ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1608/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea adresată Tribunalului

Tulcea și înregistrată sub nr. 3370 din 12 septembrie 2003, reclamantul I.A. a

chemat în judecată pe pârâta SC A.T. SA, pentru ca prin hotărâre judecătorească

să se dispună obligarea pârâtei de a înregistra în contabilitatea societății, rezultatele

raportului de actualizare a valorii imobilizărilor corporale și necorporale,

conform H.

c

.

a

. din 1 iulie 2002 și a art. 4 din

actul adițional modificator al societății, astfel cum a fost publicat în M. Of.

partea a IV-a nr. 1605 din 6 septembrie 2002, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 132 din 5

februarie 2004, Tribunalul Tulcea respinge acțiunea formulată de reclamantul I.A.,

ca nefondată, reținându-se în esență că societatea pârâtă nu poate fi obligată

să procedeze la înregistrarea în contabilitate a diferențelor rezultate din

reevaluare, atâta timp cât A.G.A. nu a decis și nu a aprobat o astfel de

înregistrare.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat apel reclamantul care prin decizia nr. 202 din 3 iunie 2004 a Curții

de Apel Constanța a fost respins, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că la data de 1 iulie 2002 a avut loc ședința C.

a.

– SC A.T. SA, care avea prevăzut pe

ordinea de zi între altele și adoptarea hotărârii de majorare a capitalului social

cu aport în numerar și încorporarea în capitalul social a fondului de rezervă.

Prin această hotărâre s-a decis ca

rezultatele raportului de actualizare a valorii imobilizărilor corporale și necorporale

să fie înregistrat contabil fără a se include în capitalul social (art. 4),

hotărârea fiind publicată în M. Of. al României partea a IV-a nr. 1605 din 6

noiembrie 2002.

În respectarea celor stabilite cu

prilejul ținerii ședinței C.A., s-a procedat la întocmirea de către un

evaluator autorizat a unui raport de actualizare a imobilizărilor corporale și

necorporale, iar în procesul verbal al C.

a.

al societății din 10 septembrie 2002, s-a precizat că raportul reevaluării activelor

urmează a fi discutat la finele anului calendaristic.

Ulterior, cu prilejul ținerii C.

a.

al societății la 4 februarie 2003,

așa după cum rezultă din procesul verbal întocmit cu acest prilej, s-a aprobat

bilanțul contabil, fără însă a se dispune înscrierea reevaluării și raportul de

gestiune, pentru ca în ședința A.G.A. să se fi dispus în sensul aprobării

bilanțului contabil, fără a se dispune asupra înscrierii reevaluării.

A.G.A. din 27 martie 2003 a aprobat

situația financiară a societății, dând descărcare C.A. pentru anul 2002,

hotărârea luată la această dată fiind publicată în M. Of. nr. 961 din 12

aprilie 2003, fără a fi fost contestată în termenul prevăzut de lege, respectiv

15 zile de la data publicării în M. Of.

Față de sus menționata situație, s-a

constatat că, într-adevăr, obligativitatea înregistrării în evidențele

contabile nu este imperativă, ea fiind lăsată la latitudinea A.G.A. din cadrul

societății, singura abilitată să hotărască asupra oricăror situații în limitele

legii, conform dispozițiilor cuprinse în

l

egea

nr. 31/1990, astfel încât, legal și temeinic s-a concluzionat de către instanța

de fond că, odată ce hotărârea nu a fost contestată solicitându-se anularea

acesteia, iar obligația nu este imperativă, cererea reclamantului nu poate fi

primită.

De altfel, conform dispozițiilor

art. 1 din H.G. nr. 403/2000, „societățile comerciale pot proceda la

reevaluarea imobilizărilor corporale aflate în patrimoniu”, pentru ca, prin art.

3 alin. (1), legiuitorul să fi înțeles a preciza că „înregistrarea diferențelor

de reevaluare în conturile corespunzătoare se va face numai după aprobarea

acestora de către A.G.A.”, astfel că societatea se afla în situația de a putea

proceda la reevaluare, situație de fapt ce a avut loc, fără însă a se putea

dispune asupra obligativității înregistrării, atât timp cât această operațiune

este lăsată la latitudinea A.G.A., care aprobă sau nu o astfel de măsură.

