ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 353/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 353/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 44/F/CA din 19 martie 2008 Curtea
de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a respins
excepțiile lipsei calității procesuale active și a interesului reclamantei
invocate de pârâtul M.A.D.R.; a respins și acțiunea, având ca obiect anularea
contractului din 30 noiembrie 2000 de gestiune a fondului de vânătoare nr. 25
Cricău, formulată de reclamanta A.V.P.S. Iezer Alba, împotriva pârâților M.A.D.R.
și A.J.V.P.S. Alba, ca nefondată, obligând totodată pe reclamantă să plătească
pârâtei A.J.V.P.S. Alba suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu privire la cele două
excepții, Curtea de Apel a reținut că prin încheierea contractelor de
concesiune între reclamantă și proprietarii terenurilor pe care este constituit
fondul de vânătoare nr. 23 (fost 25) Cricău, aceasta își justifică atât
calitatea procesuală, cât și interesul în cauza de față.
Pe fond, prima instanță a
reținut că reclamanta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 8 alin. (1) lit.
A.a) din Legea nr. 407/2006 pentru a beneficia de atribuirea directă a fondului
de vânătoare, câtă vreme Primăria Cricău are în proprietate cel mult 20% din
terenul aferent fondului de vânătoare, restul aparținând unor proprietari
neasociați (cu sau fără acte de proprietate), fiind composesorat ori pădure a
statului, cu privire la care primăria nu are putere de dispoziție.
Sub un alt aspect, Curtea de
Apel a mai arătat că potrivit art. 58 alin. (4) din același act normativ,
contractele de gestionare a fondului de vânătoare existente la data intrării în
vigoare a legii rămân valabile până la încetarea raporturilor contractuale și
între pârâți s-a încheiat un astfel de contract la data de 27 noiembrie 2000,
cu valabilitate până la data de 27 noiembrie 2010.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs în termen legal reclamanta A.V.P.S. Iezer Alba, invocând
motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Recurenta critică hotărârea
fondului sub următoarele aspecte:
Instanța de fond a ignorat
faptul că M.A.P.P.M., parte în contractul încheiat cu A.J.V.P.S. Alba, a fost
„exonerat” de gestionarea pădurilor și a fondurilor de vânătoare în favoarea
pârâtului M.A.D.R. În aceste condiții, consideră recurenta, contractul în
discuție a încetat de drept, fiind încheiat între părți care, între timp, nu
mai există.
În mod cu totul nelegal
actul adițional la contractul de gestionare încheiat între M.A.D.R.și A.J.V.P.S.
Alba a fost semnat după data de 15 septembrie 2007 și fără acordul expres al
proprietarilor acestor terenuri.
Curtea de Apel a
interpretat greșit dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 407/2006,
ignorând faptul că prin încheierea contractelor de concesiune deține 100% din
terenurile ce se suprapun fondului de vânătoare Cricău, fiind îndreptățită la
atribuirea directă a cestuia.
Prin întâmpinarea formulată,
intimatul M.A.D.R. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul a arătat că
soluția instanței de fond este legală, câtă vreme la data formulării de către
recurentă a cererii de atribuire directă a fondului de vânătoare nr. 23 Cricău,
15 septembrie 2007, exista pentru același fond un alt contract de gestionare,
legal încheiat în baza Legii nr. 103/1996, cu valabilitate până în noiembrie
2010.
Referitor la condițiile
cerute de legea nouă, nr. 407/2006, pentru a beneficia de atribuire directă,
intimatul a afirmat că prima instanță a stabilit în mod corect că recurenta nu
le îndeplinește.
În recurs nu s-au
administrat înscrisuri noi conform art. 305 C. proc. civ.
Examinând sentința atacată
prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum
și potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată
că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Prin contractul încheiat la
data de 27 noiembrie 2000 între M.A.P.P.M. și A.J.V.P.S. Alba, în calitate de
administrator, respectiv gestionar, s-a atribuit gestiunea fondului de
vânătoare nr. 25 denumit Cricău (potrivit art. 3), în temeiul Legii nr. 103/1996
a fondului cinegetic și protecției vânatului, intimatei pârâte A.J.V.P.S. Alba.
Acest contract a fost
înregistrat la M.A.P.P.M. în 30 noiembrie 2000.
Potrivit art. 8 din
convenția părților: „Prezentul contract se încheie pe o perioadă de 10 ani,
respectiv de la 27 noiembrie 2000 la 27 noiembrie 2010”.
În timpul derulării acestui
contract, la data de 15 septembrie 2007, recurenta a trimis intimatului M.A.D.R.
o cerere de atribuire directă a aceluiași fond de vânătoare, invocând
prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) din noua lege a vânătorii și a protecției
fondului cinegetic nr. 407/2006. Această cerere, înregistrată la autoritatea
publică sub nr. 56878 din 24 septembrie 2007 a primit o rezolvare nefavorabilă
recurentei, comunicată prin adresa nr. 248596 din 3 octombrie 2007, ce a fost
motivată tocmai pe considerentul preexistenței contractului de atribuire a
gestiunii fondului de vânătoare anterior examinat.
Ca urmare, recurenta
reclamantă a dedus controlului de legalitate exercitat de instanța de
contencios administrativ contractul încheiat între intimații-pârâți, solicitând
anularea acestuia.
