ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1784/2011

Cererea de chemare în judecată și procedura derulată în primul ciclu procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, sub nr. 16351/299/2007, Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „C.” a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București și Ministerul Apelor, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, anularea măsurii de reziliere a contractului de gestionare a fondului de vânătoare nr. 15 denumit Peretu, din județul Teleorman, și constatarea valabilității contractului încheiat. Ulterior, reclamanta a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că solicită constatarea valabilității contractului de gestionare pentru fondul de vânătoare nr. 15 denumit Peretu, și constatarea nulității rezilierii unilaterale a contractului, precum și a faptului că nu au fost încălcate prevederile art. 7 alin. (11) și (17), art. 17 lit. b) din contractul de gestionare a fondurilor de vânătoare, aprobat prin O.M. nr. 126/2004, astfel cum se invocă. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în justificarea măsurii de reziliere a contractului de gestionare a fondurilor de vânătoare aprobat prin O.M. nr. 126/2004 a fost invocată încălcarea dispozițiilor sus-menționate din contract, însă niciuna dintre faptele imputate nu se regăsesc printre cauzele care pot determina rezilierea de plin drept a contractului, așa cum acestea sunt enumerate la art. 14. Judecătoria sectorului 1 București, prin Sentința civilă nr. 16051 din 16 noiembrie 2007, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, iar prin Încheierea din data de 25 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus trimiterea cauzei la secția de contencios administrativ și fiscal, a aceleiași instanțe. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea acțiunii, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată. Pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București a solicitat, prin întâmpinarea formulată, respingerea acțiunii ca nefondată și menținerea rezilierii Contractului nr. 119 de gestionare a fondului de vânătoare nr. 15 Peretu, ca fiind legală și temeinică. Prin Sentința nr. 135 din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a dispus admiterea excepției privind neîndeplinirea procedurii prealabile, invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și respingerea acțiunii formulate de reclamantă, ca inadmisibilă, reținându-se că nu s-a făcut dovada respectării procedurii prealabile în privința măsurii de reziliere a Contractului nr. 119 de gestionare a fondului de vânătoare nr. 15 Peretu. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, iar prin Decizia nr. 4287 din 14 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a dispus admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut că, prin Adresa din 31 mai 2007, înregistrată la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la 31 mai 2007, recurenta-reclamantă și-a exprimat în mod direct intenția de efectuare a concilierii prevăzute de lege, iar împrejurarea că nu s-a depus și rezultatul acestei concilieri nu este imputabilă recurentei–reclamante.

Procedura derulată în al doilea ciclu procesual Învestită cu rejudecarea pricinii, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a înregistrat cauza sub nr. 843/2/2010. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București a solicitat respingerea acțiunii și menținerea măsurii de reziliere a contractului în litigiu, susținând că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și faptul că, în urma controlului efectuat la asociația reclamantă, s-a constatat neîndeplinirea la timp a obligațiilor prevăzute la art. 7 alin. (7), alin. (10), alin. (17) din contract, intervenind astfel rezilierea contractului. La termenul de judecată din 11 aprilie 2010 a invocat și excepția necompetenței materiale a instanței, având în vedere calitatea sa de autoritate publică locală.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel, în fond după casare Prin Sentința nr. 1275 din 11 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de necompetență materială a instanței, invocată de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București și acțiunea precizată, formulată de reclamanta Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „C.” în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București și Ministerul Mediului și Pădurilor, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepțiile invocate Referitor la excepția de necompetență materială invocată, a constatat că este neîntemeiată, în raport de faptul că litigiul dedus judecății este unul de contencios administrativ, ce vizează un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, respectiv măsura rezilierii unui contract administrativ, dispusă de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, neavând relevanță faptul că măsura de reziliere a contractului a fost adusă la îndeplinire de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București, o autoritate publică locală, întrucât raportul juridic principal s-a născut ca urmare a deciziei de reziliere a unui contract administrativ. În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prima instanță a reținut că această excepție a fost analizată de instanța de recurs, prin Decizia nr. 4287 din 14 octombrie 2009, ale cărei dispoziții privitoare la problemele de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, potrivit dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că prin nota de constatare încheiată de reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în urma verificării activității de vânătoare la Asociația reclamantă, s-a reținut încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 7 alin. (7), (11), (17) și art. 17 lit. b) din Contractul nr. 119 din 27 noiembrie 2007, de gestionare a fondului de vânătoare nr. 15 denumit Peretu, privitoare la: neasigurarea cantităților minime de hrană complementară, prin administrarea căreia să se prevină producerea unor pierderi la principalele specii de vânat, completarea necorespunzătoare a fișelor fondurilor de vânătoare și a evidențelor statistice din acestea, eliberarea și folosirea autorizațiilor de vânătoare în alt mod decât cel prevăzut de reglementările legale în vigoare. Totodată, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 17 din Contractul de gestionare a fondului de vânătoare nr. 15 denumit Peretu, rezilierea contractului de către administrator este de plin drept dacă se constată că gestionarul nu și-a îndeplinit, cu vinovăție, oricare dintre obligațiile contractului în termenele prevăzute de lege, și întrucât această clauză contractuală reprezintă un pact comisoriu de gradul IV, după cum însăși reclamanta a susținut în precizarea acțiunii, înscrierea acesteia în contract nu mai face necesară intervenția instanței judecătorești în pronunțarea rezilierii contractului. Concluzionând, judecătorul fondului a reținut, din probele administrate în cauză, că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor contractuale și nici a existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, constatând astfel, în considerarea principiului forței obligatorii a contractului prevăzut de art. 969 C. civ., că măsura de reziliere a Contractului de gestionare a fondului de vânătoare nr. 15 Peretu a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor legale.

