ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 216/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 252 din 20 iunie 2012, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC B. SA Sibiu, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Sibiu - Direcția Locală Fiscală, prin care solicita obligarea acesteia să acorde valoare juridică „declarației fiscale rectificative” privind impozitul pe clădiri, comunicată pârâtei prin adresa din 29 octombrie 2009 și, pe cale de consecință, să recalculeze impozitul pe clădiri datorat de societatea reclamantă, conform celor două investiții aferente obiectivului „Hotel L.”, respectiv „amenajare hotel” și „extindere hotel”.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamanta a depus la data de 30 octombrie 2007, declarația fiscală din 2007 privind imobilul Hotel L., situat în Sibiu, prin care a declarat că valoarea de inventar a acestui imobil, înregistrată în contabilitatea societății începând cu data de 30 septembrie 2007, este de 7.178.819,13 lei.

În baza acestei declarații, pârâta a emis Decizia de impunere nr. 1070493 din 07 noiembrie 2007, prin care a calculat impozitul pe clădiri aferent imobilului Hotel L., pentru perioada 01 octombrie 2007-31 decembrie 2007. Ulterior, prin acțiunea în contencios administrativ ce a făcut obiectul Dosarului nr. 799/85/2008, reclamanta a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. 1070493 din 07 noiembrie 2007. Prin Decizia nr. 1059/CA/2009 pronunțată în Dosarul nr. 799/85/2008, Curtea de Apel Alba-Iulia a admis recursul pârâtei împotriva sentinței nr. 187/ CA din 19 martie 2009 pronunțată de către Tribunalul Sibiu, prin care s-a dispus anularea Deciziei de impunere nr. 1070493 din 07 noiembrie 2007, a casat această sentință și, rejudecând cauza, a dispus respingerea acțiunii reclamantei.

Instanța de recurs a reținut, în considerentele acestei decizii, că imobilul Hotel L., deținut de reclamantă, nu este un imobil nou din punct de vedere fiscal, considerând că stabilirea de către pârâtă a impozitului pe clădiri, pe perioada 01 octombrie 2007-31 decembrie 2007, prin Decizia de impunere nr. 1070493 din 07 noiembrie 2007, în funcție de valoarea declarată de către reclamantă prin declarația fiscală din 2007 este în acord cu legea. În data de 29 octombrie 2009, după soluționarea Dosarului nr. 799/85/2009 și pronunțarea Deciziei nr. 1059/ CA din 13 octombrie 2009 de către Curtea de Apel Alba-Iulia, reclamanta a comunicat pârâtei Adresa din 29 octombrie 2009 la care a anexat o declarație fiscală rectificativă (fila 112), prin care valoarea imobilului Hotel L. a fost scăzută de la suma inițial declarată de reclamantă, de 7.178.819,13 lei, la suma de 4715429,03 lei.

Depunând declarația rectificativă, reclamanta a invocat, prin adresa din 26 octombrie 2009, înregistrată la pârâtă la 29 octombrie 2009 (fila 109), strecurarea unei erori de înregistrare în evidența contabilă a lucrărilor de investiții efectuate la imobilul Hotel L. prin înregistrarea sub același număr de inventar 10033 atât a blocului administrativ, cu o valoare de inventar de 79.826,26 lei, cât și a Hotelului L., lucrări de investiții la blocul administrativ, precum și lucrări de extindere a acestuia, în valoare de 7178819,31 lei, deși lucrările de investiții nu erau finalizate și aparțineau celor două obiective de investiții ce se executau pe autorizații de construire distincte.

Prin adresa din 25 noiembrie 2009 (fila 95), pârâta a comunicat reclamantei că declarația fiscală rectificativă nu poate fi operată în evidențele fiscale, întrucât, așa cum a reieșit din cele două expertize, tehnice în construcții și contabile, efectuate la cererea reclamantei în Dosarul nr. 799/85/2008, valoarea lucrărilor de construcție a obiectivului Hotel L., finalizate până la data de 26 septembrie 2007 și pentru care s-a încheiat procesul verbal de recepție parțială din 26 septembrie 2007, este de 7.178.819,31 lei, corect declarată de către reclamantă prin declarația din 2007. Instanța constată că, în speță, se solicită a se lămuri dacă, după emiterea unei decizii de impunere, respectiv Decizia nr. 1070493 din 07 noiembrie 2007, prin care s-a calculat impozitul pe clădiri aferent imobilului Hotel L., cât și după soluționarea, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, a contestației formulate de către reclamantă împotriva deciziei de impunere, se mai poate sau nu proceda la corectarea declarației fiscale prin care reclamanta a declarat valoarea de inventar a imobilului în vederea stabilirii impozitului pe clădiri și în baza căreia a fost emisă decizia de impunere.

