ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 206/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 206/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința nr.
3591 din 29 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată și completată de reclamanta A.V.P.S.
L. București, în contradictoriu cu pârâții A.V.P.S. Z.R. și Ministerul Mediului
și Pădurilor, a anulat, în parte, procesul-verbal din 14 februarie 2011,
încheiat de Comisia de analiză a contestațiilor din cadrul Ministerului
Mediului și Pădurilor, în ceea ce privește soluția de admitere a contestației
formulată de A.V.P.S. Z.R. De asemenea, a anulat procedura de atribuire a
dreptului de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic Jilava, precum
și contractul din 16 martie 2011, încheiat între cei doi pârâți. Instanța de
judecată a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect anularea
art. 4 alin. (1) lit. a) din Regulamentul privind atribuirea dreptului de
gestionare a faunei cinegetice, astfel cum a fost modificat și completat prin ordinul
ministrului mediului și pădurilor nr. 2265/2010 și a admis, în parte, cererea
reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, obligând pârâții la 800 RON
cheltuieli de judecată către reclamantă.
Prin aceeași
sentință, au fost respinse excepția inadmisibilității capătului unu al acțiunii
și excepția lipsei de interes invocată cu privire la capetele 2 și 3 ale
acțiunii.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la
excepții
Pârâtul Ministerul
Mediului și Pădurilor a publicat la data de 29 decembrie 2010 anunțul privind
organizarea procedurii de atribuire a dreptului de gestionare a faunei
cinegetice pentru mai multe fonduri cinegetice printre care și fondul nr. X
Jilava.
La data de 4
februarie 2011, Comisia de atribuire a dreptului de gestionare a faunei cinegetice
încheie procesul-verbal în care se menționează că în perioada 18 ianuarie-4 februarie
2011 a analizat dosarele depuse pentru atribuirea dreptului de gestionare a faunei
cinegetice din cuprinsul fondurilor cinegetice care au făcut obiectul anunțului
din 29 decembrie 2010, pentru situația prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. a) din
ordinul nr. 1221/2010 al ministrului mediului și pădurilor, cu modificările și completările
ulterioare, respectiv pentru atribuirea directă.
În cuprinsul acestui proces-verbal
se menționează că nu se face dovada îndeplinirii condițiilor pentru atribuirea dreptului
de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul a 51 fonduri cinegetice, potrivit
situației detaliate din anexa nr. 2B la procesul-verbal.
În această anexă, este
menționată pârâta A.V.P.S. Z.R. care nu face dovada îndeplinirii condițiilor pentru
atribuirea directă a faunei cinegetice din fondul de vânătoare nr. X Jilava, având
în vedere neconcordanța între anexa la dovada din 17 ianuarie 2011, emisă de Inspectoratul
Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București și documentele prevăzute de
către Asociația Proprietarilor de Terenuri Agro, Jilava, prin care se face dovada
proprietății terenurilor membrilor asociați. Se precizează că nu este îndeplinită
condiția prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. a) din ordinul nr. 1221/2010, cu modificările
și completările ulterioare.
Comisia de analiză a contestațiilor
încheie procesul-verbal din 14 februarie 2011, în care se consemnează că au fost
depuse, la data de 8 februarie 2011, 40 de contestații cu privire la rezultatul
analizării dosarelor depuse pentru atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice.
De asemenea, se precizează
că este admisă contestația A.V.P.S. Z.R., motiv pentru care această asociație va
fi introdusă în Anexa nr. 2A la procesul-verbal din 6 februarie 2011, fiind înscrisă
ca „admis” în anexa la procesul-verbal.
În consecință, se încheie
cu pârâta contractul din 16 martie 2011 de gestionare a faunei cinegetice din fondul
de vânătoare nr. X denumit Jilava, în suprafață de 8938 ha.