Recursul declarat în cauză de către Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „C.” Împotriva hotărârii Curții de Apel a formulat recurs reclamanta Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „C.”, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta susține că prima instanță nu a analizat judicios probele administrate în cauză, fundamentându-și soluția exclusiv pe Nota de constatare din 13 aprilie 2007 care a fost întocmită în birou, fără verificarea situației din teren. Instanța a omis să examineze două note de constatare, x din 7 martie 2007 și y din 7 martie 2007 întocmite de consilieri ai aceleiași direcții a Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale din care reiese că asociația și-a îndeplinit toate obligațiile asumate prin contractul de gestionare a fondului de vânătoare respectiv. Contestând veridicitatea constatărilor din nota reținută în considerentele fondului, recurenta mai evidențiază și alte împrejurări în susținerea punctului său de vedere, respectiv creșterea constantă a cotelor de recoltă, evidențierea pozitivă a asociației de către Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare, prelungirea perioadei de valabilitate a contractului prin acte adiționale, ultimul nr. 2701 din 13 iulie 2010.

Procedura în fața instanței de recurs În susținerea recursului recurenta a depus în probațiune înscrisuri, conform art. 305 C. proc. civ., constând în procese-verbale și chitanțe întocmite în perioada septembrie 2006 - martie 2007 pentru dovedirea achiziționării hranei pentru animale, precum și modul de distribuire a acesteia. De asemenea, s-au depus la dosarul de recurs actele adiționale încheiate ulterior denunțării unilaterale a contractului de gestiune în discuție, care atestă prelungirea anuală a acestuia în perioada 2007 - 2010. Prin cererea înregistrată la data de 12 ianuarie 2011, intimatul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a încunoștiințat instanța despre transmiterea legală a calității procesuale către Ministerul Mediului și Pădurilor, în baza art. 7 din O.U.G. nr. 115/2009 și a art. 1 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 1635/2009, instanța luând act de subrogația intervenită prin Încheierea pronunțată în ședința publică de la 14 ianuarie 2011.

Apărările formulate de intimați Prin întâmpinările formulate, intimații Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București și Ministerul Mediului și Pădurilor au solicitat, în principal, respingerea recursului ca fiind lipsit de obiect sau de interes și în subsidiar ca nefondat. În privința celor două excepții invocate, tratate împreună, intimații arată că la data de 1 decembrie 2010 Contractul de gestionare a fondului de vânătoare nr. 15 Peretu și-a încetat aplicabilitatea conform art. 14 coroborat cu art. 8 din contract, prin ajungere la termen, el fiind încheiat pentru perioada 1 decembrie 2000 – 1 decembrie 2010. Așa fiind, arată intimații, recurenta nu mai are nici un interes în susținerea recursului de față. Pe fondul cauzei, intimații au susținut că în fața primei instanțe reclamanta nu a administrat dovezi din care să rezulte îndeplinirea obligațiilor contractuale. Referitor la notele de constatare favorabile, invocate de recurentă, intimatul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București afirmă că acestea au vizat alte aspecte decât cele reținute în Raportul din 3 mai 2007, respectiv obligațiile de asigurare a pazei vânatului și ocrotirea acestuia, așa încât în mod justificat nu au fost luate în considerare de către prima instanță. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând excepțiile invocate de către intimați și, după respingerea acestora, legalitatea sentinței atacate, prin prisma motivului de recurs și a apărărilor din întâmpinări, precum și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ. Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului în limitele și pentru motivele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prima instanță a fost învestită cu o acțiune având ca obiect verificarea legalității măsurii administrative comunicate reclamantei Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „C.” prin Adresa din data de 2 iulie 2007, emisă de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București. Prin acest act s-a adus la cunoștința Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „C.” că, în baza Adresei din 15 mai 2007 emisă de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală de Control Silvic și Cinegetic, începând cu data de 2 iulie 2007, se reziliază Contractul nr. 119/2000 de gestionare a fondului de vânătoare nr. 15 denumit Peretu din județul Teleorman, încheiat între Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Protecției Mediului și Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „C.”