ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 850/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 850/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Alba Iulia sub nr. 1034/57/2012, în contradictoriu cu pârâtul

Municipiul Sibiu - Direcția Fiscală Locală Sibiu, reclamanta SC B. SA a

solicitat: anularea parțială a Deciziei de impunere din 20 februarie 2012 emisă

de Direcția Fiscala Locală Sibiu în ceea ce privește poziția 12 de la grupa

"Clădiri", respectiv "Bloc TA - Anexa socială NI 10033-Hotel

L." și în ceea ce privește poziția 25 de la aceeași grupă "Clădiri",

respectiv "Modernizarea Hotelului L.", precum și anularea integrală a

Deciziei din 7 mai 2012 privind respingerea contestației reclamantei împotriva

deciziei de impunere mai sus arătate, emisă de asemenea de Direcția Fiscală

Locală Sibiu; obligarea pârâtei să emită Decizia de impunere privind stabilirea

impozitului pe Complexul Hotelier L., ținând cont de reevaluarea clădirilor,

prin Raportul de reevaluare din 28 februarie 2011 întocmit de SC M.E.I. Sibiu

și depus de reclamantă la Direcția Fiscală Locală Sibiu.

În motivarea cererii,

a arătat că prin Decizia de impunere din 20 februarie 2012 emisă de Direcția

Fiscală Sibiu s-a stabilit printre altele, în sarcina reclamantei, în baza art.

1 din H.C.L. Sibiu nr. 398 din 24 noiembrie 2011, aplicarea unui impozit pe

clădiri în cotă de 40% din valoarea de inventar a două corpuri de clădire,

respectiv poziția 12 de la grupa "Clădiri "- "Bloc TA - Anexa

socială NI 10033 - Hotel L." și poziția 25 de la aceeași grupă

"Clădiri", - "Modernizarea Hotelului L.", acestea fiind

considerate ca fiind clădiri nereevaluate în ultimii 5 ani anterior anului

fiscal de referință.

La data de 25

februarie 2011 s-a depus la registratura SC B. SA raportul de reevaluare

întocmit de SC M.E.I. Sibiu SRL la solicitarea reclamantei, în care au fost

reevaluate și cele două imobile menționate mai sus, stabilindu-se următoarele

valori: Hotel L. - 2.243.000 RON și Extinderea Hotelului L. - 4.755.400 RON.

Prin Hotărârea din 25 februarie 2011 a Consiliului de administrație, s-a

hotărât înregistrarea în evidența contabilă a societății la 31 decembrie 2010 a

valorii juste pentru cele două clădiri, conform raportului de reevaluare, în

vederea stabilirii impozitului pe clădiri pentru anul 2011.

Acest raport de

reevaluare, precum și Declarația de impunere înregistrată la D.F.L. Sibiu din

28 februarie 2011 au fost comunicate pârâtului, însă, s-a arătat că acesta nu a

luat în calcul raportul de reevaluare și declarația de impunere depuse de

reclamantă și a menținut cota majorată de 40% din valoarea de inventar a

clădirilor, considerând că aceste clădiri nu au fost reevaluate în ultimii 5

ani.

Împotriva Deciziei de

impunere din 20 februarie 2012, reclamanta a formulat contestație, respinsă

prin Decizia din 7 mai 2012 emisă de Direcția Fiscală Locală Sibiu.

Contestând

legalitatea celor două acte administrativ-fiscale ce fac obiectul prezentei

cauze, reclamanta a solicitat în esență obligarea pârâtei să emită decizia de

impunere privind stabilirea impozitului pe Complexul Hotelier L., ținând cont

de reevaluarea clădirilor, prin Raportul de reevaluare întocmit de SC M.E.I.

Sibiu, apreciind pe de o parte, că reevaluarea celor două corpuri de clădire a

fost înregistrată în mod corect în contabilitatea societății, iar pe de altă

parte, că nu s-a putut reevalua întreaga grupă de clădiri, întrucât în

municipiul Sibiu nu există o piață activă în care să fie comercializate clădiri

industriale.

1.2. La data de 25

ianuarie 2013, Direcția Fiscală Sibiu a depus întâmpinare, prin care a

solicitat respingerea acțiunii formulate de SC B. SA, susținând că prin Adresa

din 4 august 2010 a Ministerului Finanțelor Publice - D.G.F.P. Sibiu, prin

Biroul Asistență Contribuabili Persoane Juridice, se arată clar faptul că, în

conformitate cu actele normative aplicabile în materie, pentru a fi recunoscută

din punct de vedere fiscal, reevaluarea unei clădiri trebuie efectuată la

sfârșitul anului (la sfârșitul exercițiului financiar).

Or, în totală

contradicție cu dispozițiile legale ce reglementează procedura reevaluării

activelor corporale, ce stabilesc faptul că rezultatul reevaluării se

înregistrează doar la sfârșitul exercițiului financiar, în situațiile

financiare finale, reclamanta SC B. SA, așa cum arată ea însăși, a înregistrat

rezultatul reevaluării în data de 25 februarie 2011, în mijlocul exercițiului

financiar.

de fond

2.1. Prin Sentința

nr. 348 din 16 decembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acțiunea

formulată de reclamanta SC B. SA ca nefondată.

