ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 258/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, la 28 august 2007, D.G.F.P. Sibiu a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 64 din 12 iulie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în Dosarul nr. 69/57/2007, solicitând casarea hotărârii atacate și în fond, rejudecând cauza, respingerea acțiunii în contencios administrativ formulată de SC A.I.R. SA Sibiu. În motivarea recursului, petenta a susținut că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 3 și 4 din H.G. nr. 1553/2003 privind reevaluarea imobilizărilor corporale și stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe, art. 7 pct. 33, art. 24, art. 27, art. 297 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., coroborate cu dispozițiile art. 78 din H.G.

nr. 44/2003, art. 96 C. proc. civ., motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel susține recurenta, instanța de fond nu a aplicat dispozițiile H.G. nr. 1553/2003 ce prevăd că: „societățile comerciale, indiferent de forma de proprietate, pot proceda la reevaluarea imobilizărilor corporale aflate în patrimoniul lor la data de 31 decembrie 2003, iar rezultatul reevaluării să fie cuprins în situațiile financiare ale anului 2003”. În hotărârea de Guvern sus-citată, se prevede că: „reevaluarea imobilizărilor corporale se efectuează în vederea determinării valorii juste a acestora, ținându-se seama de inflație, utilitatea bunului, starea acestuia și de prețul pieței, atunci când valoarea contabilă diferă semnificativ de valoarea justă”.

În art. 3 din H.G. nr. 1553/2003 se precizează că „la terminarea acțiunii de reevaluare, rezultatele se aprobă de adunarea generală a acționarilor sau asociaților, respectiv de consiliul de administrație în cazul regiilor autonome și se reflectă în situațiile financiare încheiate la 31 decembrie 2003, potrivit reglementărilor contabile aplicabile”. Art. 4 stabilește că: „valorile reevaluate ale imobilizărilor corporale supuse reevaluării devin valori amortizabile în condițiile legislației aplicabile la data reevaluării, respectiv la 31 decembrie 2003”. Recurenta susține că H.G. nr. 1553/2003 este singurul act ce stabilește procedura prin care agenții economici au avut posibilitatea de a proceda la determinarea valorii juste a imobilizărilor corporale, dar cum acționarul SC T.C.T.

SA București nu a efectuat această operațiune, rezultă că valoarea fiscală a imobilizării aportate la capitalul social al intimatei-reclamante nu putea fi alta decât cea din bilanțul încheiat la 31 decembrie 2003. Așa fiind, cum aportul în natură la capitalul social al intimatei-reclamantei, adus de acționarul SC H.C.T. SA București, constând în Hotel C., împreună cu mijloacele fixe de natura echipamentelor tehnologice și bunurile de natura obiectelor de inventar este valoarea imobilizărilor corporale din bilanțul încheiat la 31 decembrie 2003 și anume 226.719,73 RON. Recurenta mai susține că în mod greșit instanța de fond a reținut că în cauză nu se aplică dispozițiile Legii nr. 571/2003 privind C. fisc.

cât timp operațiunea de majorare a capitalului social, prin aport în natură s-a aprobat de adunarea generală a acționarilor la 15 ianuarie 2004 și s-a înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu, la 16 ianuarie 2004. De asemenea, și operațiunea de vânzare a imobilului Hotel C. către SC S. SRL s-a efectuat la data de 29 decembrie 2004, prin contract de vânzare-cumpărare. Deci, a susținut recurenta, având în vedere datele la care s-au efectuat, majorarea capitalului social, cât și vânzarea ulterioară a imobilului, cât și recunoașterea valorii de impozitare a operațiunilor efectuate de intimata-reclamantă, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 571/2003 privind C. fisc.

Având în vedere dispozițiile art. 15, 24 și 33 din Legea nr. 571/2003 și constatând că intimata-reclamantă a majorat în anul 2004 capitalul social cu valoarea reevaluată de 2.229.970,11 RON în alte condiții decât cele recunoscute de C. fisc., fără ca operațiunea de reevaluare din martie 2003 să fie înregistrată în evidența contabilă și în raportările obligatorii la 31 decembrie 2003 ale acționarei și fără să fie baza calcului amortizării fiscale și a valorii fiscale rămase (art. 24 din Legea nr. 571/2003), recurenta consideră că în mod corect a fost stabilit impozitul pe profit suplimentar, cât timp valoarea impozabilă recunoscută de legiuitor este doar cea de la 31 decembrie 2003, care trebuie înregistrată de intimata-reclamantă.

