ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3839/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 435/2012 din 18 decembrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei de interes și a inadmisibilității acțiunii și a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta A.J.V.P.S.

Hunedoara împotriva pârâților Ministerul Mediului și Pădurilor prin reprezentant Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Timișoara, Asociația Cinegetică de Proprietari Straja Valea Jiului, și Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi "Șoimul Românesc". Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele aspecte: Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, Curtea a constatat că reclamanta a formulat în cauza plângerea prealabilă (conciliere directă), conform înscrisului de la dosarul Tribunalului Hunedoara, cu Ministerul pârât și cu celelalte părți ale contractului conform dovezilor de la dosar la 9 august 2011, fiind, prin urmare, îndeplinite cerințele art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 și art. 720 1 C. proc.

civ. În ce privește excepția lipsei interesului reclamantei, s-a apreciat că reclamanta, ca terț față de contract, invocă în justificarea condițiilor de exercitare a acțiunii în contencios administrativ încălcarea unor norme imperative de drept care guvernează regimul juridic al bunurilor proprietate publică, astfel că justifică un interes general. Pe de altă parte, reclamanta susține ca în lipsa îndeplinirii condițiilor de atribuire directă către asociația de proprietari pârâta, în procedura Ordinului nr. 1221/2010, contractul de gestionare a fondului cinegetic ar fi configurat posibilitatea ca reclamanta să solicite atribuirea directă a gestiunii acestui fond de vânătoare. Prin urmare, instanța a apreciat că există și un interes propriu care justifică promovarea acțiunii de față.

În ce privește motivele de nulitate invocate de reclamantă anterioare încheierii contractului, instanța a constatat că acestea nu sunt incidente în cauză. Astfel, s-a reținut că prin contractul din 21 martie 2011 de gestionare a faunei cinegetice din fondul de vânătoare V., contract încheiat între M.M.F. prin I.T.R.S.V. TM și A.Ș.R. la propunerea Asociației Cinegetice de Proprietari S. Valea Jiului, s-a atribuit gestiunea faunei cinegetice din fondul de vânătoare menționat în favoarea A.Ș.R. pe o perioadă de 10 ani. Încheierea contractului a fost rezultatul derulării procedurii de atribuire directă a gestiunii desfășurată de Ministerul Mediului și Pădurilor în temeiul Ordinului nr. 1221/2010, iar în această procedură Ministerul a verificat îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 3 din Ordin.

Curtea a concluzionat că la încheierea contractului s-au respectat condițiile prev. de art. 1 alin. (1) lit. a) și art. 3 și 4 din Ordinul nr. 1221/2010 precum și art. 8 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 407/2006. Însă, a reținut prima instanță, nu se verifică în cauză cele susținute de reclamantă ca suprafața de 522 ha din cea adusă în asociația pârâtă ar fi intravilan, întrucât adeverințele membrilor asociației în sensul că terenurile sunt extravilane se coroborează cu anexa la dovada x/2011, cu anexele la Hotărârea nr. 1/2010 a asociației și cu cele din titlurile de proprietate. Totodată, instanța de fond a înlăturat apărarea reclamantei că actele de constituire a Asociației de proprietari pârâte sunt lovite de nulitate absolută pentru că ar fi avut ca scop înstrăinarea domeniului public al unităților administrativ teritoriale, întrucât posibilitatea asocierii unităților administrative teritoriale este reglementată prin art. 8 al O.U.G.

nr. 102/2010 care modifică Legea nr. 407/2004, iar scopul asocierii nu este de a înstrăina terenurile, ci numai de a propune gestionarul fondului cinegetic, astfel că nu se schimbă regimul juridic al terenurilor unității administrativ teritoriale în condițiile asocierii. Împotriva Sentinței civile nr. 435 din data de 18 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta A.J.V.P.S. Hunedoara, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, cu consecința, în principal, a casării hotărârii atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe și, în subsidiar, cu consecința modificării în parte a sentinței recurate în sensul admiterii în totalitate a acțiunii formulate de către reclamantă.

S-a învederat, prin motivele de recurs, că este incident în cauză motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., întrucât prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, precum și motivul de modificare a hotărârii prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv acela că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în condițiile în care stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță s-a făcut în mod greșit, urmare unei greșite aprecieri a probelor.

