ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 353/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 44/F/CA din 19 martie 2008 Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și a interesului reclamantei invocate de pârâtul M.A.D.R.; a respins și acțiunea, având ca obiect anularea contractului din 30 noiembrie 2000 de gestiune a fondului de vânătoare nr. 25 Cricău, formulată de reclamanta A.V.P.S. Iezer Alba, împotriva pârâților M.A.D.R. și A.J.V.P.S. Alba, ca nefondată, obligând totodată pe reclamantă să plătească pârâtei A.J.V.P.S. Alba suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu privire la cele două excepții, Curtea de Apel a reținut că prin încheierea contractelor de concesiune între reclamantă și proprietarii terenurilor pe care este constituit fondul de vânătoare nr. 23 (fost 25) Cricău, aceasta își justifică atât calitatea procesuală, cât și interesul în cauza de față. Pe fond, prima instanță a reținut că reclamanta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 407/2006 pentru a beneficia de atribuirea directă a fondului de vânătoare, câtă vreme Primăria Cricău are în proprietate cel mult 20% din terenul aferent fondului de vânătoare, restul aparținând unor proprietari neasociați (cu sau fără acte de proprietate), fiind composesorat ori pădure a statului, cu privire la care primăria nu are putere de dispoziție.

Sub un alt aspect, Curtea de Apel a mai arătat că potrivit art. 58 alin. (4) din același act normativ, contractele de gestionare a fondului de vânătoare existente la data intrării în vigoare a legii rămân valabile până la încetarea raporturilor contractuale și între pârâți s-a încheiat un astfel de contract la data de 27 noiembrie 2000, cu valabilitate până la data de 27 noiembrie 2010. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanta A.V.P.S. Iezer Alba, invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta critică hotărârea fondului sub următoarele aspecte: 1. Instanța de fond a ignorat faptul că M.A.P.P.M., parte în contractul încheiat cu A.J.V.P.S.

Alba, a fost „exonerat” de gestionarea pădurilor și a fondurilor de vânătoare în favoarea pârâtului M.A.D.R. În aceste condiții, consideră recurenta, contractul în discuție a încetat de drept, fiind încheiat între părți care, între timp, nu mai există. 2. În mod cu totul nelegal actul adițional la contractul de gestionare încheiat între M.A.D.R.și A.J.V.P.S. Alba a fost semnat după data de 15 septembrie 2007 și fără acordul expres al proprietarilor acestor terenuri. 3. Curtea de Apel a interpretat greșit dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 407/2006, ignorând faptul că prin încheierea contractelor de concesiune deține 100% din terenurile ce se suprapun fondului de vânătoare Cricău, fiind îndreptățită la atribuirea directă a cestuia.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul M.A.D.R. a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimatul a arătat că soluția instanței de fond este legală, câtă vreme la data formulării de către recurentă a cererii de atribuire directă a fondului de vânătoare nr. 23 Cricău, 15 septembrie 2007, exista pentru același fond un alt contract de gestionare, legal încheiat în baza Legii nr. 103/1996, cu valabilitate până în noiembrie 2010. Referitor la condițiile cerute de legea nouă, nr. 407/2006, pentru a beneficia de atribuire directă, intimatul a afirmat că prima instanță a stabilit în mod corect că recurenta nu le îndeplinește. În recurs nu s-au administrat înscrisuri noi conform art. 305 C. proc.

civ. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum și potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente. Prin contractul încheiat la data de 27 noiembrie 2000 între M.A.P.P.M. și A.J.V.P.S. Alba, în calitate de administrator, respectiv gestionar, s-a atribuit gestiunea fondului de vânătoare nr. 25 denumit Cricău (potrivit art. 3), în temeiul Legii nr. 103/1996 a fondului cinegetic și protecției vânatului, intimatei pârâte A.J.V.P.S. Alba. Acest contract a fost înregistrat la M.A.P.P.M. în 30 noiembrie 2000. Potrivit art. 8 din convenția părților: „Prezentul contract se încheie pe o perioadă de 10 ani, respectiv de la 27 noiembrie 2000 la 27 noiembrie 2010”.

În timpul derulării acestui contract, la data de 15 septembrie 2007, recurenta a trimis intimatului M.A.D.R. o cerere de atribuire directă a aceluiași fond de vânătoare, invocând prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) din noua lege a vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006. Această cerere, înregistrată la autoritatea publică sub nr. 56878 din 24 septembrie 2007 a primit o rezolvare nefavorabilă recurentei, comunicată prin adresa nr. 248596 din 3 octombrie 2007, ce a fost motivată tocmai pe considerentul preexistenței contractului de atribuire a gestiunii fondului de vânătoare anterior examinat. Ca urmare, recurenta reclamantă a dedus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ contractul încheiat între intimații-pârâți, solicitând anularea acestuia.