. Referitor la excepțiile invocate de intimați Intimații Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București și Ministerul Mediului și Pădurilor au invocat excepțiile lipsei de obiect și de interes a recursului de față în considerarea faptului că, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic și art. 14 coroborat cu art. 8 din contractul părților, efectele contractului de gestionare a fondului de vânătoare nr. 15 Peretu au încetat la data de 1 decembrie 2010, prin împlinirea termenului de 10 ani pentru care s-a încheiat. a) Excepția lipsei de obiect a recursului este nefondată. Obiectul recursului este reprezentat de sentința atacată, nr. 1275 din 11 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ale cărei dispoziții îi sunt defavorabile recurentei. b) Excepția lipsei de interes este, de asemenea, nefondată. În realitate, din motivarea celor două excepții invocate de intimați rezultă că aceasta este cea care reprezintă sensul demersului lor procesual. Înalta Curte nu poate fi însă de acord cu teza lipsei oricărui folos practic din exercitarea recursului de față, câtă vreme potrivit art. 8 din Legea nr. 407/2006, Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „C.” ar urma să beneficieze de un drept de preferință la atribuirea în continuare a fondului de vânătoare nr. 15 Peretu, în condițiile în care măsura rezilierii ar fi nelegală și deci contractul de gestionare ar fi fost executat corespunzător de recurentă. Referitor la recursul declarat de Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „C.” În esență, rezilierea contractului a fost justificată de autoritatea publică prin constatările cuprinse în Nota înregistrată la 13 aprilie 2007 care vizau mai multe încălcări ale prevederilor contractuale, respectiv ale art. 7 alin. (7), (11) și (17) precum și ale art. 17 lit. b), constând în neasigurarea cantităților minime de hrană complementară, necompletarea corespunzătoare a fișelor fondurilor de vânătoare și a evidențelor statistice, încălcarea unor dispoziții legale privind eliberarea și folosirea autorizațiilor de vânătoare. După cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor fondului, Curtea de Apel a reținut că reclamanta nu a administrat probe din care să rezulte îndeplinirea obligațiilor contractuale ori a vreunei cauzei exoneratoare de răspundere, așa încât a considerat pe deplin aplicabil pactul comisoriu de gradul IV, inserat în contract, cu consecința rezilierii de plin drept a contractului părților. Instanța de recurs împărtășește însă concluzia, inclusiv pe baza înscrisurilor noi administrate în recurs, că demersul judiciar al Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „C.” este justificat și că măsura administrativă dispusă de autoritatea publică este disproporționată. Contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte constată, pornind de la prevederile art. 13 din Legea nr. 554/2004, că în materia contenciosului administrativ sarcina probei este inversată, în sensul că autoritatea publică este ținută, mai întâi, să justifice legalitatea actului administrativ sau a măsurii administrative dispuse și abia apoi reclamantul vătămat trebuie să probeze justețea susținerilor sale. Or, în speță, cu excepția Notei de constatare din data de 13 aprilie 2007 întocmite de directorul și un consilier ai Direcției Generale de Control Silvic și Cinegetic din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, contestate în integralitatea sa de către recurenta Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „C.”, nu există nici un element care să justifice sancțiunea extremă aplicată: rezilierea contractului. Astfel, Înalta Curte remarcă împrejurarea că un control anterior efectuat de consilieri ai aceleiași direcții de specialitate a Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, finalizat prin întocmirea notelor de constatare x și y din data de 7 martie 2007, a reținut o situație diametral opusă, respectiv că: „S-au efectuat verificări privind cantitățile de hrană complementară, necesară conform contractelor de gestionare, existând concordanță între evidențele scriptice și fapticul din teren” și s-a concluzionat în sensul că: „nu s-au constatat încălcări ale clauzelor contractuale”. De asemenea, referitor la pretinsele nereguli semnalate în legătură cu eliberarea și folosirea autorizațiilor de vânătoare, instanța de fond nu a observat că deși prin Raportul privind controlul efectuat la Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „C.” în perioada 11 - 13 aprilie 2007, înregistrat la 3 mai 2007, la pct. 1 „Măsuri și propuneri”, s-a dispus transmiterea raportului și a notei de constatare la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 pentru a efectua cercetări, totuși, intimații-pârâți nu au făcut nicio referire la rezultatul acestora. În fine, deosebit de relevant din perspectiva analizată este modul cum a acționat autoritatea administrativă contractantă, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și apoi Ministerul Mediului și Pădurilor prin Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București după denunțarea unilaterală a contractului dispusă la data de 2 iulie 2007. Cu înscrisurile noi depuse în recurs, recurenta a demonstrat că voința juridică reală a autorităților implicate a fost în sensul continuării raporturilor juridice născute prin Contractul de gestionare a fondului de vânătoare nr. 15 denumit Peretu din județul Teleorman, înregistrat sub nr. 119 din 30 noiembrie 2000, sens în care efectele i-au fost prelungite succesiv prin actele adiționale nr. 4702 din 30 noiembrie 2007; 3025 din 15 august 2008; 2369 din 16 martie 2009 și 2701 din 13 iulie 2010, până la data de 30 noiembrie 2010, când s-a împlinit termenul legal și contractual de 10 ani. În plus, ultimul act adițional s-a încheiat în condițiile în care, la data de 11 martie 2010 prima instanță respinsese acțiunea Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „C.” ca neîntemeiată. Conchizând, Înalta Curte reține că pentru activarea pactului comisoriu de gradul IV de care s-au prevalat intimații, aceștia trebuiau să facă dovada îndeplinirii cerințelor art. 17 teza a III-a din contractul părților, raportat la art. 7 alin. (7), (11) și (17), potrivit cu care: „Rezilierea contractului de către administrator este de plin drept numai în următoarele condiții: ……………………………………………………………………………… - constată că gestionarul nu și-a îndeplinit, cu vinovăție, oricare dintre obligațiile contractuale în termenele prevăzute.” Art. 7: „(7) Să asigure anual, pe bază de documente, următoarele cantități minime de hrană complementară, prin administrarea căreia să prevină producerea unor pierderi la principalele specii de vânat astfel: a) furaje fibroase (fân, lucernă, frunzare): câte 75 kg pentru fiecare exemplar de cerb comun sau cerb lopătar, câte 25 kg pentru căprior și câte 1,5 kg pentru fiecare iepure; b) furaje concentrate (cereale, semințe și fructe, furaje combinate etc.) sau suculente pentru fiecare exemplar de cerb comun și cerb lopătar câte 25 kg, pentru fiecare mistreț câte 60 kg și pentru fiecare fazan și potârniche câte 6 kg; c) suculente, în aceleași cantități ca la furajele concentrate prevăzute la lit. b); (11) Să practice vânătoarea sau orice altă activitate care are ca scop capturarea sau uciderea vânatului, în limitele cotelor de extras aprobate, numai în conformitate cu legea și cu normele emise în acest scop. Să asigure prin măsurile luate realizarea și menținerea efectivelor la nivel optim, iar la speciile purtătoare de trofeu, prin extrageri selectiv efectuate, să ridice calitatea trofeelor. (17) Să completeze, să transmită la termenele fixate și să țină la zi evidențele statistice prevăzute de reglementările legale în vigoare, ca de exemplu fișa fondului de vânătoare sau alte informații în legătură cu acest fond de vânătoare solicitate de administrator.” Or, după cum s-a arătat în cele ce preced, nu numai că nu s-a făcut dovada neîndeplinirii obligațiilor asumate de gestionar ci, dimpotrivă, s-a făcut dovada că intimații înșiși nu au considerat presupusele încălcări ale contractului prea grave din moment ce au continuat derularea acestuia chiar și după sentința primei instanțe. Această stare de fapt și de drept conferă legitimitate tezei recurentei privind dispunerea măsurii administrative de reziliere a contractului părților cu exces de putere și justifică soluția instanței de recurs de anulare a acestei măsuri, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse la pct. II.1, în temeiul art. 137 alin. (1), art. 312 alin. (1) - (3) și art. 304 1 C. proc. civ., precum și al art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se vor respinge excepțiile lipsei de interes și de obiect invocate de intimați și se va admite recursul declarat de reclamantă, cu consecința modificării parțiale a sentinței, în sensul admiterii acțiunii și anulării măsurii administrative comunicate reclamantei prin Adresa din 12 iulie 2007 emisă de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la soluționarea excepțiilor necompetenței materiale și a lipsei procedurii prealabile, constatând că acestea nu au fost vizate prin recursul de față.