Cu privire la aceasta, se constată că, potrivit art. 84 C. proc. fisc., declarațiile fiscale pot fi corectate de către contribuabil, din proprie inițiativă. Declarațiile fiscale pot fi corectate de către contribuabil, din proprie inițiativă, ori de câte ori constată erori în declarația inițială, prin depunerea unei declarații rectificative la organul fiscal competent, după cum se prevede la pct. 81.1 din Normele metodologice de aplicare a C. proc. fisc.

Așa cum s-a precizat în cererea de chemare în judecată, eroarea invocată de către reclamantă a fi strecurată în declarația fiscală din 2007 provine din înregistrarea în evidența contabilă a reclamantei a investițiilor la blocul administrativ, cu o valoare de inventar unică,în sumă de 7.178.819,13 lei, reclamanta susținând că în realitate, este vorba de două investiții distincte, cu valori de inventar distincte,respectiv o investiție finalizată „amenajare hotel”, cu o valoare de inventar de 2.543.216,54 lei, și o investiție nefinalizată, care constituie o clădire nouă „extindere hotel”, cu o valoare de inventar de 4.715.429,03 lei.

Or, aceste susțineri au fost analizate și clarificate de către Curtea de Apel Alba-Iulia care, prin considerentele Deciziei nr. 1059/CA/2009 pronunțată în Dosarul nr. 799/85/2008, reține că imobilul Hotel L., deținut de reclamantă, nu este un imobil nou din punct de vedere fiscal, instanța de recurs considerând că stabilirea de către pârâtă a impozitului pe clădiri, pe perioada 01 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, prin Decizia de impunere nr. 1070493 din 07 noiembrie 2007, în funcție de valoarea declarată de către reclamantă prin declarația fiscală din 2007 este în acord cu legea. De asemenea, Tribunalul Sibiu, soluționând acțiunea în contencios fiscal înregistrată sub Dosar nr. 1600/85/2010 și prin care reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 78/04/2010, precum și anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 11442 din 03 februarie 2010 în ceea ce privește poziția „bloc T.A.

- anexă socială - Hotel L., valoare inventar 79.826,23 lei, declarația 01 februarie 2006, a reținut în considerentele sentinței nr. 779/CA/2010, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Alba-Iulia, prin Decizia nr. 1724/2011, că susținerile reclamantei în sensul că sunt două investiții distincte din care una se referă la amenajare hotel clădire administrativă, autorizația de construcție din 2006 în valoare de 2.463.390 lei și alta reprezintă extindere Hotel L., autorizația din 7 octombrie 2010, investiție în curs, nu sunt corecte.

Pentru a se ajunge la această concluzie s-a avut în vedere raportul de expertiză contabilă efectuat în Dosarul nr. 799/85/2008 (fila 32), prin care s-a stabilit că valoarea Hotelului L., înregistrată în contabilitatea reclamantei la data de 30 septembrie 2007, data punerii în funcțiune după transformare, este formată din două componente: 1. valoarea vechiului pavilion administrativ în sumă de 59.031,15 lei (valoare neamortizată la 30 septembrie 2007); 2. valoarea lucrărilor de transformare în sumă de 7.178.819,31 lei, reprezentând valoarea cheltuielilor angajate pentru transformarea pavilionului administrativ în hotel L., iar valoarea actualizată a cheltuielilor de transformare la 30 septembrie 2007 este 7.406.182 lei.

De asemenea, s-a constat că, potrivit autorizației de construire din 2006 reclamanta a executat în baza proiectului elaborat pentru obținerea autorizației modificarea corpurilor de clădire existente, extinderea pe verticală a structurii inițiale rezultând o clădire cu Sp + P + 2 și P6, extindere pe orizontală și recompartimentarea interioară a tuturor nivelelor și înlocuirea în întregime a vechilor finisaje, instalații, raportul de expertiză tehnică în construcții (fila 37) evidențiindu-se faptul că în urma executării lucrărilor de transformare, modificare și modernizare a vechii clădiri a rezultat o construcție cu destinația hotel.

