ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 866/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

26 august 2008, reclamanta A.E. Transilvania a solicitat anularea deciziei de

impunere nr. 89043 din 10 februarie 2009 și a deciziei nr. 26 din 20

martie 2009 emisă de pârâta D.F.L. Sibiu a Municipiului Sibiu și

exonerarea sa de plata sumei de 514.320,71, reprezentând impozit pe

clădiri pentru perioada 1 ianuarie 2004 – 31 decembrie 2009 și

accesoriile aferente acestui debit.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că nu este proprietara construcției notată în C.F. la

data de 23 martie 2009, pentru care a fost nelegal stabilită

obligația sa de a plăti impozitul pe clădiri cu începere din

data de 1 ianuarie 2004. Reclamanta a precizat că proprietarul tabular al imobilului

este P.E.C.A. din Turnișor, conform evidențelor de carte

funciară din C.F. 68145 Sibiu, nr. top 42/1/2, 43/1/2/, 44/1/2 și în

consecință, această persoană datorează anual impozitul

pe clădiri, în conformitate cu dispozițiile art. 249 alin. (1) C.

fisc.

Curtea de Apel Alba - Iulia, secția

de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr.

152/F/CA din 26 iunie 2009, prin care a admis acțiunea, a anulat deciziile

nr. 89.043 din 10 februarie 2009 și nr. 26 din 20 martie 2009 emise de D.F.L.

Sibiu și a obligat direcția pârâtă să plătească

reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 2800 lei.

Instanța de fond a considerat

că reclamanta nu datorează impozitul pe clădiri stabilit prin

decizia de impunere întocmită de direcția pârâtă, întrucât

aceasta nu este proprietara imobilului pentru care s-a calculat debitul în

sumă de 514.320,71 lei.

Față de evidențele de

carte funciară, dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, instanța de

fond a reținut că deciziile contestate au fost emise cu

încălcarea dispozițiilor art. 249 alin. (1) C. fisc. și pct. 17

din H.G. nr. 44/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii

nr. 571/2003, conform cărora impozitul pe clădiri este datorat de

către proprietarul construcției și în situația în care

aceasta este administrată sau folosită de alte persoane decât

titularul dreptului de proprietate.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat recurs Municipiul Sibiu - D.F.L. Sibiu, solicitând modificarea

hotărârii atacate în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Recurentul a susținut că

instanța de fond a interpretat greșit extrasul C.F. nr. 58.145 Sibiu

nr. top 42/1/2/, 43/1/2, 44/1/2 și a confundat noțiunile de

intabulare și de notare, astfel cum sunt definite în art. 26 alin. (4) lit.

a) și c) din Legea nr. 7/1996, fără a avea în vedere că ,

în cartea funciară s-a notat doar cu titlul de informare construcția

edificată pe terenul proprietatea P.E.C.A. Turnișor și nu s-a

efectuat înscrierea definitivă a drepturilor reale.

Pentru realizarea acestei operațiuni

de carte funciară, s-a arătat că P.E.C.A. Turnișor nu a

dovedit întrunirea condițiilor prevăzute expres de art. 55 alin. (1)

din Legea nr. 7 /1996, dat fiind că autorizația nr. 695 din 10

septembrie 1997 a fost eliberată la cererea A.E. Transilvania, prin

mandatar, pentru construirea sediului acestei Academii.

De asemenea, recurentul a susținut

că instanța de fond nu a analizat înscrisurile din dosarul fiscal al A.E.

Timișoara, din care rezultă că aceasta este proprietara construcției

pentru care a fost stabilită obligația de plată a impozitului pe

clădiri, cu accesoriile aferente.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C.

proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele

considerente:

Prin decizia de impunere nr. 89.043 din 10

februarie 2009 întocmită de D.F.L. Sibiu s-a stabilit obligația

intimatei-reclamante A.E. Transilvania de a plăti impozit pe clădiri

pentru perioada 1 ianuarie 2004 – 31 decembrie 2009 în sumă de 338.222 lei

și accesoriile aferente în sumă de 176.098,71 lei.