Recurenta a susținut că hotărârea atacată este parțial nelegală și netemeinică, întrucât, pe de o parte, instanța de fond în mod greșit a omis să facă analiza concretă și efectivă a mai multor elemente probatorii expuse, administrate și supuse dezbaterii, esențiale judecării pricinii, și, pe de altă parte, prima instanță a făcut doar o cercetare lapidară a materialului probator, fapt ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, ce face incident motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, referitor la criticile enunțate, reclamanta a arătat că deși prin acțiune s-a învederat că aderarea la asociație a fost semnată doar de o parte dintre proprietari și că dovada dreptului de proprietate asupra unor terenuri pretins a fi în proprietatea anumitor persoane nu a fost făcută în conformitate cu prevederile legii organice, instanța fondului nu a făcut nicio referire concretă la cele reclamate și implicit nicio analiză efectivă și concretă a acestor aspecte. Față de cele menționate, s-a relevat că în speță există motive întemeiate care impun casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță de fond în vederea analizării tuturor aspectelor pricinii, iar în situația în care vor fi împărtășite criticile formulate, s-a solicitat a se aprecia că hotărârea atacată comportă critici ce impun modificarea în parte a acesteia, doar în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii formulate.

Astfel, s-a precizat, în ceea ce privește pretinsa neincidentă în cauză a motivelor de nulitate anterioare încheierii contractului, că sentința atacată este una netemeinică și nelegală dar fiind faptul că stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță s-a făcut în mod greșit, instanța a făcut o greșită apreciere a probelor și a dat o nejustificată valoare acestora, rezultatul fiind o hotărâre nelegală dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, precum și cu ignorarea totală a înscrisurilor relevante și a apărărilor formulate de reclamantă, împrejurare în care în cauză sunt incidente motivele de modificare a sentinței atacate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. S-a solicitat a se observa că în mod greșit și neîntemeiat instanța fondului a apreciat că Ministerul Mediului și Pădurilor a verificat îndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile legale incidente în procedura de atribuire directă a gestiunii fondului cinegetic în cauză, în condițiile în care din documentația depusă la dosarul pricinii rezultă contrariul celor reținute de către instanță. Ori, s-a arătat, în mod greșit și contrar aspectelor ce reies din înscrisurile depuse în probațiune, urmare a unei analize lapidare a înscrisurilor care formează documentația de atribuire depusă de către asociațiile pârâte, instanța fondului a reținut că titlurile de proprietate, extrasele de carte funciară precum și adeverințele eliberate de către unitățile administrativ teritoriale fac dovada proprietății terenurilor, a categoriei de folosință a acestora și a includerii lor în aria fondului cinegetic.

Dimpotrivă, s-a învederat că dacă s-ar fi procedat la o analiză judicioasă și concretă a înscrisurilor la care se face trimitere se putea lesne observa că concluzia primei instanțe este una greșită întrucât aderarea la asociația de proprietari a fost semnată doar de către o parte dintre proprietari (deși în titlurile de proprietate sunt trecuți mai mulți proprietari) sau de nici unul dintre proprietarii înscriși în actele de proprietate, iar adeverințele eliberate de către primării nu atestă cu certitudine dreptul de proprietate al titularilor adeverințelor și nici categoria de folosință a terenului (respectiv intravilan sau extravilan), astfel că aceste documente nu pot fi apreciate nici ca fiind acte de proprietate și nici ca fiind conforme cu exigențele impuse de Ordinul nr. 1221/2010 modificat și completat de Ordinul nr. 2265/2010.

S-a mai relevat că și eliberarea Dovezii nr. x de către ITRSV Timișoara s-a făcut într-o manieră realmente nelegală deoarece, pe de o parte, documentele menționate și indicate ca stând la baza actului emis nu sunt unele apte să certifice faptul că terenurile sunt în proprietatea persoanelor nominalizate în adeverințe (și nu doar în folosința acestora) și nici că aceste terenuri fac parte din aria fondului cinegetic, și, pe de altă parte, nu a existat nici un mod concret și nici mijloace precise de verificare și stabilire a categoriei de folosință a terenurilor specificate în documentele puse la dispoziție de asociația proprietarilor de terenuri, respectiv intravilan sau extravilan (în condițiile în care acestea nu conțineau nicio specificație despre categoria terenului și nici date de amplasare a acestuia care să facă posibilă identificarea lui), certificarea dată având la bază doar a simplă supoziție lipsită de temei probator.

