ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 494/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3.274 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă

cererea formulată de reclamanții A.C.D., P.M., B.E., A.V., V.R.A., N.E., N.D.,

M.V., R.Ș., P.L.D., M.D., A.A., Ș.L.I.E., G.M.F., D.A., V.A.C., A.I., B.C., V.M.L.,

C.F., H.G., Ș.F., G.S., R.M.M., L.A.M., M.C.M., C.I.C., P.B., D.D.N., G.L., N.G.D.

în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C. Instanța a dispus suspendarea executării

actului administrativ emis de pârât la 3 iulie 2009, până la pronunțarea

instanței de fond.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a

reținut, în esență, că prin actul atacat, emitentul a dispus ca, începând cu

data de 10 iulie 2009, drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 să se

achite fără a include și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare

neuropsihică. În plus, aceeași autoritate publică a arătat că această

modalitate de calcul a drepturilor salariale se va păstra și pentru viitor,

plata sporului anterior individualizat urmând să se efectueze, conform

eșalonării prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în

titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului

din sectorul bugetar.

A apreciat judecătorul fondului că nu poate fi

reținută susținerea pârâtului în sensul că actul în speță o simplă operațiune

administrativă și nu un act administrativ, în condițiile în care prin acesta

ordonatorul principal a ordonat ordonatorilor secundari și terțiari, plata salariilor

într-un cuantum micșorat.

S-a reținut totodată ca fiind fără relevanță faptul

că actul nu a fost adresat reclamanților, atâta vreme cât actul lezează în mod

direct drepturile acestor persoane.

S-au constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art.

14 din Legea nr. 554/2004, existând o aparență de nelegalitate a actului

atacat, întrucât s-a dispus restrângerea exercițiului unor drepturi de natură

salarială printr-un act administrativ și nu prin lege, contrar dispozițiilor art.

53 din Constituția României, această împrejurare constituind un caz bine

justificat în accepțiunea art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art.

14 alin. (1) din aceeași lege.

În ce privește paguba iminentă s-a reținut că

îndoiala serioasă asupra legalității actului conduce la convingerea că un act

aparent nelegal poate diminua considerabil veniturile reclamanților cu

consecința păgubitoare asupra calității serviciului prestat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul

M.J.L.C., solicitând admiterea recursului, respingerea acțiunii în principal ca

inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, încadrat în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a formulat următoarele

critici de nelegalitate ale sentinței:

în speță nu s-a îndeplinit procedura prealabilă administrativă prevăzută de art.

7 din Legea nr. 554/2004

administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, ci o măsură stabilită de

ordonatorul principal de credite, în sarcina celorlalți ordonatori din sistem,

materializată sub forma unei adrese; în concret, este vorba despre o simplă

operațiune de încunoștințare a ordonatorilor secundari și terțiari de credite,

realizată ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009, coroborată cu

Legea nr. 18/2009 și Legea nr. 500/2002.

drepturilor salariale cuvenite reclamanților, care au fost și sunt calculate în

conformitate cu O.U.G. nr. 27/2006, ci doar de executarea unor hotărâri

judecătorești care va fi realizată potrivit eșalonării prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009,

eșalonarea ce nu are caracterul unei pagube iminente.

După pronunțarea Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a

Curții Constituționale, instanțele nu mai pot face aplicarea celor statuate de

Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 21 din 10 martie 2008, iar

instanța de fond trebuia să aibă în vedere exclusiv decizia Curții

Constituționale și să considere art. 47 din Legea nr. 50/1996 abrogat.

susținut că O.U.G. nr. 71/2009 este un act normativ în vigoare, care se bucură

de prezumție de legalitate, acesta neproducând efecte pentru perioada

anterioară emiterii, plata drepturilor salariale pe care le-a reglementat

realizându-se ulterior emiterii sale.

Analizând sentința atacată, în raport cu motivele de

recurs formulat, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este fondat, pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Așa cum s-a reținut anterior, obiectul acțiunii

deduse judecății îl reprezintă suspendarea executării adresei din 3 iulie 2009

emisă de recurentul M.J.L.C.

Prin acest act, emitentul a dispus ca, începând cu data

de 10 iulie 2009, drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 să se achite

fără a include și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. În

plus, aceeași autoritate publică a arătat că această modalitate de calcul a

drepturilor salariale se va păstra și pentru viitor, plata sporului anterior

individualizat urmând să se efectueze conform eșalonării prevăzute de O.U.G. nr.

71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect

acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Așadar, anterior formulării cererii de suspendare a

executării actului administrativ, persoana care se consideră vătămată trebuie

să depună la autoritatea emitentă o plângere administrativă, prin care solicită

revocarea actului în discuție, în cauză nefăcându-se dovada îndeplinirii

acestei cerinței legale.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente,

persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes

legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității

publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în

termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în

parte, a acestuia.

În mod tradițional, recursul prealabil a fost reglementat

în legislația românească, el reprezentând o condiție obligatorie pentru

promovarea acțiunii în contencios administrativ.

Înalta Curte constată că Legea nr. 554/2004 instituie

prin art. 7 obligativitatea procedurii administrative prealabile.

În raport de art. 109 alin. (2) C. proc. civ.,

aplicabil în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazurile

anume prevăzute de lege, sesizarea instanței se poate face numai după

îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege,

iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare

în judecată.

În materia contenciosului administrativ, regula

generală stabilită de legiuitor prin art. 7 din Legea nr. 554/2004 este aceea

că respectarea procedurii administrative prealabile reprezintă o condiție de

admisibilitate a acțiunii.

În raport de cele expuse anterior, rezultă că soluția

primei instanțe este nelegală, față de împrejurarea că procedura administrativă

nu a fost declanșată anterior sesizării instanței cu cererea de suspendare,

formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel încât, în temeiul art.

312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., recursul formulat va fi admis, iar sentința

atacată va fi modificată în sensul respingerii cererii de suspendare ca

inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.J.L.C., în prezent M.J.,

împotriva sentinței civile nr. 3.274 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința atacată în sensul că

respinge cererea de suspendare, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2010.