ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 258/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Alba

Iulia, la 28 august 2007, D.G.F.P. Sibiu a formulat recurs împotriva sentinței civile

nr. 64 din 12 iulie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în Dosarul

nr. 69/57/2007, solicitând casarea hotărârii atacate și în fond, rejudecând cauza,

respingerea acțiunii în contencios administrativ formulată de SC A.I.R. SA Sibiu.

În motivarea recursului,

petenta a susținut că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită

a dispozițiilor art. 3 și 4 din H.G. nr. 1553/2003 privind reevaluarea imobilizărilor

corporale și stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe, art. 7 pct. 33,

art. 24, art. 27, art. 297 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., coroborate cu

dispozițiile art. 78 din H.G. nr. 44/2003, art. 96 C. proc. civ., motiv de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel susține recurenta,

instanța de fond nu a aplicat dispozițiile H.G. nr. 1553/2003 ce prevăd că: „societățile

comerciale, indiferent de forma de proprietate, pot proceda la reevaluarea imobilizărilor

corporale aflate în patrimoniul lor la data de 31 decembrie 2003, iar rezultatul

reevaluării să fie cuprins în situațiile financiare ale anului 2003”.

În hotărârea de Guvern

sus-citată, se prevede că: „reevaluarea imobilizărilor corporale se efectuează în

vederea determinării valorii juste a acestora, ținându-se seama de inflație, utilitatea

bunului, starea acestuia și de prețul pieței, atunci când valoarea contabilă diferă

semnificativ de valoarea justă”.

În art. 3 din H.G.

nr. 1553/2003 se precizează că „la terminarea acțiunii de reevaluare, rezultatele

se aprobă de adunarea generală a acționarilor sau asociaților, respectiv de consiliul

de administrație în cazul regiilor autonome și se reflectă în situațiile financiare

încheiate la 31 decembrie 2003, potrivit reglementărilor contabile aplicabile”.

Art. 4 stabilește că: „valorile reevaluate ale imobilizărilor corporale supuse reevaluării

devin valori amortizabile în condițiile legislației aplicabile la data reevaluării,

respectiv la 31 decembrie 2003”.

Recurenta susține că H.G.

nr. 1553/2003 este singurul act ce stabilește procedura prin care agenții economici

au avut posibilitatea de a proceda la determinarea valorii juste a imobilizărilor

corporale, dar cum acționarul SC T.C.T. SA București nu a efectuat această operațiune,

rezultă că valoarea fiscală a imobilizării aportate la capitalul social al intimatei-reclamante

nu putea fi alta decât cea din bilanțul încheiat la 31 decembrie 2003. Așa fiind,

cum aportul în natură la capitalul social al intimatei-reclamantei, adus de acționarul

SC H.C.T. SA București, constând în Hotel C., împreună cu mijloacele fixe de natura

echipamentelor tehnologice și bunurile de natura obiectelor de inventar este valoarea

imobilizărilor corporale din bilanțul încheiat la 31 decembrie 2003 și anume 226.719,73

RON.

Recurenta mai susține

că în mod greșit instanța de fond a reținut că în cauză nu se aplică dispozițiile

Legii nr. 571/2003 privind C. fisc. cât timp operațiunea de majorare a capitalului

social, prin aport în natură s-a aprobat de adunarea generală a acționarilor la

15 ianuarie 2004 și s-a înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă

Tribunalul Sibiu, la 16 ianuarie 2004. De asemenea, și operațiunea de vânzare a

imobilului Hotel C. către SC S. SRL s-a efectuat la data de 29 decembrie 2004, prin

contract de vânzare-cumpărare.

Deci, a susținut recurenta,

având în vedere datele la care s-au efectuat, majorarea capitalului social, cât

și vânzarea ulterioară a imobilului, cât și recunoașterea valorii de impozitare

a operațiunilor efectuate de intimata-reclamantă, în cauză sunt aplicabile dispozițiile

Legii nr. 571/2003 privind C. fisc.

Având în vedere dispozițiile

art. 15, 24 și 33 din Legea nr. 571/2003 și constatând că intimata-reclamantă a

majorat în anul 2004 capitalul social cu valoarea reevaluată de 2.229.970,11 RON

în alte condiții decât cele recunoscute de C. fisc., fără ca operațiunea de reevaluare

din martie 2003 să fie înregistrată în evidența contabilă și în raportările obligatorii

la 31 decembrie 2003 ale acționarei și fără să fie baza calcului amortizării fiscale

și a valorii fiscale rămase (art. 24 din Legea nr. 571/2003), recurenta consideră

că în mod corect a fost stabilit impozitul pe profit suplimentar, cât timp valoarea

impozabilă recunoscută de legiuitor este doar cea de la 31 decembrie 2003, care

trebuie înregistrată de intimata-reclamantă.

