ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1784/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1784/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

în judecată și procedura derulată în primul ciclu procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 1 București, sub nr. 16351/299/2007, Asociația

Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „C.” a solicitat, în contradictoriu cu

pârâții Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București și

Ministerul Apelor, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, anularea măsurii de

reziliere a contractului de gestionare a fondului de vânătoare nr. 15 denumit

Peretu, din județul Teleorman, și constatarea valabilității contractului

încheiat.

Ulterior, reclamanta

a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că solicită constatarea

valabilității contractului de gestionare pentru fondul de vânătoare nr. 15

denumit Peretu, și constatarea nulității rezilierii unilaterale a contractului,

precum și a faptului că nu au fost încălcate prevederile art. 7 alin. (11) și

(17), art. 17 lit. b) din contractul de gestionare a fondurilor de vânătoare,

aprobat prin O.M. nr. 126/2004, astfel cum se invocă.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că, în justificarea măsurii de reziliere a

contractului de gestionare a fondurilor de vânătoare aprobat prin O.M. nr.

126/2004 a fost invocată încălcarea dispozițiilor sus-menționate din contract,

însă niciuna dintre faptele imputate nu se regăsesc printre cauzele care pot

determina rezilierea de plin drept a contractului, așa cum acestea sunt

enumerate la art. 14.

Judecătoria

sectorului 1 București, prin Sentința civilă nr. 16051 din 16 noiembrie 2007, a

admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, iar prin Încheierea

din data de 25 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus trimiterea

cauzei la secția de contencios administrativ și fiscal, a aceleiași instanțe.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea

acțiunii, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.

Pârâtul Inspectoratul

Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București a solicitat, prin

întâmpinarea formulată, respingerea acțiunii ca nefondată și menținerea rezilierii

Contractului nr. 119 de gestionare a fondului de vânătoare nr. 15 Peretu, ca

fiind legală și temeinică.

Prin Sentința nr. 135

din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, s-a dispus admiterea excepției privind

neîndeplinirea procedurii prealabile, invocată de pârâtul Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale și respingerea acțiunii formulate de

reclamantă, ca inadmisibilă, reținându-se că nu s-a făcut dovada respectării

procedurii prealabile în privința măsurii de reziliere a Contractului nr. 119

de gestionare a fondului de vânătoare nr. 15 Peretu.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta, iar prin Decizia nr. 4287 din 14

octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, s-a dispus admiterea recursului, casarea sentinței

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de control judiciar a reținut că, prin Adresa din 31

mai 2007, înregistrată la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la 31

mai 2007, recurenta-reclamantă și-a exprimat în mod direct intenția de

efectuare a concilierii prevăzute de lege, iar împrejurarea că nu s-a depus și

rezultatul acestei concilieri nu este imputabilă recurentei–reclamante.

în al doilea ciclu procesual

Învestită cu

rejudecarea pricinii, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a înregistrat cauza sub nr. 843/2/2010.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare

București a solicitat respingerea acțiunii și menținerea măsurii de reziliere a

contractului în litigiu, susținând că reclamanta nu a îndeplinit procedura

prealabilă conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și faptul că, în

urma controlului efectuat la asociația reclamantă, s-a constatat neîndeplinirea

la timp a obligațiilor prevăzute la art. 7 alin. (7), alin. (10), alin. (17)

din contract, intervenind astfel rezilierea contractului. La termenul de

judecată din 11 aprilie 2010 a invocat și excepția necompetenței materiale a

instanței, având în vedere calitatea sa de autoritate publică locală.

pronunțată de Curtea de Apel, în fond după casare

Prin Sentința nr.

1275 din 11 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția de necompetență materială a

instanței, invocată de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de

Vânătoare București și acțiunea precizată, formulată de reclamanta Asociația

Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „C.” în contradictoriu cu pârâții

Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București și

Ministerul Mediului și Pădurilor, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la

excepțiile invocate

Referitor la excepția

de necompetență materială invocată, a constatat că este neîntemeiată, în raport

de faptul că litigiul dedus judecății este unul de contencios administrativ, ce

vizează un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, respectiv

măsura rezilierii unui contract administrativ, dispusă de Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, neavând relevanță faptul că măsura de

reziliere a contractului a fost adusă la îndeplinire de Inspectoratul

Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București, o autoritate publică

locală, întrucât raportul juridic principal s-a născut ca urmare a deciziei de

reziliere a unui contract administrativ.

