ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 25/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

la data de 19 august 2010, reclamantul C.C. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Județului Suceava - Activitatea de Inspecție Fiscală

Suceava, anularea Deciziei nr. 90 din 27 iulie 2010 emisă de pârâtă, precum și

a Raportului de inspecție fiscală întocmit de D.G.F.P. Suceava - Activitatea de

Inspecție Fiscală la 15 aprilie 2010, înregistrat sub nr. 74379 din 26 aprilie 2010.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că prin raportul de inspecție fiscală parțială a fost stabilită

obligația sa de plată la bugetul de stat a sumei de 725.859 lei reprezentând

TVA pentru perioada 1 ianuarie 2006 – 31 decembrie 2009 precum și a sumei de

515.794 lei reprezentând accesorii ale debitului principal, reținându-se, în

esență, faptul că în perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2009 a realizat,

ca persoană fizică, tranzacții imobiliare cu caracter de continuitate

revenindu-i astfel obligația de a achita cota de 19% reprezentând TVA aferent

fiecărei vânzări.

Reclamantul a mai arătat că

împotriva raportului de inspecție amintit a formulat contestație, respinsă de

către pârâtă ca tardivă prin Decizia nr. 92 din 27 februarie 2010, soluție

criticată de către reclamant care a susținut că a depus contestația în termenul

de 30 de zile de la comunicarea raportului.

Reclamantul a adus de asemenea

argumente de fond vizând nelegalitatea și netemeinicia raportului de inspecție

fiscală.

Prin întâmpinarea depusă în cauză,

pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Suceava a invocat

excepția inadmisibilității cererii reclamantului, motivată de incidența dispozițiilor

art. 41 din O.G. nr. 92/2003, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii ca

acestuia ca neîntemeiată, arătând că reclamantul nu a probat în mod indubitabil

respectarea termenului prevăzut de lege pentru formularea contestației.

Prin sentința civilă nr. 180 din

data de 13 septembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a admis contestația reclamantului și a anulat Decizia

nr. 90 din 27 iulie 2010 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice

a Județului Suceava, trimițând contestația acestei instituții pentru

soluționarea fondului.

În motivarea acestei hotărâri,

instanța de fond a constatat că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei

rezultă faptul că pârâta a comunicat reclamantului raportul de inspecție atacat

la data de 29 aprilie 2010, contestația împotriva acestuia fiind formulată la

29 mai 2010 (filele9 și 10 din dosar), așadar în interiorul termenului prevăzut

de art. 207 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2003 calculat conform art. 104 C. proc.

civ., în condițiile în care intimata nu a probat (deși sarcina îi revenea

conform art. 1169 C. civ.) împrejurarea că recipisa și confirmarea primire

invocate vizează o altă cauză.

Față de aceste aspecte, Curtea a

apreciat contestația reclamantei ca depusă în termen, context în care se impune

reanalizarea acesteia pe fond de către Biroul de soluționare a contestațiilor

din cadrul autorității pârâte.

Prima instanță nu a intrat în

analiza excepției inadmisibilității invocată de către pârâtă, arătând că aceasta

are caracter subsidiar, urmând a fi analizată cu ocazia rejudecării

contestației.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului

Suceava, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin cererea de recurs se aduc, în

esență, următoarele critici sentinței atacate:

- prima instanță nu s-a pronunțat

asupra excepției inadmisibilității capătului de cerere care viza anularea

raportului de inspecție fiscală parțială încheiat la 15 aprilie 2010. În opinia

recurentei, această excepție era întemeiată deoarece instanța nu putea analiza

legalitatea acestui raport, în condițiile în care organul de soluționare a

contestațiilor nu a soluționat plângerea prealabilă;

- în mod greșit instanța de fond a

dispus anularea Deciziei nr. 90/2010, fără a avea în vedere că petentul nu a

indicat corect numărul deciziei, respectiv nr. 92 din 27 octombrie 2010 și,

preluând această eroare, nu a dispus anularea actului corect.

De asemenea, nu s-a ținut seama de

faptul că recipisa menționată de reclamant nu face dovada indubitabilă a

faptului că la oficiul poștal a fost predată corespondența ce conține plângerea

prealabilă formulată de acesta, instanța neargumentând convingerea sa cu

privire la acest aspect.

Intimatul-reclamant a formulat

concluzii scrise prin care a susținut că excepția inadmisibilității invocată de

recurentă are caracter subsidiar.

Referitor la soluția instanței de

fond, se arată că aceasta este legală și temeinică, iar faptul că recurenta nu

a produs nici un fel de dovadă a modalității prin care contestația sa i-a fost

remisă, este evident că recipisa depusă la dosar confirmă faptul că plângerea

sa a fost formulată în termenul legal.

Precizează intimatul-reclamant și faptul că

toată contestația sa vizează anularea Deciziei nr. 92/2010 ce a fost atașată

contestației, astfel că menționarea numărului deciziei ca fiind 90 în loc de

92, reprezintă o eroare materială.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând

recursul formulat, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce

urmează a fi expuse.

Faptul că atât intimatul-reclamant în cererea

formulată cât și instanța de fond în sentința atacată, au menționat Decizia nr.

90 din 27 octombrie 2010, reprezintă o greșeală materială în sensul art. 281

alin. (1) C. proc. civ., astfel că toate trimiterile și mențiunile se apreciază

ca fiind făcute cu privire la Decizia nr. 92 din 27 octombrie 2010 emisă de

A.N.A.F. – D.G.F.P. Suceava – Biroul de Soluționare Contestații.

Excepția inadmisibilității capătului de cerere

vizând anularea raportului de inspecție fiscală înregistrat sub nr. 74379 din

26 aprilie 2010 nu putea fi soluționată de instanța de fond cu prioritate

deoarece actul administrativ fiscal care se contestă la instanța de contencios

administrativ, îl reprezintă Decizia nr. 92/2010, conform art. 218 alin. (2) C.

proc. fisc., republicat.

În ceea ce privește soluția pronunțată de

instanța de fond, se apreciază că aceasta este legală și temeinică, criticile

formulate fiind nefondate.

În mod corect prima instanță a reținut că au

fost respectate dispozițiile art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003

republicată, în ceea ce privește formularea contestației cu respectarea

termenului de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal,

avându-se în vedere înscrisurile depuse de reclamant, respectiv recipisa

poștală ce poartă data de 29 mai 2010.

Obligația răsturnării prezumției instituite de

avizele poștale revenea în exclusivitate autorității recurente, or, aceasta nu

a adus nicio dovadă în sensul că plângerea prealabilă nu a fost trimisă prin

poștă, fiind predată recomandat oficiului poștal, fapt de altfel permis în

raport de dispozițiile art. 104 C. proc. civ.

În consecință, față de cele expuse, în mod

corect instanța de fond a apreciat ca fiind nelegală Decizia nr. 92/2010 și a

trimis contestația autorității pârâte pentru soluționare.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul

art. 312 alin. (1), teza a II-a coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Direcția Generală

a Finanțelor Publice a județului Suceava împotriva sentinței nr. 180 din data

de 13 septembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 ianuarie

2011.