ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1348/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1348/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, la data de 04 iunie 2010,

reclamanta SC M SA Suceava, reprezentată prin administrator judiciar M.C. -

Management Reorganizare Lichidare S.P.R.L. Iași a formulat în contradictoriu cu

pârâtul Municipiul Suceava - Direcția de Buget - Contabilitate și Fiscalitate

Persoane Juridice Suceava, plângere împotriva Deciziei de impunere nr. 76870

din 23 februarie 2010, emisă de Municipiul Suceava -Direcția de Buget,

Contabilitate și Fiscalitate, Serviciul Fiscalitate Persoane Juridice,

solicitând ca prin decizia de soluționare a plângerii să se admită în

totalitate cererea și pe cale de consecință să se desființeze în întregime

actul administrativ fiscal atacat și să se emită o altă decizie de impunere cu

o nouă bază de impozitare corespunzătoare.

În motivare, reclamanta a arătat că la data

de 23 februarie 2010, organul fiscal din cadrul Primăriei municipiului Suceava

i-a comunicat actul administrativ nr. 76870 din 23 februarie 2010, prin care

s-a dispus obligarea societății la plata sumei de 937.955,00 RON, act

administrativ fiscal ce dispune în mod netemeinic și nelegal ca societatea să

fie obligată să achite la data de 31 martie 2010 un impozit pe clădiri în sumă

de 927.539,00 RON.

Prin Sentința nr. 4873 din 19 noiembrie 2010,

Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată de reclamantă și a anulat, în parte, decizia de

impunere nr. 76.870 din 23 februarie 2010 emisă de Municipiul Suceava -

Direcția de Buget, Contabilitate și Fiscalitate - Serviciul Fiscalitate

Persoane Juridice, referitor la creanța individualizată la pct. 3 "impozit

clădiri P.J.", în valoare de 927.539 RON.

Sentința a fost recurată de către pârâtul

Municipiul Suceava - Direcția de Buget - Contabilitate și Fiscalitate -

Serviciul Fiscalitate Persoane Juridice, iar prin Decizia nr. 1.243 din 11

aprilie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de pârât, a admis excepția

necompetenței materiale invocată din oficiu, a casat Sentința nr. 4.873/2010 a

Tribunalului Suceava și a stabilit competența de soluționare în fond a cererii,

în favoarea Secției comerciale, de contencios administrativ și fiscal a Curții

de Apel Suceava.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța

a reținut că raportat la suma de 937.955,00 RON, impusă ca plată reclamantei

prin Decizia nr. 76.870 din 23 februarie 2010, competența de soluționare a

cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul cuantumului sumei

stabilite în actul administrativ atacat, indiferent dacă actul atacat este emis

de o autoritate centrală, soluție care decurge și din aplicarea prevederilor

art. 9 din O.G. nr. 79/2003.

Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de

Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin

Sentința nr. 198 din 16 mai 2011 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și

contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- a admis acțiunea formulată de reclamanta SC

MES SA Suceava - prin administrator judiciar M.C. - Management, Reorganizare,

Lichidare SPRL Iași, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Suceava - Direcția

Buget - Contabilitate și Fiscalitate - Persoane Juridic;

- a modificat Dispoziția nr. 1.333 din 11 mai

2010 a Primarului Municipiului Suceava;

- a admis contestația;

- a anulat Decizia nr. 76.870 din 23

februarie 2010 emisă de Serviciul fiscalitate persoane-juridice din cadrul

Primăriei municipiului Suceava cu privire la suma de 927.539 RON, impozit pe

clădiri;

- a obligat pârâta să emită o nouă decizie de

impunere privind impozitul pe clădiri calculat conform art. 1 lit.

"b" din H.C.L. Suceava nr. 293 din 12 noiembrie 2009.

Față de modul incert de formulare a acțiunii

dar și în raport de trimiterea făcută la Dispoziția nr. 1.333 din 11 mai 2010

emisă de Primarul Municipiului Suceava în soluționarea contestației la Decizia

de impunere nr. 76.870 din 23 februarie 2010, Curtea de apel a recalificat

obiectul acțiunii ca fiind contestație formulată împotriva Dispoziției nr.

1.333 din 11 mai 2010 emisă de Primarul Municipiului Suceava.

Astfel, a reținut că prin Decizia de impunere

nr. 76.870 din 23 februarie 2010 emisă de pârâtul Municipiul Suceava, prin

Direcția de Buget, Contabilitate și Fiscalitate - Serviciul Fiscalitate

Persoane Juridice, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a

sumei de 927.539 RON, reprezentând impozit pe clădiri.

Împotriva deciziei de impunere reclamanta a

formulat contestație care a fost respinsă prin Dispoziția nr. 1333 din 11 mai

2010 emisă de Primarul municipiului Suceava, cu motivarea că, la

individualizarea creanței s-au avut în vedere dispozițiile art. 253 pct. 6 din

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și H.C.L. nr. 293/2009 privind

impozitele și taxele locale pentru anul 2010.