Prima instanță apreciază
că este neîntemeiată excepția inadmisibilității capătului unu al acțiunii, invocată
de cei doi pârâți în raport de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, întrucât
la dosar a fost depusă copia plângerii prealabile, prin care anterior sesizării
instanței cu prezenta acțiune reclamanta a solicitat Ministerului Mediului și Pădurilor
revocarea actelor administrative ce fac obiectul acțiunii.
Neîntemeiată se apreciază
a fi și excepția lipsei de interes cu privire la capetele 2 și 3 ale acțiunii, Curtea
de apel reținând că prin contractul din 30 noiembrie 2000, de gestionare a fondului
de vânătoare denumit nr. Y Jilava, încheiat între Ministerul Apelor, Pădurilor și
Protecției Mediului și reclamantă, i s-a atribuit reclamantei gestiunea acestui
fond de vânătoare.
Faptul că respectivul
contract a fost încheiat pe o perioadă de 10 ani, de la 1 decembrie 2000 la 1
decembrie 2010, nu lipsește de interes prezenta acțiune prin care reclamanta urmărește
valorificarea posibilității obținerii în continuare a gestiunii fondului cinegetic
nelegal atribuită, în opinia sa, pârâtei A.V.P.S. Z.R.
Reclamanta apreciază că
este îndreptățită la atribuirea directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice
din cuprinsul fondului cinegetic nr. X Jilava, în condițiile art. 1 alin. (1)
lit. b) din ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1221/2010, modificat și
completat prin ordinul nr. 2265/2010 sau la atribuire în urma organizării unei licitații,
or în acest scop, este necesar să se constate mai întâi nelegalitatea atribuirii
directe către pârâtă.
Instanța de fond apreciază
că susținerea pârâților, potrivit căreia reclamanta nu are calitatea de gestionar
consacrat, în sensul art. 1 lit. l) din Legea nr. 407/2006 nu poate fi reținută,
textul de lege prevăzând că gestionar consacrat este persoana juridică română, licențiată
în condițiile legii, cu drept de a obține gestiunea faunei cinegetice de pe un fond
cinegetic, dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a avut calitatea de
gestionar în contractul de gestionare anterior organizării atribuirii directe pentru
fondul cinegetic respectiv; contractul de gestionare nu a încetat din culpa sa;
își manifestă intenția de a gestiona în continuare fauna cinegetică de pe fondul
cinegetic respectiv, nu înregistrează datorii privind plata tarifului de gestionare
și acceptă tariful de gestionare.
Or, reclamanta îndeplinește
aceste condiții, inclusiv pe aceea de a-și manifesta intenția de a gestiona în continuare
fauna cinegetică de pe fondul cinegetic respectiv, la dosar fiind depusă notificarea
din 27 ianuarie 2011, înregistrată la Ministerul Mediului și Pădurilor, Direcția
Generală Păduri din 27 ianuarie 2011 prin care își manifesta această intenție.
În consecință, reclamanta
justifică un interes în promovarea acțiunii, astfel că excepția este neîntemeiată.
Pe fondul cauzei
Atribuirea către pârâta
A.V.P.S. Z.R. a dreptului de gestionare a faunei cinegetice s-a făcut în conformitate
cu dispozițiile art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 407/2006, respectiv în mod
direct, această modalitate de atribuire fiind aplicabilă în cazul fondurilor cinegetice
pe care proprietarii privați, persoane fizice sau juridice, au în proprietate o
suprafață de teren care reprezintă minimum 51% din suprafețele fiecărui fond cinegetic,
individual sau într-o asociație legal constituită în acest scop. Acest tip de atribuire
se realizează în favoarea gestionarului propus pentru 10 ani de persoana fizică
sau juridică, după caz.
Regulamentul privind atribuirea
dreptului de gestionare a faunei cinegetice a fost aprobat prin ordinul ministrului
mediului și pădurilor nr. 1221/2010, care a fost completat și modificat prin ordinul
nr. 2256/2010.
Conform art. 1 alin.
