ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 226/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 146/CA/2008 din 1 septembrie 2008, a admis cererea reclamantei A.V.P.S. Beiuș, formulată în contradictoriu cu pârâții M.A.D.R. și I.T.R.S.V. și a hotărât suspendarea punerii în executare a dispoziției pârâților prin care s-a dispus rezilierea de drept a contractelor de gestionare a fondurilor de vânătoare nr. 55 Forău și nr. 60 Dumbrăvița, din 23 noiembrie 2000, dispoziție comunicată reclamantei prin adresa nr. 3083 din 17 iunie 2008, până la soluționarea pe fond a acțiunii în contencios administrativ. Prin aceeași sentință a fost respinsă excepția prematurității introducerii cererii de suspendare a executării, invocată de pârâtul M.A.D.R.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a dovedit în cauză, prin probele administrate, îndeplinirea cumulativă a cerințelor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. S-a reținut astfel că pârâtul M.A.D.R. – D.G.C.S.C., prin sesizarea nr. 237287/MG din 5 iunie 2008, a dispus I.T.R.S.V. Oradea, ca în temeiul art. 7 lit. a) pct. 2, subpct. 1 și 3 și H.G. nr. 333/2005, pentru reorganizarea direcțiilor teritoriale de regim silvic și vânătoare în inspectorate teritoriale de regim silvic și de vânătoare, cu modificările aduse prin H.G.

nr. 1206 din 4 octombrie 2007, să procedeze la rezilierea de drept a contractelor de gestionare din 23 noiembrie 2000 a fondurilor de vânătoare nr. 55 Forău și 60 Dumbrăvița din județul Bihor, urmare a încălcării de către reclamantă a prevederilor cap. 3 art. 7 alin. (7), (9) și (18) din contractul cadru de gestionare a fondurilor de vânătoare, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii nr. 126/2004, cu modificările și completările ulterioare aduse prin Ordinul aceluiași emitent, cu nr. 509/2005. Instanța de fond a apreciat că prin menținerea caracterului executoriu al dispoziției de reziliere de drept a contractelor de gestionare a celor două fonduri de vânătoare, nr. 55 Forău și nr. 60 Dumbrăvița, adusă la cunoștința reclamantului prin Nota de reziliere nr. 3083 din 17 iunie 2008, cu începere de la 18 iunie 2008, există posibilitatea producerii unei pagube iminente, în sensul art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prejudiciul fiind material și previzibil.

Prejudiciile pe care le-ar suferi reclamanta și care nici nu ar mai fi recuperate derivă și din împrejurarea că fondurile de vânătoare urmează a fi atribuite în gestiune altor subiecți de drept, în maxim 60 de zile de la data încetării din orice cauză a contractelor de gestiune anterioare. În fine, instanța de fond a apreciat că în lipsa gestiunii fondurilor de vânătoare încetează chiar rațiunea de existență a asociației, prejudiciul material viitor și previzibil fiind evidențiat și de investițiile pe care asociația reclamantă le-a efectuat în baza materială de exploatare a celor două fonduri de vânătoare, menționând totodată că aspectele care scot în evidență caracterul ilegal al actelor administrative arătate în cererea de suspendare vor fi analizate de instanța competentă să soluționeze procesul în fond.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâtul M.A.D.R., invocând ca motiv de recurs prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul a solicitat modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată. Printr-un prim motiv de recurs s-a criticat respingerea de către instanța de fond a excepției prematurității cererii de chemare în judecată, introdusă de reclamantă la 1 iulie 2008, în condițiile în care invitația la conciliere a fost înregistrată la sediul recurentului-pârât la 7 iulie 2008, aceasta fiind apreciată ca dată a plângerii prealabile, în raport de care, cererea de suspendare putea fi introdusă în opinia recurentului, numai la expirarea termenului de 30 zile scurs de la respectiva dată.

A mai arătat recurentul-pârât, pe acest aspect, că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 7201 C. proc. civ., procedura concilierii în forma și condițiile arătate, fiind obligatorie și aflată de altfel și în prezent în derulare. Printr-un alt motiv de recurs, recurentul a susținut că în mod eronat instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, deși nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și producerea unei pagube iminente. Se arată de către recurentă că prejudiciul material ce s-ar produce reclamantei se datorează culpei exclusive a acesteia, datorită nerespectării prevederilor contractuale, iar cu privire la cazul bine justificat se menționează că nu a fost indicat în cauză nici un element din care să rezulte o certitudine în ceea ce privește neoportunitatea aplicării actului administrativ atacat.

Recursul este fondat. Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului și hotărârea pronunțată în raport de prevederile legale aplicabile, incluzând art. 3041 C. proc. civ., și față de criticile recurentului-pârât, apreciază că în temeiul art. 312 C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se impune admiterea recursului, cu consecința modificării în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de suspendare formulată de reclamanta-intimată, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în limitele și pentru cele în continuare arătate. În conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, se poate cere de către persoana vătămată suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond.

Din cuprinsul acestei prevederi rezultă fără echivoc că poate fi solicitată numai suspendarea executarii actelor administrative cu caracter unilateral, ceea ce semnifică totodată că nu pot face obiectul unei astfel de măsuri contractele administrative, care, deși au fost asimilate de Legea nr. 554/2005 actelor administrative, nu au caracter unilateral, păstrându-și natura juridică de acte bilaterale sau multilaterale, după caz. Cum în cauza de față s-a solicitat suspendarea punerii în executare a dispoziției prin care s-a dispus rezilierea de drept a celor două contracte de gestionare, Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită cerința primordială prevăzută de textul de lege invocat, vizând natura actului administrativ față de care astfel de cereri pot fi formulate, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Contractele de gestionare din 23 noiembrie 2000 a fondurilor de vânătoare nr. 55, denumit Forău și nr. 60 Dumbrăvița, din județul Bihor, în ciuda naturii lor administrative, în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, nu sunt în mod evident acte administrative unilaterale, astfel că situația premiză ce atrage incidența temeiului legal invocat nu este realizată. De altfel, independent de aspectul menționat, după cum corect a indicat și recurentul prin motivele de recurs, Curtea apreciază că nici nu a rezultat în cauză, raportat la susținerile reclamantei-intimate și la probele administrate, îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv paguba iminentă și cazul bine justificat.

Singurele considerente pe care instanța de fond și-a fundamentat soluția pot fi cel mult circumscrise cerinței prejudiciului material, câtă vreme cerința cazului bine justificat nu a fost nici dovedită și nici argumentată în cuprinsul sentinței atacate, instanța de fond indicând numai, cu titlu general, că aspectele ce vizează caracterul ilegal al actelor menționate de recurentă vor fi analizate de instanța competentă să soluționeze procesul în fond. Față de argumentele prezentate și reținute în soluționarea prezentului recurs, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea și a celorlalte critici formulate de recurentul-pârât. Drept urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se va admite recursul de față și se va modifica în tot sentința atacată, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de suspendare executare formulată de reclamanta-intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.A.D.R., în prezent M.A.P.D.R., împotriva sentinței civile nr. 146/CA/2008 PI din 1 septembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată în sensul că respinge cererea de suspendare executare formulată de A.V.P.S. Beiuș, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2009.