Organul fiscal a stabilit obligația de

plată pe o perioadă de 5 ani anteriori, în baza dispozițiilor

art. 254 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, care prevăd că, în cazul

unei clădiri care a fost dobândită sau construită de o

persoană în cursul anului, impozitul pe clădire se datorează de

către persoana respectivă cu începere de la data de întâi a lunii

următoare celei în care clădirea a fost dobândită sau

construită.

La întocmirea actului de impunere a fost

avută în vedere declarația de impunere nr. 6725 din 10 februarie 2009

prin care intimata-reclamantă a adus la cunoștința organului

fiscal faptul că deține în proprietate, începând cu anul 2002, un

imobil-clădire situată în Sibiu, cu destinația de sediu.

De asemenea, la stabilirea

obligației fiscale au fost avute în vedere celelalte înscrisuri depuse în

dosarul fiscal de intimata-reclamantă cu privire la construcția

supusă impozitării și anume, procesul-verbal de recepție

încheiat la terminarea lucrărilor între constructor și beneficiar - A.E.

Transilvania, înregistrat la Primăria municipiului Sibiu sub nr. 12.404

din 13 februarie 2007, în care se arată că lucrarea a fost

finalizată până la data de 19 septembrie 2002, precum și

documentele contabile privind înregistrarea bunului în patrimoniul asociației

cu o valoare de inventar de 773.081 lei.

Toate aceste înscrisuri care au fost

depuse la dosarul cauzei în dovedirea apărărilor invocate de

recurenta-pârâtă prin întâmpinare nu au fost avute în vedere la

pronunțarea hotărârii instanței de fond, care s-a întemeiat exclusiv

pe analiza extraselor de carte funciară cu privire la construcția

pentru care s-a calculat impozitul pe clădiri.

Chiar și în analiza acestora,

instanța de fond nu a stabilit forța probantă a înscrisurilor

respective și implicit, relevanța lor în raport de obiectul cauzei

pentru stabilirea titularului obligației fiscale contestate, potrivit

distincțiilor prevăzute în art. 26 alin. (4) lit. a) și lit. c)

din Legea nr. 7/1996 cu privire la intabulare, ca înscriere definitivă a

drepturilor reale și operațiunea de notare, pentru evidență

juridică, publicitate și informare în legătură cu acte

și fapte juridice.

În consecință, soluția de

anulare a actelor administrativ fiscale întocmite de recurenta-pârâtă nu

este rezultatul examinării tuturor probelor administrate în cauză

și nici a apărărilor care au fost invocate prin întâmpinare cu

privire la legalitatea obligației fiscale stabilite în sarcina intimatei -

reclamante.

Apărările formulate la

instanța de fond se referă atât la titularul obligației de

plată din raportul juridic fiscal dedus judecății, dar și

la obiectul contestației formulate de intimata-reclamantă în procedura

administrativă.

Hotărârea atacată nu cuprinde

considerentele pentru care au fost înlăturate susținerile organului

fiscal privind calitatea intimatei-reclamante de subiect al obligației de

plată și confirmarea acestei calități prin contestația

formulată împotriva deciziei de impunere nr. 89.043 din 10 februarie 2009

în procedură administrativă, în care s-a solicitat scutirea de la

plata impozitului pe clădiri în baza art. 250 alin. (1) pct. 3 din Legea nr.

571/2003, motivat de faptul că imobilul din proprietatea sa are

destinația de lăcaș de cult.

Față de motivele care au fost

expuse, se constată că se impune rejudecarea pricinii, în vederea

stabilirii cu certitudine, pe baza probelor administrate de părți, a

persoanei care datorează impozitul pe clădiri și accesoriile calculate

de organul fiscal prin decizia de impunere din 10 februarie 2009.

În temeiul dispozițiilor art. 313 C.

proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va casa hotărârea

atacată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Municipiul

Sibiu - D.F.L. împotriva sentinței civile nr. 152/F/CA din 26 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 17 februarie 2010.