Curtea a mai reținut că potrivit art. 253 din

Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, în cazul persoanelor juridice,

impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare

asupra valorii de inventar a clădirii, cota de impozit fiind stabilită prin

hotărâre a consiliului local și poate fi cuprinsă între 0,25% și 1,50%

inclusiv.

În cazul unei clădiri care a fost reevaluată,

conform reglementărilor contabile, valoarea impozabilă a clădiri este valoarea

contabilă rezultată în urma reevaluării, înregistrată ca atare în

contabilitatea proprietarului - persoană juridică, iar în cazul unei clădiri

care nu a fost reevaluată în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de

referință, cota impozitului pe clădiri se stabilește de consiliul

local/Consiliul General al Municipiului București între 5% și 10% și se aplică

la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor

juridice, până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare,

excepție făcând clădirile care au fost amortizate potrivit legii, în cazul

cărora cota impozitului pe clădiri este cea prevăzută la alin. (2).

Totodată, prin Hotărârea Consiliului Local

nr. 293 din 12 noiembrie 2009 s-a stabilit la art. 1 lit. "c" că

impozitul și taxa pe clădiri prev. de art. 253 pct. 6, datorată de persoanele

juridice care nu au efectuat nicio reevaluare începând cu data de 1 ianuarie se

determină prin aplicarea unei cote procentuale de 10%.

În speța de față, Curtea a constatat că

imobilele din patrimoniul reclamantei au fost reevaluate la data de 31

decembrie 2006, conform raportului de evaluare întocmit de expert evaluator

A.M., precum și la data de 21 aprilie 2009, conform raportului de evaluare a

imobilelor întocmit de expert evaluator P.C.

Având în vedere că imobilele au fost

reevaluate în ultimii trei ani, Curtea a apreciat că devin incidente

dispozițiile art. 253 alin. (2) din C. fisc. și art. 1 lit. "b" din

H.C.L. nr. 293 din 12 noiembrie 2009 potrivit cărora, impozitul pe clădiri se

calculează în cotă procentuală de 1,5%.

A fost înlăturată susținerea pârâtului

privind inexistența la momentul emiterii deciziei de impunere a raportului de

evaluare din 23 decembrie 2006, Curtea reținând că a fost depus la instanță

raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator P.C. la data de 17 aprilie

2009, situație în care, dacă instanța ar înlătura acest din urmă raport de

evaluare pe considerentul că anterior introducerii acțiunii nu a fost prezentat

pârâtei, dreptul reclamantului de acces la instanță ar fi golit de conținut,

acesta fiind lipsit de posibilitatea probării pretențiilor sale.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o

netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul Municipiul Suceava -

Direcția de Buget - Contabilitate și Fiscalitate - Serviciul Fiscalitate

Persoane Juridice, invocând dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

În esență, recurentul combate hotărârea

fondului sub următoarele aspecte:

3.1. Instanța de fond și-a depășit rolul

activ reglementat de art. 129 din C. proc. civ, în sensul că a extins obiectul

acțiunii și asupra Dispoziției nr. 1.333 din 11 mai 2010 emisă de Primarul

Municipiului Suceava, act administrativ ce nu a făcut obiectul cererii de

chemare în judecată, fără a pune în discuția contradictorie a părților acest

aspect.

3.2. Judecarea cauzei s-a făcut fără citarea

emitentului actului, respectiv a Primarului Municipiului Suceava;

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea

acțiunii susținându-se în esență că, organul fiscal a emis actul administrativ

fiscal pe baza înscrisurilor depuse de contestatoare, raportul de reevaluare

fiind depus ulterior, doar la instanța de judecată.

Intimata-reclamantă SC MES SA Suceava - prin

administrator judiciar M.C. - Management, Reorganizare, Lichidare SPRL Iași a

depus întâmpinare prin care a combătut criticile formulate în recurs, susținând

în esență următoarele:

- Primarul municipiului Suceava nu trebuia

citat în cauză, întrucât a fost parte în dosar, în calitate de reprezentant al

Municipiului Suceava, astfel că a avut cunoștință de existența pe rolul

instanței de judecată a acestui litigiu.

- motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

6 C. proc. civ. nu își găsește aplicare în acele situații în care instanța este

obligată să se pronunțe ex officio asupra unor cereri.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea

recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra

recursului

Examinând cauza, Înalta Curte reține că

recursul este fondat și îl va admite pentru considerentele ce vor fi expuse,

făcând aplicația art. 312 alin. (5) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) teza II

din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, cu consecința casării

sentinței aflate în control judiciar și a trimiterii cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Criticile circumscrise motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., invocat de pârâtul

Municipiul Suceava - Direcția de Buget - Contabilitate și Fiscalitate -

Serviciul Fiscalitate Persoane Juridice sunt justificate.