Recurenta a mai susținut

că deși a solicitat termen pentru studierea expertizei efectuate în cauză (expertiză

pe care se bazează instanța de fond), nu i s-a aprobat acest lucru, neoferindu-i-se

șansele unui proces echitabil.

Sub acest aspect, recurenta

a mai precizat că ipoteza expertului contabil că intimata-reclamantă nu a beneficiat

de niciun avantaj economic din operațiunile descrise în actul de control nu poate

fi reținută, deoarece tranzacțiile economice având drept obiect cedarea imobilizărilor

corporale au vizat un câștig.

Prin întâmpinare, intimata

SC A.I.R. SA a solicitat respingerea recursului, nefiind de acord cu impozitul pe

profit calculat pentru diferența dintre valoarea rezultată din reevaluare (2.128.107,39

RON) și valoarea contabilă netă (1.226.719,73 RON).

Sub acest aspect, intimata

consideră că nu putea fi obligată la plata impozitului pe profit pentru diferența

de la 226.719,73 RON la 2.128.107,39 RON întrucât în cauză se aplică Legea nr. 414/2002,

ce era în vigoare până la 31 decembrie 2003, deoarece majorarea capitalului social

s-a hotărât în adunarea generală la 29 decembrie 2003.

Verificându-se actele

cauzei, Înalta Curte constată că la 13 iulie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia, secția

de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ

formulată de reclamanta SC A.I.R. SA, cu sediul în Sibiu, împotriva pârâților D.G.F.P.

Sibiu și Ministerul Finanțelor Publice – A.N.A.F.

S-a anulat în parte raportul

de inspecție fiscală încheiat la 18 mai 2006, respectiv Cap. III, cu referire la

Hotelul C.T. București și ca urmare s-a anulat decizia de impunere din 22 mai 2006

și decizia nr. 220 din 16 noiembrie 2006 de soluționare a contestației.

S-a exonerat societatea

comercială de plata sumei de 671.496 RON reprezentând obligații fiscale suplimentare

stabilite prin decizia de impunere din 22 mai 2006 și s-a obligat D.G.F.P. Sibiu

să restituie această sumă.

Instanța de fond a reținut

că prin acțiune, reclamanta SC A.I.R. SA Sibiu a chemat în judecată D.G.F.P. Sibiu

și Ministerul Finanțelor Publice Sibiu – A.N.A.F., solicitând anularea parțială

a raportului de Inspecție fiscală încheiat la 18 mai 2006, respectiv Cap. III cu

privire la imobilul Hotelul C.T. București, anularea deciziei de impunere din 22

mai 2006 și exonerarea reclamantei de plata sumei de 671.496 RON, cu obligarea pârâților

să-i restituie această sumă și anularea deciziei nr. 220 din 16 noiembrie 2006 emisă

de A.N.A.F. prin care se respingea contestația.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că la 16 ianuarie 2004, reclamanta a majorat capitalul social

prin aportul în natură al acționarilor printre care și SC H.C.T. SA care deținea

printre altele și Hotelul C. București cu valoare de inventar de 549.315,16 RON,

iar amortizarea acumulată până la data majorării capitalului social este în sumă

de 322.595,43 RON rămânând o valoare contabilă netă de 226.719,73 RON.

S-a mai precizat că în

anul 2004 Hotelul C. București a fost adus ca aport în natură la majorarea capitalului

social la valoarea de 2.128.107,39 RON, valoare determinată de reactualizarea efectuată

de evaluatorul autorizat conform prevederilor Legii nr. 31/1990, astfel că reclamanta

a preluat imobilul la valoarea de 2.128.107,39 RON și a emis acțiuni echivalente

acestei sume.

Instanța de fond a reținut

că la 16 ianuarie 2004 s-a înregistrată hotărârea de majorare a capitalului, prin

aportare în natură ale acționarilor, descrise și identificate în rapoartele de evaluare

întocmite de SC C.E. SRL București.

Instanța de fond a mai

reținut că aportul în natură la capitalul social al reclamantei, adus de acționarul

SC H.C.T. SA București a constat în Hotel C. din București, împreună cu mijloacele

fixe de natura echipamentelor tehnologice și obiectele de inventar, după care reclamanta

a dedus amortizarea aferentă acestui aport în natură, apoi la 29 decembrie 2004

reclamanta a vândut Hotelul C. la SC S. SRL București, emițând factura fiscală către

cumpărătoare și și-a înregistrat în evidența contabilă venituri din vânzarea activelor

de 2.229.970,11 RON.