Cauza acțiunii s-a
fundamentat, în principal, pe împrejurarea că după data încheierii contractului
s-a schimbat titularul dreptului de proprietate asupra terenurilor și noii
proprietari au încheiat contracte de concesiune cu recurenta, ceea ce, în
opinia sa, ar obliga autoritatea publică să îi atribuie gestiunea fondului de
vânătoare în baza art. 8 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 407/2006.
Verificând condițiile în
care a fost încheiat contractul de atribuire a gestiunii fondului de vânătoare
din 27 noiembrie 2000, precum și modul de derulare a acestuia, din perspectiva
schimbării cadrului legislativ prin adoptarea Legii nr. 407/2006 a vânătorii și
a protecției fondului cinegetic, Înalta Curte constată că niciuna dintre
cauzele de ineficiență indicate de recurentă, respectiv: nulitatea absolută,
caducitatea ori constatarea încetării de drept a efectelor contractului, nu se
regăsește în speță.
Contractul analizat a fost
încheiat sub imperiul Legii nr. 103/1996 a fondului cinegetic și protecției
vânatului, potrivit căreia „vânatul este bun public de interes național” [art. 2
alin. (2)] iar „fondul cinegetic al României se compune din unități de
gospodărire cinegetică, denumite fonduri de vânătoare, constituite pe toate
categoriile de teren, indiferent de proprietar” (…) [art. 3 alin. (1)].
În cuprinsul acestui prim
motiv de recurs se susține teza potrivit căreia reorganizările la care a fost
supus M.A.P.P.M. ar afecta convenția semnată în anul 2000, întrucât domeniul
silvic se află în prezent în administrarea M.A.P.D.R.
Această afirmație este
complet lipsită de suport legal.
Atât din perspectiva art. 4
din Legea nr. 103/1996, cât și potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 407/2006 a
vânătorii și protecției fondului cinegetic, competența atribuirii gestiunii
fondului de vânătoare revine autorității publice centrale care răspunde de
silvicultură.
Necontestat, la data
încheierii contractului, competența aparținea M.A.P.P.M., după cum în prezent
aparține M.A.P.D.R.
Împrejurarea că, în timp,
domeniul silviculturii a intrat în sfera de competență a diverselor ministere
este complet nerelevantă, câtă vreme contractul a fost încheiat de autoritatea
publică centrală cu atribuții în domeniu și, ulterior, efectele contractului
s-au produs numai în raport cu ministerul de resort care a dobândit calitatea
de „administrator al fondului cinegetic al României” prin efectul legii.
Actul adițional la care
face referire recurenta, din 30 noiembrie 2007, s-a încheiat, într-adevăr,
ulterior demarării procedurii administrative în cauza de față, dar acest fapt
nu determină în niciun mod ineficacitatea contractului din 2000.
Deși recurenta prezumă
intenția de fraudă a părților contractante, din niciun element intrinsec ori
extrinsec voinței lor nu se poate deduce o atare concluzie.
Dimpotrivă, prin majorarea
tarifului de gestionare prevăzut la art. 9 din contract de la suma de 5.484.000
lei (rol) la 973 euro, se crează un avantaj, substanțial atât pentru
proprietarii terenurilor incluse în fondurile de vânătoare dar și pentru Bugetul
de stat și Fondul pentru mediu.
Referitor la susținerea că
actul adițional nu a fost semnat și de către proprietarii terenurilor, Înalta
Curte observă că aceștia, nefiind parte contractantă, nu pot interveni în raporturile
create între intimații-pârâți.
Legea nr. 407/2006
modificată și completată instituie dreptul acestor persoane de a beneficia de
81% din tariful de gestionare pentru fondurile de vânătoare [art. 15 alin. (1) lit.
a)], ceea ce, corelativ, le conferă și dreptul de a acționa pe cale judiciară
în ipoteza neîndeplinirii obligației de către gestionar, dar, în speța de față,
o astfel de situație nu se regăsește.
Cum nu a putut fi
identificată nicio cauză de ineficacitate a contractului din 2000 încheiat
între intimații-pârâți și cum, potrivit art. 58 alin. (4) din Legea nr. 407/2006
modificată și completată: „contractele de gestionare a fondurilor de vânătoare,
existente la data intrării în vigoare a prezentei legi, rămân valabile până la
data încetării raporturilor contractuale”, rezultă că a devenit de prisos
examinarea celui de-al treilea motiv de recurs, privitor la interpretarea pe
care fondul a dat-o dispozițiilor cuprinse în art. 8 alin. (1) lit. A.a) din
același act normativ.
Cu toate acestea, Înalta
Curte constată că și în această privință hotărârea Curții de Apel este legală.
Într-adevăr, potrivit
acestui text administratorul atribuie direct „fondurile de vânătoare pe care
proprietarii, persoane fizice sau juridice, au în proprietate o suprafață de
teren care reprezintă minimum 51% din suprafața fiecărui fond de vânătoare,
individual sau într-o asociație constituită în acest scop (…)”.
Or, deși susține că a încheiat
contracte de concesiune pentru întreaga suprafață de teren („100%”) ce face
parte din fondul de vânătoare nr. 23 Cricău, niciunul dintre proprietari nu are
51% din suprafața fondului și nici nu s-a constituit o asociație în scopul
cerut de legiuitor.
Pentru aceste considerente,
în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamanta A.V.P.S. Iezer Alba împotriva sentinței nr. 44/F/CA/2008 din 19
martie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și
fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 23 ianuarie 2009.