ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1639/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

97/CC din 20 decembrie 2010 Curtea de Apel Suceava – Secția comercială,

contencios administrativ și fiscal a

stabilit competența de soluționare a cauzei,

având ca obiect contestația petentei Insolvent IPURL Suceava împotriva deciziei

de impunere menționate în titlul executoriu din 5 ianuarie 2010 emis pentru

suma de 8.300 lei în dosarul de executare al Ministerul Finanțelor Publice - Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului

Suceava, în favoarea Tribunalului Suceava -

s

ecția

comercială, contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de Apel a constatat că reclamanta contestă deciziile

de impunere pentru necomunicarea acestora conform art. 44 alin. (1) din O.G. nr.

92/2003 privind Codul de procedură fiscală și greșita debitare a sumelor în

sarcina sa atâta timp cât procesele verbale de contravenție au fost încheiate

pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de Legea nr. 82/1991 de către societăți

comerciale a căror lichidator a fost desemnată. Atât din petitul acțiunii cât

și din motivarea acesteia, rezultă că reclamanta contestă deciziile de impunere

- acte administrative fiscale - și nu procesele verbale de contravenție care au

stat la baza emiterii acestora.

Împotriva sentinței

Curții de Apel Suceava – pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Județului Suceava a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că acțiunea nu poate fi calificată ca fiind de natura

contenciosului administrativ, lipsind obiectul acțiunii.

Recurenta precizează

că titlurile de creanță fiscală în temeiul cărora a fost emis titlul executoriu

sunt, de fapt, procese verbale de contravenție, ce pot fi contestate doar prin

plângerea reglementată de art. 31 alin. (1) și art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/21001,

iar eventualele pretenții pot fi soluționate în cadrul procesual al

contestației la executare.

Examinând cauza și

sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte

constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere, considerentele în continuare

arătate.

În conformitate cu

dispozițiile art. 172 alin. (1) C. proc. fisc. orice persoană interesată poate

face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat, cu încălcarea

prevederilor legale, de către organele de executare fiscale, precum și

împotriva refuzului acestora de a îndeplini un act de executare în condițiile

legii.

În reglementarea

competenței și a modului de soluționare, dispozițiile art. 172 alin. (4) C.

proc. fisc. prevăd următoarele: contestația se introduce la instanța

judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.

Înalta Curte reține

că în lipsa unor proceduri exprese referitoare la instanța judecătorească

competentă, devin aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (3) C. proc. fisc.,

conform cărora unde prezentul cod nu dispune se aplică dispozițiile Codului de

procedură civilă.

Dispozițiile art. 400

alin. (2) C. proc. civ. cuprind prevederi în conformitate cu care contestația

privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se

introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, iar dacă

asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de

jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare.

Din coroborarea

acestor dispoziții cu prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd

că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face

executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, rezultă că

judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să

judece atât contestația la executarea propriu-zisă, cât și contestația la

titlu.

Această soluție se

impune deoarece, în cazul contestării executării silite ce se realizează de

organele administrativ fiscale în temeiul unui titlu executoriu fiscal, dreptul

comun este reprezentat de normele dreptului civil, material și procesual, iar

nu de normele de drept public cuprinse în Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ și, respectiv, în titlul IX C. proc. fisc., dispoziții aplicabile

numai la soluționarea acțiunii în anularea sau modificarea obligației fiscale,

ce constituie titlu de creanță fiscală.

p

entru corecta

aplicare a dispozițiilor art. 172 alin. (4) C. proc. fisc., se impune a se

stabili că judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este

competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a

unui act sau măsuri de executare, în cazul în care acest titlu nu este o

hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional,

evident numai dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută

de lege.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt fondate, iar

instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentința recurată și

va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a

j

udețului Suceava, împotriva sentinței civile nr. 97/CC din

20 decembrie 2010 a Curții de Apel Suceava – Secția comercială, contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea

judecătoriei Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 martie 2011.