ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 226/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de

contencios administrativ, prin sentința nr. 146/CA/2008 din 1 septembrie 2008,

a admis cererea reclamantei A.V.P.S. Beiuș, formulată în contradictoriu cu

pârâții M.A.D.R. și I.T.R.S.V. și a hotărât suspendarea punerii în executare a

dispoziției pârâților prin care s-a dispus rezilierea de drept a contractelor

de gestionare a fondurilor de vânătoare nr. 55 Forău și nr. 60 Dumbrăvița, din 23

noiembrie 2000, dispoziție comunicată reclamantei prin adresa nr. 3083 din 17

iunie 2008, până la soluționarea pe fond a acțiunii în contencios

administrativ.

Prin aceeași sentință a fost

respinsă excepția prematurității introducerii cererii de suspendare a

executării, invocată de pârâtul M.A.D.R.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că reclamanta a dovedit în cauză, prin probele

administrate, îndeplinirea cumulativă a cerințelor art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

S-a reținut astfel că

pârâtul M.A.D.R. – D.G.C.S.C., prin sesizarea nr. 237287/MG din 5 iunie 2008, a

dispus I.T.R.S.V. Oradea, ca în temeiul art. 7 lit. a) pct. 2, subpct. 1 și 3

și H.G. nr. 333/2005, pentru reorganizarea direcțiilor teritoriale de regim silvic

și vânătoare în inspectorate teritoriale de regim silvic și de vânătoare, cu

modificările aduse prin H.G. nr. 1206 din 4 octombrie 2007, să procedeze la

rezilierea de drept a contractelor de gestionare din 23 noiembrie 2000 a

fondurilor de vânătoare nr. 55 Forău și 60 Dumbrăvița din județul Bihor, urmare

a încălcării de către reclamantă a prevederilor cap. 3 art. 7 alin. (7), (9) și

(18) din contractul cadru de gestionare a fondurilor de vânătoare, aprobat prin

Ordinul ministrului agriculturii nr. 126/2004, cu modificările și completările

ulterioare aduse prin Ordinul aceluiași emitent, cu nr. 509/2005.

Instanța de fond a apreciat

că prin menținerea caracterului executoriu al dispoziției de reziliere de drept

a contractelor de gestionare a celor două fonduri de vânătoare, nr. 55 Forău și

nr. 60 Dumbrăvița, adusă la cunoștința reclamantului prin Nota de reziliere nr.

3083 din 17 iunie 2008, cu începere de la 18 iunie 2008, există posibilitatea

producerii unei pagube iminente, în sensul art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004,

prejudiciul fiind material și previzibil.

Prejudiciile pe care le-ar

suferi reclamanta și care nici nu ar mai fi recuperate derivă și din

împrejurarea că fondurile de vânătoare urmează a fi atribuite în gestiune altor

subiecți de drept, în maxim 60 de zile de la data încetării din orice cauză a

contractelor de gestiune anterioare.

În fine, instanța de fond a

apreciat că în lipsa gestiunii fondurilor de vânătoare încetează chiar rațiunea

de existență a asociației, prejudiciul material viitor și previzibil fiind

evidențiat și de investițiile pe care asociația reclamantă le-a efectuat în

baza materială de exploatare a celor două fonduri de vânătoare, menționând

totodată că aspectele care scot în evidență caracterul ilegal al actelor

administrative arătate în cererea de suspendare vor fi analizate de instanța

competentă să soluționeze procesul în fond.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal a declarat recurs pârâtul M.A.D.R., invocând ca motiv de recurs

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul a solicitat

modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii

reclamantei, în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată.

Printr-un prim motiv de

recurs s-a criticat respingerea de către instanța de fond a excepției

prematurității cererii de chemare în judecată, introdusă de reclamantă la 1

iulie 2008, în condițiile în care invitația la conciliere a fost înregistrată

la sediul recurentului-pârât la 7 iulie 2008, aceasta fiind apreciată ca dată a

plângerii prealabile, în raport de care, cererea de suspendare putea fi

introdusă în opinia recurentului, numai la expirarea termenului de 30 zile

scurs de la respectiva dată.