(1) lit. a) din ordin, atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice din
cuprinsul fondurilor cinegetice se realizează de către autoritatea publică centrală
care răspunde de silvicultură, denumită în continuare administrator, prin atribuire
directă pentru gestionarul propus de proprietarii de terenuri, în condițiile prevăzute
la art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 407/2006.
Art. 3 alin. (1) lit.
a) din același ordin prevede că atribuirea directă a dreptului de gestionare a faunei
cinegetice din cuprinsul fondurilor cinegetice se realizează dacă solicitantul dovedește
îndeplinirea uneia dintre următoarele condiții: este propus, prin înscrisuri originale,
de către un proprietar de terenuri sau de către o asociație de proprietari de terenuri
legal constituită, care dovedește deținerea în proprietate a peste 50% din suprafața
fondului cinegetic în cauză, pentru situația prevăzută la art. 1 alin. (1) lit.
a).
În speță, propunerea de
atribuire directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul fondului
cinegetic nr. X Jilava către pârâta A.V.P.S. Z.R. a fost făcută de Asociația Proprietarilor
de Terenuri Agro, Jilava, prin hotărârea din 10 ianuarie 2011 a Adunării Generale
a Asociației.
În Actul constitutiv al
acestei asociații se prevede că numiții I.M., I.R., T.R. și T.A. la data de 20
octombrie 2010, au hotărât să înființeze o asociație cu personalitate juridică,
având ca scop alegerea și propunerea gestionarului fondului cinegetic în cuprinsul
căruia persoanele asociate dețin în proprietate mai mult de 51% din suprafața acestuia,
cu care administratorul fondului cinegetic poate încheia contract de gestionare.
Conform art. 1 din Actul
constitutiv, membrii acestei asociații sunt cele patru persoane sus menționate care
au hotărât înființarea asociației.
Prin încheierea de ședință
din 25 noiembrie 2010, din Dosarul nr. 7398/1748/2010, Judecătoria Cornetu a dispus
înregistrarea asociației în Registrul Special al Asociațiilor și Fundațiilor aflat
la Judecătoria Cornetu.
Prin hotărârea Consiliului
Director al asociației din 24 decembrie 2010 a fost aprobată hotărârea Adunării
Generale a Asociației din 24 decembrie 2010 privind modificarea actului constitutiv
și a Statutului Asociației în sensul următor: potrivit art. 17.1 din Statut, Adunarea
Generală a asociației a hotărât primirea în Consiliul director a unui număr de cinci
membri și admiterea ca membri ai asociației a unui număr de 4043 membri posesori
ai unei suprafețe totale de 6.834, 6 ha teren arabil, situată pe raza comunelor
C., J. și V.
Asociația s-a adresat
Judecătoriei Cornetu pentru a se lua act de modificările intervenite în Actul constitutiv
și în Statut, dar prin încheierea din data de 28 februarie 2011, din Dosarul
nr. 8659/1748/2010, instanța a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această
soluție, instanța de fond a reținut că, deși s-a solicitat modificarea statutului
în sensul de a se lua act de admiterea ca membri ai asociației a unui număr de 4043
persoane, în cauză au formulat cereri de intervenție în interes propriu cinci persoane
fizice și o persoană juridică, însoțite de înscrisuri prin care se arată că nu și-au
exprimat acordul de voință pentru a deveni membri ai asociației, motiv pentru care
la termenul din 13 ianuarie 2011, instanța a solicitat petentei să depună dovada
exprimării voinței de asociere a noilor membri ai asociației și a aportului adus.
Instanța a constatat că
au fost formulate cereri de intervenție prin care se contestă calitatea de membru,
iar tabelele cuprinzând numele noilor membri, anexate la procesul-verbal al hotărârii
reprezintă o simplă evidență cu cetățeni deținători de terenuri agricole, nefiind
autentificate sau atestate, astfel încât nu pot fi apreciate ca exprimând adeziunea
noilor membri.
Asociația a formulat recurs
împotriva încheierii, dar acesta a fost respins de Tribunalul București, secția
a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 738/R din 20 martie 2012, în care se reține
că lipsește una dintre condițiile esențiale pentru racolarea unor noi membrii, respectiv
acordul lor de voință (reținut pe baza manifestării de voință contrarii).
