ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1608/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată sub nr. 3370 din 12 septembrie 2003, reclamantul I.A. a chemat în judecată pe pârâta SC A.T. SA, pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtei de a înregistra în contabilitatea societății, rezultatele raportului de actualizare a valorii imobilizărilor corporale și necorporale, conform H. c . a . din 1 iulie 2002 și a art. 4 din actul adițional modificator al societății, astfel cum a fost publicat în M. Of. partea a IV-a nr. 1605 din 6 septembrie 2002, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 132 din 5 februarie 2004, Tribunalul Tulcea respinge acțiunea formulată de reclamantul I.A., ca nefondată, reținându-se în esență că societatea pârâtă nu poate fi obligată să procedeze la înregistrarea în contabilitate a diferențelor rezultate din reevaluare, atâta timp cât A.G.A.

nu a decis și nu a aprobat o astfel de înregistrare. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul care prin decizia nr. 202 din 3 iunie 2004 a Curții de Apel Constanța a fost respins, ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că la data de 1 iulie 2002 a avut loc ședința C. a. – SC A.T. SA, care avea prevăzut pe ordinea de zi între altele și adoptarea hotărârii de majorare a capitalului social cu aport în numerar și încorporarea în capitalul social a fondului de rezervă. Prin această hotărâre s-a decis ca rezultatele raportului de actualizare a valorii imobilizărilor corporale și necorporale să fie înregistrat contabil fără a se include în capitalul social (art. 4), hotărârea fiind publicată în M. Of.

al României partea a IV-a nr. 1605 din 6 noiembrie 2002. În respectarea celor stabilite cu prilejul ținerii ședinței C.A., s-a procedat la întocmirea de către un evaluator autorizat a unui raport de actualizare a imobilizărilor corporale și necorporale, iar în procesul verbal al C. a. al societății din 10 septembrie 2002, s-a precizat că raportul reevaluării activelor urmează a fi discutat la finele anului calendaristic. Ulterior, cu prilejul ținerii C. a. al societății la 4 februarie 2003, așa după cum rezultă din procesul verbal întocmit cu acest prilej, s-a aprobat bilanțul contabil, fără însă a se dispune înscrierea reevaluării și raportul de gestiune, pentru ca în ședința A.G.A. să se fi dispus în sensul aprobării bilanțului contabil, fără a se dispune asupra înscrierii reevaluării.

A.G.A. din 27 martie 2003 a aprobat situația financiară a societății, dând descărcare C.A. pentru anul 2002, hotărârea luată la această dată fiind publicată în M. Of. nr. 961 din 12 aprilie 2003, fără a fi fost contestată în termenul prevăzut de lege, respectiv 15 zile de la data publicării în M. Of. Față de sus menționata situație, s-a constatat că, într-adevăr, obligativitatea înregistrării în evidențele contabile nu este imperativă, ea fiind lăsată la latitudinea A.G.A. din cadrul societății, singura abilitată să hotărască asupra oricăror situații în limitele legii, conform dispozițiilor cuprinse în l egea nr. 31/1990, astfel încât, legal și temeinic s-a concluzionat de către instanța de fond că, odată ce hotărârea nu a fost contestată solicitându-se anularea acesteia, iar obligația nu este imperativă, cererea reclamantului nu poate fi primită.

De altfel, conform dispozițiilor art. 1 din H.G. nr. 403/2000, „societățile comerciale pot proceda la reevaluarea imobilizărilor corporale aflate în patrimoniu”, pentru ca, prin art. 3 alin. (1), legiuitorul să fi înțeles a preciza că „înregistrarea diferențelor de reevaluare în conturile corespunzătoare se va face numai după aprobarea acestora de către A.G.A.”, astfel că societatea se afla în situația de a putea proceda la reevaluare, situație de fapt ce a avut loc, fără însă a se putea dispune asupra obligativității înregistrării, atât timp cât această operațiune este lăsată la latitudinea A.G.A., care aprobă sau nu o astfel de măsură. Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ. A susținut că s-au încălcat dispozițiile Legii nr. 31/1990 și ale Legii c ontabilității, hotărârea de aprobare a bilanțului contabil pentru activitatea anului 2002 luată de acționarii pârâtei la 27 martie 2003, în adunarea generală ordinară, neputând modifica sau revoca o hotărâre luată în cadrul unei adunări generale extraordinare, chiar prin delegarea competențelor sale către consiliul de administrație, cum este cazul raportului de reevaluare și înregistrare în contabilitatea societății, fără includerea în capital, singura în măsură să dispună în acest sens fiind adunarea generală extraordinară și nu cea ordinară. Totodată, în speță era obligatorie aplicarea dispozițiilor art. 118 din O.G.

nr. 28/2002. A mai invocat faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate, respectiv Raportul de evaluare, interogatoriul luat pârâtei, procesele verbale de ședință ale consiliului de administrație încheiate la 1 iulie 2002 și ulterior, la 10 septembrie 2002 și 4 aprilie 2003, dovezi care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Recursul este nefondat. Decizia C.A.

din 1 iulie 2002, prevede că rezultatul raportului de actualizare a valorii imobilizărilor corporale și necorporale va fi înregistrat contabil fără a se include în capitalul social, neexistând nici o dată la care se vor face aceste înregistrări întocmirea raportului de reevaluare având loc ulterior, motiv pentru care, tema s-a reluat în ședința din 10 septembrie 2002 și apoi la 4 aprilie 2003, ocazie cu care Raportul de gestiune și Bilanțul contabil, pentru anul 2002 au fost aprobate fără ca rezultatul reevaluării să fie înregistrat, ceea ce echivalează cu o revocare a măsurii, iar prin hotărârea A.G.A. din 27 martie 2003, s-a aprobat situația financiară a societății și s-a descărcat c.a., pentru anul 2002, fără a se dispune înregistrarea în contabilitate a actualizării valorilor.

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 403/2000 nici nu era obligatorie, iar potrivit art. 3 din H.G. nr. 4023/2000, în vigoare, la momentul respectiv se putea face după aprobarea A.G.A., aprobare care nu s-a dat. Nici legislația ulterioară, respectiv art. 118 din O.G. nr. 28/2002 și nici art. 116 alin. (3) din Legea nr. 525/2002 nu stipulează despre o obligație expresă, iar cu privire la respectarea Legii contabilității, aceasta se putea pune în discuție doar în cazul în care s-ar fi aprobat. De asemenea, regimul care a operat asupra hotărârilor luate de C.A. la toate datele sus evocate cât și de A.G.A. este cel al Legii nr. 31/1990 înainte de modificarea adusă prin Legea nr. 161 din 21 aprilie 2003, nefăcându-se de altfel nici dovada modificării actelor constitutive, privind delegarea de competențe și nici înregistrarea pretinsei hotărâri la R.C., încât, în mod legal, au reținut instanțele că neatacându-se hotărârea A.G.A.

din 27 martie 2003, aceasta și-a produs efectele juridice fiind înregistrată la R.C., astfel că acțiunea în obligația de a face contrară rezultatelor financiare consolidate prin adoptarea acestei hotărâri, nu putea fi primită. Instanța de apel pronunțându-se în acest sens cu respectarea legii și pe baza probatoriului administrat în cauză a avut în vedere, așa cum s-a arătat în precedent și dovezile invocate, încât nu sunt întemeiate nici unul din motivele invocate și prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. În baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul I.A., împotriva deciziei nr. 202/ COM din 3 iunie 2004 a Curții de Apel Constanța. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 9 martie 2005.