. 3.274 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată în sensul că respinge cererea de suspendare, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2010.