Instanța a considerat

că nu se aplică dispozițiilor art. 27 C. fisc. deoarece la data când s-a hotărât

majorarea capitalului social al reclamantei și s-a stabilit valoarea de aport a

Hotelului C. era în vigoare Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit (potrivit

căreia, valoarea de intrare a bunului era cea de aport), aceasta fiind valoarea

care se utiliza la calculul amortizării și respectiv a profitului fiscal rezultat

din înstrăinarea bunului.

Recursul declarat în cauză

este întemeiat, astfel încât hotărârea atacată va fi modificată în totalitate, iar

acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.

Potrivit actului adițional,

la actele de constituire ale SC A.I.R. SA înregistrat în registrul de intrare-ieșire

al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu sub nr. 620 din

15 ianuarie 2004, s-a hotărât majorarea capitalului social prin aportul în natură

al acționarilor (ce a constat în Hotelul C.) împreună cu mijloacele fixe de natura

echipamentelor tehnologice și obiectele de inventar) mențiunea privind modificarea

actului constitutiv al SC A.I.R. SA, constând în majorarea capitalului social cu

aport în natură a fost înscrisă în Registrul Comerțului sub nr. 784 din 16 ianuarie

2004 (anexa 7 la raportul de inspecție fiscală).

Așa fiind, în mod greșit

instanța de fond a considerat că în cauză se aplică Legea nr. 414/2002 privind impozitul

pe profit.

Așa fiind, reevaluarea

imobilizărilor corporale la data de 31 decembrie 2003 (reevaluare ce trebuia cuprinsă

în situațiile financiare ale anului 2003, respectiv la data de 31 decembrie 2003)

determină valoarea fiscală a imobilizării aportate la capitalul social al intimatei-reclamante

care nu putea fi alta decât cea din bilanțul încheiat la 31 decembrie 2003.

Deci, actele administrative

contestate în cauză de reclamanta-intimată, sunt corecte, întrucât valoarea aportului

social a fost stabilită în alte condiții decât cele expres prevăzute în H.G.

nr. 1553/2003.

Este de observat că atât

operațiunea de majorare a capitalul social prin aport în natură, cât și operațiunea

de vânzare a imobilului Hotel C. câtre SC S. SRL (29 decembrie 2004) s-au efectuat

în 2004, astfel încât Legea nr. 571/2003 ce intra în vigoare la 01 ianuarie 2004,

în mod corect se aplică situației de față, instanța de fond greșind sub acest aspect,

reținând aplicarea Legii nr. 414/2002.

De altfel, Legea nr. 571/2003

prevede și ce reprezintă „valoarea fiscală”, modul în care se face calculul amortizării

fiscale și modul de deducere al amortizării. De observat că operațiunea de reevaluare

din martie 2003 nu a fost înregistrată de reclamantă în evidența contabilă și nici

în raportările obligatorii la 31 decembrie 2003 ale acționarei, fără să fie baza

calculului amortizării fiscale și a valorii fiscale rămase.

Art. 27 din Legea nr.

571/2003 a fost corect aplicat de organele fiscale reclamantei privind operațiunea

de majorare a capitalului social prin aport în natură și distribuire de titluri

de participare, deoarece „contribuțiile nu sunt transferuri impozabile și valoarea

fiscală a activelor primite de persoana juridică este egală cu valoarea fiscală

a acelor active la persoana ce contribuie cu activul”.

Ori, actul de control

a stabilit că asociatul care a contribuit cu active, nu și-a înregistrat în contabilitate

și în bilanțul contabil valoarea reevaluată a bunurilor aduse ca aport în natură

la majorarea capitalului social, în condițiile art. 3 și 4 din H.G. nr. 1553/2003

privind reevaluarea imobilizărilor corporale și stabilirea valorii de intrare a

mijloacelor fixe astfel că valoarea fiscală a bunurilor acționarului care a contribuit

cu imobilul Hotel C. este cea din evidența de la 31 decembrie 2003 și nu din reevaluare.

Cât privește expertiza

efectuată în cauză, este de observat că aceasta nu poate statua ce reglementare

se aplică într-o cauză, aceasta fiind obligația instanței de judecată, expertiza

urmând a se limita la stabilirea unor situații de fapt inclusiv cu observarea aspectului

că tranzacția economică de cedare a imobilizărilor corporale vizează desigur, obținerea

unui câștig ce trebuie avut în vedere de organele fiscale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de D.G.F.P. Sibiu, în numele și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor – A.N.A.F.

împotriva sentinței nr. 64 din 13 iulie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința

atacată și, în fond, respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC

A.I.R. SA Sibiu împotriva pârâților D.G.F.P. Sibiu și Ministerul Economiei și Finanțelor

– A.N.A.F.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 ianuarie 2008.