Cauza acțiunii s-a fundamentat, în principal, pe împrejurarea că după data încheierii contractului s-a schimbat titularul dreptului de proprietate asupra terenurilor și noii proprietari au încheiat contracte de concesiune cu recurenta, ceea ce, în opinia sa, ar obliga autoritatea publică să îi atribuie gestiunea fondului de vânătoare în baza art. 8 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 407/2006. Verificând condițiile în care a fost încheiat contractul de atribuire a gestiunii fondului de vânătoare din 27 noiembrie 2000, precum și modul de derulare a acestuia, din perspectiva schimbării cadrului legislativ prin adoptarea Legii nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic, Înalta Curte constată că niciuna dintre cauzele de ineficiență indicate de recurentă, respectiv: nulitatea absolută, caducitatea ori constatarea încetării de drept a efectelor contractului, nu se regăsește în speță.

Contractul analizat a fost încheiat sub imperiul Legii nr. 103/1996 a fondului cinegetic și protecției vânatului, potrivit căreia „vânatul este bun public de interes național” [art. 2 alin. (2)] iar „fondul cinegetic al României se compune din unități de gospodărire cinegetică, denumite fonduri de vânătoare, constituite pe toate categoriile de teren, indiferent de proprietar” (…) [art. 3 alin. (1)]. 1. În cuprinsul acestui prim motiv de recurs se susține teza potrivit căreia reorganizările la care a fost supus M.A.P.P.M. ar afecta convenția semnată în anul 2000, întrucât domeniul silvic se află în prezent în administrarea M.A.P.D.R. Această afirmație este complet lipsită de suport legal. Atât din perspectiva art. 4 din Legea nr. 103/1996, cât și potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic, competența atribuirii gestiunii fondului de vânătoare revine autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

Necontestat, la data încheierii contractului, competența aparținea M.A.P.P.M., după cum în prezent aparține M.A.P.D.R. Împrejurarea că, în timp, domeniul silviculturii a intrat în sfera de competență a diverselor ministere este complet nerelevantă, câtă vreme contractul a fost încheiat de autoritatea publică centrală cu atribuții în domeniu și, ulterior, efectele contractului s-au produs numai în raport cu ministerul de resort care a dobândit calitatea de „administrator al fondului cinegetic al României” prin efectul legii. 2. Actul adițional la care face referire recurenta, din 30 noiembrie 2007, s-a încheiat, într-adevăr, ulterior demarării procedurii administrative în cauza de față, dar acest fapt nu determină în niciun mod ineficacitatea contractului din 2000. Deși recurenta prezumă intenția de fraudă a părților contractante, din niciun element intrinsec ori extrinsec voinței lor nu se poate deduce o atare concluzie.

Dimpotrivă, prin majorarea tarifului de gestionare prevăzut la art. 9 din contract de la suma de 5.484.000 lei (rol) la 973 euro, se crează un avantaj, substanțial atât pentru proprietarii terenurilor incluse în fondurile de vânătoare dar și pentru Bugetul de stat și Fondul pentru mediu. Referitor la susținerea că actul adițional nu a fost semnat și de către proprietarii terenurilor, Înalta Curte observă că aceștia, nefiind parte contractantă, nu pot interveni în raporturile create între intimații-pârâți. Legea nr. 407/2006 modificată și completată instituie dreptul acestor persoane de a beneficia de 81% din tariful de gestionare pentru fondurile de vânătoare [art. 15 alin. (1) lit. a)], ceea ce, corelativ, le conferă și dreptul de a acționa pe cale judiciară în ipoteza neîndeplinirii obligației de către gestionar, dar, în speța de față, o astfel de situație nu se regăsește.

3. Cum nu a putut fi identificată nicio cauză de ineficacitate a contractului din 2000 încheiat între intimații-pârâți și cum, potrivit art. 58 alin. (4) din Legea nr. 407/2006 modificată și completată: „contractele de gestionare a fondurilor de vânătoare, existente la data intrării în vigoare a prezentei legi, rămân valabile până la data încetării raporturilor contractuale”, rezultă că a devenit de prisos examinarea celui de-al treilea motiv de recurs, privitor la interpretarea pe care fondul a dat-o dispozițiilor cuprinse în art. 8 alin. (1) lit. A.a) din același act normativ. Cu toate acestea, Înalta Curte constată că și în această privință hotărârea Curții de Apel este legală.

Într-adevăr, potrivit acestui text administratorul atribuie direct „fondurile de vânătoare pe care proprietarii, persoane fizice sau juridice, au în proprietate o suprafață de teren care reprezintă minimum 51% din suprafața fiecărui fond de vânătoare, individual sau într-o asociație constituită în acest scop (…)”. Or, deși susține că a încheiat contracte de concesiune pentru întreaga suprafață de teren („100%”) ce face parte din fondul de vânătoare nr. 23 Cricău, niciunul dintre proprietari nu are 51% din suprafața fondului și nici nu s-a constituit o asociație în scopul cerut de legiuitor. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.P.S. Iezer Alba împotriva sentinței nr. 44/F/CA/2008 din 19 martie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2009.