Se constată, așadar, că
există o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care a fost respinsă cererea Asociației
Proprietarilor de Terenuri Agro, Jilava de a se lua act de modificarea Actului constitutiv
și a Statutului, în ceea ce privește admiterea în asociație a 4043 de membri care
dețin, conform celor menționate în hotărârea Adunării Generale a asociației, 6834,6
ha teren arabil.
Conform art. 33 alin.
(1) din O.G. nr. 26/2000, modificarea actului constitutiv sau a statutului asociației
se face prin înscrierea modificării în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat
la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediul asociația,
cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8-art. 12.
În condițiile în care
modificarea actului constitutiv și a statutului asociației nu au fost înscrise în
acest registru, având în vedere hotărârea judecătorească irevocabilă de respingere
a acestei modificări, se constată că propunerea de atribuire către pârâta A.V.P.S.
Z.R. a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul fondului de vânătoare
nr. X Jilava a fost făcută de Asociația de Proprietari de Terenuri Agro, Jilava
care avea patru membri, cei care au hotărât înființarea asociației.
Din documentația care
a stat la baza atribuirii acestui drept către pârâtă rezultă că Ministerul Mediului
și Pădurilor a avut în vedere suprafețele de teren deținute de persoanele cu privire
la care Asociația Proprietarilor de Terenuri Agro, Jilava a hotărât primirea ca
membri ai asociației, deci pârâtei A.V.P.S. Z.R. i s-a atribuit dreptul de gestionare
a faunei cinegetice în considerarea suprafețelor de teren pe care aceste persoane
urmau să le aducă în asociație dacă deveneau membri, suprafețe care însumate reprezentau
peste 50% din suprafața fondului cinegetic, conform susținerilor asociației.
La data la care asociația
a făcut propunerea de atribuire a dreptului de gestionare a fondului cinegetic către
pârâtă, aceste persoane nu erau membri ai asociației, aspect care putea fi observat
de către reprezentanții Ministerului Mediului și Pădurilor, având în vedere că în
tabelele cu proprietarii de terenuri și suprafețele deținute de aceștia, depuse
de asociație, se menționează că sunt tabele nominale cu cetățenii deținători de
terenuri agricole și pădure, proprietate particulară din comuna J. și, respectiv,
comuna V. care solicită să devină membri ai asociației și sunt de acord ca gestionarea
fondului de vânătoare nr. X Jilava să se facă de A.V.P.S. Z.R.
Rezultă în mod clar că
în aceste tabele nu erau menționați membrii asociației, ci proprietarii care, conform
susținerilor asociației, solicitau să devină membri, astfel că nu puteau fi avute
în vedere la atribuirea către pârâtă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice
întrucât, așa cum s-a arătat, conform art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000, aceste
persoane deveneau membri ai asociației prin înscrierea modificării actului constitutiv
și a statutului în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei
Cornetu.
Relevante sub acest aspect
sunt și dispozițiile art. 4 alin. (2) și alin. (3) din Regulamentul privind atribuirea
dreptului de gestionare a faunei cinegetice conform cărora pentru recunoașterea
legitimității asociațiilor de proprietari de terenuri cu drept de a propune gestionarul
fondului cinegetic, acestea trebuie să îndeplinească următoarele condiții: sunt
constituite conform legii și au ca scop alegerea și propunerea gestionarului fondului
în cuprinsul căruia persoanele asociate dețin în proprietate mai mult de 50% din
suprafața acestuia, cu care administratorul fondului cinegetic poate încheia contract
de gestionare.
Dovedirea îndeplinirii
condițiilor prevăzute la alin. (2) se face prin depunerea următoarelor documente,
în copie legalizată: actul constitutiv și statutul asociației de proprietari, care
trebuie să cuprindă scopul prevăzut la alin. (2) lit. b); hotărârea judecătorească
de înființare; certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor
și certificat de grefă, emis cu cel mult 60 de zile înainte de data depunerii solicitării
de atribuire, care să ateste că asociația este înscrisă în Registrul asociațiilor
și fundațiilor.