Recurenta a mai susținut că suprafața dovedit a fi deținută în proprietate de către Asociația Cinegetică de Proprietari S. Valea Jiului nu reprezintă peste 50% din aria fondului cinegetic astfel cum greșit a reținut instanța de fond întrucât Fondul cinegetic V. include o suprafață de teren de 13.193 ha iar asociația pârâtă a făcut dovada deținerii în proprietate doar a unei suprafețe de 3878 ha, ceea ce reprezintă un procent maxim de 29% și nu de peste 50% din suprafața fondului așa cum impun dispozițiile legale.

Dealtfel, s-a susținut, însăși Asociația Cinegetică de Proprietari S. - Valea Jiului, la data depunerii documentației a arătat că deține doar suprafața de 5.708.8 ha, în care însă este inclus și teren intravilan 1.218 ha, iar din înscrisurile depuse de către solicitant rezultă și faptul că, în suprafața amintită sunt cuprinse și suprafețe deținute de unii proprietari de teren cu localizare pe alte fonduri cinegetice decât cel în cauză, deci în afara ariei fondului cinegetic pentru care s-a propus gestionarul, ca de exemplu A.C.Z. Lupeni care nu deține nicio suprafață de teren pe F.C. V. ci deține teren în totalitate pe F.C.D.M. și Asociația C. S. - care deține teren pe F.C. V. doar 904,42 ha și nu 1.516,95 ha diferența regăsindu-se pe F.C.

D.M. și F.C. C. Ori, în raport de cele prezentate, a considerat recurenta că este evident că un aspect de nelegalitate a contractului atacat constă în aceea că atribuirea în gestiune a fondului de vânătoare s-a făcut cu încălcarea legii, respectiv propunerea s-a făcut de către o asociație de proprietari de terenuri ce nu avea dreptul să propună gestionarul fondului neavând îndeplinită condiția deținerii unui procent de peste 50% din suprafața fondului. În fine, un alt aspect de nelegalitate relevat este cel care rezidă din conținutul adeverințelor nr. x din data de 9 septembrie 2010 și nr. y din data de 23 iulie 2010, rezultând că acestea nu sunt autentificate și că persoanele cuprinse în "Situațiile nominale" nu și-au dat acordul personal de voință în ceea ce privește includerea suprafețelor de teren în asociație.

Ori, s-a concluzionat, este evident că instanța fondului a reținut greșit starea de fapt, fie pe baza unei greșite aprecieri a probelor fie pe baza unei analize lapidare a acestora, starea de fapt stabilită fiind alta decât cea rezultată din înscrisurile existente la dosar, împrejurare în care motivele pe care se sprijină soluția instanței fondului sunt unele greșite și lipsite de temei. În cauză a depus întâmpinare intimatul Departamentul Pentru Ape, Păduri și Piscicultură, în favoarea căreia a fost transmisă legal calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, prin care s-a solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului declarat de A.J.V.P.S. Hunedoara și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

S-a arătat, de către intimată, că este neîntemeiat capătul de cerere din calea de atac formulată privind casarea hotărârii instanței de fond, având în vedere că prima instanță a efectuat cercetarea fondului cu ocazia soluționării cauzei. De asemenea, intimata a învederat că este neîntemeiat și motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată cu interpretarea și aplicarea corectă a textelor de lege incidente litigiului. Recursul declarat de A.J.V.P.S. împotriva Sentinței nr. 435/2012 din data de 18 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, urmează a fi respins ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de fond a procedat în mod întemeiat, prin hotărârea recurată, urmare interpretării și aplicării corecte a legii la împrejurările de fapt ale litigiului, la respingerea excepțiilor lipsei de interes a reclamantei în formularea acțiunii și a excepției inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâți, precum și la respingerea ca nefondată a acțiunii formulate de reclamanta A.J.V.P.S. Hunedoara în contradictoriu cu Ministerul Mediului și Pădurilor prin reprezentant Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Timișoara, A.C.P.S. Valea Jiului și A.V.P.S. "Ș.R.", acțiune prin care s-a solicitat anularea contractului din 21 martie 2011 de gestionare a faunei cinegetice din fondul de vânătoare V. (contract încheiat între Ministerul Mediului și Pădurilor prin Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Timișoara și A.V.P.S.