Recurenta a mai susținut că deși a solicitat termen pentru studierea expertizei efectuate în cauză (expertiză pe care se bazează instanța de fond), nu i s-a aprobat acest lucru, neoferindu-i-se șansele unui proces echitabil. Sub acest aspect, recurenta a mai precizat că ipoteza expertului contabil că intimata-reclamantă nu a beneficiat de niciun avantaj economic din operațiunile descrise în actul de control nu poate fi reținută, deoarece tranzacțiile economice având drept obiect cedarea imobilizărilor corporale au vizat un câștig. Prin întâmpinare, intimata SC A.I.R. SA a solicitat respingerea recursului, nefiind de acord cu impozitul pe profit calculat pentru diferența dintre valoarea rezultată din reevaluare (2.128.107,39 RON) și valoarea contabilă netă (1.226.719,73 RON).

Sub acest aspect, intimata consideră că nu putea fi obligată la plata impozitului pe profit pentru diferența de la 226.719,73 RON la 2.128.107,39 RON întrucât în cauză se aplică Legea nr. 414/2002, ce era în vigoare până la 31 decembrie 2003, deoarece majorarea capitalului social s-a hotărât în adunarea generală la 29 decembrie 2003. Verificându-se actele cauzei, Înalta Curte constată că la 13 iulie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC A.I.R. SA, cu sediul în Sibiu, împotriva pârâților D.G.F.P. Sibiu și Ministerul Finanțelor Publice – A.N.A.F. S-a anulat în parte raportul de inspecție fiscală încheiat la 18 mai 2006, respectiv Cap. III, cu referire la Hotelul C.T.

București și ca urmare s-a anulat decizia de impunere din 22 mai 2006 și decizia nr. 220 din 16 noiembrie 2006 de soluționare a contestației. S-a exonerat societatea comercială de plata sumei de 671.496 RON reprezentând obligații fiscale suplimentare stabilite prin decizia de impunere din 22 mai 2006 și s-a obligat D.G.F.P. Sibiu să restituie această sumă. Instanța de fond a reținut că prin acțiune, reclamanta SC A.I.R. SA Sibiu a chemat în judecată D.G.F.P. Sibiu și Ministerul Finanțelor Publice Sibiu – A.N.A.F., solicitând anularea parțială a raportului de Inspecție fiscală încheiat la 18 mai 2006, respectiv Cap. III cu privire la imobilul Hotelul C.T. București, anularea deciziei de impunere din 22 mai 2006 și exonerarea reclamantei de plata sumei de 671.496 RON, cu obligarea pârâților să-i restituie această sumă și anularea deciziei nr. 220 din 16 noiembrie 2006 emisă de A.N.A.F.

prin care se respingea contestația. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la 16 ianuarie 2004, reclamanta a majorat capitalul social prin aportul în natură al acționarilor printre care și SC H.C.T. SA care deținea printre altele și Hotelul C. București cu valoare de inventar de 549.315,16 RON, iar amortizarea acumulată până la data majorării capitalului social este în sumă de 322.595,43 RON rămânând o valoare contabilă netă de 226.719,73 RON. S-a mai precizat că în anul 2004 Hotelul C. București a fost adus ca aport în natură la majorarea capitalului social la valoarea de 2.128.107,39 RON, valoare determinată de reactualizarea efectuată de evaluatorul autorizat conform prevederilor Legii nr. 31/1990, astfel că reclamanta a preluat imobilul la valoarea de 2.128.107,39 RON și a emis acțiuni echivalente acestei sume.

Instanța de fond a reținut că la 16 ianuarie 2004 s-a înregistrată hotărârea de majorare a capitalului, prin aportare în natură ale acționarilor, descrise și identificate în rapoartele de evaluare întocmite de SC C.E. SRL București. Instanța de fond a mai reținut că aportul în natură la capitalul social al reclamantei, adus de acționarul SC H.C.T. SA București a constat în Hotel C. din București, împreună cu mijloacele fixe de natura echipamentelor tehnologice și obiectele de inventar, după care reclamanta a dedus amortizarea aferentă acestui aport în natură, apoi la 29 decembrie 2004 reclamanta a vândut Hotelul C. la SC S. SRL București, emițând factura fiscală către cumpărătoare și și-a înregistrat în evidența contabilă venituri din vânzarea activelor de 2.229.970,11 RON.