Asociația a depus dovada
înscrierii în acest registru, dar nu și certificatul de înscriere a modificării
actului constitutiv și statutului constând în mărirea numărului de membrii cu 4043,
care să dețină în proprietate mai mult de 50% din suprafața fondului cinegetic
nr. X Jilava, astfel că nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de
art. 4 alin. (2) din Regulament.
Prin hotărâre judecătorească
irevocabilă a fost respinsă cererea de înscriere în registru a modificării actelor
asociației care prevedeau primirea în asociație a 4043 membri, ceea ce înseamnă
că membrii asociației sunt cele patru persoane care au înființat asociația și că
propunerea de atribuire către pârâtă a dreptului de gestionare a fondului cinegetic
aparține celor patru membri fondatori ai asociației.
Din înscrisurile depuse
la dosar nu rezultă că cei patru asociați dețin în proprietate peste 50% din suprafața
fondului cinegetic nr. X Jilava, Asociația depunând la Ministerul Mediului și Pădurilor,
pentru a face dovada îndeplinirii acestei condiții, o documentație care cuprinde
înscrisuri referitoare la terenurile deținute în proprietate de persoanele care
ar fi urmat să devină membri ai asociației dacă instanța lua act de modificările
actului constitutiv și statutului în acest sens.
Deși în Actul constitutiv
întocmit la momentul înființării Asociației se menționează că suprafața de teren
deținută de Asociația Proprietarilor de Terenuri Agro, Jilava însumează 6578,86
ha reprezentând peste 51% din fondul de vânătoare nr. X Jilava, cei patru asociați,
singurii membri ai asociației nu depun la Ministerul Mediului și Pădurilor documente
care să ateste că dețin în proprietate această suprafață, ci folosesc o documentație
care vizează deținerea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren de
6834, 6 ha (conform mențiunilor din hotărârea din 24 decembrie 2010 a asociației)
de către 4043 de proprietari.
Rezultă că propunerea
de atribuire către A.V.P.S. Z.R. a dreptului de gestionare a fondului cinegetic
din cuprinsul fondului de vânătoare nr. X Jilava a fost făcută prin includerea terenurilor
deținute de cele 4043 de persoane, în suprafața care reprezintă, potrivit susținerilor
asociației, peste 51% din fondul de vânătoare.
Cum cele 4043 de persoane
nu au calitatea de membri ai asociației, se constată că nu este îndeplinită în cauză
condiția prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. a) din ordinul ministrului mediului
și pădurilor nr. 1221/2010, modificat și completat prin ordinul nr. 2665/2010, aceea
ca propunerea de atribuire directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice
să aparțină unei asociații de proprietari de terenuri legal constituită, care dovedește
deținerea în proprietate a peste 50% din suprafața fondului cinegetic în cauză.
Cei patru membri care
fac parte din asociația care a propus atribuirea acestui drept către pârâtă nu fac
dovada că dețin în proprietate peste 50% din suprafața fondului cinegetic nr. X
Jilava, astfel că procesul-verbal din 14 februarie 2011 încheiat de Comisia de analiză
a contestațiilor din cadrul Ministerului Mediului și Pădurilor este parțial nelegal,
în ceea ce privește soluția de admitere a contestației formulate de A.V.P.S. Z.R.
împotriva procesului-verbal din 4 februarie 2011 prin care Comisia de atribuire
a dreptului de gestionare a faunei cinegetice a constatat că nu face dovada îndeplinirii
condițiilor pentru atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice.
Nelegalitatea procesului-verbal
de soluționare a contestațiilor sub acest aspect va fi reținută și prin prisma neîndeplinirii
de către autoritatea publică pârâtă a obligației de a motiva actul administrativ,
obligație care rezultă implicit din dispozițiile Constituției, cel puțin din dreptul
la informație consacrat de art. 31, reprezentând o obligație corelativă a acestui
drept.
