ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1245/2014

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A.V.P.S. Ialomița: - a contestat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, procesul-verbal din 17 ianuarie 2013, solicitând, în consecință, anularea procesului-verbal din 7 ianuarie 2013, respingând cererea de atribuire directă a fondului cinegetic G. Asociației B.; - a solicitat, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea încheierii contractului de gestionare a fondului cinegetic G., până la soluționarea cauzei. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, următoarele: A.V.P.S. Ialomița a deținut gestiunea Fondului cinegetic G. timp de 10 ani, iar, la data de 30 august 2012, a expirat perioada de gestiune, fiind urmată procedura de atribuire a dreptului de gestionare a faunei cinegetice de pe fondul respectiv în una din formele prevăzute de art. 8 din Legea nr. 407/2006. În baza art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 407/2006, A.V.P.S. B. a solicitat Comisiei de atribuire a dreptului de gestionare a faunei cinegetice atribuirea directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din Fondul cinegetic G. și a depus adresa din 23 octombrie 2012 a Consiliului Județean Ialomița, prin care a fost propusă, întrucât Consiliul Județean Ialomița ar avea în proprietate mai mult de 50% din suprafața de teren existentă în cadrul fondului. Reclamanta a solicitat ministerului pârât, prin notificarea înregistrată la minister la data de 17 decembrie 2012, să oprească procedura atribuirii până la soluționarea și actualizarea fișei fondului, adică până la momentul la care i s-ar fi permis să cunoască proprietarii reali existenți pe suprafața Fondului cinegetic G. Ministerul prin Comisia de atribuire nu a ținut cont de solicitarea sa și a atribuit fondului cinegetic către A.V.P.S. B., în sensul adresei din 23 octombrie 2012 a Consiliului Județean Ialomița. Reclamanta susține că a constatat, ulterior, că respectivul Consiliu Județean Ialomița nu se încadrează în prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 407/2006, întrucât nu deține peste 50% din Fondul cinegetic G., ci numai administrează această suprafața de teren în conformitate cu H.G. nr. 1063/2002, prin care s-a dispus trecerea unor terenuri în administrarea Consiliului Județean Ialomița. Mai susține reclamanta că suprafața respectivă de teren face parte din domeniul public al statului, iar nu din domeniul privat, astfel că orice atribuire a sa trebuia să respecte prevederile art. 123 alin. (2) din Legea nr. 215/2001. Mai arată reclamanta că a contestat procesul-verbal din 7 ianuarie 2013, prin care fondul cinegetic a fost atribuit către A.V.P.S. B., contestația fiind înregistrată în data de 11 ianuarie 2013, motivând că, în condițiile date, Consiliul Județean Ialomița nu avea calitatea să propună pentru atribuire directă pe A.V.P.S. B. Deși Consiliul Județean Ialomița a transmis ministerului adresa din 17 ianuarie 2013 prin care și-a retras propunerea de atribuire directă a fondului către A.V.P.S. B., contestația A.V.P.S. Ialomița a fost respinsă prin procesul-verbal din 17 ianuarie 2013. Reclamanta învederează faptul că atribuirea este nulă, deoarece încalcă prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 407/2006, deoarece întreaga suprafața de teren pe care Consiliul Județean Ialomița a prezentat-o ca fiind proprietatea sa, în realitate aceasta se găsește în domeniul public al statului, iar Consiliul Județean nu are asupra ei decât un drept de administrare. Reclamanta a solicitat suspendarea încheierii contractului de gestionare a faunei cinegetice, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de anulare a actului de atribuire directă. În ceea ce privește cazul bine justificat, reclamanta invocă revocarea de către Consiliul Județean Ialomița a propunerii inițiale și faptul că nu erau îndeplinite condițiile legale pentru a fi formulată propunerea respectivă de către Consiliul respective. Cu referire la condiția privind prevenirea producerii unei pagube iminente, reclamanta arată că, în lipsa atribuirii fondului către A.V.P.S. B., terenul ar reveni reclamantei, în baza art. 8 alin. (2) lit. b) pct. 1 din Legea nr. 407/2006. În ipoteza în care ar fi încheiat contractual de atribuire a fondului către A.V.P.S. B., această asociație ar trece efectiv la exploatarea acestuia prin obținerea din teren a cotelor de recoltă pe fiecare vânat în parte, iar, ulterior, când va recupera terenul, A.V.P.S. Ialomița va fi cea care va suporta pagubele având o cantitate mult mai mică de vânat față de cât ar fi fost normal în condițiile cotei de recoltă.