A mai arătat recurentul-pârât,

pe acest aspect, că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 7201 C. proc.

civ., procedura concilierii în forma și condițiile arătate, fiind obligatorie

și aflată de altfel și în prezent în derulare.

Printr-un alt motiv de recurs,

recurentul a susținut că în mod eronat instanța de fond a admis acțiunea

reclamantei, deși nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și

producerea unei pagube iminente. Se arată de către recurentă că prejudiciul

material ce s-ar produce reclamantei se datorează culpei exclusive a acesteia,

datorită nerespectării prevederilor contractuale, iar cu privire la cazul bine

justificat se menționează că nu a fost indicat în cauză nici un element din

care să rezulte o certitudine în ceea ce privește neoportunitatea aplicării

actului administrativ atacat.

Recursul este fondat.

Înalta Curte, examinând

actele și lucrările dosarului și hotărârea pronunțată în raport de prevederile

legale aplicabile, incluzând art. 3041 C. proc. civ., și față de criticile

recurentului-pârât, apreciază că în temeiul art. 312 C. proc. civ. cu referire

la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se impune admiterea recursului, cu consecința

modificării în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a

cererii de suspendare formulată de reclamanta-intimată, potrivit art. 14 din

Legea nr. 554/2004, în limitele și pentru cele în continuare arătate.

În conformitate cu

prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, se

poate cere de către persoana vătămată suspendarea executării actului

administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond.

Din cuprinsul acestei

prevederi rezultă fără echivoc că poate fi solicitată numai suspendarea executarii

actelor administrative cu caracter unilateral, ceea ce semnifică totodată că nu

pot face obiectul unei astfel de măsuri contractele administrative, care, deși

au fost asimilate de Legea nr. 554/2005 actelor administrative, nu au caracter

unilateral, păstrându-și natura juridică de acte bilaterale sau multilaterale,

după caz.

Cum în cauza de față s-a

solicitat suspendarea punerii în executare a dispoziției prin care s-a dispus

rezilierea de drept a celor două contracte de gestionare, Înalta Curte

apreciază că nu este îndeplinită cerința primordială prevăzută de textul de

lege invocat, vizând natura actului administrativ față de care astfel de cereri

pot fi formulate, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Contractele de gestionare din

23 noiembrie 2000 a fondurilor de vânătoare nr. 55, denumit Forău și nr. 60

Dumbrăvița, din județul Bihor, în ciuda naturii lor administrative, în sensul art.

2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, nu sunt în mod evident acte administrative

unilaterale, astfel că situația premiză ce atrage incidența temeiului legal

invocat nu este realizată.

De altfel, independent de

aspectul menționat, după cum corect a indicat și recurentul prin motivele de

recurs, Curtea apreciază că nici nu a rezultat în cauză, raportat la

susținerile reclamantei-intimate și la probele administrate, îndeplinirea

cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv

paguba iminentă și cazul bine justificat. Singurele considerente pe care

instanța de fond și-a fundamentat soluția pot fi cel mult circumscrise cerinței

prejudiciului material, câtă vreme cerința cazului bine justificat nu a fost

nici dovedită și nici argumentată în cuprinsul sentinței atacate, instanța de

fond indicând numai, cu titlu general, că aspectele ce vizează caracterul

ilegal al actelor menționate de recurentă vor fi analizate de instanța

competentă să soluționeze procesul în fond.

Față de argumentele

prezentate și reținute în soluționarea prezentului recurs, Înalta Curte

apreciază că nu se mai impune examinarea și a celorlalte critici formulate de

recurentul-pârât.

Drept urmare, în temeiul art.

312 C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite

recursul de față și se va modifica în tot sentința atacată, în sensul

respingerii ca neîntemeiată a cererii de suspendare executare formulată de

reclamanta-intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.A.D.R.,

în prezent M.A.P.D.R., împotriva sentinței civile nr. 146/CA/2008 PI din 1

septembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința

atacată în sensul că respinge cererea de suspendare executare formulată de A.V.P.S.

Beiuș, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 20 ianuarie 2009.