ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1639/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 97/CC din 20 decembrie 2010 Curtea de Apel Suceava – Secția comercială, contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a cauzei, având ca obiect contestația petentei Insolvent IPURL Suceava împotriva deciziei de impunere menționate în titlul executoriu din 5 ianuarie 2010 emis pentru suma de 8.300 lei în dosarul de executare al Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Suceava, în favoarea Tribunalului Suceava - s ecția comercială, contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a constatat că reclamanta contestă deciziile de impunere pentru necomunicarea acestora conform art. 44 alin. (1) din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și greșita debitare a sumelor în sarcina sa atâta timp cât procesele verbale de contravenție au fost încheiate pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de Legea nr. 82/1991 de către societăți comerciale a căror lichidator a fost desemnată. Atât din petitul acțiunii cât și din motivarea acesteia, rezultă că reclamanta contestă deciziile de impunere - acte administrative fiscale - și nu procesele verbale de contravenție care au stat la baza emiterii acestora. Împotriva sentinței Curții de Apel Suceava – pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Suceava a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că acțiunea nu poate fi calificată ca fiind de natura contenciosului administrativ, lipsind obiectul acțiunii.

Recurenta precizează că titlurile de creanță fiscală în temeiul cărora a fost emis titlul executoriu sunt, de fapt, procese verbale de contravenție, ce pot fi contestate doar prin plângerea reglementată de art. 31 alin. (1) și art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/21001, iar eventualele pretenții pot fi soluționate în cadrul procesual al contestației la executare. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere, considerentele în continuare arătate. În conformitate cu dispozițiile art. 172 alin. (1) C. proc. fisc. orice persoană interesată poate face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat, cu încălcarea prevederilor legale, de către organele de executare fiscale, precum și împotriva refuzului acestora de a îndeplini un act de executare în condițiile legii.

În reglementarea competenței și a modului de soluționare, dispozițiile art. 172 alin. (4) C. proc. fisc. prevăd următoarele: contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență. Înalta Curte reține că în lipsa unor proceduri exprese referitoare la instanța judecătorească competentă, devin aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (3) C. proc. fisc., conform cărora unde prezentul cod nu dispune se aplică dispozițiile Codului de procedură civilă. Dispozițiile art. 400 alin. (2) C. proc. civ. cuprind prevederi în conformitate cu care contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, iar dacă asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare.

Din coroborarea acestor dispoziții cu prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, rezultă că judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece atât contestația la executarea propriu-zisă, cât și contestația la titlu. Această soluție se impune deoarece, în cazul contestării executării silite ce se realizează de organele administrativ fiscale în temeiul unui titlu executoriu fiscal, dreptul comun este reprezentat de normele dreptului civil, material și procesual, iar nu de normele de drept public cuprinse în Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și, respectiv, în titlul IX C. proc.

fisc., dispoziții aplicabile numai la soluționarea acțiunii în anularea sau modificarea obligației fiscale, ce constituie titlu de creanță fiscală. p entru corecta aplicare a dispozițiilor art. 172 alin. (4) C. proc. fisc., se impune a se stabili că judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, evident numai dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt fondate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentința recurată și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a j udețului Suceava, împotriva sentinței civile nr. 97/CC din 20 decembrie 2010 a Curții de Apel Suceava – Secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei Suceava. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 martie 2011.