2.2. Curtea a reținut

că, în conformitate cu prevederile art. 253 alin. (6) lit. b) C. fisc., în

cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată, cota impozitului pe clădiri se

stabilește de consiliul local între 30% și 40% pentru clădirile care nu au fost

reevaluate în ultimii 5 ani anteriori anului fiscal de referință.

S-a arătat că

reclamanta a invocat însă neluarea de către pârât în considerare a

dispozițiilor art. 253 alin. (6

1

) C. fisc., așa cum a fost introdus

prin O.G. nr. 30/2011, aplicabil începând din 1 ianuarie 2012.

Această apărare a

reclamantei nu a fost reținută de instanță, întrucât intră în contradicție cu

reglementările legale din materia reevaluărilor.

Deși în cuprinsul

raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, experții au concluzionat

că reclamanta a reevaluat și înregistrat în evidențele contabile la data de 31

decembrie 2010, conform Notei contabile din 31 decembrie 2010, cele două

clădiri, Hotel L. și Extindere Hotel L., respectând prevederile art. 121 și 123

din Ordinul nr. 3055/2009, instanța a constatat că Raportul de reevaluare

întocmit de SC M.E.I. Sibiu este înregistrat la 25 februarie 2011 la

registratura societății, iar prin Hotărârea din 25 februarie 2011 a Consiliului

de administrație, s-a hotărât înregistrarea în evidența contabilă a societății

a valorii juste pentru cele două clădiri, valori rezultate din raportul de

reevaluare, ambele fiind ulterioare Notei contabile din 31 decembrie 2010.

Pe de altă parte,

analizând acest raport de reevaluare, Curtea a constatat, contrar concluziilor

experților, că acesta nu respectă dispozițiile pct. 123 alin. (3) din Ordinul

nr. 3055/2009, care stabilește că dacă un activ imobilizat este reevaluat,

toate celelalte active din grupa din care face parte trebuie reevaluate.

Revenind la cuprinsul

raportului de reevaluare, în acest sens, instanța a observat că acesta nu face

deloc referire la imposibilitatea reevaluării celorlalte clădiri ale

reclamantei, de unde rezultă astfel că reclamanta nu a solicitat decât

reevaluarea imobilului "Complex Hotelier L.".

În opinia instanței,

excepția prevăzută de art. 123 alin. (7) de care se prevalează reclamanta

trebuia motivată de evaluatorul autorizat în cuprinsul raportului de

reevaluare, la solicitarea expresă a reclamantei. Mai mult, reclamanta nu a

respectat nici prevederile art. 123 alin. (7), în conformitate cu care, dacă un

activ dintr-o grupă de active nu poate fi reevaluat, de exemplu, din cauză că

nu există o piață activă pentru acel activ, activul trebuie prezentat în bilanț

la cost, minus ajustările cumulate de valoare.

Raportat la toate aceste

împrejurări de fapt și de drept, concluziile expertizei efectuate în cauză au

fost înlăturate.

S-a reținut așadar

că, refuzând în mod corect să ia în considerare raportul de reevaluare

prezentat de reclamantă, în mod legal pârâtul a stabilit un impozit de clădiri

în cotă de 40% din valoarea de inventar înregistrată în contabilitate pentru

cele două clădiri în cauză, apreciind în mod corect că ele nu au fost

reevaluate de reclamantă în ultimii 5 ani anteriori anului fiscal de referință.

exercitată

3.1. Împotriva

acestei soluții a declarat recurs SC B. SA prin Administrator Judiciar

E.B.R.A., care a invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9, în condițiile art.

304

1

C. proc. civ. - 1865, susținând, în esență, următoarele

critici:

- instanța de fond a

interpretat în mod greșit actele și raporturile juridice deduse judecății,

reținând în mod eronat că cele două corpuri de clădire nu ar fi fost reevaluate

potrivit dispozițiilor legale pentru a fi aplicată o cotă de impozitare de

1,5%;

- instanța de fond a

interpretat în mod eronat prevederile art. 253 alin. (6

1

) C. fisc.,

potrivit cărora "cota impozitului pe clădiri, prevăzută la alin. (6), se

aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea

persoanelor juridice, până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima

reevaluare", considerându-le inaplicabile în cauză";

- or, reevaluarea a

fost efectuată de către SC M.E.I. SRL Sibiu și a fost înregistrată în

contabilitatea societății comerciale cu Nota contabilă din 31 decembrie 2010.

În concluzie, a cerut

admiterea recursului, cu consecința admiterii acțiunii, anularea parțială a

actelor fiscale, așa cum a solicitat și obligarea autorității la emiterea unei

noi decizii de impunere, ținând cont de reevaluarea clădirilor.

3.2. Direcția Locală

Fiscală Sibiu a depus întâmpinare prin care a răspuns criticilor recursului,

susținând, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică și

solicitând respingerea recursului formulat.

de recurs

Recursul este

nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce privește

motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - 1865, instanța de

recurs reține că este nefondat.