"Ș.R." la propunerea A.C.P.S. Valea Jiului) și anularea tuturor actelor administrative care au stat la baza încheierii contractului administrativ atacat. Înalta Curte reține, cât privește motivul de casare invocat de către recurenta reclamantă, prevăzut de art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și constând în aceea că judecătorul fondului a omis să facă o analiză concretă și efectivă a mai multor aspecte esențiale judecării pricinii și, pe de altă parte, în aceea că instanța fondului a făcut o examinare lapidară a materialului probator administrat în cauză, împrejurări ce potrivit susținerilor recurentei echivalează cu necercetarea fondului procesului, că acesta este neîntemeiat, întrucât prima instanță a analizat, în cadrul considerentelor sentinței recurate, cu respectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., temeinicia pretențiilor reclamantei, în raport de motivele de fapt și de drept invocate prin acțiune, de apărările formulate de celelalte părți și de probatoriul cu înscrisuri administrat. Judecătorul fondului a cercetat și examinat, în mod efectiv, motivele de nulitate a contractului de gestionare a faunei cinegetice din 21 martie 2011, arătate de reclamantă în acțiune, și a concluzionat în mod judicios, prin raportare la prevederile legale incidente în cauză, anume dispozițiile Regulamentului privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice aprobat prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1221/2010 și cele ale Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic, că acestea nu sunt întemeiate.

Se constată, astfel, că arătările recurentei reclamante privitoare la deținerea dreptului de proprietate de către entitatea care au propus Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi "Ș.R." pentru atribuirea dreptului de gestionare a fondului cinegetic V. au fost avute în vedere de către judecătorul fondului, atâta vreme cât în considerentele hotărârii pronunțate s-a reținut că există titluri de proprietate, extrase de carte funciară și adeverințe eliberate de instituțiile competente care atestă dovada proprietății asupra terenurilor în discuție, și s-a apreciat că Asociația Cinegetică de Proprietari S.V.J. deține peste 50% din terenurile incluse în fondul cinegetic pentru a putea propune gestionarul acesteia.

Cu referire la cel de-al doilea motiv de recurs (de modificare a hotărârii atacate) invocat de reclamantă, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și constând în aplicarea greșită a legii de către prima instanță prin aceea că s-a apreciat în mod greșit că procedura de atribuire a dreptului de gestionare a fondului cinegetic s-a derulat cu respectarea prevederilor legale, Înalta Curte constată că și acesta este nefondat.

Se reține, astfel, că atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice se realizează, potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic, cu modificările și completările ulterioare, de către administrator (autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură și care asigură administrarea faunei de interes cinegetic) pe fonduri cinegetice, prin următoarele modalități: a) direct; b) prin licitație publică, pentru fondurile cinegetice neatribuite în condițiile prevăzute la lit. a). Astfel cum prevede expres art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 407/2006 atribuirea directă prevăzută la alin. (1) lit. a) din același act normativ se realizează, în cazul fondurilor cinegetice pentru care proprietarii, persoane fizice și/sau juridice, inclusiv unitățile administrativ-teritoriale, individual ori într-o asociație legal constituită în scopul propunerii gestionarului (persoana juridică română care a fost licențiată în condițiile legii și căreia i se atribuie în gestiune fauna de interes cinegetic din cuprinsul unui fond cinegetic) faunei cinegetice, fac dovada că au în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafața fiecărui fond cinegetic.

Acest tip de atribuire se realizează în favoarea gestionarului propus de către proprietarii terenurilor, pentru o perioadă de 10 ani.

Prin Ordinul nr. 1221/2010 al ministrului mediului și pădurilor, cu modificările și completările ulterioare, a fost aprobat Regulamentul privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice, care stabilește, prin art. 3 alin. (1) lit. a), că atribuirea directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul fondurilor cinegetice se realizează, pentru situația prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. a) - gestionarul propus de proprietarii de terenuri, prevăzute de art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare - dacă solicitantul dovedește că este propus, prin înscrisuri originale, de către un proprietar de terenuri sau de către o asociație de proprietari de terenuri legal constituită, care dovedește deținerea în proprietate a peste 50% din suprafața fondului cinegetic în cauză.