În ceea ce privește

inadmisibilitatea acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile

prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prima instanță a reținut

că această excepție a fost analizată de instanța de recurs, prin Decizia nr.

4287 din 14 octombrie 2009, ale cărei dispoziții privitoare la problemele de

drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, potrivit

dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a constatat că prin nota de constatare încheiată de

reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în urma

verificării activității de vânătoare la Asociația reclamantă, s-a reținut

încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 7 alin. (7), (11), (17) și art. 17

lit. b) din Contractul nr. 119 din 27 noiembrie 2007, de gestionare a fondului

de vânătoare nr. 15 denumit Peretu, privitoare la: neasigurarea cantităților

minime de hrană complementară, prin administrarea căreia să se prevină

producerea unor pierderi la principalele specii de vânat, completarea

necorespunzătoare a fișelor fondurilor de vânătoare și a evidențelor statistice

din acestea, eliberarea și folosirea autorizațiilor de vânătoare în alt mod

decât cel prevăzut de reglementările legale în vigoare.

Totodată, prima

instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 17 din Contractul de

gestionare a fondului de vânătoare nr. 15 denumit Peretu, rezilierea

contractului de către administrator este de plin drept dacă se constată că

gestionarul nu și-a îndeplinit, cu vinovăție, oricare dintre obligațiile

contractului în termenele prevăzute de lege, și întrucât această clauză

contractuală reprezintă un pact comisoriu de gradul IV, după cum însăși

reclamanta a susținut în precizarea acțiunii, înscrierea acesteia în contract

nu mai face necesară intervenția instanței judecătorești în pronunțarea

rezilierii contractului.

Concluzionând,

judecătorul fondului a reținut, din probele administrate în cauză, că

reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor contractuale și nici a

existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, constatând astfel, în

considerarea principiului forței obligatorii a contractului prevăzut de art.

969 C. civ., că măsura de reziliere a Contractului de gestionare a fondului de

vânătoare nr. 15 Peretu a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor legale.

în cauză de către Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „C.”

Împotriva hotărârii

Curții de Apel a formulat recurs reclamanta Asociația Vânătorilor și Pescarilor

Sportivi „C.”, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Recurenta susține că

prima instanță nu a analizat judicios probele administrate în cauză,

fundamentându-și soluția exclusiv pe Nota de constatare din 13 aprilie 2007

care a fost întocmită în birou, fără verificarea situației din teren.

Instanța a omis să

examineze două note de constatare, x din 7 martie 2007 și y din 7 martie 2007

întocmite de consilieri ai aceleiași direcții a Ministerului Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale din care reiese că asociația și-a îndeplinit

toate obligațiile asumate prin contractul de gestionare a fondului de vânătoare

respectiv.

Contestând

veridicitatea constatărilor din nota reținută în considerentele fondului,

recurenta mai evidențiază și alte împrejurări în susținerea punctului său de

vedere, respectiv creșterea constantă a cotelor de recoltă, evidențierea

pozitivă a asociației de către Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de

Vânătoare, prelungirea perioadei de valabilitate a contractului prin acte

adiționale, ultimul nr. 2701 din 13 iulie 2010.

instanței de recurs

În susținerea

recursului recurenta a depus în probațiune înscrisuri, conform art. 305 C.

proc. civ., constând în procese-verbale și chitanțe întocmite în perioada

septembrie 2006 - martie 2007 pentru dovedirea achiziționării hranei pentru

animale, precum și modul de distribuire a acesteia.

De asemenea, s-au

depus la dosarul de recurs actele adiționale încheiate ulterior denunțării

unilaterale a contractului de gestiune în discuție, care atestă prelungirea

anuală a acestuia în perioada 2007 - 2010.