Instanța a considerat că nu se aplică dispozițiilor art. 27 C. fisc. deoarece la data când s-a hotărât majorarea capitalului social al reclamantei și s-a stabilit valoarea de aport a Hotelului C. era în vigoare Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit (potrivit căreia, valoarea de intrare a bunului era cea de aport), aceasta fiind valoarea care se utiliza la calculul amortizării și respectiv a profitului fiscal rezultat din înstrăinarea bunului. Recursul declarat în cauză este întemeiat, astfel încât hotărârea atacată va fi modificată în totalitate, iar acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată. Potrivit actului adițional, la actele de constituire ale SC A.I.R.

SA înregistrat în registrul de intrare-ieșire al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu sub nr. 620 din 15 ianuarie 2004, s-a hotărât majorarea capitalului social prin aportul în natură al acționarilor (ce a constat în Hotelul C.) împreună cu mijloacele fixe de natura echipamentelor tehnologice și obiectele de inventar) mențiunea privind modificarea actului constitutiv al SC A.I.R. SA, constând în majorarea capitalului social cu aport în natură a fost înscrisă în Registrul Comerțului sub nr. 784 din 16 ianuarie 2004 (anexa 7 la raportul de inspecție fiscală). Așa fiind, în mod greșit instanța de fond a considerat că în cauză se aplică Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit.

Așa fiind, reevaluarea imobilizărilor corporale la data de 31 decembrie 2003 (reevaluare ce trebuia cuprinsă în situațiile financiare ale anului 2003, respectiv la data de 31 decembrie 2003) determină valoarea fiscală a imobilizării aportate la capitalul social al intimatei-reclamante care nu putea fi alta decât cea din bilanțul încheiat la 31 decembrie 2003. Deci, actele administrative contestate în cauză de reclamanta-intimată, sunt corecte, întrucât valoarea aportului social a fost stabilită în alte condiții decât cele expres prevăzute în H.G. nr. 1553/2003. Este de observat că atât operațiunea de majorare a capitalul social prin aport în natură, cât și operațiunea de vânzare a imobilului Hotel C. câtre SC S. SRL (29 decembrie 2004) s-au efectuat în 2004, astfel încât Legea nr. 571/2003 ce intra în vigoare la 01 ianuarie 2004, în mod corect se aplică situației de față, instanța de fond greșind sub acest aspect, reținând aplicarea Legii nr. 414/2002.

De altfel, Legea nr. 571/2003 prevede și ce reprezintă „valoarea fiscală”, modul în care se face calculul amortizării fiscale și modul de deducere al amortizării. De observat că operațiunea de reevaluare din martie 2003 nu a fost înregistrată de reclamantă în evidența contabilă și nici în raportările obligatorii la 31 decembrie 2003 ale acționarei, fără să fie baza calculului amortizării fiscale și a valorii fiscale rămase. Art. 27 din Legea nr. 571/2003 a fost corect aplicat de organele fiscale reclamantei privind operațiunea de majorare a capitalului social prin aport în natură și distribuire de titluri de participare, deoarece „contribuțiile nu sunt transferuri impozabile și valoarea fiscală a activelor primite de persoana juridică este egală cu valoarea fiscală a acelor active la persoana ce contribuie cu activul”.

Ori, actul de control a stabilit că asociatul care a contribuit cu active, nu și-a înregistrat în contabilitate și în bilanțul contabil valoarea reevaluată a bunurilor aduse ca aport în natură la majorarea capitalului social, în condițiile art. 3 și 4 din H.G. nr. 1553/2003 privind reevaluarea imobilizărilor corporale și stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe astfel că valoarea fiscală a bunurilor acționarului care a contribuit cu imobilul Hotel C. este cea din evidența de la 31 decembrie 2003 și nu din reevaluare. Cât privește expertiza efectuată în cauză, este de observat că aceasta nu poate statua ce reglementare se aplică într-o cauză, aceasta fiind obligația instanței de judecată, expertiza urmând a se limita la stabilirea unor situații de fapt inclusiv cu observarea aspectului că tranzacția economică de cedare a imobilizărilor corporale vizează desigur, obținerea unui câștig ce trebuie avut în vedere de organele fiscale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.F.P. Sibiu, în numele și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor – A.N.A.F. împotriva sentinței nr. 64 din 13 iulie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată și, în fond, respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC A.I.R. SA Sibiu împotriva pârâților D.G.F.P. Sibiu și Ministerul Economiei și Finanțelor – A.N.A.F. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2008.