Potrivit acestui text de lege, coroborat cu

art. 312(3) C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere dacă

instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.

Acest motiv de modificare este expresia

principiului disponibilității și a obligației instanței de a se pronunța asupra

tuturor cererilor deduse judecății, vizând, în mod evident, numai situațiile de

plus petita și ultra petita.

Principiul rolului activ al judecătorului,

consacrat prin art. 129 C. proc. civ. și pretins încălcat în speță, obligă

într-adevăr instanța să procedeze în primul rând la calificarea juridică a

acțiunii și în funcție de această calificare să verifice condițiile de

admisibilitate a acesteia, în toate cazurile putând hotărî, însă, numai asupra

obiectului cererii deduse judecății, cu respectarea altor principii

fundamentale, între care și cel al disponibilității consacrat prin dispozițiile

alin. (6) al aceluiași text.

În acord cu susținerile recurentului,

instanța de control judiciar constată că prin sentința pronunțată a fost

încălcate dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., întrucât instanța de fond,

deși a fost sesizată cu o acțiune în anularea Deciziei de impunere nr. 76.870

din 23 februarie 2010, emisă de Municipiul Suceava - Direcția de Buget,

Contabilitate și Fiscalitate, Serviciul Fiscalitate Persoane Juridice, s-a

pronunțat și asupra Dispoziției nr. 1.333 din 11 mai 2010 emisă de Primarul

Municipiului Suceava în soluționarea contestației, ce nu a făcut obiectul

cererii de chemare în judecată.

Mai mult, instanța de fond a recalificat

obiectul acțiunii, ca fiind contestație împotriva Dispoziției nr. 1.333 din 11

mai 2010 emisă de Primarul Municipiului Suceava, înainte ca aceasta să fie pusă

în discuția prealabilă a părților, nerespectând astfel principiului

contradictorialității.

Cu toate acestea, în exercitarea rolului său

activ consacrat de art. 129 alin. (2) - (5) C. proc. civ., instanța de judecată

trebuie să califice cererea de chemare în judecată în funcție de scopul urmărit

de reclamant în concordanță cu art. 84 C. proc. civ., conform căruia,

"judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau

înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel" și trebuia

să pună în discuție cadrul procesual fixat de reclamantă în privința cererii

vizând anularea unui act administrativ, în care se impune citarea emitentului acestuia.

Conform art. 28 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 "dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile

Codului de procedură civilă în măsura în care nu sunt incompatibile cu

specificul raporturilor de autoritate."

Necesitatea citării în proces este consacrată

în termeni imperativi de C. proc. civ., iar legea contenciosului administrativ

nu dispune astfel, în condițiile în care citarea este importantă pentru

respectarea a două dintre principiile fundamentale ale dreptului civil:

contradictorialitatea și dreptul la apărare.

În speță, nefiind stabilit corect cadrul

procesual, instanța a privat astfel pe Primarul Municipiului Suceava, emitentul

actului administrativ de dreptul la apărare, inclusiv de a fi parte în cauză,

de a exercita calea de atac a recursului respectiv, de dreptul la un proces

echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

explicată de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ca fiind

dreptul ca fiecare parte să-și pledeze cauza "în aceleași condiții".

În consecință, soluționarea cererii având ca

obiect anularea unui act administrativ se face cu citarea tuturor părților

litigiului, inclusiv cu citarea emitentului actului, pentru respectarea

principiului contradictorialității în procesul civil.

Pentru a nu priva părțile de un grad de

jurisdicție, instanța de recurs nu va aprecia ea însăși motivele de recurs ce

vizează fondul cauzei în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr.

554/2004 care reglementează obiectul acțiunii judiciare în contencios

administrativ, urmând ca prima instanță să se pronunțe asupra acțiunii cu

stabilirea corectă a cadrului procesual.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va da

eficiență dispozițiilor art. 129 alin. (4) și 5 C. proc. civ. și art. 6 din

CEDO, în sensul că va manifesta rol activ în vederea stabilirii obiectului

acțiunii cu care a fost învestită, va dispune citarea emitentului actului

administrativ, respectiv a Primarului Municipiului Suceava și va analiza

punctual atât din perspectiva susținerilor reclamanților cât și a apărărilor

pârâtului, toate aspectele de fond necesare lămuririi situației de fapt.

Pentru considerentele expuse, în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată

și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Municipiul

Suceava - Direcția Buget Contabilitate și Fiscalitate - Serviciul Fiscalitate

Persoane Juridice împotriva Sentinței nr. 198 din 16 mai 2011 a Curții de Apel

Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza

spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13

martie 2012.

Procesat de GGC - AM