Prin cererea

înregistrată la data de 12 ianuarie 2011, intimatul Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale a încunoștiințat instanța despre transmiterea legală a

calității procesuale către Ministerul Mediului și Pădurilor, în baza art. 7 din

O.U.G. nr. 115/2009 și a art. 1 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 1635/2009,

instanța luând act de subrogația intervenită prin Încheierea pronunțată în

ședința publică de la 14 ianuarie 2011.

formulate de intimați

Prin întâmpinările

formulate, intimații Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare

București și Ministerul Mediului și Pădurilor au solicitat, în principal,

respingerea recursului ca fiind lipsit de obiect sau de interes și în subsidiar

ca nefondat.

În privința celor

două excepții invocate, tratate împreună, intimații arată că la data de 1

decembrie 2010 Contractul de gestionare a fondului de vânătoare nr. 15 Peretu

și-a încetat aplicabilitatea conform art. 14 coroborat cu art. 8 din contract,

prin ajungere la termen, el fiind încheiat pentru perioada 1 decembrie 2000 – 1

decembrie 2010.

Așa fiind, arată

intimații, recurenta nu mai are nici un interes în susținerea recursului de

față.

Pe fondul cauzei,

intimații au susținut că în fața primei instanțe reclamanta nu a administrat

dovezi din care să rezulte îndeplinirea obligațiilor contractuale.

Referitor la notele

de constatare favorabile, invocate de recurentă, intimatul Inspectoratul

Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București afirmă că acestea au vizat

alte aspecte decât cele reținute în Raportul din 3 mai 2007, respectiv

obligațiile de asigurare a pazei vânatului și ocrotirea acestuia, așa încât în

mod justificat nu au fost luate în considerare de către prima instanță.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând excepțiile

invocate de către intimați și, după respingerea acestora, legalitatea sentinței

atacate, prin prisma motivului de recurs și a apărărilor din întâmpinări,

precum și sub toate aspectele, în baza art. 304

1

C. proc. civ.

Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului în limitele și pentru

motivele expuse în continuare.

și de drept relevante

Prima instanță a fost

învestită cu o acțiune având ca obiect verificarea legalității măsurii

administrative comunicate reclamantei Asociația Vânătorilor și Pescarilor

Sportivi „C.” prin Adresa din data de 2 iulie 2007, emisă de pârâtul

Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București. Prin acest

act s-a adus la cunoștința Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „C.”

că, în baza Adresei din 15 mai 2007 emisă de Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale - Direcția Generală de Control Silvic și Cinegetic, începând

cu data de 2 iulie 2007, se reziliază Contractul nr. 119/2000 de gestionare a

fondului de vânătoare nr. 15 denumit Peretu din județul Teleorman, încheiat

între Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Protecției Mediului și Asociația

Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „C.”.

Referitor la

excepțiile invocate de intimați

Intimații

Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București și

Ministerul Mediului și Pădurilor au invocat excepțiile lipsei de obiect și de

interes a recursului de față în considerarea faptului că, potrivit art. 9 alin.

(1) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic și

art. 14 coroborat cu art. 8 din contractul părților, efectele contractului de

gestionare a fondului de vânătoare nr. 15 Peretu au încetat la data de 1

decembrie 2010, prin împlinirea termenului de 10 ani pentru care s-a încheiat.

a) Excepția lipsei de

obiect a recursului este nefondată.

Obiectul recursului

este reprezentat de sentința atacată, nr. 1275 din 11 martie 2010 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ale cărei dispoziții îi sunt defavorabile recurentei.

b) Excepția lipsei de

interes este, de asemenea, nefondată.

În realitate, din

motivarea celor două excepții invocate de intimați rezultă că aceasta este cea

care reprezintă sensul demersului lor procesual.

Înalta Curte nu poate

fi însă de acord cu teza lipsei oricărui folos practic din exercitarea

recursului de față, câtă vreme potrivit art. 8 din Legea nr. 407/2006,

Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „C.” ar urma să beneficieze de un

drept de preferință la atribuirea în continuare a fondului de vânătoare nr. 15

Peretu, în condițiile în care măsura rezilierii ar fi nelegală și deci

contractul de gestionare ar fi fost executat corespunzător de recurentă.

