ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3725/2014

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul

Tribunalului Suceava, reclamanta SC "M." SA Suceava, reprezentată

prin administrator judiciar M.C.M.R.L. SPRL Iași, în contradictoriu cu pârâtul

Municipiul Suceava - D.B.C.F.P.J. Suceava, a solicitat anularea Deciziei de

impunere nr. D1 din 23 februarie 2010, stabilită de Municipiul Suceava -

D.B.C.F.P.J. și emiterea unei alte decizii de impunere cu o nouă bază de

impozitare corespunzătoare.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că la data de 23 februarie 2010, organul fiscal din cadrul

Primăriei municipiului Suceava i-a comunicat actul administrativ nr. D1 din 23

februarie 2010, ce dispune în mod netemeinic și nelegal ca societatea să fie

obligată să achite la data de 31 martie 2010 un impozit pe clădiri în sumă de

927.539,00 RON.

La data de 24

februarie 2009, potrivit Încheierii nr. 226, dată în Dosar nr. 377/86/2008 a

Tribunalului Suceava, secția comercială de contencios administrativ și fiscal,

s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență, iar M.C.M.R.L. Iași

SPRL a fost numit administrator judiciar prin Încheierea nr. 449 din 28 aprilie

2009.

procesual

Prin Sentința nr. 198

din 16 mai 2011, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei, a modificat dispoziția

nr. D2 din 11 mai 2010, a Primarului municipiului Suceava, a admis contestația,

cu consecința anulării deciziei nr. D1 din 23 februarie 2010, emisă de

D.B.C.F.P.J. din cadrul Primăriei municipiului Suceava, cu privire la suma de

927.539 RON, impozit pe clădiri, obligând, totodată, pârâta să emită o nouă

decizie de impunere privind impozitul pe clădiri, calculat conform art. 1 lit.

b) din H.C.L. Suceava nr. 293 din 12 noiembrie 2009.

Prin Decizia nr.

1.348 din 13 martie 2012, Înalta Curte de Casare și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis recursul pârâtului, a casat sentința atacată

și a trimis cauza spre rejudecare.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava la data de 17 septembrie 2012,

sub nr. 6269/86/2010 și, dându-se eficiență recomandărilor instanței de recurs,

a fost citat, în calitate de pârât, Primarul municipiului Suceava.

Pârâtul Primarul

municipiului Suceava a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea

acțiunii, ca nefondată, motivând, în esență, că la baza emiterii Deciziei de

impunere nr. D1 din 23 februarie 2010 a stat raportul de evaluare datat 31

decembrie 2006, raportul de evaluare întocmit la 24 aprilie 2009, fiind depus

direct în instanță abia la 19 noiembrie 2010.

de Apel

Curtea de Apel

Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin

Sentința nr. 60 din 5 februarie 2013, a admis acțiunea, a modificat Dispoziția

nr. D2 din 11 mai 2010 a Primarului municipiului Suceava, a admis contestația

și a anulat Decizia nr. D1 din 23 februarie 2010, emisă de D.B.C.F.P.J. din

cadrul Primăriei municipiului Suceava cu privire la suma de 927539 RON, impozit

pe clădiri.

De asemenea, a dispus

obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de impunere privind impozitul pe

clădiri calculat conform art. 1 lit. b) din H.C.L. Suceava nr. 293 din 12

noiembrie 2009.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Hotărârea nr. 293 din 12

noiembrie 2009 a Consiliului Local Suceava s-a stabilit, la art. 1 lit. b), că

impozitul pe clădiri prevăzut de art. 253 alin. (2) din Legea nr. 571/2003,

datorat de persoanele juridice care au reevaluat sau au dobândit clădirile

începând cu 1 ianuarie 2007, se stabilește la 1,5%, iar conform art. 1 lit. c),

impozitul pe clădiri datorat de persoanele juridice care nu au efectuat nici o

reevaluare începând cu data de 1 ianuarie 2007, se determină prin aplicarea

unei cote procentuale de 10%.