Introducerea în cauză a A.V.P.S. B. La termenul de judecată din 20 martie 2013, în temeiul art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, instanța a dispus introducerea în cauză a A.V.P.S. B., în calitate de pârâtă.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 2733 din 23 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - a respins excepția inadmisibilității invocată de pârât, ca neîntemeiată; - a respins acțiunea promovată de reclamanta A.V.P.S., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și A.V.P.S. B., ca neîntemeiată; - a respins cererea pârâtului Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii Pârâtul a invocat tardivitatea cererii de chemare în judecată, susținând depășirea termenului prevăzut de art. 9 alin. (4) din Regulamentul privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice, aprobat prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1221/2010, potrivit căruia „Hotărârile comisiei de atribuire pot fi contestate în termen de 3 zile lucrătoare de la afișarea rezultatelor privind analiza dosarelor de atribuire directă de la fiecare etapă”. Contestația împotriva procesului-verbal din 7 ianuarie 2013, fiind înregistrată la pârât din 11 ianuarie 2013, a fost formulată cu respectarea termenului de 3 zile prevăzut de dispozițiile citate anterior, calculat conform prevederilor art. 101 alin. (1) C. proc. civ. Cu privire la fondul cauzei Din documentele depuse la dosarul de atribuire de către A.V.P.S. B. în vederea atribuirii directe a Fondului cinegetic G. din județul Ialomița, rezultă că unitatea administrativ-teritorială, prin reprezentanții legali, deține în proprietate privată o suprafață de peste 50% din suprafața Fondului cinegetic G. Pentru determinarea dreptului de proprietate asupra suprafeței fondului cinegetic, respectiv pentru identificarea titularului respectivului drept real, dar și pentru determinarea naturii dreptului, dacă este vorba de proprietate publică sau privată, relevante sunt următoarele documente: - H.G. nr. 1063/2002 privind transmiterea unor terenuri din proprietatea privată a statului și din administrarea Agenției Domeniilor Statului în proprietatea publică a județului Ialomița și în administrarea Consiliului Județean Ialomița și Anexa la aceasta din care rezulta suprafața de 6.080,62 ha teren agricol, transmisă deci din proprietatea privată a statului și din administrarea Agenției Domeniilor Statului în proprietatea publică a județului Ialomița și în administrarea Consiliului Județean Ialomița; - dovada din 31 octombrie 2012 și anexa la aceasta din care rezultă că din suprafața totală de 6080,62 ha, înscrisă în actul de proprietate, suprafața inclusă în fondul cinegetic este de 5575,27 ha; - adresa din 22 octombrie 2012 în sensul că Județul Ialomița are în proprietate privată în cadrul unităților administrative G. și G.I. 6080,7 ha de teren, din care 4201,61 ha în cadrul unității administrativ-teritoriale G. și respectiv 1879,09 ha în cadrul unității administrativ-teritoriale G.I., iar, din cele 6080,7 ha menționate, suprafața de 5552,47 ha se suprapune cu Fondul cinegetic G.; - hotărârea Consiliului Județean Ialomița din 26 martie 2003 și anexa la aceasta, adoptată în aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, prin care terenul în cauză a trecut din proprietatea publică în proprietatea privată a județului; - hotărârea Consiliului Județean Ialomița din 28 ianuarie 2010, prin care se constată amplasarea în extravilanul comunelor G. și G.I. a unui teren agricol neproductiv în suprafață de 6080,62 proprietatea județului Ialomița, în extravilanul comunei G. suprafața de 4201,53 ha; în extravilanul comunei G.I. suprafața de 1879,09 ha; - hotărârea Consiliului Județean Ialomița din 28 aprilie 2010, prin care se însușește inventarul bunurilor imobile aflate în proprietatea privată a județului Ialomița; - hotărârea Consiliului Județean Ialomița din 23 mai 2012, anexele nr. 2A, 2B și 2C la hotărârea Consiliului Județean Ialomița din 28 aprilie 2010 privind însușirea inventarului bunurilor imobile care alcătuiesc domeniul privat al județului Ialomița, și care se modifică, se completează și se înlocuiesc, în mod corespunzător, cu anexele 1, 2, 3, care fac parte integrantă din hotărâre. Conform actelor menționate și celorlalte înscrisuri aflate la dosar (procese-verbale de predare-preluare, extras de carte funciară, expunere de motive, rapoarte), este dovedită îndeplinirea condiției premisă prevăzută de art. 8 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea vânătorii și protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, respectiv a dreptului de proprietate privată asupra unei suprafețe de teren care reprezintă peste 50% din suprafața fondului cinegetic. Nu pot fi primite susținerile reclamantei în sensul că terenurile respective ar face parte din domeniul public și este necesară