Motivarea actului administrativ
permite un control eficient al superiorului ierarhic asupra conținutul actului,
dar și un control riguros al instanțelor de contencios administrativ.
În acest proces-verbal
nu sunt menționate motivele de fapt și de drept care au stat la baza admiterii contestației
pârâtei, făcându-se doar referire la soluția de admitere a contestației și la introducerea
pârâtei în anexa 2A la procesul-verbal din 6 februarie 2011, fără a se preciza considerentele
pentru care s-a apreciat că nu este legală constatarea Comisiei de atribuire că
pârâta nu îndeplinește condițiile pentru atribuirea dreptului de gestionare a fondului
cinegetic.
Față de aceste considerente,
se reține că în mod nelegal s-a atribuit direct pârâtei A.V.P.S. Z.R. dreptul de
gestionare a faunei cinegetice din fondul de vânătoare nr. X Jilava, din moment
ce nu este îndeplinită condiția reglementată pentru atribuirea directă a acestui
drept constând în existența unei propuneri în acest sens care să fie făcută de o
asociație de proprietari de terenuri legal constituită care dovedește deținerea
în proprietate a peste 50% din suprafața fondului cinegetic respectiv.
Având în vedere existența
acestei cauze de nulitate a procedurii de atribuire directă a dreptului anterior
menționat, se apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de nelegalitate
invocate în acțiune și care se referă la: includerea în suprafața fondului a unor
suprafețe de teren intravilan ale persoanelor fizice și juridice, în condițiile
în care Legea nr. 407/2006 prevede că terenurile din intravilan nu fac parte din
fondurile de vânătoare, lipsa unor semnături din tabelele anexate la adeverințe,
ale persoanelor incluse în listă, cu privire la care se pretinde că au dorit să
devină membrii asociației, falsuri ale semnăturilor unor persoane aflate pe listele
cu suprafețele care se pretind a fi în arealul fondului, falsuri ale semnăturilor
date pentru persoane juridice, existența în liste a semnăturilor unor persoane care
sunt decedate de mai multă vreme.
Întrucât persoanele menționate
în listele de care face vorbire reclamanta nu au calitatea de membri ai asociației
care a făcut propunerea de atribuire directă, iar suprafețele de teren pe care le
dețin în proprietate nu pot fi luate la calculul procentului de peste 50% din suprafața
fondului cinegetic, nu se impune a se verifica din ce categorie de terenuri (intravilan
sau extravilan) fac parte aceste terenuri.
Cât privește aspectul
legat de semnăturile persoanelor menționate în aceste liste, acesta are relevanță
din punct de vedere al acordului exprimat de respectivele persoane pentru a deveni
membri ai asociației și nu este necesar a fi examinat de instanța învestită cu analizarea
legalității procedurii de atribuire, care a reținut existența unui motiv de nelegalitate
a procedurii care face de prisos analizarea celorlalte motive invocate de reclamantă.
Față de aceste considerente,
în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se impune anularea
în parte a procesului-verbal din 14 februarie 2011 încheiat de Comisia de analiză
a contestațiilor din cadrul Ministerului Mediului și Pădurilor, în ceea ce privește
soluția de admitere a contestației formulate de A.V.P.S. Z.R., precum și a Anexei
la acest proces-verbal. De asemenea, se va anula procedura de atribuire a dreptului
de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. X Jilava, desfășurată
cu încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din ordinul ministrului mediului
și pădurilor nr. 1221/2010, modificat și completat prin ordinul nr. 2265/2010, precum
și contractul din 16 martie 2011 încheiat între cei doi pârâți ca urmare a unei
proceduri nelegale de atribuire a dreptului sus menționat.