Prin decizia de

impunere contestată, pârâtul a stabilit în sarcina reclamantei, obligația de

plată a sumei de 927.539 RON, reprezentând impozit pe clădiri calculat în

conformitate cu dispozițiile art. 253 alin. (6) din C. fisc. și ale art. 1 lit.

c) din H.C.L. nr. 293 din 12 noiembrie 2009. La stabilirea sumei reprezentând

impozitul pe clădiri, pârâtul a reținut că ultima evaluare a acestora s-a făcut

la data de 31 decembrie 2006.

Or, din actele depuse

la dosar, rezultă că imobilele din patrimoniul reclamantei au fost reevaluate

la data de 31 decembrie 2006, conform raportului de evaluare întocmit de expert

evaluator A.M., precum și la data de 17 aprilie 2009, conform raportului de

evaluare a imobilelor întocmit de expert evaluator P.C.

În aceste condiții,

având în vedere că imobilele aparținând reclamantei au fost reevaluate în

ultimii trei ani, anterior emiterii deciziei de impunere, devin incidente

dispozițiile art. 253 alin. (2) din C. fisc. și art. 1 lit. b) din H.C.L. nr.

293 din 12 noiembrie 2009 potrivit cărora, în această situație, impozitul pe

clădiri se calculează în cotă procentuală de 1,5%.

Pârâta a susținut că

la data emiterii deciziei de impunere nu exista un alt raport de evaluare a

clădirilor decât cel întocmit de expert A.M. la data de 31 decembrie 2006.

Instanța de fond a

considerat că această susținere nu poate fi reținută, întrucât reclamanta a

făcut dovada contrară, respectiv că în dosarul de insolvență al reclamantei

(Dosar nr. 377/86/2008 al Tribunalului Suceava) s-a întocmit un raport de evaluare

a construcțiilor care a fost depus la data de 27 aprilie 2009. Din cuprinsul

Sentinței nr. 449 din 28 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava rezultă acest

lucru precum și faptul că pârâtul avea depusă la dosar declarație de creanță

așa încât era parte în dosarul de insolvență. În această situație, nu poate

susține că, la data de 23 februarie 2010, când a fost emisă decizia de

impunere, nu avea cunoștință de raportul de evaluare întocmit de expert P.C.

Pe de altă parte,

instanța de fond a apreciat că în situația în care ar înlătura acest din urmă

raport de evaluare pe considerentul că, anterior introducerii acțiunii, acesta

nu a fost prezentat pârâtei, dreptul reclamantei de acces la instanță ar fi

golit de conținut, aceasta fiind lipsită de posibilitatea probării pretențiilor

sale.

împotriva sentinței

Municipiul Suceava,

prin Primar, a atacat cu recurs sentința menționată, solicitând modificarea ei

în sensul respingerii acțiunii reclamantei, în temeiul art. 304

1

C.

proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul-pârât a arătat, în esență, că prima instanță i-a înlăturat în

mod greșit apărarea privind inexistența unui raport de reevaluare care să

îndeplinească toate condițiile impuse prin C. fisc. și H.C.L. nr. 293 din 12

noiembrie 2009.

În ceea ce privește

incidența prevederilor art. 41 din Legea nr. 85/2006, invocate de

intimata-reclamantă, recurentul-pârât a arătat că textul menționat interzice

calcularea de dobânzi, penalități sau alte accesorii ale creanțelor născute

anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolvenței, or suma

stabilită prin Decizia de impunere nr. D1 din 23 februarie 2010 reprezintă doar

impozitul pe clădiri, neincluzând și debite accesorii obligației principale.

intimatei

SC "M." SA,

prin lichidator judiciar M.C.M.R.L. SPRL Iași, a depus la dosar concluzii

scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că

imobilele au fost reevaluate la data de 21 aprilie 2009, prin raportul depus în

dosarul de insolvență, devenind incidente prevederile art. 253 alin. (2) din C.

fisc. și art. 1 lit. b) din H.C.L. Suceava nr. 293 din 12 noiembrie 2009,

potrivit cărora impozitul pe clădiri se calculează într-o cotă procentuală de

1,5%.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimatei, Înalta Curte constată că

recursul este fondat.