Cu privire la autorizația de construcție din 7 octombrie 2010 (fila 88) s-a constat că autorizează executarea lucrărilor de construcție pentru „intrarea în legalitate - extindere Hotel L.” conform procesului verbal din 4 septembrie 2007 (fila 62) prin care s-a constatat că în martie 2006 s-au început lucrări de construcție în baza autorizației din 2006, autorizație care nu a fost respectată, și în care au fost consemnate lucrările executate fără autorizație pentru care s-a întocmit și nota de constatare din 2009 (fila 63). Prin urmare, autorizația din 2010 privește intrarea în legalitate a investiției „extindere Hotel L.” și nu o nouă investiție, așa cum susține reclamanta.

Totodată, în considerentele Deciziei nr. 1724/2011, prin care Curtea de Apel Alba Iulia a soluționat recursul declarat de către reclamantă împotriva sentinței nr. 779/CA/2010 pronunțate de către Tribunalul Sibiu, se reține că: „(…) așa cu în mod corect a reținut instanța de fond, în cauză nu este vorba de două clădiri, cu regim de impozitare distinct, ci de una și aceeași clădire ce a fost amenajată și extinsă, în raport de care s-a determinat regimul fiscal definitiv judecat sus amintit, iar autorizația din 2010 privește intrarea în legalitate a investiției extindere Hotel Libra și nu o nouă investiție.

Intrarea în legalitate nu presupune existența unei noi clădiri, ci așa cum rezultă actele de la dosar, efectuarea unor lucrări interioare fără respectarea proiectului, lucrări ce nu fuseseră autorizate anterior.” Prin urmare, având în vedere că aspectele considerate de către reclamantă a fi o eroare materială au făcut obiectul analizei instanțelor judecătorești care, prin hotărâri irevocabile, au constat netemeinicia susținerilor reclamantei, în mod corect, pârâta a comunicat reclamantei faptul că declarația rectificativă nu poate fi operată în evidențele fiscale, nefiind vorba despre o eroare materială strecurată în declarația fiscală inițială.

Cele ce s-au arătat anterior sunt deopotrivă valabile și în ceea ce privește cererea reclamantei privind anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 11442 din 03 februarie 2010, respectiv pentru suma de 558.663 lei, reprezentând impozit pe clădiri pentru „modernizare Hotel L.” și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de impunere privind stabilirea impozitului pe clădiri pe baza declarației rectificative depuse la 29 octombrie 2009. În plus, se constată că împotriva deciziei de soluționare a contestației din 2010 și Deciziei de impunere nr. 11442 din 03 februarie 2010, reclamanta a formulat acțiunea în contencios fiscal înregistrată sub Dosar nr. 1600/85/2010 la Tribunalul Sibiu, soluționată prin sentința nr. 779/CA/2010, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 78/04/2010, precum și anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 11442 din 03 februarie 2010, în ceea ce privește poziția „bloc T.A.

- anexă socială - Hotel L., valoare inventar 79.826,23 lei, declarația 01 februarie 2006. Reclamanta a solicitat doar anularea Deciziei de impunere nr. 11442 din 03 februarie 2010, pentru suma de 558.663 lei, reprezentând impozit pe clădiri pentru „modernizare Hotel L.”, fără a ataca și decizia de soluționare a contestație din 2010, deși, potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. civ., la instanța de contencios administrativ se atacă deciziile emise în soluționarea contestațiilor, aspect care a fost pus în discuția reclamantei de către instanță. 2. Cererea de recurs Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea acesteia și, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum aceasta a fost formulată.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., se arată, în esență, următoarele: - instanța de fond în mod greșit și-a întemeiat soluția exclusiv pe dispozițiile Deciziei nr. 1059/CA/2009 a Curții de Apel Alba-Iulia; - dreptul de a depune declarația rectificativă este prevăzut de Legea nr. 82/1991 și de Regulamentul de aplicare a acesteia; - susținerea că obiectivul „ Hotel L.” reprezintă două investiții distincte este probată cu autorizațiile de construcție, precum și cu raportul de expertiză efectuat în Dosarul nr. 799/85/2008 al Tribunalului Sibiu.