Reclamanta a mai solicitat
anularea parțială a ordinului ministrului mediului și pădurilor nr. 2265/2010, respectiv
a dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. a) care stabilesc că pentru recunoașterea
deținerii în proprietate a peste 50% din suprafața fiecărui fond cinegetic, pentru
situația prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. a), proprietarii, individual sau într-o
asociație de proprietari legal constituită, trebuie să facă dovada deținerii în
proprietate a suprafețelor de teren incluse în asociațiile de proprietari, cu copii
de pe documentele de proprietate sau înscrisuri eliberate de unitatea administrativ
teritorială pe a cărei rază se află suprafețele de teren respective. Reclamanta
apreciază că dreptul de proprietate în materie de terenuri nu poate fi dovedit decât
cu acte autentice sau copii legalizate ale acestora și nu cu înscrisuri eliberate
de unitatea administrativ teritorială pe a cărei rază se află suprafața de teren,
nefiind posibilă o echivalență a dovezilor dreptului de proprietate între actele
autentice și asimilate acestora și înscrisurile emise de unitatea administrativ
teritorială.
Se constată că, în speță,
vătămarea suferită de reclamantă prin actele administrative emise în cadrul procedurii
de atribuire directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic
nr. X Jilava nu este determinată de aplicarea acestor dispoziții din ordin pe care
le contestă, ci de încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) din același
ordin, astfel încât nu se poate reține că pentru reclamantă, ordinul sub aspectul
dispozițiilor contestate, este un act administrativ vătămător în sensul art. 1
alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Conform art. 2 alin.
(1) lit. a) din aceeași lege, persoana vătămată este orice persoană titulară a unui
drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act
administrativ (...).
Reclamanta nu a fost vătămată
prin ordinul emis de ministrul mediului și pădurilor care modifică și completează
Regulamentul privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice, ci
prin actele administrative emise cu încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (1)
lit. a) din ordin, motiv pentru care se impune respingerea ca neîntemeiat a acestui
capăt de cerere.
În temeiul art. 276 C.
proc. civ., se va admite în parte cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor
de judecată.
Împotriva sentinței pronunțate
de instanța de fond, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta
A.V.P.S. Z.R., solicitând casarea acesteia și respingerea acțiunii formulate de
reclamantă.
În motivarea recursului,
întemeiat pe dispozițiile art. 304
1
C. proc. civ., se arată, în esență,
următoarele:
- instanța de fond în
mod greșit a respins excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes a acțiunii,
invocate de pârâtă, față de împrejurarea că plângerea prealabilă a fost tardiv formulată,
respectiv reclamanta nu era eligibilă nici pentru atribuire directă, nici pentru
participarea la procedura de atribuire alături de asociația pârâtă;
- instanța de fond a reținut,
în mod greșit, ca fiind relevant în soluționarea pricinii numai aspectul privind
legalitatea constituirii Asociației Proprietarilor de Terenuri Agro, Jilava;
- prima instanță în mod
greșit a reținut că Asociația Proprietarilor de Terenuri Agro, Jilava nu era legal
constituită iar considerentele sentinței atacate, în ce privește dovada proprietății
terenurilor deținute de către membrii asociației, se contrazic, producând concluzii
greșite.
Hotărârea instanței
de recurs
Analizând recursul formulat
prin prisma motivelor invocate și în raport de cadrul legal aplicabil, Curtea îl
va respinge ca nefondat reținând următoarele:
În ceea ce privește primul
motiv de recurs prin care recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit prima instanță
a respins excepția inadmisibilității acțiunii și pe cea a lipsei de interes, Curtea
va înlătura ca nefondată această susținere, având în vedere că din actele depuse
la dosar rezultă cu certitudine că plângerea prealabilă la care face referire
art. 7 din Legea nr. 554/2004 a fost făcută anterior sesizării instanței (plângerea
prealabilă a fost înregistrată la Ministerul Mediului și Pădurilor cu nr. 71478/2011).
Tot astfel, Curtea va
reține că în mod corect prima instanță a respins și excepția lipsei de interes a
acțiunii (capetele 2 și 3 din acțiune).