respectarea în consecință a prevederilor art. 123 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, respectivele imobile trecând în condițiile legii [art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998] din proprietatea publică în proprietatea privată a județului. Într-adevăr, prin H.G. nr. 1063/2002, act pe care se bazează în principal susținerile reclamantei, a fost aprobată transmiterea unor terenuri situate în județul Ialomița din proprietatea privată a statului și din administrarea Agenției Domeniilor Statului în proprietatea publică a județului Ialomița și în administrarea Consiliului Județean Ialomița (teren agricol productiv și neproductiv în suprafață de 6080,62 ha situat în comuna G., jud. Ialomița), însă, prin actelor adoptate ulterior și nerevocate ori anulate până în prezent, terenurile au trecut în proprietatea privată a județului Ialomița, fiind administrate de Consiliul Județean Ialomița, instituție reprezentată de președinte. Este îndeplinită condiția prevăzută de art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 407/2006 referitoare la existența dreptului de proprietate al județului asupra terenurilor, iar propunerea A.V.P.S. B. a fost făcută de președintele Consiliului Județean, în calitatea sa de reprezentant al unității cu drept de administrare. Propunerea președintelui de revocare a A.V.P.S. B., materializată în cuprinsul adresei din 17 ianuarie 2013, este ulterioară admiterii cererii A.V.P.S. B. și procesului-verbal de atribuire din 7 ianuarie 2013. Întrucât contestația reclamantei a fost respinsă prin procesul-verbal din 17 ianuarie 2013, este posibil ca actul să nu fi fost efectiv recepționat de pârât anterior acestui moment, fiind deci în egală măsură posibil ca revocarea propunerii să fi intervenit ulterior soluționării contestației în sensul respingerii. Aceasta cu atât mai mult cu cât adresa din 17 ianuarie 2013 de care reclamanta înțelege să se folosească în probațiune (f. 29) nu a fost depusă de pârât la dosar în cadrul documentației ce a stat la baza emiterii actelor contestate. Cu privire la cererea de suspendare a executării Având în vedere soluția dată fondului cauzei, instanța a reținut că nu se poate vorbi de vreo aparență de nelegalitate a actelor contestate, astfel că nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat, prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Cu privire la cererea pârâtului privind cheltuielile de judecată Curtea de apel a reținut că la dosar nu există nicio dovadă a efectuării unor asemenea cheltuieli.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 2733 din 23 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A.V.P.S. Ialomița, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă critică soluția primei instanțe de respingere a cererii de suspendare a executării formulate în temeiul art. 15 cu referire la art. 14 din Legea nr. 554/2004. În acest sens, recurenta-reclamantă susține că este îndeplinită cerința referitoare la cazul bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, îndoiala serioasă cu privire la legalitatea actului contestat fiind dată de faptul că, pentru atribuirea Fondului cinegetic G., au fost încălcate prevederile art. 1 lit. a) și art. 8 alin. (2) lit. c) din Ordinul nr. 1221/2010, deoarece nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate a cel puțin 50% din totalul suprafețelor de teren care alcătuiesc fondul de vânătoare. În privința cerinței referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, recurenta-reclamantă susține că, prin executarea actului administrativ, s-ar produce consecințe negative asupra patrimoniului său și al terților, prin pierderea membrilor vânători și neîncasarea cotizației. Recurenta-reclamantă critică soluția primei instanțe cu privire la fondul cauzei, arătând că, potrivit fișei fondului de vânătoare publicată pe site-ul X, Consiliul Județean Ialomița nu deține cel puțin 50% din cele 9283 ha. Sub acest aspect, recurenta-reclamantă invocă prinicpiul liberei concurențe și principiul transparenței, arătând că intimatul-pârât avea obligația fie să actualizeze fișa fondului de vânătoare, fie să nu accepte adeverințe care atestă o altă situație decât aceea de la momentul publicării. Totodată, recurenta-reclamantă arată că, potrivit H.G. nr. 1063/2002, Consiliul Județean Ialomița are calitatea de administrator al terenurilor respective, iar nu calitatea de proprietar, așa cum prevede Ordinul nr. 1221/2010, iar instanța a interpretat eronat prevederile art. 123 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 215/2001. Recurenta-reclamantă mai invocă faptul că adresa din 23 octombrie 2012 nu este asimilată unui act administrativ, astfel că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru atribuirea directă a contractului de gestiune, prin retragerea propunerii formulate de Consiliul Județean Ialomița.