Referitor la recursul

declarat de Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „C.”

În esență, rezilierea

contractului a fost justificată de autoritatea publică prin constatările

cuprinse în Nota înregistrată la 13 aprilie 2007 care vizau mai multe încălcări

ale prevederilor contractuale, respectiv ale art. 7 alin. (7), (11) și (17)

precum și ale art. 17 lit. b), constând în neasigurarea cantităților minime de

hrană complementară, necompletarea corespunzătoare a fișelor fondurilor de

vânătoare și a evidențelor statistice, încălcarea unor dispoziții legale

privind eliberarea și folosirea autorizațiilor de vânătoare.

După cum rezultă din

expunerea rezumativă a considerentelor fondului, Curtea de Apel a reținut că

reclamanta nu a administrat probe din care să rezulte îndeplinirea obligațiilor

contractuale ori a vreunei cauzei exoneratoare de răspundere, așa încât a

considerat pe deplin aplicabil pactul comisoriu de gradul IV, inserat în

contract, cu consecința rezilierii de plin drept a contractului părților.

Instanța de recurs

împărtășește însă concluzia, inclusiv pe baza înscrisurilor noi administrate în

recurs, că demersul judiciar al Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi

„C.” este justificat și că măsura administrativă dispusă de autoritatea publică

este disproporționată.

Contrar celor

reținute de prima instanță, Înalta Curte constată, pornind de la prevederile

art. 13 din Legea nr. 554/2004, că în materia contenciosului administrativ

sarcina probei este inversată, în sensul că autoritatea publică este ținută,

mai întâi, să justifice legalitatea actului administrativ sau a măsurii

administrative dispuse și abia apoi reclamantul vătămat trebuie să probeze

justețea susținerilor sale.

Or, în speță, cu

excepția Notei de constatare din data de 13 aprilie 2007 întocmite de

directorul și un consilier ai Direcției Generale de Control Silvic și Cinegetic

din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale,

contestate în integralitatea sa de către recurenta Asociația Vânătorilor și

Pescarilor Sportivi „C.”, nu există nici un element care să justifice

sancțiunea extremă aplicată: rezilierea contractului.

Astfel, Înalta Curte

remarcă împrejurarea că un control anterior efectuat de consilieri ai aceleiași

direcții de specialitate a Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale, finalizat prin întocmirea notelor de constatare x și y din data de 7

martie 2007, a reținut o situație diametral opusă, respectiv că: „S-au efectuat

verificări privind cantitățile de hrană complementară, necesară conform

contractelor de gestionare, existând concordanță între evidențele scriptice și

fapticul din teren” și s-a concluzionat în sensul că: „nu s-au constatat

încălcări ale clauzelor contractuale”.

De asemenea,

referitor la pretinsele nereguli semnalate în legătură cu eliberarea și

folosirea autorizațiilor de vânătoare, instanța de fond nu a observat că deși

prin Raportul privind controlul efectuat la Asociația Vânătorilor și Pescarilor

Sportivi „C.” în perioada 11 - 13 aprilie 2007, înregistrat la 3 mai 2007, la

pct. 1 „Măsuri și propuneri”, s-a dispus transmiterea raportului și a notei de

constatare la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 pentru a efectua

cercetări, totuși, intimații-pârâți nu au făcut nicio referire la rezultatul

acestora.

În fine, deosebit de

relevant din perspectiva analizată este modul cum a acționat autoritatea

administrativă contractantă, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale și apoi Ministerul Mediului și Pădurilor prin Inspectoratul Teritorial

de Regim Silvic și de Vânătoare București după denunțarea unilaterală a

contractului dispusă la data de 2 iulie 2007.

Cu înscrisurile noi

depuse în recurs, recurenta a demonstrat că voința juridică reală a

autorităților implicate a fost în sensul continuării raporturilor juridice

născute prin Contractul de gestionare a fondului de vânătoare nr. 15 denumit

Peretu din județul Teleorman, înregistrat sub nr. 119 din 30 noiembrie 2000,

sens în care efectele i-au fost prelungite succesiv prin actele adiționale nr.