În acest sens, faptul
că prin contractul din 2000 de gestionare a fondului de vânătoare denumit nr. Y
Jilava i s-a atribuit intimatei-reclamante A.V.P.S. L. București gestiunea acestui
fond, nu lipsește de interes acțiunea promovată prin care se urmărește valorificarea
posibilității obținerii în continuare a gestiunii fondului cinegetic nelegal atribuit
recurentei-pârâte. Sub acest aspect, intimata-reclamantă a susținut că este îndreptățită
la atribuirea directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul
fondului cinegetic nr. X Jilava, invocând dispozițiile art. 1 lit. b) din ordinul
ministrului mediului și pădurilor nr. 1221/2010.
Așa fiind, în mod legal
judecătorul fondului a apreciat că intimata-reclamantă A.V.P.S. L. București justifică
un interes în promovarea acțiunii.
Cât privește celelalte
motive de recurs care vizează fondul cauzei și prin care recurenta-pârâtă invocă
motive de nelegalitate generic, Curtea urmează a le înlătura ca nefondate pentru
următoarele considerente:
Propunerea de atribuire
directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul fondului cinegetic
nr. X Jilava către recurenta-pârâtă A.V.P.S. Z.R., a fost făcută de Asociația Proprietarilor
de Terenuri Agro, Jilava prin hotărârea nr. 1/2011 a A.G.A.
Ulterior, printr-o hotărâre
judecătorească irevocabilă (decizia civilă nr. 738/R/2012 a Tribunalului București)
a fost respinsă cererea acestei asociații în ceea ce privește admiterea unui număr
de 4043 de membri care dețineau 6834,6 ha teren arabil.
Ori, din documentația
care a stat la baza atribuirii acestui fond cinegetic (nr. X Jilava) recurentei-pârâte,
rezultă că Ministerul Mediului și Pădurilor a avut în vedere tocmai suprafețele
de teren deținute de persoanele care urmau să le aducă în asociație și care reprezentau
peste 50% din suprafața fondului cinegetic.
Cum însă, la data la care
asociația a făcut propunerea de atribuire a dreptului de gestionare către recurentă
aceste persoane (în număr de 4043) nu erau membri ai asociației și nici ulterior
nu au devenit membri, este evident că au fost încălcate prevederile art. 4
alin. (2) și alin. (3) din Regulamentul privind atribuirea dreptului de gestionare
a faunei cinegetice. În raport de aceste prevederi, pentru recunoașterea legitimității
asociaților de proprietari de terenuri cu drept de a propune gestionarea fondului
cinegetic, acestea trebuiau să îndeplinească mai multe condiții, printre care și
aceea ca persoanele asociate să dețină în proprietate mai mult de 50% din suprafața
acestuia.
După cum s-a arătat însă,
cele 4043 de persoane nu au dobândit calitatea de membri ai Asociației Proprietarilor
de Terenuri Argo, Jilava, cea care a făcut propunerea de atribuire directă a fondului
cinegetic.
În aceste condiții, în
mod legal prima instanță a reținut că au fost încălcate dispozițiile art. 3
alin. (1) lit. a) din ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1221/2010 modificat
prin ordinul nr. 2665/2010, dispoziții în raport de care propunerea de atribuire
directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice trebuie să aparțină unei asociații
de proprietari de terenuri care dovedește deținerea în proprietate a peste 50% din
suprafața fondului cinegetic.
În consecință, Curtea
reține că în mod nelegal s-a atribuit direct recurentei-pârâte A.V.P.S. Z.R. dreptul
de gestionare a faunei cinegetice din fondul de vânătoare nr. X Jilava, motiv pentru
care în mod legal prima instanță a dispus anularea fondului de atribuire cu privire
la fondul cinegetic nr. X Jilava.
Având în vedere cele mai
sus reținute, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins
ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâta A.V.P.S. Z.R. împotriva sentinței civile nr. 3591 din 29 mai 2012 a Curții
de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 21 ianuarie 2014.