Considerentele Înaltei Curți Examinând cauza prin prisma criticilor din recurs, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare. Reclamanta A.V.P.S. Ialomița a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anularea procesului-verbal din 17 ianuarie 2013, cu consecința anulării procesului-verbal din 7 ianuarie 2013 în sensul respingerii cererii de atribuire directă a Fondului cinegetic G. către A.V.P.S. B., precum și cu o cerere de suspendare, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, a încheierii contractului de gestionare a aceluiași fond cinegetic, până la soluționarea cauzei. Prin procesul-verbal din 7 ianuarie 2013, Comisia de atribuire a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cadrul Ministerului Mediului și Pădurilor a constatat că s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul Fondului cinegetic G. către A.V.P.S. B. la propunerea Consiliului Județean Ialomița. Conform prevederilor art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea vânătorii și protecției fondului cinegetic nr. 407/2006: „ (2) Atribuirea directă prevăzută la alin. (1) lit. a) se realizează pentru următoarele categorii de fonduri cinegetice: a) fondurile cinegetice pentru care proprietarii, persoane fizice și/sau juridice, inclusiv unitățile administrativ-teritoriale, individual ori într-o asociație legal constituită în scopul propunerii gestionarului faunei cinegetice, fac dovada că au în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafața fiecărui fond cinegetic. Acest tip de atribuire se realizează în favoarea gestionarului propus de către proprietarii terenurilor, pentru o perioadă de 10 ani; ” Conform art. 3 alin. (1)lit. a) din Regulamentul privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice, aprobat prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1221/2010: „ Art. 3. - (1) Atribuirea directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul fondurilor cinegetice se realizează dacă solicitantul dovedește îndeplinirea uneia dintre următoarele condiții: a) este propus, prin înscrisuri originale, de către un proprietar de terenuri sau de către o asociație de proprietari de terenuri legal constituită, care dovedește deținerea în proprietate a peste 50% din suprafața fondului cinegetic în cauză, pentru situația prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. a) . ”. În sensul dispozițiilor citate, la data emiterii procesului-verbal din 7 ianuarie 2013, Comisia de atribuire a avut în vedere adresa din 23 octombrie 2012, prin care Consiliul Județean Ialomița, ca autoritate a administrației publice locale, a propus A.V.P.S. B. pentru atribuirea Fondului cinegetic G. Împrejurarea că, ulterior atribuirii fondului, prin procesul-verbal din 7 ianuarie 2013, Consiliul Județean Ialomița, prin adresa din 17 ianuarie 2013, și-a retras propunerea de atribuire directă a fondului către A.V.P.S. B. nu este de natură a fundamenta soluția de anulare a procesului-verbal din 17 ianuarie 2013, prin care a fost respinsă contestația formulată de A.V.P.S. Ialomița, în sensul constatării nelegalității procesului-verbal din 7 ianuarie 2013 emis cu respectarea dispozițiilor legale. sub acest aspect, Înalta Curte reține că procesul-verbal de atribuire din 7 ianuarie 2013 a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale în considerarea propunerii în vigoare la momentul respectiv, formulată de reprezentantul legal al unității administrativ-teritoriale care a făcut dovada că deține în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafața fondului cinegetic. Cu referire la criticile din recurs referitoare la neîndeplinirea de către Consiliul Județean Ialomița a cerinței prevăzute de dispozițiile citate anterior de a deține peste 50% din suprafața fondului cinegetic, Înalta Curte reține că prima instanță a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat în cauză, reținând că s-a făcut dovada că unitatea administrativ-teritorială deține în proprietate privată peste 50% din Fondul cinegetic G. Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, constată că, din evoluția raporturilor juridice care au luat naștere și au fost modificate în baza actelor administrative expuse în cuprinsul sentinței atacate, rezultă că peste 50% din suprafața fondului cinegetic în discuție face parte din domeniul privat al Județului Ialomița, iar, conform art. 10 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „ Autoritățile administrației publice locale administrează sau, după caz, dispun de resursele financiare, precum și de bunurile proprietate publică sau privată ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, în conformitate cu principiul autonomiei locale ”. Pe de altă parte, Înalta Curte reține că propunerea A.V.P.S. B. a fost formulată în mod legal de către președintele Consiliului Județean Ialomița, în calitatea sa de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în relațiile cu celelalte autorități publice , competență ce îi este conferită de art. 102 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Atâta timp cât întemeiat s-a reținut că peste 50% din suprafața fondului cinegetic în discuție face parte din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, sunt lipsite de relevanță susținerile recurentei raportate la prevederile art. 123 alin. (1) și alin. (2) din Legea administrației publice nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, atâta timp cât acestea reglementează, cu caracter general, competența consiliului județean privind darea în administrare, în concesiune sau în locațiune a bunurilor aparținând domeniului public sau privat de interes județean, precum și cumpărarea unor bunuri ori vânzarea bunurilor ce fac parte din domeniul privat de interes județean. Or, prezentul litigiu vizează procedura specială de atribuire directă a gestiunii fondului cinegetic, reglementată de Legea nr. 406/2007 și de cadrul cu caracter normativ subsecvent. Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, atâta timp cât, raportat la soluția de respingere a acțiunii în anulare, în cadrul căreia instanța a realizat un control de legalitate pe fondul actului, prezumția de legalitate nu poate fi răsturnată, în sensul constatării existenței unui caz bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din aceeași lege, ca fiind „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”. Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.V.P.S. Ialomița.