Într-adevăr, potrivit

prevederilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - 1865, o hotărâre poate fi recurată

atunci când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a

schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

În cauză, însă, este

necontestat că actele juridice atacate - Decizia de impunere din 20 februarie

2012 și Decizia din 7 mai 2012 emise de Direcția Fiscală Locală Sibiu sunt acte

administrative fiscale ale căror natură juridică și conținut/înțeles nu au fost

schimbate de instanța de fond, considerentele hotărârii prezentând în mod

argumentat concluziile instanței de fond referitoare la obligațiile fiscale

stabilite de organele fiscale.

În ceea ce privește

motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - 1865, instanța de

recurs constată că este nefondat.

În esență,

recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a interpretat greșit

prevederile art. 253 alin. (6

1

) C. fisc., introdus prin pct. 79 din

O.G. nr. 30/2011, potrivit cărora cota impozitului pe clădiri prevăzută la

alin. (6

1

) se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată

în contabilitatea persoanelor juridice, până la sfârșitul lunii în care s-a

efectuat prima reevaluare".

Potrivit art. 121 -

Cap. 8.2.5.1 Reevaluarea imobilizărilor corporale, Anexa la O.M.F.P. nr.

3055/2009, în vigoare la data respectivă: "121. - (1) Entitățile pot

proceda la reevaluarea imobilizărilor corporale existente la sfârșitul

exercițiului financiar, astfel încât acestea să fie prezentate în contabilitate

la valoarea justă, cu reflectarea rezultatelor acestei reevaluări în situațiile

financiare întocmite pentru acel exercițiu.

Amortizarea calculată

pentru imobilizările corporale astfel reevaluate se înregistrează în

contabilitate începând cu exercițiul financiar următor celui pentru care s-a

efectuat reevaluarea.

(2) Evaluările

efectuate cu ocazia reorganizărilor de întreprinderi (fuziuni, divizări) nu

constituie reevaluare în sensul prezentelor reglementări contabile, aceste

evaluări efectuându-se în scopul stabilirii raportului de schimb, pentru toate

elementele de bilanț. Fac excepție situațiile în care data situațiilor

financiare care stau la baza reorganizării coincide cu data situațiilor

financiare anuale.

(3) Dacă o

imobilizare corporală complet amortizată mai poate fi folosită, entitatea poate

proceda la reevaluarea acesteia. Cu ocazia reevaluării imobilizării corporale,

acesteia i se stabilesc o nouă valoare și o nouă durată de utilizare economică,

corespunzătoare perioadei estimate a se folosi în continuare.

(4) În cazul

efectuării reevaluării imobilizărilor corporale, acest lucru trebuie prezentat

în notele explicative, împreună cu elementele supuse reevaluării, metoda prin

care s-au calculat valorile prezentate, precum și elementul afectat din contul

de profit și pierdere".

În cauză,

recurenta-reclamantă a susținut că reevaluarea clădirilor s-a realizat prin

Raportul întocmit de SC M.E.I. Sibiu, care a fost înregistrată în mod corect în

evidența contabilă a societății la data de 31 decembrie 2010, susținând că

astfel aplicarea prevederilor art. 253 alin. (6) C. fisc., este nelegală.

Astfel, potrivit art.

253 alin. (6) C. fisc.: "(6) În cazul unei clădiri care nu a fost

reevaluată, cota impozitului pe clădiri se stabilește de consiliul

local/Consiliul General al Municipiului București între: a) 10% și 20% pentru

clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal

de referință și b) 30% și 40% pentru clădirile care nu au fost reevaluate în

ultimii 5 ani anteriori anului fiscal de referință. - Alineatul (6) a fost

modificat prin punctul 78 din Ordonanța nr. 30/2011".

Or, în cauză,

raportul de reevaluare întocmit de SC M.E.I. SRL Sibiu a fost depus la

registratura SC B. SA la data de 25 februarie 2011, în timp ce potrivit

prevederilor legale citate mai sus rezultă că rezultatele reevaluării trebuiau

să fie cuprinse/înregistrate în situațiile financiare ale anului în curs/ale

anului 2010 și să se reflecte în situațiile financiare încheiate la data de 31

decembrie 2010.

Este adevărat că prin

Hotărârea Consiliului de administrație al SC B. SA din 25 februarie 2011 s-a

hotărât ca raportul de reevaluare să fie înregistrat în evidența contabilă a

societății comerciale la data de 31 decembrie 2010, însă această situație este

contrară realității și dispozițiilor legale citate mai sus, astfel încât

aplicarea prevederilor art. 253 alin. (6) de către organele fiscale este pe

deplin justificată.

În concluzie, soluția

instanței de fond este legală și temeinică, recursul fiind nefondat și respins

ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC B. SA prin Administrator Judiciar E.B.R.A. SPRL împotriva

Sentinței nr. 348 din 16 decembrie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 26 februarie 2015.

Procesat

de GGC - AZ