Debitul fiscal supus

controlului instanței de contencios administrativ și fiscal, în condițiile art.

218 alin. (2) C. proc. fisc., constă în impozitul pe clădiri în cuantum de

927.539 RON, stabilit prin Decizia de impunere nr. D1 din 23 februarie 2010,

emisă de D.B.C.F.P.J. a Municipiului Suceava, menținut prin dispoziția nr. D2

din 11 mai 2010, prin care Primarul municipiului Suceava a respins contestația

administrativă.

Potrivit art. 253

alin. (1) din C. fisc., în cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se

calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a

clădirii.

Alin. (5) al

aceluiași articol prevede că în cazul clădirilor reevaluate, conform

reglementărilor contabile, valoarea impozabilă a clădirii este valoarea

contabilă rezultată în urma reevaluării, înregistrată ca atare în

contabilitatea proprietarului, persoană juridică.

La nivelul

legislației secundare adoptate în vederea organizării executării legii, pct. 55

lit. b) din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., aprobate prin H.G. nr.

44/2004, în forma în vigoare în perioada supusă analizei, prevede că în cazul

clădirii care a fost reevaluată conform prevederilor legale în vigoare,

valoarea de inventar este valoarea înregistrată în contabilitatea

proprietarului. După reevaluare, dacă în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal,

prin procesul-verbal încheiat în urma ședinței Consiliului de Administrației,

s-a aprobat noua valoare a clădirii, ca urmare a efectuării reevaluării și

aceasta a fost înregistrată în contabilitate, impozitul pe clădiri se

calculează în raport cu valoarea de inventar a clădirii.

Norma administrativă

citată menționează clar două condiții ce trebuie îndeplinite în vederea

stabilirii impozitului pe clădiri în raport cu noua valoare de inventar:

- aprobarea noii

valori de către Consiliul de Administrație;

- înregistrarea

valorii rezultate în urma reevaluării în contabilitatea contribuabilului.

Prima instanță a

considerat că autoritatea fiscală trebuia să ia în considerare valoarea

consemnată într-un raport de evaluare întocmit la data de 21 aprilie 2009, la

solicitarea administratorului provizoriu, în Dosarul de insolvență nr.

377/86/2008 al Tribunalului Suceava, pentru că în caz contrar controlul de

legalitate ar fi golit de conținut.

Instanța de control

judiciar nu împărtășește însă această abordare, pentru că raportul respectiv nu

îndeplinește cerințele rezultate din normele juridice menționate mai sus,

pentru a fi calificat drept o operațiune de reevaluare în accepțiunea art. 253

alin. (5) din C. fisc., iar noua valoare a clădirilor nu s-a regăsit într-o

declarație de impunere depusă la autoritatea fiscală în cei doi ani fiscali

anteriori anului de referință.

Nu prezintă

relevanță, din perspectiva aplicării normelor fiscale cuprinse în art. 253 din

C. fisc., împrejurarea că autoritatea emitentă a deciziei de impunere ar fi

putut lua cunoștință de o altă valoare a clădirilor în cadrul procedurii de

insolvență.

Practica în materie a

Înaltei Curți, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a consolidat în

sensul enunțat în cuprinsul prezentelor considerente, fiind de indicat, cu

titlu de exemplu, Deciziile nr. 2.252 din 14 aprilie 2011, 1.147 din 24

februarie 2011, 512 din 5 februarie 2014, 3.345 din 19 septembrie 2014.

În consecință, Înalta

Curte va admite recursul pârâtului și în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., va modifica sentința

în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Municipiul Suceava împotriva Sentinței civile nr. 60 din 5

februarie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

recurată, în sensul că :

Respinge acțiunea

formulată de SC "M." SA, prin lichidator judiciar M.C.M.R.L. SPRL

Iași, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Suceava - D.B.C.F.P.J. Suceava și

Primarul municipiului Suceava, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 octombrie 2014.

Procesat de GGC - MI