4702 din 30 noiembrie 2007; 3025 din 15 august 2008; 2369 din 16 martie 2009 și

2701 din 13 iulie 2010, până la data de 30 noiembrie 2010, când s-a împlinit

termenul legal și contractual de 10 ani. În plus, ultimul act adițional s-a

încheiat în condițiile în care, la data de 11 martie 2010 prima instanță

respinsese acțiunea Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „C.” ca

neîntemeiată.

Conchizând, Înalta

Curte reține că pentru activarea pactului comisoriu de gradul IV de care s-au

prevalat intimații, aceștia trebuiau să facă dovada îndeplinirii cerințelor

art. 17 teza a III-a din contractul părților, raportat la art. 7 alin. (7),

(11) și (17), potrivit cu care:

„Rezilierea

contractului de către administrator este de plin drept numai în următoarele

condiții:

………………………………………………………………………………

- constată că

gestionarul nu și-a îndeplinit, cu vinovăție, oricare dintre obligațiile

contractuale în termenele prevăzute.”

Art. 7:

„(7) Să asigure

anual, pe bază de documente, următoarele cantități minime de hrană

complementară, prin administrarea căreia să prevină producerea unor pierderi la

principalele specii de vânat astfel:

a) furaje fibroase

(fân, lucernă, frunzare): câte 75 kg pentru fiecare exemplar de cerb comun sau

cerb lopătar, câte 25 kg pentru căprior și câte 1,5 kg pentru fiecare iepure;

b) furaje concentrate

(cereale, semințe și fructe, furaje combinate etc.) sau suculente pentru

fiecare exemplar de cerb comun și cerb lopătar câte 25 kg, pentru fiecare

mistreț câte 60 kg și pentru fiecare fazan și potârniche câte 6 kg;

c) suculente, în

aceleași cantități ca la furajele concentrate prevăzute la lit. b);

(11) Să practice

vânătoarea sau orice altă activitate care are ca scop capturarea sau uciderea

vânatului, în limitele cotelor de extras aprobate, numai în conformitate cu

legea și cu normele emise în acest scop. Să asigure prin măsurile luate

realizarea și menținerea efectivelor la nivel optim, iar la speciile purtătoare

de trofeu, prin extrageri selectiv efectuate, să ridice calitatea trofeelor.

(17) Să completeze,

să transmită la termenele fixate și să țină la zi evidențele statistice

prevăzute de reglementările legale în vigoare, ca de exemplu fișa fondului de

vânătoare sau alte informații în legătură cu acest fond de vânătoare solicitate

de administrator.”

Or, după cum s-a

arătat în cele ce preced, nu numai că nu s-a făcut dovada neîndeplinirii

obligațiilor asumate de gestionar ci, dimpotrivă, s-a făcut dovada că intimații

înșiși nu au considerat presupusele încălcări ale contractului prea grave din

moment ce au continuat derularea acestuia chiar și după sentința primei

instanțe. Această stare de fapt și de drept conferă legitimitate tezei

recurentei privind dispunerea măsurii administrative de reziliere a

contractului părților cu exces de putere și justifică soluția instanței de

recurs de anulare a acestei măsuri, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004.

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse la pct. II.1, în temeiul art. 137 alin. (1), art. 312 alin. (1) - (3) și

art. 304

1

C. proc. civ., precum și al art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004 se vor respinge excepțiile lipsei de interes și de obiect invocate

de intimați și se va admite recursul declarat de reclamantă, cu consecința

modificării parțiale a sentinței, în sensul admiterii acțiunii și anulării

măsurii administrative comunicate reclamantei prin Adresa din 12 iulie 2007

emisă de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București.

Se vor menține

celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la soluționarea excepțiilor

necompetenței materiale și a lipsei procedurii prealabile, constatând că

acestea nu au fost vizate prin recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile

lipsei de interes și lipsei de obiect al recursului.

Admite recursul

declarat de Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „C.” împotriva

Sentinței nr. 1275 din 11 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată în sensul că admite acțiunea reclamantei.

Anulează măsura

administrativă comunicată reclamantei prin Adresa din 12 iulie 2007 emisă de

Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 martie 2011.