Împotriva acestei hotărâri

reclamantul a formulat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9

și 10 C. proc. civ.

A susținut că s-au încălcat

dispozițiile Legii nr. 31/1990 și ale Legii

c

ontabilității,

hotărârea de aprobare a bilanțului contabil pentru activitatea anului 2002

luată de acționarii pârâtei la 27 martie 2003, în adunarea generală ordinară,

neputând modifica sau revoca o hotărâre luată în cadrul unei adunări generale

extraordinare, chiar prin delegarea competențelor sale către consiliul de

administrație, cum este cazul raportului de reevaluare și înregistrare în

contabilitatea societății, fără includerea în capital, singura în măsură să

dispună în acest sens fiind adunarea generală extraordinară și nu cea ordinară.

Totodată, în speță era obligatorie

aplicarea dispozițiilor art. 118 din O.G. nr. 28/2002.

A mai invocat faptul că instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate, respectiv Raportul de

evaluare, interogatoriul luat pârâtei, procesele verbale de ședință ale

consiliului de administrație încheiate la 1 iulie 2002 și ulterior, la 10

septembrie 2002 și 4 aprilie 2003, dovezi care erau hotărâtoare pentru

dezlegarea pricinii.

Recursul este nefondat.

Decizia C.A. din 1 iulie 2002,

prevede că rezultatul raportului de actualizare a valorii imobilizărilor corporale

și necorporale va fi înregistrat contabil fără a se include în capitalul

social, neexistând nici o dată la care se vor face aceste înregistrări

întocmirea raportului de reevaluare având loc ulterior, motiv pentru care, tema

s-a reluat în ședința din 10 septembrie 2002 și apoi la 4 aprilie 2003, ocazie

cu care Raportul de gestiune și Bilanțul contabil, pentru anul 2002 au fost

aprobate fără ca rezultatul reevaluării să fie înregistrat, ceea ce echivalează

cu o revocare a măsurii, iar prin hotărârea A.G.A. din 27 martie 2003, s-a

aprobat situația financiară a societății și s-a descărcat

c.a.,

pentru anul 2002, fără a se

dispune înregistrarea în contabilitate a actualizării valorilor.

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 403/2000

nici nu era obligatorie, iar potrivit art. 3 din H.G. nr. 4023/2000, în

vigoare, la momentul respectiv se putea face după aprobarea A.G.A., aprobare

care nu s-a dat.

Nici legislația ulterioară, respectiv

art. 118 din O.G. nr. 28/2002 și nici art. 116 alin. (3) din Legea nr. 525/2002

nu stipulează despre o obligație expresă, iar cu privire la respectarea Legii

contabilității, aceasta se putea pune în discuție doar în cazul în care s-ar fi

aprobat.

De asemenea, regimul care a operat asupra

hotărârilor luate de C.A. la toate datele sus evocate cât și de A.G.A. este cel

al Legii nr. 31/1990 înainte de modificarea adusă prin Legea nr. 161 din 21

aprilie 2003, nefăcându-se de altfel nici dovada modificării actelor

constitutive, privind delegarea de competențe și nici înregistrarea pretinsei

hotărâri la R.C., încât, în mod legal, au reținut instanțele că neatacându-se

hotărârea A.G.A. din 27 martie 2003, aceasta și-a produs efectele juridice

fiind înregistrată la R.C., astfel că acțiunea în obligația de a face contrară

rezultatelor financiare consolidate prin adoptarea acestei hotărâri, nu putea

fi primită.

Instanța de apel pronunțându-se în

acest sens cu respectarea legii și pe baza probatoriului administrat în cauză a

avut în vedere, așa cum s-a arătat în precedent și dovezile invocate, încât nu

sunt întemeiate nici unul din motivele invocate și prevăzute de art. 304 pct. 9

și 10 C. proc. civ.

În baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul I.A., împotriva deciziei nr. 202/ COM din 3 iunie 2004

a Curții de Apel Constanța.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 9 martie 2005.