ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4805/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 26 iulie 2004, reclamanta SC T. SA a formulat întâmpinare la Decizia nr. 25/A/2004 a Curții de Conturi a României, secția de control financiar ulterior București, susținând în motivare, faptul că potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 403/2000, societățile comerciale, indiferent de forma de proprietate, regiile autonome, societățile și companiile naționale, instituțiile de cercetare și celelalte categorii de agenți economici „pot proceda la reevaluarea imobilizărilor corporale”, din interpretarea acestui text de lege rezultând că nu există o obligație ci se lasă la latitudinea fiecărui agent economic, trecerea sau nu la reevaluarea imobilizărilor corporale.

Prin Decizia nr. 1374 din 22 septembrie 2004, Curtea de Conturi a respins întâmpinarea formulată. Recursul declarat împotriva acestei soluții a fost admis prin Decizia nr. 2915 din 10 mai 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 117/2003. Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 2003/2005 (19.967/2/2005), fiind soluționată prin sentința civilă nr. 1369 din 23 mai 2007 în sensul respingerii ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că măsura contestată prin întâmpinare și a cărei anulare se solicită vizează pct. 2 al deciziei prin care s-a dispus în sarcina reclamantei să procedeze la reevaluarea imobilizărilor corporale existente în patrimoniu la data de 31 decembrie 2002, reținându-se nerespectarea dispozițiilor, art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 403/2000, măsura fiind legală în raport de prevederile acestui act normativ, potrivit cărora reevaluarea activelor corporale se va efectua anual, în cazul în care rata inflației cumulată pe ultimii 5 ani consecutivi depășește 100%. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, reclamanta S.C. Termoelectrica S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând motivul de casare sau modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., respectiv „Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Precizează, recurenta-reclamantă că dispozițiile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 403/2000 conform cărora „societățile comerciale, indiferent de forma de proprietate pot proceda la reevaluarea imobilizărilor corporale”, nu sunt imperative, ci permisive, astfel că nu pot fi obligați la efectuarea reevaluării imobilizărilor corporale, această opțiune fiind – deci a fiecărui agent economic în parte, indiferent de realizarea sau nerealizarea condiției ca rata inflației cumulată pe ultimii 3 ani consecutivi se depășească 100%. În plus, arată recurenta, la data efectuării controlului, H.G.

nr. 403/2000 era abrogată conform art. 7 din H.G. nr. 1553/2003, publicată în M. Of. nr. 21 din 12 ianuarie 2004 care conține aceleași norme dispozitive și nu obligatorii în ce privește reevaluarea imobilizărilor corporale. Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. În urma controlului efectuat la SC T. SA București s-au constatat unele abateri financiar – contabile, acestea fiind consemnate în procesul verbal de constatare nr. 9882 din 13 iulie 2004, proces-verbal ce a stat la baza emiterii deciziei nr. 25/A/2004 de către secția de control financiar ulterior, care la pct. 2 a dispus ca recurenta - reclamantă să procedeze la reevaluarea imobilizărilor corporale, respectiv la aducerea imobilizărilor corporale la valoarea lor actualizată și determinarea valorii rămase de amortizat.

Luarea acestei măsuri a fost determinată de faptul că rata inflației cumulată pe ultimii 3 ani consecutivi, comunicată de I.N.S. depășea procentul de 100%, astfel că reclamanta era obligată să procedeze la reevaluarea imobilizărilor corporale existente în patrimoniu la data de 31 decembrie 2002, conform art. 1(2) din H.G. nr. 403/2000. Deci, măsura reevaluării imobilizărilor corporale s-a dispus în condițiile constatării depășirii procentului de 100%, a ratei inflației cumulată pe ultimii 3 ani consecutivi și a săvârșirii unei alte abateri financiar – contabile, ceea ce îi conferă un caracter de obligativitate și nu unul permisiv așa cum pretinde recurenta-reclamantă. Așadar, în mod corect, instanța de fond a statuat asupra caracterului legal al acestei măsuri determinată de aplicarea art. 1 alin. (2) din H.G.

nr. 403/2000. Cât privește susținerea recurentei în sensul că această H.G. era abrogată, se constată că nu este fondată pentru că așa cum corect motivează instanța de fond, se a în vedere la soluționarea cauzei dispozițiile aplicabile la momentul constatării abaterilor financiar – contabile ce a impus luarea acestei măsuri reținute prin procesul-verbal de control, dispoziții ce erau în vigoare și la momentul emiterii deciziei atacate. Ca o consecință a celor expuse, se constată ca decizia atacată cu întâmpinare și emisă de către secția de control financiar Ulterior din cadrul Curții de Conturi a României a fost dată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, iar hotărârea instanței de fond de menținere a acesteia prin respingerea întâmpinării formulate este legală și temeinică, astfel că în baza art. 312 C. proc.

civ., recursul formulat de reclamantă se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC T. SA București împotriva sentinței civile nr. 1369 din 23 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2007.