Art. 4 alin. (1) din Regulamentul privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice prevede că "Pentru recunoașterea deținerii în proprietate a peste 50% din suprafața fiecărui fond cinegetic, pentru situația prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. a), proprietarii, individual sau într-o asociație de proprietari legal constituită, trebuie să facă dovada: a) deținerii în proprietate a suprafețelor de teren incluse în asociațiile de proprietari, cu copii de pe documentele de proprietate sau înscrisuri eliberate de unitatea administrativ-teritorială pe a cărei rază se află suprafețele de teren respective.

Copiile documentelor de proprietate sunt însoțite de declarația pe propria răspundere, în original, autentificată la notariat, a proprietarului de teren sau a conducerii asociației de proprietari, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 1; b) includerii suprafețelor prevăzute la lit. a) în fondul cinegetic pentru care solicită atribuirea, printr-un document original eliberat de către inspectoratul teritorial de regim silvic și de vânătoare în a cărui rază de competență se află fondul cinegetic în cauză". Prima instanță a reținut în mod întemeiat, în considerentele hotărârii pronunțate, că condițiile legale sus menționate au fost întrunite în litigiu, Asociația Cinegetică de Proprietari Straja - Valea Jiului depunând, în cadrul procedurii de atribuire în vederea dovedirii deținerii a peste 50% din dreptul de proprietate a fondului cinegetic nr. 65 Vulcan, respectiv pentru propunerea ca gestionar a Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi "Șoimul Românesc", documentele justificative corespunzătoare, respectiv titlurile de proprietate, extrase de carte funciară și adeverințe emise de autoritățile competente către persoanele fizice proprietare de terenuri agricole membri ai asociației, care atestă dovada proprietății, declarația pe propria răspundere autentificată la notariat a conducerii asociației de proprietari privind corectitudinea datelor furnizate,

înscrisuri ce probează constituirea legală a asociației de proprietari, precum și dovada din 12 ianuarie 2011 emisă de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Timișoara din care rezultă că asociația de proprietari care propune gestionarul deține 7323,798 ha teren extravilan inclusă în fondul cinegetic ceea ce reprezintă peste 50% din suprafața fondului respectiv de 13.143 ha.

Criticile reclamantei privitoare la faptul că actele de aderare la asociația de proprietari de terenuri ar fi semnate doar de către o parte din proprietari nu au fost probate, iar susținerile acesteia referitoare la împrejurarea că documentația depusă la dosar nu atestă categoria de folosință a terenurilor, respectiv dacă se referă la extravilan sau la intravilan, se privesc ca neîntemeiate și nerelevante, în condițiile în care din documentul original emis de inspectoratul teritorial de regim silvic și de vânătoare în condițiile art. 4 alin. (1) lit. b) din Regulamentul privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice rezultă fără dubiu că A.P.S.

Valea Jiului deține dreptul de proprietate asupra unei suprafețe ce depășește 50% din suprafața fondului cinegetic V. Sunt nejustificate, de asemenea, și arătările recurentei în sensul că adeverințele eliberate de autoritățile administrației publice locale au fost emise în mod nelegal și că acestea nu ar atesta cu certitudine dreptul de proprietate al titularilor acestor înscrisuri, întrucât aceste adeverințe beneficiază de o prezumție de legalitate și de veridicitate, ce nu a fost răsturnată, și ele reprezintă "înscrisuri originale", în sensul avut în vedere de textul art. 3 alin. (1) lit. a) din Regulamentul privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice, apte să facă dovada deținerii în proprietate a peste 50% din suprafața unui fondul cinegetic.

Prin urmare, rezultă, din cele mai sus arătate precum și din analiza probatoriului administrat în cauză, că prin sentința recurată a fost stabilită pe deplin starea de fapt în litigiu și au fost aplicate corect prevederile legale incidente, fapt ce a condus, în mod necesar, la respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantei. Așadar, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că este temeinică și legală hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. din anul 1865, cu modificările și completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de A.J.V.P.S. Hunedoara împotriva Sentinței nr. 435/2012 din data de 18 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.J.V.P.S. Hunedoara împotriva Sentinței nr. 435/2012 din 18 decembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2014. Procesat de GGC - CL