ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4287/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamanta A.V.P.S.C. a chemat în judecată pe pârâții I.T.R.S.V.B. și M.A.D.R. solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea măsurii de reziliere a contractului de gestionare pentru fondul de vânătoare nr. 15, denumit Peretu, din județul Teleorman și să se constate valabilitatea contractului încheiat.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că măsura de reziliere a contractului de gestionare a fondurilor de vânătoare aprobat prin OM nr. 126/2004 a fost justificată prin încălcarea dispozițiilor art. 7 alin. (7), alin. (11) și alin. (17), precum și a dispozițiilor art. 17 lit. b) din contract, că niciuna dintre faptele invocate nu se regăsesc între cauzele care pot determina rezilierea de plin drept a contractului, astfel cum acestea sunt enumerate la art. 14. De asemenea, reclamanta a susținut că nu corespund realității faptele reținute, întrucât asociația a asigurat în teren cantități mari de hrană pentru animale, dovadă fiind creșterea numărului animalelor an de an în fondurile de vânătoare, iar evidențele statistice din fișele fondurilor de vânătoare s-au ținut în mod corespunzător.

La data de 08 octombrie 2007, reclamanta a formulat precizare la acțiune, în sensul că solicită constatarea valabilității contractului de gestionare pentru fondul de vânătoare nr. 15, denumit Peretu, județul Teleorman, cu nr. 119/313725/CI din 30 noiembrie 2000, constatarea nulității rezilierii unilaterale a contractului și a faptului că nu au fost încălcate prevederile art. 7, alin. (11) și alin. (17), art. 17 lit. b) din contractul de gestionare a fondurilor de vânătoare, aprobat prin OM nr. 126/2004.

Prin sentința civilă nr. 16051 din 19 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, s-a admis excepția de necompetență materială a instanței și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București . Prin încheierea din data de 25.09.2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus trimiterea cauzei la Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a aceleiași instanțe. Prin întâmpinarea formulată în cauză, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, motivat de faptul că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă, condiție de investire a instanței de contencios administrativ, ce constituie fine de neprimire a acțiunii.

Pârâtul a precizat că suntem în prezenta unui contract administrativ, astfel că plângerea prealabilă are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând, în esență, că dispoziția de reziliere a contractului este justificată, în condițiile în care, cu ocazia controalelor efectuate la asociația reclamantă, s-au constatat mai multe deficiente în gestionarea fondului de vânătoare. Pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București a solicitat, prin întâmpinarea formulată, respingerea acțiunii ca nefondată și menținerea rezilierii Contractului nr. 119 de gestionare a fondului de vânătoare nr. 15 Peretu, înregistrat sub nr. 313725/CI din 30 noiembrie 2000, ca fiind legală și temeinică.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 135 din 15 ianuarie 2009, a admis excepția privind neîndeplinirea procedurii prealabile invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a respins acțiunea ca inadmisibilă. Instanța a reținut că soluția se impune, deoarece reclamanta nu a dovedit că a îndeplinit procedura prealabilă a consilierii directe, prevăzută de dispozițiile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 720 1 C. proc. civ., în cauză adresa nr. 239 din 31 mai 2007, invocată de reclamantă în acest sens, nefiind o probă în sensul specificat . Împotriva susmenționatei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta A.V.P.S.C.

București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea dosarului la aceeași instanță pentru judecarea pe fond a cauzei. Recurenta a susținut că, în mod eronat, prima instanță a considerat că nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, cu toate că, prin adresa nr. 239 din 31 mai 2007, a probat acest aspect. Analizând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu critica formulată de recurent, precum și cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, in termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau in parte, a acestuia”. Având în vedere că, în cauză, obiectul acțiunii îl constituie un contract administrativ, respectiv contractul nr. 119 de gestionare a fondului de vânătoare nr. 15 Peretu, sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că „Plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contractele administrative are semnificația concilierii in cazul litigiilor comerciale, dispozițiile C. proc.

civ. fiind aplicabile în mod corespunzător”. În mod eronat, prima instanță a considerat că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că a parcurs procedura administrativă prealabilă prin conciliere directă cu autoritatea intimată, așa cum prevăd dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. Prin adresa nr. 239 din 31 mai 2007, înregistrată la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale sub nr. 55922 din 31 mai 2007, recurenta-reclamantă și-a exprimat în mod direct intenția de efectuare a concilierii prevăzute de lege, împrejurarea că nu s-a depus și rezultatul acestei concilieri nefiind imputabilă recurentei, iar intimata neputîndu-și invoca, sub acest aspect, propria culpă. Având în vedere că, prin actul menționat, s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile sub forma prevăzută de lege, recursul declarat în cauză se va admite, se va casa sentința atacată și se va trimite dosarul aceleiași instanțe pentru rejudecarea în fond a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A.V.P.S.C. București împotriva sentinței civile nr. 135 din 15 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2009.