3. Hotărârea instanței de recurs Obiectul acțiunii introductive de instanță îl constituie obligarea intimatei-pârâte Primăria Sibiu - Direcția Locală Fiscală să recalculeze impozitul pe clădiri pe care recurenta-reclamantă îl datorează, potrivit „declarației fiscale rectificative” comunicată la 29 octombrie 2009, cu privire la imobilul Hotel L. Raportat la obiectul acțiunii, la probele administrate în cauză, Curtea, analizând susținerile formulate în recurs, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, va respinge recursul formulat ca nefondat pentru următoarele considerente: În baza declarației fiscale depusă în anul 2007 de către recurenta-reclamantă SC B. SA Sibiu, privind imobilul Hotel L., pârâta-intimată a emis Decizia de impunere nr. 1070493 din 7 noiembrie 2007 prin care a fost calculat impozitul pe clădiri aferent perioadei 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007. De precizat este faptul că la calculul acestui impozit a fost avută în vedere valoarea de inventar a acestui imobil declarată de recurentă prin declarația fiscală din 2007 potrivit căreia valoarea de inventar înregistrată în contabilitatea societății era de 7.178.819,13 lei, la data de 30 septembrie 2007. Decizia de impunere prin care a fost stabilit impozitul plecându-se de la valoarea de inventar declarată,

a fost contestată de recurenta-reclamantă printr-o acțiune în contencios administrativ care a fost soluționată irevocabil prin Decizia nr. 1059/CA/2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia. În soluționarea prezentei cauze, Curtea va reține că prin Decizia civilă nr. 1059/CA/2009 s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că imobilul Hotel L. deținut de recurenta-reclamantă nu este un imobil nou din punct de vedere fiscal; stabilirea impozitului pe clădiri pe perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2007, în funcție de valoarea declarată de 7.178.819 lei, este în acord cu legea; cu privire la Hotel Libra nu se poate reține că este vorba de două clădiri cu regim de impozitare distinct, ci de una și aceeași clădire ce a fost amenajată și extinsă, în raport de care s-a determinat regimul fiscal definitiv.

Așa fiind, în mod corect instanța de fond a stabilit că după emiterea unei Decizii de impunere nr. 1070493/2007 având ca bază de calcul a impozitului datorat valoarea declarată de contribuabil, decizie a cărei legalitate a fost stabilită și printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă (Decizia nr. 1059/CA/2009) nu se mai poate proceda la corectarea declarației fiscale inițiale prin care recurenta a declarat valoarea de inventar a imobilului în baza căreia s-a calculat impozitul de față. Or, în cauza dedusă judecății, recurenta-reclamantă prin declarația fiscală rectificativă trimisă ca anexă intimatei-pârâte, după soluționarea irevocabilă a contestației formulate împotriva deciziei de impunere (29 octombrie 2004) solicită de fapt recalcularea impozitului pentru Hotel L., plecându-se de la o altă valoare (4.751.429,03 lei) în loc de 7.178.819,13 lei, invocând o „eroare” de înregistrare în evidențele contabile.

În mod evident însă, având în vedere ceea ce s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat prin decizia civilă mai sus amintită, nu poate fi reținută existența unei „erori” în sensul art. 84 C. proc. fisc. și pct. 81.1. din Normele metodologice de aplicare a C. proc. fisc., dispoziții care reglementează situațiile în care declarațiile fiscale pot fi corectate de contribuabil. Sub acest aspect, susținerea recurentei-reclamante în sensul că „eroarea” pornise de la faptul că în contabilitate s-a trecut o singură valoare, deși era vorba de două investiții distincte (una „amenajare hotel” și alta „extindere hotel”), este lipsită de orice suport legal de vreme ce acest aspect a fost analizat și soluționat irevocabil pe baza unor expertize efectuate în Dosarul nr. 799/85/2008 în care a fost pronunțată Decizia nr. 1059/CA/2009.

În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, hotărârea pronunțată fiind legală și în deplină concordanță, cu dispozițiile legale aplicabile în materie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC B. SA Sibiu împotriva sentinței civile nr. 252 din 20 iunie 2012 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2014.